ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8007/2006

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea notificată sub nr. 589/N din 10 august

2001 B.E.J. P.E., B.M.S. au cerut restituirea în natură a imobilului situat în

Oradea, sau, în subsidiar, acordarea de despăgubiri bănești, cu mențiunea că

acesta a aparținut părinților săi și a fost preluat în mod abuziv de stat,

invocând incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Prin dispoziția nr. 873 din

5 iulie 2003, Primarul Municipiului Oradea a respins notificarea motivat de

faptul că petenta nu a dovedit că are calitatea de persoană îndreptățită în

sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, respectiv faptul că autorii săi

ar fi fost proprietarii imobilului.

Prin cererea înregistrată la

1 august 2003, reclamanta B.M.S. a cerut anularea dispoziției și să se constate

că autorii săi au fost proprietarii imobilului, drept dobândit prin cumpărare

și că în calitate de moștenitoare a acestora este îndreptățită să primească

despăgubiri ca urmare a preluării imobilului în mod abuziv de stat.

Prin sentința civilă nr.

535/C din 31 mai 2004, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea, a anulat

dispoziția contestată și a dispus continuarea procedurii pentru acordarea

reclamantei de despăgubiri bănești pentru imobilul din Oradea.

În motivarea sentinței s-a

reținut că reclamanta a dovedit că autorii săi au dobândit în baza contractului

de vânzare-cumpărare încheiat la 2 februarie 1941 dreptul de proprietate asupra

imobilului în litigiu, pentru care au plătit prețul convenit, conform

chitanțelor datate 1941, precum și faptul aceștia au făcut demersuri pentru

intabularea dreptului în registrul de carte funciară, mai întâi cererea fiind

respinsă pentru ca, ulterior această mențiune, înscrisă sub nr. B.2, a să fie

radiată.

Cum imobilul în litigiu a

fost preluat de stat în baza Decretului nr. 111/1951, fiind considerat a fi un

bun fără stăpân, așa cum rezultă din considerentele sentinței nr. 1507/1954 a

Tribunalului Popular Oradea, caz în care preluarea este abuzivă în sensul art.

2 din Legea nr. 10/2001 și cum bunul a fost înstrăinat de stat prin contractul

nr. 146/1996 instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită să primească

despăgubiri bănești, sens în care a dispus desființarea deciziei contestate și

continuarea procedurii pentru acordarea despăgubirilor menționate.

Prin decizia civilă nr. 53

din 1 februarie 2005 Curtea de Apel Oradea, secția civilă, a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea.

În motivarea deciziei

instanța a reținut că potrivit înscrisului sub semnătură privată încheiat la

data de 2 februarie 1941 imobilul în litigiu, fost proprietatea vânzătoarei

R.F. (soția lui P.N.) și înscris în C.F. Oradea sub nr. top 9447/2, a fost

înstrăinat în favoarea autorilor reclamantei L.L. și M.M. pentru prețul de 9000

pengo, preț care se declară că s-a plătit în condițiile convenite de părți,

conform mențiunilor chitanțelor datate 2 mai 1941 și 1 iunie 1941.

A reținut instanța că tatăl

reclamantei a fost jandarm și că acesta a fost nevoit să se refugieze cu

familia în Ungaria după anul 1945, fără să mai finalizate demersurile pentru înscrierea

dreptului în cartea funciară, însă această împrejurare nu este de natură să

conducă la concluzia că reclamanta nu ar avea calitatea de persoană

îndreptățită și nu ar beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001 atâta timp cât

convenția de vânzare a fost dovedită iar cumpărătorii nu au putut obține și

înscrierea în registrele de publicitate imobiliară a dreptului dobândit

datorită schimbării regimului politic în România, cu mențiunea că statul a

preluat bunul din patrimoniul autorilor reclamantei.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Oradea, invocând incidența art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului

pârâtul arată că numai printr-o interpretare greșită a dispozițiilor art. 3 și

art. 4 din Legea nr. 10/2001 instanțele de fond au reținut că reclamanta are

calitate de persoană îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii

prevăzute de acest act normativ atâta timp cât autorii lor nu aveau înscris

dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în cartea funciară.

Analizând recursul, Înalta

Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr. 10/2001 a

fost reglementat regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de stat în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

În materie de probațiune, în

redactarea inițială, legiuitorul impunea beneficiarilor acestui act normativ să

prezinte în dovedirea dreptului de proprietate actele doveditoare ale

raporturilor juridice intervenite în perioada de timp mai sus arătată și, uneori

a celor intervenite anterior datei de 6 martie 1945, înțelegând prin acestea

acte juridice translative de proprietate care atestau deținerea proprietății de

către o persoană fizică sau juridică cum ar fi: acte de vânzare-cumpărare,

tranzacție, donație, extras de carte funciară, acte sub semnătură privată și

altele asemenea.

Având în vedere dificultatea

reală a prezentării unor astfel de acte, dată fiind perioada mare de timp care

a trecut de la momentul preluării terenurilor de către stat, legiuitorul a

derogat de la exigențele impuse cu privire la probațiunea dreptului de

proprietate și a modificat dispoziția legală menționată în sensul că a statuat

că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea

dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actele în care s-a

dispus sau executat măsura preluării abuzive de către stat.

În concluzie, în materia

Legii nr. 10/2001, dat fiind specificul acestor litigii, proba dreptului de

proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat se poate

realiza și prin alte mijloace de probă decât cele admise în litigiile de drept

comun.

Or, în speță, este real că

la momentul cumpărării de către autorii reclamantei, L.L. și K.M.M., a

imobilului în litigiu, 2 august 1941, dat fiind locul situării acestuia,

Municipiul Oradea, dobândirea dreptului de proprietate era supusă sistemului

publicității reale, sistem instituit pentru zona Transilvania și nordul

Moldovei prin Decretul nr. 115 din 27 aprilie 1938 și care prevedea efectul constitutiv

al intabulării.

În mod necontestat însă

autorii reclamantei au cumpărat bunul în litigiu de la proprietarul tabular și,

ulterior încheierii convenției, au făcut demersurile cuvenite pentru

intabularea dreptului de proprietate asupra acestuia.

Simpla împrejurare că

operațiunea de intabulare nu a mai fost finalizată, motiv pentru care

reclamanta nu poate prezenta în dovedirea pretențiilor sale, pe lângă convenția

de cumpărarea, și un extras de carte funciară nu este însă de natură să conducă

la concluzia invocată de către pârâtă, anume că aceasta, reclamanta, nu ar fi

îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii în procedura Legii nr.

10/2001.

De altminteri,

este de observat că omisiunea intabulării de către autorii reclamantei a

dreptului de proprietate în cartea funciară nu a fost de natură să împiedice

nici statul să declare bunul ca fiind abandonat de către autorii reclamantei

pentru ca, mai apoi să îl preia în patrimoniul său.

Dimpotrivă, în condițiile în

care, astfel cum s-a dovedit în cauză, autorii reclamantei au finalizat

operațiunea de cumpărare și au plătit prețul convenit și în condițiile în care,

ulterior, aceștia au fost deposedați de bun, astfel cum rezultă și din

cuprinsul încheierii din 30 septembrie 1953 dată în camera de chibzuire de

Tribunalul Popular Oradea, „proprietatea lui C.F.L.L.” când bunul a fost

preluat în administrarea provizorie a Sfatului Popular al orașului Oradea,

pentru ca, ulterior, să fie declarat proprietate de stat prin decizia nr.

1509/1954 a aceluiași tribunal, în mod just instanțele de fond au admis cererea

reclamantei, sub aspectul analizat fiind irelevant că în ultima decizie de

preluare de către stat, date fiind mențiunile din cartea funciară, s-a făcut

trimitere și la proprietarul înscris în registrul de publicitate.

Ca atare, cum în raport de

exigențele impuse în materia probațiunii prin Legea nr. 10/2001, reclamanta a

dovedit faptul cumpărării imobilului în litigiu de către autorii săi de la

proprietarul tabular R.F. (soția lui P.N.) precum și faptul deposedării

acestora de către stat, critica pârâtului privind lipsa calității reclamantei

de persoană îndreptățită în sensul prevăzut de acest act normativ, justificată

doar prin omisiunea intabulării dreptului dobândit de autorii săi, nu poate fi

primită.

Așa fiind, pentru

considerentele arătate, recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Primarul municipiului Oradea împotriva deciziei nr. 53-A din 1

februarie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

octombrie 2006.