ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1782/2010

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 80/ C din 6 martie

2008 Tribunalul Bihor a respins ca nefondată acțiunea completată, precizată și

extinsă formulată de reclamanții

H.B.M. și H.M.B.

în contradictoriu cu

pârâții

Consiliul Local Oradea, Primarul Municipiul Oradea, Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, iar față de pârâtele Comisia Județeană Bihor de aplicare a

Legii nr. 112/1995 și Comisia Locală Oradea de aplicare a Legii nr. 112/1995,

ca fiind făcută față de persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut că la data de 12 iunie 1996

reclamantul H.B.M. a formulat o cerere pentru acordarea de despăgubiri pentru

imobilele situate în Oradea, str. Ady Endre și str. Făcliei, cerere ce a fost

soluționată prin Hotărârea nr. 34/1997 a Comisiei Județene de aplicare a Legii

nr. 112/1995 prin care s-au acordat despăgubiri pentru imobilul situat pe str.

Făcliei apartamentele 1 și 3 și pentru apartamentele 4 și 8 din imobilul situat

pe strada Ady Endre, nefiind acordate despăgubiri pentru apartamentele 1, 2 și

3 din acest din urmă imobil, întrucât s-a apreciat că la data naționalizării

acestea aveau altă destinație decât cea de locuință.

S-a reținut, de

asemenea, că această hotărâre nu a fost contestată de către reclamant în cadrul

procedurii reglementate de Legea nr. 112/1995 și nici nu s-a formulat ulterior,

în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 10/2001,

notificare. Astfel, întrucât reclamanții nu au uzat de nici una din procedurile

reglementate de legile speciale reparatorii, instanța de fond a apreciat

acțiunea formulată ca fiind nefondată. Totodată, constatând că ulterior

apariției Legii nr. 10/2001 Comisiile locală și județeană de aplicare a Legii nr.

112/1995 și-au încetat activitatea, acțiunea a fost respinsă față de acestea

pentru lipsa capacității procesuale de folosință.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, au formulat apel reclamanții, solicitând schimbarea

în tot a sentinței și admiterea acțiunii, susținând că din actele depuse la

dosar rezultă că imobilele au avut în întregime destinația de apartamente, că

Legea nr. 10/2001 nu abrogă Legea nr. 112/1995, iar cele două comisii nu și-au

încetat activitatea.

Curtea de Apel Oradea

a admis apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare

Tribunalului Bihor. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că din analiza

procesului-verbal din 26 februarie 1998 întocmit de Comisia Județeană Bihor de

aplicare a Legii nr. 112/1995 rezultă că pentru imobilul situat în Oradea,

Strada Ady Endre s-au făcut evaluări pentru 5 apartamente, primele 3 nefiind

evaluate întrucât la data naționalizării aveau altă destinație decât cea de

locuință. Cu toate acestea, prin Hotărârea nr. 36/1998 a Comisiei Județene

Bihor de aplicare a Legii nr. 112/1995 s-au stabilit despăgubiri totale de

214.231.729 lei, fără a se indica decât că sunt aferente imobilului și fără a

se menționa că pentru apartamentele 1-3 nu se acordă despăgubiri. În

exercitarea rolului său activ, instanța de apel a solicitat dovezile de

comunicare către reclamanți a Hotărârii nr. 36/1998 în condițiile art. 19 alin.

(1) din Legea nr. 112/1995, pentru a stabili dacă reclamanții au avut

posibilitatea legală de contestare în termenul de 30 de zile, însă aceste

dovezi nu au putut fi produse de emitentul actului. Pe cale de consecință, a

concluzionat că nu poate fi reținut argumentul instanței de fond referitor la

încetarea activității comisiilor constituite în baza Legii nr. 112/1995 în

absența unei prevederi legale și că ar fi excesiv în situația de față să se

impună persoanei îndreptățite să uzeze de alte proceduri prevăzute doar ca

opțiune de Legea nr. 10/2001. Față de faptul că în primă instanță nu a fost

analizat fondul cauzei, a dispus în condițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.,

desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care

instanța de fond va analiza incidența Legii nr. 112/1995, calitatea procesuală

pasivă a părților chemate în judecată și practica CEDO în materia încălcării

dreptului de proprietate garantat prin Protocolul adițional nr. 1.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor solicitând modificarea deciziei recurate, respingerea

apelului reclamanților și respingerea pe fond a acțiunii, invocând motivele de

casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului

a susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut ca motiv de desființare

a sentinței faptul că nu a fost analizat fondul cauzei, constatând incidența

dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deși din observarea sentinței

primei instanțe rezultă că o asemenea cercetare a avut loc. De asemenea, a

susținut că instanța de apel a dat o interpretare eronată a dispozițiilor 20 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001, care se referă tocmai la situațiile în care cererile

formulate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995 nu au fost soluționate și

că nu se poate reține că reclamanții ar avea o situație privilegiată care le-ar

permite să ignore o lege în vigoare.

Analizând recursul în limita

criticilor formulate, ce pot fi circumscrise formal doar dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, urmând a

fi respins, pentru considerentele ce succed:

Înalta Curte observă că prin motivele de recurs

formulate în cauză de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

a fost invocat și motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., fără a indica la care din cele două ipoteze consacrate de text se referă.

Analizând decizia recurată în funcție de argumentele expuse în dezvoltarea

criticilor, instanța apreciază că nu se poate reține nici nemotivarea

hotărârii, dar nici existența unor motive contradictorii sau străine de natura

pricinii, astfel încât dispozițiile legale invocate nu pot fi incidente în

cauză.

Critica de nelegalitate referitoare la greșita

aplicare a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., ca urmare a

admiterii apelului, în sensul că s-ar fi analizat fondul cauzei de către

tribunal, nu poate fi primită.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamanților față

de pârâtele Comisia Locală Oradea de aplicare a Legii nr. 112/1995 și Comisia

Județeană Bihor de aplicare a Legii nr. 112/2005 ca fiind introdusă față de

persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință, cu motivarea că acestea

și-au încetat activitatea odată cu apariția Legii nr. 10/2001. Așadar, cererea

reclamanților nu a fost cercetată pe fond față de aceste două pârâte, în

condițiile în care prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat în

principal obligarea primei pârâte la emiterea unei decizii de despăgubiri, iar

temeiul juridic invocat a fost Legea nr. 112/1995, fără nici o referire la Legea

nr. 10/2001. Cele două precizări ulterioare ale cererii, formulate în fața

instanței de fond, nu au adus nici o modificare a temeiului juridic.

Or, pretinsa cercetare a fondului cauzei invocată prin

motivele de recurs, a vizat doar constatarea că în baza Legii nr. 112/995 s-a

emis o hotărâre ce nu a fost contestată de reclamanți, precum și concluzia

aplicabilității dispozițiilor art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, fără a

se face în vreun fel analiza modului de comunicare a Hotărârii nr. 34/1997 a

Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995 Bihor în raport de

dispozițiile art. 18 alin. (1) și nici incidența legii la imobilul în litigiu.

În aceste condiții, în mod corect instanța de apel,

desființând sentința atacată, a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Nici critica de nelegalitate, vizând greșita

interpretare a dispozițiilor art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 de către

instanța de apel, nu poate fi primită.

Potrivit dispozițiilor legale în discuție „Persoanele

îndreptățite care nu au formulat cereri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995,

precum și cele ale căror cereri au fost respinse ori nu au fost soluționate

până la data intrării în vigoare a prezentei legi, au dreptul de a formula o

asemenea cerere în condițiile prezentei legi.”

Rațiunea acestui text de lege a fost aceea de a se

înlătura posibilitatea creării unei discriminări în ceea ce privește acordarea

de despăgubiri în echivalent, între persoanele îndreptățite care au urmat

procedura Legii nr. 112/1995 și cele care nu au utilizat-o. În același timp

însă, din economia prevederilor alin. (4) al art. 20 din Legea nr. 10/2001,

rezultă în mod cert posibilitatea, iar nu și obligația persoanei îndreptățite

de a uza de procedura nou instituită, fără a o elimina însă pe cea prevăzută de

Legea nr. 112/1995. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, cererea

reclamanților a fost soluționată de Comisia Județeană Bihor de aplicare a Legii

nr. 112/2005, fără respectarea obligației legale de a comunica această

hotărâre, pentru a le da posibilitatea contestării în termenul legal de 30 zile

prevăzut de art. 18 alin. (1).

Pentru toate aceste considerente, recursul urmează a

fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală a deciziei instanței

de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva deciziei nr. 75/ A din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 16 martie 2010.