ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5708/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5708/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 623 din 17

iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor Oradea în dosarul nr. 5593/2003 a

fost admisă excepția de tardivitate a introducerii cererii invocată de pârâta

B.G., în ce privește capătul de cerere prin care se solicită constatarea

nulității absolute a dispoziției Primarului Municipiului Oradea nr. 365 din 22

aprilie 2002, și în consecință, s-a respins ca tardivă cererea formulată de

reclamanții SC F.O.P. SRL și K.M. în contradictoriu cu pârâții B.R., decedată,

continuată de moștenitoarea acesteia B.G., Consiliul Local Oradea, Primarul

Municipiului Oradea, Administrația Patrimoniului Imobiliar Oradea, Ministerul

Finanțelor Publice București și Direcția Generală a Finanțelor Municipiului

Oradea, în ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat a se

constata nulitatea absolută a dispoziției Primarului Municipiului Oradea.

S-a disjuns capătul de cerere

privind constatarea investițiilor făcute de reclamanți la spațiile deținute,

s-a dispus formarea unui nou dosar, având ca obiect acțiunea în constatarea

investițiilor, s-a stabilit termen de judecată pentru data de 2 septembrie

2004, când s-au citat părțile.

S-a respins acțiunea reconvențională

formulată de B.R., continuată de B.G. împotriva pârâților reconvenționali SC

F.O.P. SRL și K.M.; s-a respins excepția lipsei calității procesuale active,

invocată de pârâta B.G. și Primarul Municipiului Oradea, au fost obligați

reclamanții la plata cheltuielilor de judecată parțiale în sumă de 2.000.000 lei

în favoarea pârâtei B.G..

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a constatat ca neîntemeiată excepția de tardivitate a introducerii

cererii, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001,

invocată de pârâta reconvențională B.G., în raport de cuprinsul cererii de

suspendare la executarea silită, depusă la instanță la 7 septembrie 2002 de

către S.C.M. C.S. și SC F.O.P. SRL Oradea, reținându-se că la data depunerii

cererii, ambele societăți comerciale cunoșteau conținutul dispoziției contestate,

ce le-a fost comunicată de către executorul judecătoresc P.G., în cadrul

dosarului execuțional nr. 504/2002, prin somația nr. 504 la 18 septembrie 2002,

către pârâtul SC F.O.P. SRL, iar către SC C.M. C.S. la data de 1 iulie 2002,

fila 12.

Cum acțiunea civilă prin care

reclamanții au solicitat a se constata nulitatea absolută a dispoziției

Primarului nr. 365 din 22 aprilie 2002, a fost înregistrată la data de 13

februarie 2003, instanța a apreciat că a fost depusă tardiv, respectiv cu

depășirea celor 30 de zile de la data comunicării, prevăzută de art. 27 din

Legea nr. 10/2001.

Susținerea reclamanților potrivit

căreia acțiunea lor, în constatarea nulității absolute a deciziei atacate, ar

fi imprescriptibilă, conform normelor de drept comun, a fost constată ca

neîntemeiată, întrucât Legea nr. 10/2001, lege specială în materie, aplicabilă

în cauză, prevede la art. 24 alin. (7) că persoana îndreptățită poate ataca în

justiție decizia, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia, fără

însă a face referire la temeiul legal pe care este întemeiată cererea, prin

urmare, se referă și la cererile întemeiate pe motive de nulitate absolută a

dispozițiilor.

S-a apreciat că, reclamanții, chiar

dacă nu au calitate de persoană îndreptățită la restituire în sensul art. 3 din

Legea 10/2001, în baza principiului egalității persoanelor în fața legii, ei nu

pot beneficia de alte termene, alte căi procedurale sau alte temeiuri de drept

decât cele puse la dispoziția foștilor proprietari sau moștenitorilor lor.

Cererea reconvențională a fost

considerată nefondată, avându-se în vedere faptul că nu s-a dovedit

desființarea contractelor de închiriere, valabil încheiate și nici nu s-a cerut

desființarea acestora.

Împotriva acestei sentințe civile au

declarat apel reclamanții și pârâții criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate.

În motivarea apelului, apelanții

reclamanți au arătat că greșit instanța de fond a respins acțiunea pe baza

excepției de tardivitate, deși se impunea judecarea cauzei în fond, având în

vedere că dispoziția primarului nu le-a fost comunicată, cu respectarea

condițiilor legale, instanța referindu-se la un dosar de execuție, care nu este

identic cu comunicarea ce trebuie să li se facă.

Au arătat că imobilul nu se putea

restitui unei persoane care nu are calitatea de proprietar, cumpărătoarea

imobilului fiind B.R. și nu R.B., iar referitor la același imobil au arătat că

prin Hotărârea nr. 208 din 10 noiembrie 1997, Comisia de Aplicare a Legii

112/1995 a dispus plata unor despăgubiri în favoarea numitei R.B., care au și

fost încasate, inclusiv pentru spațiul în litigiu, astfel că nefiind restituită

suma încasată, imobilul nu se putea restitui în natură.

De asemenea, au arătat că dreptul la

acțiune în constatarea nulității absolute a unui act juridic este

imprescriptibil, dispoziția primarului putând fi atacată de persoanele care au

interes oricând, fără a fi legate de vreun termen, tribunalul nepronunțându-se

asupra susținerii lor sub aspectul investirii sale cu o acțiune în constatarea

nulității absolute a dispoziției Primarului Municipiului Oradea.

Apelanta pârâtă reclamantă

reconvențională B.G. a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a

sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii reconvenționale însușită

de a ea ca succesoare a defunctei B.R. și a se dispune evacuarea pârâților

reconvenționali din imobilul în litigiu, sub sancțiunea unor daune cominatorii

de 2.000.000 lei pe zi de întârziere.

În motivarea apelului apelanta a

arătat că, instanța nu a luat în considerare actele depuse la dosar, respectiv

adresa nr. 4496 din 3 martie 2003 prin care API i-a comunicat faptul că au

încetat contractele de închiriere ale spațiilor situate pe str. A. nr. 4 A,

inclusiv contractul încheiat între API și SC F.O.P. SRL Oradea, iar cu privire la

K.M., nu au nici o referire în sensul că acesta ar fi avut vreun contract de

închiriere asupra imobilului în litigiu.

De asemenea, s-a reținut că urmare a

restituirii imobilului în baza Legii nr. 10/2001 către mama sa și a faptului că

a încetat valabilitatea oricărui contract de închiriere, instanța nu poate să

confirme ceea ce nu mai există, același act normativ reglementând

obligativitatea încheierii de cel căruia i s-a restituit imobilul a unor

contracte de închiriere, cu persoane juridice, iar în situația în care nu

dorește să încheie aceste contracte de închiriere cu pârâții reconvenționali,

instanța nu-i poate îngrădi atributele dreptului de proprietate.

Prin decizia civilă nr. 138/A/2005

pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a respins ca nefondat apelul declarat de

apelanții SC F.O.P. SRL și K.M.; s-a admis ca fondat apelul introdus de B.G.

împotriva sentinței civile apelate, pe care a schimbat-o în parte; s-a admis în

parte cererea reconvențională și în consecință s-a dispus evacuarea pârâtei

reconvenționale SC F.O.P. SRL din spațiul situat în Oradea, înscris în C.F.

Oradea, cu nr. Top 618/2/14.

S-a respins capătul de cerere având

ca obiect daunele cominatorii solicitate de pârâta reclamantă reconvențională;

s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate și au fost

obligați părțile intimate SC F.O.P. SRL Oradea și K.M. să plătească apelantei

B.G. suma de 8.000.000.000 lei cheltuieli de judecată parțiale la fond și apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a constatat următoarele:

În mod just a constatat prima

instanță că acțiunea principală este tardiv introdusă, în condițiile în care

titularii acțiunii în constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 365 din

22 aprilie 2002 au avut cunoștință de existența actului juridic contestat încă

din cursul lunii septembrie 2002, iar în pofida acestui fapt acțiunea a fost

înregistrată la instanță abia la data de 13 februarie 2003.

Aspectele invocate de apelanții

reclamanți, în sensul că dispoziția emisă de primarul Municipiului Oradea nu le-a

fost comunicată și ca atare nu s-ar putea reține tardivitatea acțiunii fiind în

prezența unei acțiuni în constatarea nulității absolute a unui act juridic, iar

dreptul la intentarea unei astfel de acțiuni are caracter imprescriptibil, s-a

apreciat că nu pot fi primite.

Aceasta deoarece, dispoziția de

aprobare a restituirii în natură a unui imobil se comunică doar persoanei

îndreptățite la retrocedarea acestuia, potrivit art. 23 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, neprevăzând obligativitatea comunicării dispoziției la alte persoane,

în speță, locatarilor imobilului supus restituirii, iar pe de altă parte, nu se

poate tăgădui cunoașterea de către apelanți a existenței dispoziției de

retrocedare.

S-a apreciat că, într-adevăr,

dreptul la introducerea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a unui

act juridic este imprescriptibil, însă în speță își găsește aplicabilitatea,

prin derogare de la dreptul comun, termenul special instituit prin dispozițiile

art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001, neputând fi acceptată teza, potrivit cu

care terțe persoane, ce nu sunt îndrituite la retrocedarea imobilului, ar avea

posibilitatea de a ataca dispozițiile de restituire fără limitare de timp și

aceasta în situația în care nerespectarea termenului de 30 de zile, precizat, de

către persoana îndreptățită la retrocedare, atrage pierderea dreptului de a

solicita în justiție măsuri reparatorii.

O asemenea interpretare, a apreciat

instanța de apel, ar produce consecința neasigurării unei tratament egal

tuturor subiecților procesuali pe de o parte, iar pe de altă parte, nu ar

răspunde nevoii de asigurare a securității și stabilității circuitului civil.

Referitor la excepția calității

procesuale active a apelanților reclamanți pârâți, invocată de intimata pârâtă

reclamantă, a fost apreciată ca nefondată, în condițiile în care, la data

emiterii dispoziției atacate, aceștia erau beneficiarii unor contracte de

închiriere asupra imobilului retrocedat.

În ce privește excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în reprezentarea

Statului Român, invocată de intimata pârâtă reclamantă, s-a constatat

caracterul subsidiar al acesteia în raport de excepția prescripției dreptului

la acțiune în temeiul căreia a fost soluționată acțiunea principală, devenind

astfel de prisos examinarea ei.

Cât privește soluția primei instanțe

date asupra cererii reconvenționale, în sensul respingerii acesteia, a fost

constatată neîntemeiată, instanța de fond făcând trimitere la dispoziția

înscrisă în textul art. 1441 C. civ., care, însă, nu își găsește

aplicabilitatea în speță, nefiind vorba de o înstrăinare a lucrului închiriat

de către locatar unui terț.

Și în această situație, apelanta

reclamantă reconvențională nu ar fi ținută să respecte locațiunea, câtă vreme

închirierea spațiului litigios nu a fost înscrisă în C.F., deși în cazul în

care închirierea este pe o durată mai mare de 3 ani aceasta este supusă

înscrierii, condiție în absența căreia, actul de închiriere nu-i este opozabil

terței persoane, potrivit dispozițiilor art. 21 pct. c lit. a) din Legea

7/1996.

Or, în speță, termenul locațiunii a

fost stabilit pe 10 ani, iar potrivit colilor cărții funciare, ce cuprind

imobilul litigios, această locațiune nu a făcut obiectul înscripționării în

C.F., situație în care s-a apreciat se află în situația desființării titlului

locatorului survenită în timpul locațiunii și în consecință, s-a dispus

evacuarea pârâtei SC F.O.P. SRL din imobilul în litigiu.

Împotriva acestei decizii civile au

declarat recurs reclamanții SC F.O.P. SRL și K.M. criticând-o pentru

nelegalitate, invocând drept temei legal al criticilor formulate dispozițiile

art. 304 pct. 4, 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., însă din dezvoltarea acestora

rezultă că se critică decizia civilă pronunțată în apel ca fiind dată cu aplicarea

greșită a legii potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Deși se arată, prin criticile

formulate, că instanța de apel nu a reținut și interpretat probele administrate

în cauză, nefăcând analiza acestora, nu s-a precizat care sunt acele probe care

nu au fost analizate de către instanță și în ce constă caracterul lor

hotărâtor, astfel că, instanța nu se consideră învestită cu motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art.304 pct. 10 C. proc. civ., fiind în

imposibilitatea exercitării controlului juridic pe acest aspect.

În dezvoltarea motivului de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții reclamanți

pârâți arată următoarele:

Instanța nu a reținut raportul

juridic dintre părți, și în special, nu a rezolvat excepția nulității absolute

invocate.

Au arătat că, deși au invocat

nulitatea absolută a dispoziției date de Primarul Municipiului Oradea nr. 365

din 22 aprilie 2002, nu a fost analizată sub aspectele invocate, de ordin

juridic și anume, în raport de dispozițiile art. 966, art. 948, art. 954, art.

969, art. 1349, art. 1325, art. 728, art. 1008, art. 1636 și art. 1689 C. proc.

civ., raportat la dispozițiile Legii 10/2001.

Instanța, prin decizia civilă

pronunțată, nu a făcut nici o referire cu privire la acest aspect, ci și-a motivat

soluția adoptată pe excepția tardivității, greșit în raport de dispozițiile

art. 27 pct. 7 din Legea 10/2001.

Nulitatea absolută poate fi invocată

de către oricine, este imprescriptibilă și totodată prin ea se urmărește

sancționarea încălcării unei norme imperative și restabilirea situației

anterioare.

Nulitatea absolută, având o

reglementare specială, nu a fost înlăturată și ca atare, ea trebuie să fie

analizată, iar faptul că s-a acordat un termen special privind atacarea

dispoziției primarului, aceasta nu înseamnă că ea nu operează și nu își produce

toate consecințele juridice.

Nulitatea absolută având caracter

imprescriptibil poate fi invocată oricând, de către cei interesați, cu atât mai

mult de recurenți, care au deținut și dețin și în prezent spațiile a căror

revendicare se cere.

În continuare, s-a arătat că nu s-au

analizat aspectele invocate privind nulitatea absolută, în sensul că din actul

autentic nr.70/1950 rezultă că, imobilul a fost cumpărat de numita B.R. și nu

R.B., iar Primarul nu putea restitui imobilul acesteia neavând calitatea de

proprietară, fiind încălcată o normă imperativă.

Și chiar dacă ar fi fost așa, B.R.

sau B.R. nu a cumpărat întregul imobil în litigiu, ci numai o parte din el și

cu toate acestea, prin dispoziția de despăgubire a fost despăgubită pentru

întregul imobil, încasând suma de 135.790.948 lei.

În aceste condiții, deși a încasat

despăgubiri pentru întregul imobil, s-a dispus și restituirea în natură,

inclusiv a spațiilor din litigiu, deși nu era îndrituită în acest sens.

În concluzie, s-a arătat că, față de

toate aceste împrejurări, rezultă că au fost încălcate norme imperative, care

fac ca dispoziția Primarului să fie nulă.

Cât privește evacuarea s-a arătat

că, soluția instanței de apel este nelegală, deoarece recurenți reclamanți

dețin spațiul pe baza unui titlu legal, respectiv, în baza Hotărârii

Consiliului Local al Municipiului Oradea.

Prin cererea trimisă prin poștă și

atașată la dosar la 16 martie 2006, recurentul reclamant K.M., renunță la

însăși dreptul dedus judecății, respectiv la cererea de chemare în judecată a

intimatei B.G., în condițiile art. 247 C. proc. civ.

Această cerere, care are valoarea

unui act de dispoziție, nu este dată în formă autentică și ulterior depunerii

acesteia, recurentul reclamant nu s-a prezentat în instanță pentru a fi

identificat și pentru a se lua act de renunțarea la însăși dreptul dedus

judecății, astfel că, cererea de renunțare la dreptul dedus judecății este

informă, consecința fiind aceea a lipsirii acestuia de efectele sale juridice.

Și intimata pârâtă reclamantă B.G. a

depus la termenul din 9 iunie 2006, o declarație autentică, prin reprezentantul

intimatului Ministerul Finanțelor Publice, prin care arată că renunță la

cererea sa reconvențională având ca obiect evacuarea pârâtei reconvenționale SC

F.O.P. SRL.

Această cerere este formulată în

condițiile art. 247 C. proc. civ., dar instanța nu poate lua act de aceasta cu

consecința respingerii în fond a cererii principale, deoarece intimata pârâtă

reclamantă nu a declarat recurs, astfel că, față de această decizie dată în

apel este irevocabilă, intrând în puterea lucrului judecat.

În aceste condiții, instanța

examinând decizia civilă recurată, în raport de motivul de recurs formulat,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată recursul

nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia în consecință pentru

următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată

formulată de recurenții reclamanți la 13 februarie 2003 și înregistrată pe

rolul Judecătoriei Oradea, a fost calificată de către instanță, în exercitarea

rolului ei activ, potrivit art. 84 C. proc. civ., ca fiind contestație

împotriva dispoziției 365 din 22 aprilie 2003, formulată în condițiile art. 24

alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001.

Urmare a acestei calificări a

cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți, Judecătoria Oradea,

prin sentința civilă nr. 3356 din 22 mai 2003, irevocabilă, a declinat

competența soluționării cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului

Bihor.

În ce privește cererea formulată de

reclamanți, atât instanța de fond cât și cea de apel, au soluționat-o pe

excepția tardivității, soluțiile adoptate fiind legale.

Aceasta deoarece, potrivit art. 24

pct. 7 din Legea nr. 10/2001, atacarea în justiție a dispoziției emise în

temeiul Legii 10/2001, se face în termen de 30 de zile de la data comunicării.

În speță, reclamanților recurenți,

chiar dacă nu au calitatea de persoane îndreptățite la restituire în sensul

art. 3 din Legea nr. 10/2001, le sunt aplicabile, dispozițiile art. 24 pct. 7

din Legea nr. 10/2001, privind termenul în care poate fi contestată dispoziția,

care este de 30 de zile de la comunicarea acesteia.

S-a constatat că, recurentei

reclamante SC F.O.P. Oradea, dispoziția atacată, i-a fost comunicată prin

somația 504 de la data de 8 septembrie 2002, de către executorul judecătoresc

P.G., în cadrul dosarului execuțional 504/2002, iar către SC C.M.C.S., al cărei

membru cooperator este reclamantul K.M., la 1 iulie 2002 (fila 12 dosar).

Or, dispoziția 365 din 22 aprilie

2003, emisă de Primarul Municipiului Oradea, a fost atacată în justiție la 13

februarie 2003, cu depășirea termenului de 30 de zile de la comunicare,

situație în care legal au apreciat de instanțele de fond și apel, că cererea a

fost tardiv formulată.

În această situație, constatând

legală soluția dată pe excepția tardivității cererii de către instanțele de

fond și apel, corect acestea nu au analizat fondul cererii, și în consecință,

nici criticile din recurs, privind fondul cererii principale nu pot primite și

analizate.

În ce privește soluția instanței de

apel, privind admiterea în parte a cererii reconvenționale formulată de pârâta

reclamantă B.G. și dispunerea evacuării pârâtei reconvențională SC F.O.P. SRL

din spațiul situat în Oradea, apartament 14, înscris în C.F. Oradea, cu nr.top

618/2114, este legală.

Astfel, termenul locațiunii a fost

stabilit pe o perioadă de 10 ani, potrivit contractului de închiriere nr.

200619 din 30 noiembrie 1999, iar potrivit colilor C.F. privind imobilul în

litigiu, locațiunea nu a făcut obiectul inscripționării în C.F., potrivit art.

21 pct. c lit. a) din Legea nr. 7/1996, condiție în absența căreia, actul de

închiriere nu este opozabil terțelor persoane, iar potrivit art. 9 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, imobilul se restituie în natură, indiferent în posesia

cui se afla la data cererii de restituire și liber de sarcini.

Pe de altă parte, proprietarul

imobilului trebuie să aibă exercițiul tuturor atributelor dreptului de

proprietate în sensul art. 1 parag. 1 din Primul Protocol adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru aceste considerente,

instanța, în baza dispozițiilor art. 316 C. proc. civ., raportat la

dispozițiile art. 312 C. proc. civ., va dispune respingerea, ca nefondat, a

recursului declarat de reclamanta SC F.O.P. SRL și pârâtul K.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta SC F.O.P. SRL și pârâtul K.M. împotriva deciziei nr. 138/A din 22

februarie 2005 a Curții de Apel Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 9 iunie 2006.