ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.10.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7841/2006

HOTĂRÂRE
05.10.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7841/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 979/C din 6

decembrie 2004, Tribunalul Bihor a respins excepția de neconstituționalitate,

precum și contestația formulată de J.C. împotriva dispoziției dată de Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a municipiului Oradea și Primarul

municipiului Oradea, în dosarul nr. 1760/2002.

Tribunalul a reținut că asupra

neconstituționalității art. 21 din Legea nr. 10/2001 Curtea Constituțională s-a

pronunțat prin decizia nr. 185/2004, în sensul respingerii excepției.

Notificarea formulată de reclamant a

fost înregistrată la executorul judecătoresc, la data de 25 noiembrie 2002, iar

notificatorul a cerut acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru

imobilul situat în Oradea, trecut în proprietatea statului, în baza Decretului

nr. 223/1974.

Prin dispoziția contestată,

notificarea a fost respinsă, cu motivarea că nu a fost depusă în termenul

prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Reține tribunalul, că termenul

prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 este de decădere și, pentru că

reclamantul nu și-a exercitat dreptul înăuntrul acestui termen, sancțiunea este

însăși stingerea dreptului.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

civilă nr. 26/A din 16 februarie 2006, a respins apelul declarat de contestator

împotriva acestei sentințe.

Instanța

de apel a reținut că art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a stabilit un

„termen determinat” în care persoanele îndreptățite la măsurile reparatorii se

pot adresa entităților deținătoare ale imobilelor. Acest termen s-a împlinit la

data de „14 august 2002”, iar notificarea a fost înregistrată la data de 25

noiembrie 2002.

Reține instanța de apel că, în

speță, nu are relevanță natura juridică a acestui termen, decădere sau

prescripție. Chiar apelantul arată că prin împlinirea termenului a pierdut

dreptul la protecția justiției pentru valorificarea dreptului său, recunoscând

că instanța nu mai poate cenzura „îndreptățirea acestuia la măsurile

reparatorii instituite de legea specială”.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată

că „statuările instanței de apel sunt eronate”.

În esență, recurentul, susține că a

invocat la tribunal și curtea de apel prevederile H.G. nr. 498 din 18 aprilie

2003 din capitolul „Principiile de soluționare a notificărilor” și prevederile

art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în raport de care nerespectarea

termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de

a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Recurentul arată că „efectul

prevăzut de art. 21 alin. (5) din lege nu conduce la stingerea dreptului de a

obține măsuri reparatorii, ci numai pierderea posibilității de a obține

protecția justiției pentru valorificarea dreptului, context în care se ating

grav reglementările referitoare la proprietate”.

Mai arată recurentul, că cercetarea

dreptului său se impunea și în considerarea Capitolului II din H.G. nr.

498/2003, care la pct. 1.4 lit. B) adaugă la lege. Pe fondul cauzei, este

îndreptățit la admiterea cererii și obținerea de măsuri reparatorii prin

echivalent.

Analizând recursul, în limita

motivului de nelegalitate invocat care face posibilă încadrarea în art. 304

pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.

Prin hotărârea atacată au fost

corect aplicate prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Solicitând măsuri reparatorii în

baza Legii nr. 10/2001, recurentul-reclamant era obligat să parcurgă procedura

administrativă prealabilă cu caracter obligatoriu, care cuprinde ca prim

element sesizarea persoanei juridice deținătoare, prin notificare.

Articolul 21 din lege stabilește

obligația persoanei îndreptățite de a notifica entitatea obligată să

soluționeze cererea, precum și termenul în care notificarea trebuie formulată,

momentul de la care se calculează acest termen și sancțiunea nerespectării

termenului prevăzut de art. 21 alin. (1).

Conform art. 21 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 [art. 22 alin. (1) din legea, republicată], persoana îndreptățită

are obligația să notifice persoana juridică deținătoare în termen de 12 luni de

la data intrării în vigoare a legii.

Prin urmare, prin lege este stabilit

termenul de 12 luni pentru înregistrarea notificării, termen care se calculează

de la data de 14 februarie 2001, când Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare,

expirând la data de 14 februarie 2002.

În raport de art. 21 alin. (5) din

lege [art. 22 alin. (5) din legea, republicată], care prevede că nerespectarea

termenului atrage „pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri

reparatorii în natură sau echivalent”, acest termen este de decădere.

Faptul că H.G. nr. 498/2003, prin

art. 1 pct. 1.4 lit. B) derogă de la prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001

și că preluarea imobilului de către stat în baza Decretului nr. 223/1974 a fost

abuzivă, nu înlătură efectul decăderii, deoarece decăderea operează indiferent

dacă imobilul a fost preluat cu sau fătă titlu valabil.

Sancțiunea netransmiterii în termen

a notificării este pierderea posibilității persoanei îndreptățite de a-și

valorifica dreptul la măsuri reparatorii pe calea acțiunii în justiție.

De aceea, constatând că notificarea

nu a fost formulată în termen, instanța nu mai poate cerceta existența

dreptului la măsuri reparatorii și acordarea lor în condițiile Legii nr.

10/2001.

În prezenta cauză, notificarea fiind

înregistrată la data de 25 noiembrie 2002, corect s-a reținut prin sentința

tribunalului, păstrată prin hotărârea atacată, că recurentul a pierdut dreptul

de a solicita și obține în justiție măsuri reparatorii.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamant va fi respins.

Respinge recursul declarat de reclamantul

J.C. împotriva deciziei nr. 26 A din 16 februarie 2006 a Curții de Apel Oradea,

secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-02-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1909/2006
gubiri. Împotriva deciziei civile nr. 505/A din 28 septembrie 2005 a declarat recurs în termen pârâtul Primarul Municipiului Oradea. În dezvoltarea cererii de recurs se susține că hotărârea instanței de apel este nelegală invocând motivul p
ÎCCJ 2006-06-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5708/2006
Judecătoriei Oradea, a fost calificată de către instanță, în exercitarea rolului ei activ, potrivit art. 84 C. proc. civ., ca fiind contestație împotriva dispoziției 365 din 22 aprilie 2003, formulată în condițiile art. 24 alin. (7) și (8)
ÎCCJ 2008-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7637/2008
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Cu notificarea nr. 1041 din 24 noiembrie 2005 B.E.J. B.I., reclamanții T.Ș. și T.G. au solicitat restituirea în natură a imobilelor înscrise în C.F. nr. 11945 Oradea sub nr. top 551/2 ș
ÎCCJ 2010-03-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1782/2010
ului, în sensul că s-ar fi analizat fondul cauzei de către tribunal, nu poate fi primită. Instanța de fond a respins acțiunea reclamanților față de pârâtele Comisia Locală Oradea de aplicare a Legii nr. 112/1995 și Comisia Județeană Bihor d
ÎCCJ 2010-05-18
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3060/2010
de aplicare a Legii nr. 18/1991 Bihor, privind terenul în litigiu. Tot astfel Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 194/CA din 7 noiembrie 2008, a respins excepțiile de nelegali
Sursă