ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3763/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 436 din 30 iulie 2009 a Tribunalului Cluj, a fost admisă plângerea formulată de către reclamantul G.N.J. în contradictoriu cu pârâtul

Primarul municipiului Cluj-Napoca și, în consecință, a fost obligat pârâtul să

emită în favoarea reclamantului dispoziție de soluționare a notificării în

temeiul Legii 10/2001, cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris

inițial în C.F. nr. 22605 Cluj, actualmente înscris în C.F. colectivă nr.

130082 Cluj, în sensul restituirii în natură a apartamentelor cu nr. 5, 6, 12,

13, 15, 17, 19, 20, 21, 22, 23, și 24 și al acordării de despăgubiri pentru

diferența de cotă de 2,61/ 12 parte ce nu poate fi restituită în natură.

Pârâtul

a fost obligat la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată

1120 lei.

În

considerentele acestei sentințe, tribunalul reține că instanța a verificat

îndreptățirea reclamantului la măsuri reparatorii în temeiul Legii 10/2001, în

sensul art. 3, art. 4 din Legea 10/2001.

Din

actele de stare civilă depuse în probațiune, respectiv certificat de deces G.M.,

certificat de naștere al reclamantului, testament, precum și din Adresa emisă

de către Academia Română, Filiala Cluj-Napoca a rezultat că reclamantul este

moștenitorul defunctului G.M., identic cu M.G.

Prin

urmare, reclamantul este îndreptățit să beneficieze de măsuri reparatorii în

temeiul Legii 10/2001.

Imobilul

solicitat de către reclamant este situat în Cluj-Napoca, jud. Cluj și a fost

înscris inițial în C.F. nr. 22605 Cluj, în favoarea antecesorului reclamantului

G.M. sau M. în cotă de 8/12 parte, restul cotei de 4/12 fiind proprietatea

proprietarei tabulare G.A., aceasta din urmă cotă nefăcând obiectul prezentului

dosar.

Potrivit

Adresei nr. 34745/3/452/2007 emisă de Direcția Fondului Imobiliar de Stat,

imobilul în litigiu, este compus în prezent dintr-un număr de 24 de

apartamente, dintre care s-au vândut, în temeiul Legii 112/1995, un număr de 12

apartamente, restul găsindu-se în continuare în proprietatea Statului Român,

fiind închiriate către terțe persoane.

Actualmente,

imobilul este înscris în C.F. colectivă nr. 130082 Cluj.

Instanța

a dispus efectuarea unui raport de expertiză în construcții, care să identifice

apartamentele care se află în patrimoniul Statului Român și să verifice dacă

acestea se înscriu în cota de

8/12

parte a proprietarului tabular G.M. sau M.

Potrivit

raportului de expertiză efectuat în cauză de către expert C.R., apartamentele

nevândute corespund unei cote de 5,39/12 parte, până la cota de

8/12

care a aparținut antecesorului

reclamantului rămânând o diferență de 2,61/ 12 parte.

Prin

urmare, instanța a considerat că reclamantul, ca răspuns la notificarea

formulată, este îndreptățit la restituirea în natură a tuturor apartamentelor

rămase în proprietatea Statului Român precum și la acordarea de despăgubiri în

temeiul Legii 247/2008, Titlul VII pentru diferența de cotă de

2,61/

12 parte ce nu poate fi restituită în

natură.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul G.N.J. cât și pârâtul

Primarul Municipiului Cluj Napoca iar prin decizia civilă nr. 330 din 9

decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări

sociale pentru minori și familie, s-au respins ambele apeluri pentru

următoarele considerente:

Pe

parcursul soluționării procesului, la data de 21 aprilie 2008, pârâtul a emis

Dispoziția nr. 2751, prin care a respins notificarea, dispoziție ce a fost

comunicată reclamantului la data de 7 mai, 2008 și care este în vigoare la ora

actuală, nefiind contestată.

S-a

reținut că apelul pârâților nu este fondat, întrucât, așa cum rezultă din

cuprinsul C.F. individuale nr. 22605 Cluj, sub B 4 a fost notat doar sechestrul penal asigurător asupra porțiunii lui G.M. din imobilul situat pe str.

T. nr. 10 apartamentele 1-4, de sub B 1, în baza proceselor verbale din 30

martie 1959 și 4 aprilie 1959, însă dreptul de proprietate al Statului Român nu

a fost intabulat cu titlu de confiscare penală, din cuprinsul cărții funciare

rezultând că această preluare s-a făcut doar în fapt, vechiul proprietar

tabular de sub B 1 fiind radiat abia prin încheierea C.F. nr. 13338/ 24.08.1998

C.F., prin care s-a înscris noua documentație de apartamentare, imobilul fiind

transcris într-o altă carte funciară nou înființată în favoarea Statului Român.

Aceeași împrejurare rezultă și din înscrierea de sub B 4 din vechea carte

funciară colectivă a imobilului nr. 2443, la care face referire pârâtul în

motivele de apel (f. 21-22, 40-42 dosar tribunal).

În

ceea ce privește motivul de apel referitor la emiterea unei dispoziții de

respingere a notificării în cursul soluționării procesului, o astfel de

dispoziție nu a fost depusă la dosarul cauzei, dimpotrivă, pârâtul a formulat

apărări de fond după data la care susține că ar fi emis-o, bunăoară, obiecțiuni

la expertiza judiciară efectuată în cauză, conform cererii înregistrată la 11

noiembrie 2008 (f. 306 dosar tribunal).

De

altfel, fiind deja chemat în judecată, în măsura în care ar fi dorit să stingă

litigiul, trebuia să emită o dispoziție conform solicitării reclamantului și să

o depună la dosar, dispoziția emisă în condițiile invocate de pârâtul apelant

neproducând vreun efect juridic.

În

ce privește apelul reclamantului s-a reținut că acest apel nu a fost motivat ci

doar prin concluziile scrise s-a solicitat ca instanța să dispună asupra

măsurilor reparatorii cuvenite, respectiv să i se restituie apartamentele

nevândute și să se stabilească cuantumul despăgubirilor, solicitări ce nu au format

obiectul judecății în prim instanță și ca atare sunt inadmisibile direct în

apel față de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Cluj – Napoca,

solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost

formulat.

Criticile

aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea hotărârii instanței de

apel sub următoarele aspecte, prin prisma dispozițiilor art. 304 cpt. 5 C.

proc. civ.

Se

susține că în mod greșit s-a menținut hotărârea instanței de fond considerând

că prima invocare a dreptului de proprietate a Statului Român s-a efectuat abia

în 1998, deși dreptul de proprietate al statului s-a înscris în 1961.

Mai

mult, arată recurentul, la 21 aprilie 2008, pârâtul Primarul Municipiului Cluj

Napoca a emis dispoziția nr. 2751 prin care s-a respins notificarea

reclamantului, dispoziție necontestată de reclamant.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Acțiunea

reclamantului a fost determinată de nesoluționarea notificării în termenul

legal prevăzut de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Potrivit

art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată, entitatea căreia i s-a adresat

notificarea este obligată să o soluționeze în termen de 60 de zile de la

depunerea acesteia sau după caz a actelor doveditoare.

Nu

există nici un temei legal pentru care, considerând că actele depuse de

persoana îndreptățită nu sunt suficiente, sau adecvate, entitatea respectivă să

refuze „sine die” soluționarea notificării.

Prin

urmare chiar în situația nedepunerii de către persoana îndreptățită a tuturor

actelor considerate necesare de către unitatea notificată, soluția instanței de

obligare a acesteia din urmă la emiterea unei decizii sau dispoziții motivate,

este în concordanță cu dispozițiile legale.

Refuzul

entității notificate de a soluționa cererea de restituire, nu poate fi apreciat

ca un impediment legal pentru titularul notificării de a se adresa instanței de

judecată în vederea valorificării drepturilor recurente de legea specială de

reparație, sub pretextul inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

O

asemenea interpretare contravine principiului liberului acces la justiție consacrat

de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Această

concluzie este impusă și de faptul că obligația prevăzută de art. 25 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 nu este una potestativă lăsată de legiuitor la latitudinea

arbitrară discreționară a entității notificate.

Or,

din perspectiva acestor aspecte și a principiului

tantum devolutum, quantum

apellatum

, instanța de apel a examinat raporturile juridice dintre părți

prin prisma obiectului dedus judecății și a dispozițiilor art. 25 din Legea nr.

10/2001.

Emiterea

de către pârât în timpul derulării prezentului litigiu, a dispoziției nr. 2751

(la 5 luni după pronunțarea hotărârii de către instanța de fond) la 21 aprilie

2008, prin care se respinge notificarea reclamantului, nu a fost dovedită nici

în instanța de apel și nici în recurs, și de altfel acest aspect invocat de

recurent nu se circumscrie dispozițiilor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Nefondată

este și critica legată de greșita interpretare a înscrierilor din C.F., în

condițiile în care instanța de apel a examinat evoluția și succesiunea

înscrierilor din C.F. individuală nr. 22605 Cluj, și respectiv C.F. colectivă a

imobilului nr. 2443.

Din

perspectiva celor expuse, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., urmează a fi respins recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca împotriva

deciziei nr. 330A din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 mai 2011.