ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6423/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 750/C din 2

noiembrie 2006, Tribunalul Bihor-Oradea a respins acțiunea formulată de

reclamantele

K.M.E., S.V.P.

și C.P.,

în

contradictoriu cu intimatul pârât instituția primarului municipiului Oradea.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a constatat că, prin dispoziția nr. 109 din 12 ianuarie 2006 emisă de

Primarul municipiului Oradea, s-a dispus respingerea notificării nr. 1135/2005,

înregistrată sub nr. 50145/2006, pe motiv că notificarea nu a fost depusă în

termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, modificată.

Reclamantele au formulat notificarea

în temeiul Legii nr. 247/2005, aceasta fiind înregistrată sub nr. 1135 din 27

noiembrie 2005 de BEJ B.I., prin care au solicitat restituirea în natură a

imobilului situat în Oradea, înscris în C.F. nr. 16057 Oradea, nr.top 1008/9/1,

proprietatea defunctului C.B. și a reclamantei C.P.

Conform notificării și a situației

de carte funciară, rezultă că imobilul ce se solicită a fi restituit în natură

este un apartament compus din două camere, bucătărie, antreu, baie, una cameră

deasupra intrării, pod deasupra apartamentului, depozit de lemne și pivniță.

Termenul pentru depunerea

notificării este de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,

conform dispozițiilor art. 22 din acest act normativ și a fost prelungit

succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, astfel că Legea nr. 247/2005,

în temeiul căreia reclamantele au formulat notificarea pentru restituirea

imobilului în natură, nu conține nicio prevedere legală de prelungire a

termenului de depunere a notificărilor privind restituirea în natură a

imobilelor clădiri, reglementat de Legea nr. 10/2001.

Acest act normativ a reglementat

doar termenul pentru depunerea cererilor în materia fondului funciar, termen ce

nu poate fi aplicat prin interpretare sau analogie și altor situații, întrucât

termenele pentru depunerea notificărilor, în condițiile Legii nr. 10/2001, sunt

termene imperative, prevăzute în mod expres de normele juridice legale care le

reglementează.

Prin decizia civilă nr. 88 din 12

aprilie 2007, Curtea de Apel Oradea a respins apelul declarat de apelantele

reclamante, reținând următoarele:

În speță, notificarea a fost

formulată la data de 27 noiembrie 2005 și înregistrată la BEJ B.I. sub nr. 1135,

și a vizat imobilul situat în strada C., înscris în coala de C.F. nr. 16037

Oradea cu nr.top 1008/9/1.

Din cuprinsul notificării aflate în

discuție rezultă că imobilul în litigiu a constituit proprietatea lui

C.B.

și a soției sale

C.P.

Potrivit art. 21 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 10/2001, devenit art. 22, în prezent, urmare a republicării

acestui act normativ, persoana îndreptățită a cere restituirea imobilelor

preluate în mod abuziv de stat, trebuie să notifice în termen de 6 luni de

intrarea în vigoare a legii, termen prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001

și nr. 145/2001, persoanei juridice deținătoare a imobilului, restituirea

acestuia.

Notificarea va fi comunicată prin

executorul judecătoresc, data înregistrării la biroul executorului judecătoresc

făcând dovada deplină a respectării termenului notificării.

Prin Legea nr. 247/2005 nu s-au adus

modificări art. 21 din lege, sub aspectul prelungirii termenului de depunere a

notificărilor, astfel că, în mod corect, tribunalul a pronunțat soluția de respingere

a cererii deduse judecății, deoarece termenul stabilit de lege este de

decădere.

Natura acestui termen este prevăzută

de lege, art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia nerespectarea

acestui termen „atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri

reparatorii în natură sau în echivalent”.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamantele

K.M.E., S.V.P. și C.P.

, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs, reclamantele au arătat următoarele.

Cererea a fost formulată de

reclamante, în temeiul Legii nr. 10/2001, cu depășirea termenului prevăzut de

art. 22 alin. (2) din lege.

Cererea a fost respinsă ca fiind tardiv

formulată, fără a analiza fondul acesteia.

Singura sancțiune prevăzută de lege

pentru nedepunerea cererii în termenul legal este prevăzută de art. 21 alin. (5)

din lege, care prevede că „nedepunerea cererii în termen atrage pierderea

dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin

echivalent”.

În consecință, intimata are

obligația de a analiza cererea reclamanților și de a se pronunța cu privire la

fondul acesteia, urmând ca soluția dată să nu poată fi atacată în justiție de către

reclamante.

Intimata respingând cererea fără a

analiza fondul, a încălcat drepturile reclamantelor prevăzute de Legea nr. 10/2001,

motiv pentru care, susțin acestea, au promovat prezenta acțiune.

Dreptul reclamantelor de a solicita

măsuri reparatorii pe cale administrativă, prin formularea cererii la

instituția competentă, nu este influențat de data depunerii cererii.

De asemenea, s-a arătat că instanța

de apel a aplicat greșit prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

considerând că termenul stabilit prin acest text de lege este de decădere.

Examinând decizia în raport de

criticile formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

instanța constată recursul nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia

pentru următoarele considerente:

Termenul pentru depunerea

notificărilor de către foștii proprietari sau moștenitorii acestora în temeiul

Legi nr. 10/2001, de 6 luni, prevăzut de art. 21 alin. (1) din acest act

normativ, în forma existentă la data intrării în vigoare a legii, a fost

prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 cu câte 3

luni, până la 14 februarie 2002.

Caracterul acestui termen este

reglementat de lege, respectiv art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în

forma inițială, art. 22 alin. (5) din legea republicată, potrivit căruia

„nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru trimiterea notificării atrage

pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau

prin echivalent”.

Rezultă că termenul pentru

notificarea persoanei juridice deținătoare este un termen de decădere.

De altfel, și recurentele

reclamante, prin motivele de recurs, recunosc implicit caracterul acestui

termen, ca fiind de decădere, atunci când arată că notificarea acestora a fost

formulată în temeiul Legii nr.10/2001 și este tardivă.

În această situație, critica

formulată de recurente în sensul că, făcând aplicarea greșită a dispozițiilor

Legii nr. 10/2001 art. 21 alin. (5) în forma inițială, în prezent art. 22 alin.

(5), instanțele de fond și apel au constatat greșit că termenul de depunere a

notificării este de decădere, este neîntemeiată.

În ceea ce privește critica potrivit

căreia nerespectarea termenului de formulare a notificării, prevăzut de art. 22

alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, atrage, ca sancțiune, doar

pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii constând în

restituirea în natură sau prin echivalent, situație în care pârâta era obligată

să cerceteze cererea reclamantelor pe fond, urmând ca soluția dată să nu poată

fi atacată de justiție de către acestea, este, de asemenea, nefondată.

Astfel obligația persoanei

îndreptățite de a notifica persoana juridică deținătoare, termenul în care

poate fi sesizată unitatea deținătoare, și momentul de la care se calculează

acest termen, sunt stabilite de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

republicată.

Potrivit acestui text, persoana

îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a

legii persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a

imobilului. Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv, cu câte 3 luni prin

O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001.

Prin urmare, termenul pentru

înregistrarea notificării este de 12 luni și se calculează de la data de 14

februarie 2001 când legea a intrat în vigoare, expirând la data de 14 februarie

2002.

Articolul 22 alin. (5) din Legea nr.

10/2001 prevede că nerespectarea acestui termen atrage pierderea dreptului de a

solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, iar,

față de aceste prevederi, termenul stabilit de art. 22 alin. (1) din lege este

de decădere.

Din sintagma „pierderea dreptului de

a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent”, nu

rezultă obligația unității deținătoare sau a entității investite cu

soluționarea notificării de a se pronunța prin decizie sau dispoziție asupra

existenței sau inexistenței dreptului la măsuri reparatorii chiar dacă

notificarea nu a fost înregistrată în termenul legal, așa cum susțin

recurentele.

Unitatea deținătoare sau, după caz,

entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată, conform art. 25

din Legea nr. 10/2001, republicată, să se pronunțe asupra cererii în termen de

60 de zile, iar soluționarea cererii presupune și verificarea respectării

condițiilor prevăzute de art. 22 alin. (1) și (2) din lege, privitoare la

termenul în care se putea înregistra notificarea și la conținutul notificării.

Prin urmare, corect s-a reținut prin

sentința tribunalului, păstrată prin decizia atacată, că dispoziția emisă de

primar este legală.

În prezenta cauză, notificarea

adresată de recurente primarului municipiului Oradea a fost înregistrată la

executorul judecătoresc la data de 27 noiembrie 2005, cu depășirea termenului

legal, iar dispoziția contestată a fost dată cu aplicarea corectă a

prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamante va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamantele K.M.E., S.V., C.P.

împotriva deciziei nr. 88 din 12 aprilie 2007

a Curții de Apel Oradea, secția civilă

mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie

2007.