ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3451/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 aprilie 2009, sub nr. 883/98/2009, reclamantul P.V. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul comunei S., solicitând restituirea în condițiile Legii nr. 10/2001 a suprafeței de 2000 m.p. teren, situată în comuna S., județul Ialomița, fost proprietatea fratelui său, P.A. În motivare, reclamantul a arătat că deși a solicitat în mai multe rânduri pârâtului să-i restituie acest teren, nu a primit nici un răspuns. Ulterior, pârâtul a precizat că dintr-o eroare, numitului P.A. i s-a reconstituit, prin titlul de proprietate din 19 octombrie 1999 de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, dreptul de proprietate cu privire la acest teren.

Prin sentința civilă nr. 640 F din 09 iunie 2009, Tribunalul Ialomița a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul a formulat tardiv două notificări pentru restituirea suprafeței de 2000 m.p. teren preluat abuziv la fratele său P.A., între timp decedat, dar pârâtul prin dispozițiile nr. AA și BB din 2 mai 2006 le-a respins ca fiind tardive. În plus, fratelui reclamantului, respectiv numitului P.A., i s-a reconstituit în baza Legii nr. 18/1991 prin titlul de proprietate din 19 octombrie 1999 dreptul de proprietate asupra aceluiași teren. Or, în baza art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prii Legea nr. 18/1991.

Împotriva sentinței, a declarat apel reclamantul, care a pretins că a solicitat terenul din litigiu de la pârât, în mod continuu, din anul 1992, așa încât, greșit s-a reținut tardivitatea notificării. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 602 din 20 noiembrie 2009 a respins apelul ca nefondat. În considerentele hotărârii s-a reținut că din actele și lucrările dosarului a rezultat că, într-adevăr, la data de 01 martie 2004 și respectiv la data de 02 martie 2004, reclamantul a formulat două notificări pentru restituirea în natură a terenului în suprafață de 2000 m.p., fost proprietatea defunctului P.A., fratele său, decedat la data de 11 martie 1992. Ambele notificări au fost respinse, ca fiind tardive, prin dispozițiile nr. AA și BB de către Primarul localității S., județul Ialomița.

Din examinarea prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic a unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, rezultă că persoana îndreptățită trebuie să intenteze notificarea în termen de 1 an și 6 luni de la intrarea în vigoare a legii. După cum se poate constata, intentând notificările la data de 01 martie 2004 și respectiv la data de 02 martie 2004, reclamantul a depășit termenul sus citat. Or, conform art. 22 alin. (5) din aceeași lege, nerespectarea termenului de 1 an și 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Cele două texte legale instituie un termen de decădere, a cărui nerespectare atrage pierderea dreptului de a solicita măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamant. În acest context, chiar dacă reclamantul a solicitat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în temeiul altor legi reparatorii, restituirea aceluiași teren, nu poate fi considerat îndreptățit la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Suprafața de teren de 2000 m.p. nu face parte din suprafața de 8 hectare, deoarece terenul este de categorie intravilan și că în termen a făcut demersuri la toate forurile pentru restituirea în natură a terenului.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată recursul nefondat. În cauza pendinte, în mod corect s-a reținut că, reclamantul pentru terenul în suprafață de 2000 m.p. a înregistrat două notificări dar, cu încălcarea termenului prevăzut de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Termenul pentru notificarea persoanei juridice deținătoare a imobilului este un termen de decădere. Sancțiunea nerespectării termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 pentru înregistrarea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în petiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Cum în cauza pendinte reclamantul a înregistrat cele două notificări la data de 1 martie 2004 și respectiv la data de 2 martie 2004 iar termenul prevăzut de lege se împlinea la 14 februarie 2002, este cert că notificările sunt tardive.

Așa fiind, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva deciziei civile nr. 602 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.