ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5066/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj din 01 februarie 2006, K.I.G.S. a solicitat să se constate că terenul în suprafață de 20.878 m.p. și construcțiile amplasate pe acesta, situat în Cluj-Napoca, strada G., înscris în CF nr. AA Cluj-Napoca, nr. top. XX, a aparținut antecesorilor săi, fiind expropriat și trecut în proprietatea statului abuziv, fără titlu și plata de despăgubiri; să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 53169/1959 emisă în baza Legii nr. 511/1955 prin care imobilul a trecut în proprietatea statului; să se dispună anularea dispoziției din 28 decembrie 2005 prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului respectiv, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001; să se dispună restituirea în natură, iar în subsidiar, pentru situația în care restituirea în natură nu este posibilă, stabilirea de măsuri reparatorii în echivalent.

A mai solicitat și cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul revendicat a aparținut antecesorului său, fiind cunoscut sub numele de Sanatoriul C., așezământ particular pentru bolnavii de TBC. În perioada ocupației ungare așezământul a fost preluat abuziv de maghiari, iar ulterior, după decesul proprietarului Dr. C., prin hotărârea judecătorească din anul 1946 imobilul a fost redobândit de mama acestuia, în calitate de moștenitoare. Calitatea de moștenitor a reclamantului în raport de fostul proprietar al imobilului a fost recunoscută de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. Deși a depus diligențe, reclamantul nu a putut obține copie a hotărârii judecătorești invocate de la Arhivele Naționale, întrucât acesta nu mai păstrează acte atât de vechi.

Ulterior Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a emis dispoziția din 28 decembrie 2005 prin care a respins cererea de restituire în natură a imobilului, pe motiv că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită și că dreptul de proprietate nu a fost dovedit. Prin sentința nr. 480 din 20 iunie 2007 Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis excepțiile lipsei calității procesual pasive a pârâților Statul Român prin Prefectura Județului Cluj și Ministerul Finanțelor Publice actual Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea împotriva acestor pârâți datorită lipsei calității procesual pasive, a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și a respins acțiunea.

Tribunalul a apreciat că pârâții Statul Român prin Prefectura Județului Cluj și Ministerul Finanțelor Publice nu au calitate procesual pasivă, având în vedere dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prin care unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie motivată. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, Tribunalul a reținut că acesta are o asemenea calitate, întrucât justifică un interes actual, legitim și actual, la care se adaugă și dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Asupra fondului cauzei, Tribunalul a mai reținut că din probele administrate s-a făcut dovada calității de moștenitor a reclamantului față de antecesorii săi, însă nu s-a făcut dovada că imobilul a fost preluat de la aceștia.

Susținerea reclamantului conform căreia la apariția Legii nr. 260/1945 antecesorii săi au redobândit proprietatea imobilului nu a fost dovedită. Prin decizia nr. 140/A din 15 noiembrie 2007 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul reclamatului. Curtea de Apel a reținut că imobilul solicitat de reclamant a fost grevat, de-a lungul timpului, de numeroase ipoteci, ulterior fiind vândut la licitație publică în data de 09 ianuarie 1942 către Asociația M.S.Ș. Această tranzacție a fost atacată în instanță, potrivit prevederilor legale, însă cursul procesului nu se cunoaște, susținerea reclamantului în sensul că imobilul a reintrat în proprietatea autorilor săi nu a fost dovedită.

În consecință nu s-a făcut dovada că Statul Român ar fi preluat imobilul de la autorii reclamantului, în CF a acestuia fiind înscris dreptul de proprietate al Statului Român la data de 26 noiembrie 1959. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Reclamantul a arătat că din probele administrate la dosar rezultă că imobilul a fost preluat de la autorii săi. Astfel, s-a făcut dovada că vânzarea imobilului la licitație publică a fost atacată în instanță. Împrejurarea că reclamatul nu a putut dovedi existența hotărârii judecătorești pronunțate în cauză nu poate fi reținută ca o culpă a sa, întrucât a făcut toate demersurile în acest sens.

În plus, din adresele emise de pârâta Consiliul Județean Cluj referitoare la împrejurarea că a fost naționalizat Sanatorul C., rezultă că acesta a fost preluat de la autorii săi, în caz contrar s-ar fi numit Sanatorul Ș.M. Chiar și în lipsa unei asemenea dovezi, instanța trebuia să se raporteze la situația istorică a regiunii, în sensul că după căderea regimului austro-ungar din Transilvania de Nord regimul comunist, care s-a instalat la putere, a expropriat masiv, acesta foind și cazul imobilului solicitat de reclamant.

Instanța de recurs a constatat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Conform art. 24 din Legea nr. 10/2001 alin. (1) „în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive", iar potrivit alin. (2) „în aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar". În speța de față, în actul de preluare al imobilului nu sunt menționați antecesorii reclamantului, pentru ca reclamantul să beneficieze de prezumția instituită de prevederile enunțate mai sus.

Simpla dovadă a înregistrării unei acțiuni prin care a fost contestată vânzarea la licitație a imobilului nu este de natură să instituie prezumția că imobilul a și intrat în proprietatea antecesorilor și a fost naționalizat de la aceștia. Critica privitoare la faptul că instanțele au analizat greșit probele administrate în cauză, nu poate fi cercetată de instanța de recurs, prevederile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., conform cu care hotărârea putea fi modificată atunci când se întemeia pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, fiind abrogate la data când s-a pronunțat decizia dată în apel. Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanța de apel a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prin decizia nr. 5013 din 17 septembrie 2008, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul K.I.G.S. Învederează că în fapt, prin decizia civilă nr. 5013 din 17 septembrie 2008 i s-a respins recursul introdus împotriva deciziei civile nr. 410/A/2007 pronunțată în Dosarul nr. 1304/117/2006 al Curții de Apel Cluj. Copia deciziei nr. 5013/2008 i-a fost comunicată în ziua de luni 27 septembrie 2010, fără respectarea art. 264 alin. (1) prima teza C. proc. civ. Dat fiind însă că omisiunea analizării unui motiv de recurs nu ar putea fi constatată decât după motivarea hotărârii, termenul pentru motivare trebuie calculat de la data la care a luat cunoștință de hotărâre în integralitatea ei.

Aspectele legale în temeiul cărora recursul a fost formulat și au fost argumentate susținerile cu privire la dreptul său ca și persoană îndreptățită la a solicita restituirea în natură a imobilului din Cluj-Napoca strada G. înscris în CF AA nr. top. XX, în baza Legii nr. 10/2001 completate cu dreptul comun civil și alte texte de lege invocate, nu a fost analizat, acest lucru fiind o stare de fapt. Considerentul prin care a fost motivată decizia realizându-se actul de justiție nu răspunde la motivele de fapt și de drept prin care și-a întemeiat solicitările. Instanța de recurs a reluat pentru motivarea deciziei sale unul din argumentele instanței de apel, în speță art. 24 din Legea nr. 24/2001, ca și considerent al deciziei de respingere pentru a arăta neîndeplinirea art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. (celălalt motiv, respectiv art. 304 pct. 11 nefiind menționat în cererea de recurs). În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit în mod constant că noțiunea de proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, impune ca o jurisdicție internă, în speță, instanța care a soluționat recursul - să examineze efectiv problemele esențiale ce-i sunt supuse examinării, și nu să se mulțumească a confirma pur și simplu concluziile unei jurisdicții inferioare (Cauza Halte contra Finlanda, 19 decembrie 1997 parag.

59, 60). În completarea celor arătate, în materia Legii nr. 10/2001, dat fiind specificul acestor litigii, proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat se poate realiza și prin alte mijloace de probă decât cele admise în litigiile de drept comun (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 8007 din 02 octombrie 2006). Deosebit de cele arătate mai sus, din cuprinsul deciziei nr. 5013/2008 nu reiese că instanța de recurs a adus argumente decisive pentru soluționarea cauzei sau a analizat vreun aspect care ar putea fi considerat esențial, pentru a nu răspunde în mod deliberat criticilor sale din cererea de recurs.

Instanța nu a tratat nici măcar sumar criticile formulate în recursul ce fac obiectul deciziei civile contestate, prin urmare nici conform dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 316 și art. 298 C. proc. civ. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr „auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat (Cauza Virgil Ionescu împotriva României, hotărârea din 28 iunie 2005). Aceste lacune care se constată în fapt în motivarea deciziei nr. 5013/2008 pot fi calificate ca și omisiunea, din greșeală, a instanței de a cerceta motivul de recurs referitor la temeiul legal și aplicarea greșită a legii.

Faptul că instanța de recurs a amintit într-o frază despre „situația istorică a regiunii", nu constituie o motivare argumentată în raport de motivele de legalitate invocate și care trebuie să fie, în ultimă instanță, singurele de luat în seamă. Lipsa cercetării aspectelor de fapt și de drept din cererea de recurs, și cu atât mai mult fără a ține seama de dreptul comun, echivalează cu omisiunea instanței de a cerceta motivul de recurs al art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Din considerentele expuse mai sus consideră că este necesar să fie admisă contestația și recursul rejudecat, prilej cu care instanța de recurs ar avea posibilitatea să înlăture această omisiune printr-o motivare argumentată cu privire la aspectele legale invocate în cererea de recurs pentru ca acestea să primească o tratare corespunzătoare.

În drept, îmi întemeiez contestația în anulare pe dispozițiile art. 318-320 C. proc. civ. Contestația în anulare formulată, este nefondată, avându-se în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când instanța, respingând recursul, sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Analizând textul de lege citat, se constată faptul că, în conținutul actual al acestuia, se face referire la motive de „modificare sau casare”, în corelare cu dispozițiile art. 312 C. proc.

civ., astfel încât, numai neanalizarea unui motiv de casare sau modificare invocat de recurent poate duce la admiterea acestei căi extraordinare de atac, nu și neanalizarea tuturor argumentelor, susținerilor și considerentelor invocate de acesta în sprijinul motivelor de nelegalitate invocate și care pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Se reține, astfel faptul că cea de-a doua teză a art. 318 C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de parte, întrucât, argumentele respective sunt subsumate acestor motive pe care le sprijină, ori de cât de larg ar fi dezbătute.

În speță, se reține că recurentul-contestator a invocat faptul că instanța de recurs nu a cercetat un motiv de recurs formulat și întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În cercetarea motivului de modificare invocat de către recurent și întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, a analizat pe larg și a arătat în considerentele deciziei contestate motivele pentru care, s-a respins, ca fiind nefondat recursul. Instanța de recurs nu era obligată să răspundă tuturor argumentele folosite de recurent în dezvoltarea acestui motiv de recurs, ci era îndreptățită să grupeze aceste argumente pentru a răspunde motivului de recurs invocat, printr-un considerent comun.

Față de cele arătate, Înalta Curte, va respinge, ca nefondată, contestația în anulare, motivele invocate neputând fi încadrate în prevederile art. 318 alin. (1) teza II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul K.I.G.S. împotriva deciziei nr. 5013 din 17 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2011.