ÎCCJ, decizie (scj.ro #82150)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82150) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Cerere pentru restituirea în natură a unui imobil preluat în mod
abuziv de stat. Proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate
în mod abuziv de stat.
Cuprins
pe materii.
Drept civil. Drept de proprietate. Cerere
pentru restituirea în natură a unui imobil preluat în mod abuziv de stat. Proba
dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat.
Index
alfabetic
Drept civil.
-
Cerere pentru restituirea în natură a unui imobil preluat în mod
abuziv de stat.
-
Proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile
preluate în mod abuziv de stat.
În materie de probațiune, în redactarea inițială a Legii
nr
. 10/2001, legiuitorul impunea beneficiarilor acestui act
normativ să prezinte, în dovedirea dreptului de proprietate, actele doveditoare
ale raporturilor juridice intervenite în perioada de timp mai sus arătată și,
uneori a celor intervenite anterior datei de 6 martie 1945, înțelegând prin
acestea acte juridice translative de proprietate care atestau deținerea
proprietății de către o persoană fizică sau juridică cum ar fi: acte de
vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, acte sub
semnătură privată și altele asemenea.
Având în vedere dificultatea reală a prezentării unor astfel de
acte, dată fiind perioada mare de timp care a trecut de la momentul preluării
terenurilor de către stat, legiuitorul a derogat de la exigențele impuse cu
privire la probațiunea dreptului de proprietate și a modificat dispoziția
legală menționată în sensul că a statuat că, în absența unor probe contrare,
existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea
recunoscută în actele în care s-a dispus sau executat măsura preluării abuzive
de către stat.
În concluzie, în materia Legii nr.10/2001, dat fiind specificul
acestor litigii, proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate
în mod abuziv de stat se poate realiza și prin alte mijloace de probă decât
cele admise în litigiile de drept comun
.
Î.C.C.J
., Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia
nr
. 8007 din 11 octombrie 2006
Prin notificarea din 10 august 2001
B.E.J
.
P.E
.,
B.M.S
. au cerut
restituirea în natură a unui imobil situat în
Oradea
,
sau, în subsidiar, acordarea de despăgubiri bănești, cu mențiunea că acesta a
aparținut părinților săi și a fost preluat în mod abuziv de stat, invocând
incidența dispozițiilor Legii nr.10/2001.
Prin dispoziția nr.873 din 5 iulie 2003, Primarul Municipiului
Oradea
a respins notificarea motivat de faptul că
petenta
nu a dovedit că are calitatea de persoană
îndreptățită în sensul art.3 și art.4 din Legea nr.10/2001, respectiv faptul că
autorii săi ar fi fost proprietarii imobilului.
Prin cererea înregistrată la 1 august 2003, reclamanta
B.M.S
. a cerut anularea dispoziției și să se constate că
autorii săi au fost proprietarii imobilului, drept dobândit prin cumpărare și
că, în calitate de moștenitoare a acestora, este îndreptățită să primească
despăgubiri ca urmare a preluării imobilului în mod abuziv de stat.
Prin sentința civilă nr.535/C din 31 mai 2004, Tribunalul Bihor
a admis în parte acțiunea, a anulat dispoziția contestată și a dispus
continuarea procedurii pentru acordarea reclamantei de despăgubiri bănești
pentru imobilul în cauză.
În motivarea sentinței s-a reținut că reclamanta a dovedit că
autorii săi au dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 2
februarie 1941 dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, pentru care
au plătit prețul convenit, conform chitanțelor datate 1941, precum și faptul
aceștia au făcut demersuri pentru intabularea dreptului în registrul de carte
funciară, mai întâi cererea fiind respinsă pentru ca, ulterior această
mențiune, înscrisă sub nr.B.2, a să fie radiată.
Cum imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza
Decretului nr.111/1951, fiind considerat a fi un bun fără stăpân, așa cum
rezultă din considerentele sentinței nr.1507/1954 a Tribunalului Popular
Oradea
, caz în care preluarea este abuzivă în sensul art.2
din Legea nr.10/2001 și cum bunul a fost înstrăinat de stat prin contractul
nr.146/1996 instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită să primească
despăgubiri bănești, sens în care a dispus desființarea deciziei contestate și
continuarea procedurii pentru acordarea despăgubirilor menționate.
Prin decizia civilă nr.53 din 1 februarie 2005 Curtea de Apel
Oradea
, secția civilă a respins ca
nefondat
apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului
Oradea
.
În motivarea deciziei instanța a reținut că potrivit înscrisului
sub semnătură privată încheiat la data de 2 februarie 1941 imobilul în litigiu,
fost proprietatea vânzătoarei
R.F
. (soția lui
P.N
.) și înscris în C.F.11975
Oradea
sub
nr
. top 9447/2, a fost înstrăinat în favoarea
autorilor reclamantei
L.L
. și
M.-M
.
pentru prețul de 9000
pengo
, preț care se declară că
s-a plătit în condițiile convenite de părți, conform mențiunilor chitanțelor
datate 2 mai 1941 și 1 iunie 1941.
A reținut instanța că tatăl reclamantei a fost jandarm și că
acesta a fost nevoit să se refugieze cu familia în
Ungaria
după anul 1945, fără să mai finalizate demersurile pentru înscrierea dreptului
în cartea funciară, însă această împrejurare nu este de natură să conducă la
concluzia că reclamanta nu ar avea calitatea de persoană îndreptățită și nu ar
beneficia de prevederile Legii nr.10/2001 atâta timp cât convenția de vânzare a
fost dovedită iar cumpărătorii nu au putut obține și înscrierea în registrele
de publicitate imobiliară a dreptului dobândit datorită schimbării regimului
politic în România, cu mențiunea că statul a preluat bunul din patrimoniul
autorilor reclamantei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul
Municipiului
Oradea
, susținând că numai
printr-o interpretare greșită a dispozițiilor art.3 și art.4 din Legea
nr.10/2001 instanțele de fond au reținut că reclamanta are calitate de persoană
îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de acest act
normativ atâta timp cât autorii lor nu aveau înscris dreptul de proprietate
asupra imobilului în litigiu în cartea funciară.
Analizând recursul, Înalta Curte a constatat că nu poate fi
primit pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr.10/2001 a fost reglementat regimul juridic al
imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
În materie de probațiune, în redactarea inițială, legiuitorul
impunea beneficiarilor acestui act normativ să prezinte în dovedirea dreptului
de proprietate actele doveditoare ale raporturilor juridice intervenite în perioada
de timp mai sus arătată și, uneori a celor intervenite anterior datei de 6
martie 1945, înțelegând prin acestea acte juridice translative de proprietate
care atestau deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică cum
ar fi: acte de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte
funciară, acte sub semnătură privată și altele asemenea.
Având în vedere dificultatea reală a prezentării unor astfel de
acte, dată fiind perioada mare de timp care a trecut de la momentul preluării
terenurilor de către stat, legiuitorul a derogat de la exigențele impuse cu
privire la probațiunea dreptului de proprietate și a modificat dispoziția
legală menționată în sensul că a statuat că, în absența unor probe contrare,
existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea
recunoscută în actele în care s-a dispus sau executat măsura preluării abuzive
de către stat.
În concluzie, în materia Legii nr.10/2001, dat fiind specificul
acestor litigii, proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate
în mod abuziv de stat se poate realiza și prin alte mijloace de probă decât
cele admise în litigiile de drept comun.
Or, în speță, este real că la momentul cumpărării de către
autorii reclamantei,
L.L
. și
K.M.M
.,
a imobilului în litigiu, - 2 august 1941 –, dat fiind locul situării acestuia -
Municipiul
Oradea
,
str
. C.
nr.21 -, dobândirea dreptului de proprietate era supusă sistemului publicității
reale, sistem instituit pentru zona
Transilvania
și
nordul Moldovei prin Decretul nr.115/1938 și care prevedea efectul constitutiv
al intabulării.
În mod necontestat însă autorii reclamantei au cumpărat bunul în
litigiu de la proprietarul tabular și, ulterior încheierii convenției, au făcut
demersurile cuvenite pentru intabularea dreptului de proprietate asupra
acestuia.
Simpla împrejurare că operațiunea de intabulare nu a mai fost
finalizată, motiv pentru care reclamanta nu poate prezenta în dovedirea
pretențiilor sale, pe lângă convenția de cumpărarea, și un extras de carte
funciară nu este însă de natură să conducă la concluzia invocată de către
pârâtă, anume că aceasta, reclamanta, nu ar fi îndreptățită să beneficieze de
măsuri reparatorii în procedura Legii nr.10/2001.
De altminteri, este de observat că omisiunea intabulării de către autorii
reclamantei a dreptului de proprietate în cartea funciară nu a fost de natură
să împiedice nici statul să declare bunul ca fiind abandonat de către autorii
reclamantei pentru ca, mai apoi să îl preia în patrimoniul său.
Dimpotrivă, în condițiile în care, astfel cum s-a dovedit în
cauză, autorii reclamantei au finalizat operațiunea de cumpărare și au
plătit prețul convenit și în condițiile în care, ulterior, aceștia au
fost deposedați de bun, astfel cum rezultă și din cuprinsul încheierii din 30
septembrie 1953 dată în camera de chibzuire de Tribunalul Popular
Oradea
,- „proprietatea lui
C.F
.
L.L
.”- când bunul a fost preluat în
administrarea provizorie a Sfatului Popular al orașului
Oradea
,
pentru ca, ulterior, să fie declarat proprietate de stat prin decizia
nr.1509/1954 a aceluiași tribunal, în mod just instanțele de fond au admis
cererea reclamantei, sub aspectul analizat fiind
irelevant
că în ultima decizie de preluare de către stat, date fiind mențiunile din
cartea funciară, s-a făcut trimitere și la proprietarul înscris în registrul de
publicitate.
Ca atare, cum în raport de exigențele impuse în materia
probațiunii prin Legea nr.10/2001, reclamanta a dovedit faptul cumpărării
imobilului în litigiu de către autorii săi de la proprietarul tabular
R.F
. (soția lui
P.N
.) precum și
faptul deposedării acestora de către stat, critica pârâtului privind lipsa
calității reclamantei de persoană îndreptățită în sensul prevăzut de acest act
normativ, justificată doar prin omisiunea intabulării dreptului dobândit de
autorii săi, nu poate fi primită.
Așa fiind, pentru considerentele arătate, recursul dedus
judecății se dovedește a fi
nefondat
.