ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4851/2005

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 10 decembrie 2003, reclamanta B.M. a chemat în judecată Primarul municipiului Oradea pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să anuleze dispoziția nr. 1840 din 17 noiembrie 2003 a acestuia și să dispună obligarea pârâtului la continuarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 în vederea restituirii în natură a imobilului solicitat, iar în situația în care acest fapt nu este posibil, să se procedeze la acordarea de despăgubiri. În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin dispoziția menționată s-a dispus respingerea notificării nr. 1473/N din 14 februarie 2002, în dosarul nr. 1488/2002, cu motivarea că nu s-a făcut dovada calității de moștenitoare a proprietarului tabular al imobilului solicitat.

Reclamanta, prin avocat, anexează cererii actele solicitate, arătând că acestea nu au putut fi prezentate în termen, urmare sosirii cu întârziere din motive obiective. Prin sentința nr. 536/C/2004 din 31 mai 2004, Tribunalul Bihor, secția civilă, a admis acțiunea, a anulat dispoziția menționată și a dispus continuarea procedurii privind acordarea de despăgubiri. S-a reținut că reclamanta a depus în termen notificarea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001. Organul administrației publice locale nu a avut în vedere că petenta a precizat că va depune ulterior actele doveditoare a calității de moștenitor. Or, termenul de decădere privește numai depunerea notificării nu și a actelor doveditoare a calității.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă, prin decizia nr. 1070/2004-A din 28 octombrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva hotărârii primei instanțe. În motivarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut că reclamanta a depus în termen notificarea. Criticile pârâtului referitoare la natura termenului de depunere a actelor doveditoare, ca fiind unul de decădere, se constată a fi neîntemeiate, câtă vreme legea nu cuprinde o asemenea dispoziție. Pe de altă parte, prevalează principiul realizării dreptului în raport de cel al respectării procedurii, așa încât se impune continuarea procedurii. Drept urmare, în mod judicios prima instanță a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

În fine, critica referitoare la indicarea greșită a numărului administrativ al imobilului este o simplă eroare ce se poate îndrepta pe calea procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ. Împotriva acestei din urmă hotărâri pârâtul a declarat recurs, invocând cazul de modificare prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor căii de atac exercitate, pârâtul a reiterat criticile formulate în apel. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Sub un prim aspect, în raport de dispozițiile art. 299 C. proc. civ., controlul judiciar în recurs nu privește pretenția dedusă judecății ci examinarea hotărârii atacate, în limita motivelor de casare sau modificare conceptualizate prin art. 304 din același cod, invocate de recurent sau criticilor formulate, ce permit încadrarea în vreunul dintre acestea.

Or, declarând recurs, pârâtul nu a formulat critici privind decizia pronunțată în apel ci a reiterat criticile privind hotărârea primei instanțe. Pe de altă parte, termenele stabilite prin norme imperative, în raport de sancțiunea constând în pierderea dreptului subiectiv însuși, nu pot fi extinse la situații neprevăzute ca atare, adăugând la lege, cu nesocotirea voinței legiuitorului. Drept urmare, cum art. 21 din Legea nr. 10/2001 privește exclusiv perioada de timp în care partea interesată este obligată a comunica notificarea prin executorul judecătoresc, în mod judicios instanțele au statuat că acesta nu poate fi extins, și pe cale de consecință la aplicarea sancțiunii decăderii, la situații neavute în vedere de legiuitor.

Pe de altă parte, cu referire la prevalența realizării dreptului asupra desfășurării procedurii, în mod judicios s-a pronunțat instanța de apel, corespunzător dispozițiilor legii fundamentale și Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privitoare la garantarea dreptului de proprietate. Ca atare, criticile formulate de pârât se constată a fi neîntemeiate. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Oradea împotriva deciziei nr. 1070 din 28 octombrie 2004 a Curții de Apel Oradea. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie 2005.