ÎCCJ, decizie (scj.ro #82150)

Cerere pentru restituirea în natură a unui imobil preluat în mod abuziv de stat. Proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat. Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Cerere pentru restituirea în natură a unui imobil preluat în mod abuziv de stat. Proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat. Index alfabetic Drept civil. - Cerere pentru restituirea în natură a unui imobil preluat în mod abuziv de stat. - Proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat.

În materie de probațiune, în redactarea inițială a Legii nr . 10/2001, legiuitorul impunea beneficiarilor acestui act normativ să prezinte, în dovedirea dreptului de proprietate, actele doveditoare ale raporturilor juridice intervenite în perioada de timp mai sus arătată și, uneori a celor intervenite anterior datei de 6 martie 1945, înțelegând prin acestea acte juridice translative de proprietate care atestau deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică cum ar fi: acte de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, acte sub semnătură privată și altele asemenea.

Având în vedere dificultatea reală a prezentării unor astfel de acte, dată fiind perioada mare de timp care a trecut de la momentul preluării terenurilor de către stat, legiuitorul a derogat de la exigențele impuse cu privire la probațiunea dreptului de proprietate și a modificat dispoziția legală menționată în sensul că a statuat că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actele în care s-a dispus sau executat măsura preluării abuzive de către stat.

În concluzie, în materia Legii nr.10/2001, dat fiind specificul acestor litigii, proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat se poate realiza și prin alte mijloace de probă decât cele admise în litigiile de drept comun . Î.C.C.J ., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 8007 din 11 octombrie 2006 Prin notificarea din 10 august 2001 B.E.J . P.E ., B.M.S . au cerut restituirea în natură a unui imobil situat în Oradea , sau, în subsidiar, acordarea de despăgubiri bănești, cu mențiunea că acesta a aparținut părinților săi și a fost preluat în mod abuziv de stat, invocând incidența dispozițiilor Legii nr.10/2001. Prin dispoziția nr.873 din 5 iulie 2003, Primarul Municipiului Oradea a respins notificarea motivat de faptul că petenta nu a dovedit că are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art.3 și art.4 din Legea nr.10/2001, respectiv faptul că autorii săi ar fi fost proprietarii imobilului.

Prin cererea înregistrată la 1 august 2003, reclamanta B.M.S . a cerut anularea dispoziției și să se constate că autorii săi au fost proprietarii imobilului, drept dobândit prin cumpărare și că, în calitate de moștenitoare a acestora, este îndreptățită să primească despăgubiri ca urmare a preluării imobilului în mod abuziv de stat. Prin sentința civilă nr.535/C din 31 mai 2004, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea, a anulat dispoziția contestată și a dispus continuarea procedurii pentru acordarea reclamantei de despăgubiri bănești pentru imobilul în cauză.

În motivarea sentinței s-a reținut că reclamanta a dovedit că autorii săi au dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 2 februarie 1941 dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, pentru care au plătit prețul convenit, conform chitanțelor datate 1941, precum și faptul aceștia au făcut demersuri pentru intabularea dreptului în registrul de carte funciară, mai întâi cererea fiind respinsă pentru ca, ulterior această mențiune, înscrisă sub nr.B.2, a să fie radiată.

Cum imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Decretului nr.111/1951, fiind considerat a fi un bun fără stăpân, așa cum rezultă din considerentele sentinței nr.1507/1954 a Tribunalului Popular Oradea , caz în care preluarea este abuzivă în sensul art.2 din Legea nr.10/2001 și cum bunul a fost înstrăinat de stat prin contractul nr.146/1996 instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită să primească despăgubiri bănești, sens în care a dispus desființarea deciziei contestate și continuarea procedurii pentru acordarea despăgubirilor menționate.

Prin decizia civilă nr.53 din 1 februarie 2005 Curtea de Apel Oradea , secția civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea . În motivarea deciziei instanța a reținut că potrivit înscrisului sub semnătură privată încheiat la data de 2 februarie 1941 imobilul în litigiu, fost proprietatea vânzătoarei R.F . (soția lui P.N .) și înscris în C.F.11975 Oradea sub nr . top 9447/2, a fost înstrăinat în favoarea autorilor reclamantei L.L . și M.-M . pentru prețul de 9000 pengo , preț care se declară că s-a plătit în condițiile convenite de părți, conform mențiunilor chitanțelor datate 2 mai 1941 și 1 iunie 1941. A reținut instanța că tatăl reclamantei a fost jandarm și că acesta a fost nevoit să se refugieze cu familia în Ungaria după anul 1945, fără să mai finalizate demersurile pentru înscrierea dreptului în cartea funciară, însă această împrejurare nu este de natură să conducă la concluzia că reclamanta nu ar avea calitatea de persoană îndreptățită și nu ar beneficia de prevederile Legii nr.10/2001 atâta timp cât convenția de vânzare a fost dovedită iar cumpărătorii nu au putut obține și înscrierea în registrele de publicitate imobiliară a dreptului dobândit datorită schimbării regimului politic în România, cu mențiunea că statul a preluat bunul din patrimoniul autorilor reclamantei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Oradea , susținând că numai printr-o interpretare greșită a dispozițiilor art.3 și art.4 din Legea nr.10/2001 instanțele de fond au reținut că reclamanta are calitate de persoană îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ atâta timp cât autorii lor nu aveau înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în cartea funciară.

Analizând recursul, Înalta Curte a constatat că nu poate fi primit pentru următoarele considerente: Prin Legea nr.10/2001 a fost reglementat regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În materie de probațiune, în redactarea inițială, legiuitorul impunea beneficiarilor acestui act normativ să prezinte în dovedirea dreptului de proprietate actele doveditoare ale raporturilor juridice intervenite în perioada de timp mai sus arătată și, uneori a celor intervenite anterior datei de 6 martie 1945, înțelegând prin acestea acte juridice translative de proprietate care atestau deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică cum ar fi: acte de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, acte sub semnătură privată și altele asemenea.

Având în vedere dificultatea reală a prezentării unor astfel de acte, dată fiind perioada mare de timp care a trecut de la momentul preluării terenurilor de către stat, legiuitorul a derogat de la exigențele impuse cu privire la probațiunea dreptului de proprietate și a modificat dispoziția legală menționată în sensul că a statuat că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actele în care s-a dispus sau executat măsura preluării abuzive de către stat. În concluzie, în materia Legii nr.10/2001, dat fiind specificul acestor litigii, proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat se poate realiza și prin alte mijloace de probă decât cele admise în litigiile de drept comun.

Or, în speță, este real că la momentul cumpărării de către autorii reclamantei, L.L . și K.M.M ., a imobilului în litigiu, - 2 august 1941 –, dat fiind locul situării acestuia - Municipiul Oradea , str . C. nr.21 -, dobândirea dreptului de proprietate era supusă sistemului publicității reale, sistem instituit pentru zona Transilvania și nordul Moldovei prin Decretul nr.115/1938 și care prevedea efectul constitutiv al intabulării. În mod necontestat însă autorii reclamantei au cumpărat bunul în litigiu de la proprietarul tabular și, ulterior încheierii convenției, au făcut demersurile cuvenite pentru intabularea dreptului de proprietate asupra acestuia.

Simpla împrejurare că operațiunea de intabulare nu a mai fost finalizată, motiv pentru care reclamanta nu poate prezenta în dovedirea pretențiilor sale, pe lângă convenția de cumpărarea, și un extras de carte funciară nu este însă de natură să conducă la concluzia invocată de către pârâtă, anume că aceasta, reclamanta, nu ar fi îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii în procedura Legii nr.10/2001. De altminteri, este de observat că omisiunea intabulării de către autorii reclamantei a dreptului de proprietate în cartea funciară nu a fost de natură să împiedice nici statul să declare bunul ca fiind abandonat de către autorii reclamantei pentru ca, mai apoi să îl preia în patrimoniul său.

Dimpotrivă, în condițiile în care, astfel cum s-a dovedit în cauză, autorii reclamantei au finalizat operațiunea de cumpărare și au plătit prețul convenit și în condițiile în care, ulterior, aceștia au fost deposedați de bun, astfel cum rezultă și din cuprinsul încheierii din 30 septembrie 1953 dată în camera de chibzuire de Tribunalul Popular Oradea ,- „proprietatea lui C.F . L.L .”- când bunul a fost preluat în administrarea provizorie a Sfatului Popular al orașului Oradea , pentru ca, ulterior, să fie declarat proprietate de stat prin decizia nr.1509/1954 a aceluiași tribunal, în mod just instanțele de fond au admis cererea reclamantei, sub aspectul analizat fiind irelevant că în ultima decizie de preluare de către stat, date fiind mențiunile din cartea funciară, s-a făcut trimitere și la proprietarul înscris în registrul de publicitate.

Ca atare, cum în raport de exigențele impuse în materia probațiunii prin Legea nr.10/2001, reclamanta a dovedit faptul cumpărării imobilului în litigiu de către autorii săi de la proprietarul tabular R.F . (soția lui P.N .) precum și faptul deposedării acestora de către stat, critica pârâtului privind lipsa calității reclamantei de persoană îndreptățită în sensul prevăzut de acest act normativ, justificată doar prin omisiunea intabulării dreptului dobândit de autorii săi, nu poate fi primită. Așa fiind, pentru considerentele arătate, recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat .