ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7637/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7637/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului civil de

față, constată următoarele:

Cu notificarea nr. 1041 din 24

noiembrie 2005 B.E.J. B.I., reclamanții T.Ș. și T.G. au solicitat restituirea

în

natură a imobilelor înscrise în C.F. nr.

11945 Oradea sub nr. top 551/2

și 552/2 și a apartamentelor nr. 1, 3 și

4 din imobilul înscris în C.F. nr. 4016 sub nr. top 715/2, invocând incidența

dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Prin dispoziția nr. 5306 din 28

decembrie 2005, Primarul municipiului

Oradea

a respins notificarea, motivat de faptul că nu a fost depusă în

termenul

prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Prin cererea înregistrată la 5 ianuarie 2006,

recurenții T.Ș. și T.G. au cerut anularea dispoziției și admiterea cererii de

revendicare a imobilelor mai sus arătate.

În motivarea cererii reclamanții susțin

că din interpretarea dispozițiilor actelor normative privitoare la domeniile

proprietății și

justiției, anume ale Legii

nr. 247/2005, reiese cu deosebită claritate că

voința legiuitorului a

fost aceea de a stabili un nou termen pentru formularea notificărilor, anume

până la data de 30 noiembrie 2005

Prin sentința

civilă nr. 798/C din 15 noiembrie 2006, Tribunalul Bihor

a

respins cererea.

În motivarea sentinței, tribunalul a

reținut că termenul de formulare a notificărilor a fost prevăzut prin

dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 (6 luni de la intrarea în vigoare a

legii) și a fost

prelungit, succesiv prin

dispozițiile O.U.G. nr. 109/2001 și nr. 145/2001.

Tribunalul a constatat că prin dispozițiile

Legii nr. 247/2005,

invocată de reclamanți,

nu s-a instituit un nou termen de notificare în

favoarea persoanelor

îndreptățite, în sensul Legii nr. 10/2001, termenul la aceștia fac referire în

cererea de chemare în judecată

fiind

incident cu privire la cererile referitoare la imobilele care cad sub

incidența

legilor fondului funciar.

Prin decizia civilă nr. 420 din 18

septembrie 2007, Curtea de Apel Oradea a respins apelul declarat de reclamanți

pentru aceleași considerente reținute și de tribunal.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții reiterând

considerațiunile

expuse în cererea de chemare în judecată și susținând că printr-o interpretare

istorico-teleologică a normelor juridice incidente și prin folosirea metodei

logice de interpretare se

poate concluziona

în sensul că legiuitorul a intenționat să instituie prin

dispozițiile

Legii nr. 2471/2005 un nou termen pentru depunerea notificărilor.

Analizând recursul, Înalta Curte constată

că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept,

interpretarea normelor de drept constituie o operație de

determinare

a înțelesului și conținutului acestora, știut fiind că oricât de perfectă ar fi

o lege ea nu poate să prevadă toate cazurile la care ar urma să se aplice.

Cu alte cuvinte, cu ajutorul metodelor

de interpretare, printre care se numără și interpretarea teleologică (prin care

se urmărește

determinarea scopului urmărit

de legiuitor), interpretarea istorică (care

presupune analiza

condițiilor social-politice și economice care au determinat edictarea unei

norme juridice) ori interpretarea logică (metodă care constă în aplicarea

regulilor logicii formale și a sistemului de argumentare pe care se sprijină)

interpretul stabilește conținutul și înțelesul unei anumite norme juridice.

Situația premisă necesară operațiunii de

interpretare o

constituie însă existența

unei anumite norme juridice edictată de către

legiuitor cu privire la o

anumită situație de fapt, normă care să fie susceptibilă de interpretare.

Or, în

cauza dedusă judecății lipsește situația premisă, adică nu există o normă

juridică referitoare la termenul de notificare cuprinsă în

actul normativ invocat, anume în Legea nr. 245/2005, normă care să

fie susceptibilă de interpretare în sensul

solicitat de către reclamanți.

Singura normă juridică prin care a fost

reglementat termenul pentru depunerea notificărilor a fost prevăzută în art. 22

(fost art. 21) din

Legea nr. 10/2001 și

această normă nu a suferit nicio modificare prin

dispozițiile Legii nr.

245/2007.

în acest context al analizei este de

menționat că în mod corect instanțele de fond au reținut și faptul că nu poate

fi primită solicitarea reclamantului ca, pe cale de interpretare a

dispozițiilor din Legea nr.

245/2005,

referitoare însă la alte acte normative pe care aceasta Ie-a

modificat,

anume a normei juridice prevăzută de art. 33 din Titlul

VI

privind modificarea și completarea Legii nr. 1/2000, să se rețină că

s-ar fi modificat și termenul de notificare

prevăzut de art. 22 din Legea

nr. 10/2001.

Așa fiind, cum hotărârile instanțelor de

fond au fost date cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile

raportului juridic dedus judecății, Înalta Curte urmează a constata că recursul

se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanții T.Ș.

și T.G.

împotriva deciziei nr. 420/A din 18

septembrie

2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie

2008.