Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.02.2007
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 981/2007

HOTĂRÂRE
05.02.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 981/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului civil de față; Din analiza lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 24 februarie 2006, Ș.I. si Ș.M. au solicitat, in temeiul Legii nr. 10/2001 și în contradictoriu cu Primarul municipiului Arad, obligarea pârâtului de a se pronunța prin dispoziție motivată asupra notificării înregistrată sub nr. 768/2005 la BEJ H.P., privind restituirea în natură a imobilului înscris in C.F. Micalaca nr.top.2969/662/8, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă si irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța. Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 344 din 22 martie 2006, a admis acțiunea civilă exercitată de către reclamanții Ș.I.

și Ș.M. împotriva pârâtului Primarul municipiului Arad. A obligat pe pârât să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra notificării înregistrată sub nr. 768 din 29 noiembrie 2005 la Biroul executorului judecătoresc H.P. privind restituirea in natură a imobilului înscris in C.F. Micalaca cu nr.top. 2969/662/8 în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabila a hotărârii. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că primăria nu și-a îndeplinit obligația de a răspunde prin decizie sau dispoziție motivată la notificare, conform art. 23 si urm. din Legea nr. 10/2001, fie în sensul admiterii, fie a respingerii cererii. Instanța a respins astfel excepțiile invocate deoarece primarul avea obligația de a răspunde notificării, chiar dacă aceasta nu a fost depusă în termen.

Apelul declarat de pârâtul Municipiul Arad prin Primar împotriva sentinței tribunalului a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 238 din 14 septembrie 2006. Instanța de apel a reținut, în esență, că în mod corect si just, prima instanță a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 23 si art. 25 din Legea nr. 10/2001 și că notificării reclamanților trebuia să i se răspundă de către pârât prin decizie motivată, indiferent dacă li se restituie imobilul în natură ori dacă li se oferă restituire prin echivalent, în despăgubiri bănești sau li se refuză atare drepturi. Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs pârâtul Municipiul Arad prin Primar, solicitând admiterea acestuia si modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca fiind prescrisă.

A arătat că prin notificarea adresată în baza Legii nr. 247/2005, reclamanții au solicitat restituirea în natură sau despăgubiri pentru imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Micalaca cu nr.top.2969/662/8, compus din apartament cu 4 camere în suprafață totală de 90 mp, iar prin adresa nr. 46690 din 31 ianuarie 2006, Compartimentul Asistență Juridică din cadrul Primăriei municipiului Arad a răspuns acestora că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a acordat un nou termen pentru depunerea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001.

A precizat că reclamanții nu au respectat procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, respectiv nu au notificat unitatea deținătoare a imobilului în condițiile și în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din lege, notificarea fiind înregistrată tardiv, respectiv la data de 29 noiembrie 2005, iar sancțiunea nerespectării termenului de depunere a notificării este decăderea din dreptul de a mai solicita în instanță măsuri reparatorii în natura sau prin echivalent. Astfel, în mod eronat s-a reținut în considerentele deciziei atacate că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 23, art. 24 și art. 25 din Legea nr. 10/2001, întrucât aceste texte sunt incidente notificărilor adresate unității deținătoare a imobilului în termenul de decădere prevăzut de lege, iar interpretarea în alt mod a acestor dispoziții legale ar crea posibilitatea soluționării notificărilor depuse peste termen.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce se vor expune in continuare. Reclamanții au arătat că au întreprins demersul prevăzut de Legea nr. 10/2001 și s-au adresat Primăriei municipiului Arad prin notificarea nr. 768/2005 trimisă prin biroul executorului judecătoresc, însă respectiva instituție nu a emis decizie sau dispoziție motivată. Prin urmare, procedura administrativă reglementată prin Legea nr. 10/2001 a fost demarată, dar la notificarea respectivă, deși exista obligația legală instituită prin art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, de a se răspunde prin decizie sau dispoziție motivată, acest lucru nu s-a realizat. Prezentul recurs privește deci situația lipsei răspunsului persoanei notificate, împrejurare culpabilă care nu poate să afecteze interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

În consecință, deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în care persoana notificată refuză să răspundă solicitării adresată prin notificare, totuși cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competentă pentru ca aceasta să oblige persoana juridică să emită decizia sau dispoziția motivată, această obligație rezultând din scopul legii și din procedura prealabilă instituită în mod imperativ. Pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 și în concordanță cu scopul elaborării actului normativ este evident că dispozițiile neclare trebuie interpretate în favoarea persoanei îndreptățite. Se reține astfel că termenul de răspuns la notificare cât și modalitatea de răspuns sunt obligatorii, întrucât o altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor.

Prevederile legale menționate ilustrează că, indiferent dacă „persoanei îndreptățite” i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un drept ca atare, persoana notificată este obligată ca, asupra solicitării adresate pe cale de notificare, să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată. Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât va fi respins ca nefondat.

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Arad prin Primar împotriva deciziei nr. 238 din 14 septembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată in ședință publică, astăzi 5 februarie 2007.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-11-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9223/2006
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 24 februarie 2006, reclamanta R.R. a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea
ÎCCJ 2007-02-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1519/2007
Asupra recursului de față, Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 503 din 3 martie 2006 Tribunalul Timiș a admis acțiunea reclamantei J.M. și a obligat pârâtul Primarul Municipiului Timișo
ÎCCJ 2010-02-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1077/2010
completată. Textul de lege menționat prevede posibilitatea atacării deciziei sau dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură de către persoanele care se pretind îndreptățite, la secția civilă a tri
ÎCCJ 2010-05-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2787/2010
derea din dreptul de a solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru imobilele situate în Arad, raportat la prevederile art. 22 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001. O altă critică vizează eronata obligare a pârâtului M
ÎCCJ 2007-06-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5314/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor de la dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2743 din 25 octombrie 2006 a Tribunalului Timiș, s-a admis acțiunea reclamantei F.A., prin mandatar L.E., în contradictoriu cu p
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă