ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 526/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 aprilie 2008 P.J. Arad a chemat în judecată pe pârâții P.C. Buteni, K.N. și D.C. solicitând anularea Dispoziției 907 din 15 septembrie 2007 emisă de P.C. Buteni în favoarea celorlalte două pârâte. În motivare, s-a arătat că acțiunea a fost promovată în îndeplinirea atribuției instituției Prefectului prevăzute de dispozițiile Legii 10/2001, de exercitare a controlului de legalitate a dispozițiilor emise în aplicarea legii. S-a susținut, în esență, că titularul notificării având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru imobilul înscris în CF 939 Cuied, este pârâta K.N., soția supraviețuitoare a defunctului K.N.P., descendentul bunicii sale K.H.

proprietara tabulară a imobilului. Imobilul compus din conac și teren în suprafață de 5,1799 ha a fost expropriat în anul 1947 în baza decretului 83/1949, iar în anul 2001 în baza unei hotărâri judecătorești imobilul a fost transcris în CF 1837 Cuied în favoarea lui SC R.G. SRL. Ulterior exproprierii, conacul a fost demolat, pe teren ridicându-se construcții de către fostul I.A.S. Ineu, aceste construcții fiind înstrăinate împreună cu terenul numiților C.A. și C.M.C., proprietatea fiind înscrisă în prezent în CF 1837 Cuied. Prin Dispoziția 907/2007 P.C. Buteni a propus acordarea de despăgubiri pentru acest imobil în favoarea lui K.N. și a fiicei sale D.C., persoană despre care se arată că nu face dovada formulării unei notificări în baza Legii nr. 10/2001.

Prefectul, analizând legalitatea dispoziției, a apreciat că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a prevederilor corespunzătoare din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, a prevederilor art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și a pct. 16. din normele metodologice pentru aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, așa cum au fost modificate prin H.G. nr. 128/2008 și, respectiv, a prevederilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001. În fapt, se susține că terenul în litigiu este situat în extravilan, astfel că nu face obiectul Legii nr. 10/2001, ci al legilor fondului funciar.

Reclamantul a mai învederat că primarul trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, în sensul că trebuia să acorde persoanei îndreptățite, în compensare alte bunuri sau servicii și numai după aceea să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, în măsura în care compensarea sau alte bunuri și servicii nu era posibilă. De asemenea, P.C. Buteni trebuia să se raporteze la o evaluare a imobilului pentru stabilirea valorii despăgubirilor. În cauză, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, Litigii de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Arad, a pronunțat sentința civilă nr. 46 din 20 mai 2008 prin care a stabilit competența în favoarea secției civile.

Pârâtele K.N. și D.C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii. Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 764 din 2 octombrie 2008 pronunțată în dosar nr. 1908/108/2008 a respins acțiunea introdusă de Prefectul Județului Arad. Prima instanță a reținut că din materialul probator depus la dosar, rezultă fără dubiu că imobilul în litigiu a fost expropriat în baza Decretului nr. 83/1949, la dosar regăsindu-se și un inventar complet al bunurilor familiei expropriate, K.N. Instanța a mai constatat că potrivit certificatului de moștenitor depus la dosar, pârâtele sunt persoane îndreptățite în sensul dispozițiilor legii speciale, K.N. ca soție supraviețuitoare a lui K.N.P.

și D.C., în calitate de fiică. Un alt aspect de necontestat este acela că aceste persoane nu au fost despăgubite anterior. Problema de fond invocată de reclamant este de fapt aceea că imobilul este situat în extravilan și, drept urmare, nu i-ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001. Din dosarul Primăriei și din planul urbanistic rezultă însă că terenul și construcția au fost situate în intravilan, iar evaluarea s-a făcut pe cale amiabilă între părți, întrucât raportul juridic care a generat această stare de fapt a fost preluarea abuzivă a averii familiei K.N. prin expropriere. Prima instanță a apreciat că P.C.

Buteni a procedat legal prin emiterea dispoziției, iar art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 cu privire la afișarea în termen de 10 zile calendaristice, calculate de la sfârșitul lunii precedente, a listei cu bunurile disponibile sau serviciile ce pot fi acordate în compensare, se poate face dacă aceste bunuri sau servicii există, despăgubirile nefiind exceptate de lege, ba chiar mai mult, reprezentă chiar cererea expresă a pârâtelor moștenitoare. Așa fiind, făcându-se o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și art. 68 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, s-a respins acțiunea P.J. Arad. Împotriva sentinței Tribunalului Arad a declarat apel P.J.

Arad, reiterând practic susținerile din acțiunea introductivă în sensul că imobilele ce au făcut obiectul dispoziției de retrocedare, nu intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, fiind terenuri extravilane. Prin decizia civilă nr. 11/ A din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, s-a respins apelul ca nefondat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că în mod corect Tribunalul Arad a reținut că Dispoziția de restituire a fost emisă cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 de către entitatea competentă, respectiv, P.C. Buteni. Terenul în litigiu putea face obiectul dispoziției administrative deoarece la data naționalizării, cât și ulterior, acesta (în totalitate sau părți din acest teren) a fost situat în intravilanul localității și a făcut parte din ansamblul de construcții naționalizate în mod abuziv, odată cu instaurarea fostului regim comunist.

În consecință, soluția adoptată de către entitatea administrativă și confirmată de către instanță prin respingerea acțiunii este legală. Referitor la despăgubirile care se cuvin persoanelor îndreptățite, în temeiul legii, instanța de apel a apreciat că doar acestea pot fi subiect al acțiunii civile și nu instituția prefectului, care are alte competențe jurisdicțional administrative decât cele consacrate de Legea nr. 10/2001 în favoarea persoanelor îndreptățite la repararea prejudiciului cauzat prin naționalizarea abuzivă a imobilelor proprietatea lor sau antecesorilor lor. În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs întemeiat pe ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Recurentul susține că instanța, dispunând respingerea apelului nu a ținut seama de prevederile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora: „Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul C.C.S.D., însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta." Acest text legal conferă Instituției Prefectului competența de a verifica legalitatea dispozițiilor emise de primar în temeiul Legii nr. 10/2001 și pe cale de consecință, de a promova acțiuni în instanță atunci când le consideră a fi emise cu încălcarea prevederilor legale în materie, în vigoare.

Mai mult decât atât, legiuitorul, prin H.G. nr. 250/2007, pct. 21.6. stabilește și actul normativ în baza căruia Instituția prefectului va putea contesta în instanță dispozițiile emise de primar în baza Legii nr. 10/2001. În ceea ce privește susținerea instanței de apel a faptului că terenul în litigiu se afla în intravilanul localității la data naționalizării, recurentul susține că este nefondată, având în vedere înscrisurile cauzei și dispozițiile art. 8 alin. (l) din Legea nr. 10/2001. Astfel, conform extrasului de pe cartea funduară cadastrală a moșiei văduvei lui K.A., eliberat de A.N. – D.J. Arad sub nr. C77/2008 și harta C.F. de la dosarul administrativ, terenul în litigiu a avut ramura de folosință arabil, aflându-se în extravilanul localității Cuied, în afara zonei locuite.

Faptul că terenul în litigiu, a fost în extravilan la momentul naționalizării, rezultă și din adresa nr. 540/2008 a P.C. Buteni, existentă la dosar. Chiar dacă în prezent suprafața de 2,10 ha din terenul în litigiu se află în intravilan, ca urmare a modificării Planului Urbanistic General al localității, recurentul apreciază că cele două instanțe în mod greșit au considerat că în speță, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001. Un alt aspect pentru care se critică hotărârea instanței de apel îl constituie faptul că aceasta nu s-a pronunțat cu privire la despăgubirile stabilite de P.C. Buteni pentru conacul și anexele gospodărești demolate, deși prin cererea de chemare în judecată s-a invocat nelegalitatea dispoziției nr. 907/2007 și din acest punct de vedere.

Intimatele pârâte au formulat întâmpinare la motivele de recurs prin care au solicitat menținerea deciziei instanței de apel. Recursul formulat este fondat pentru considerentele ce succed. În debutul motivelor de recurs, recurentul susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 16 alin. (2 1 ) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prin care se stabilește ca atribuție legală în sarcina prefectului, acordarea avizului de legalitate pentru dispozițiile emise în aplicarea Legii nr. 10/2001 de autoritățile administrației publice locale pe care le centralizează și pe care are obligația de a le înainta Secretariatului C.C.S.D., întrucât s-a reținut că Instituția Prefectului nu poate fi subiect al acțiunii civile pornite în baza Legii nr. 10/2001.

Critica formulată este nefondată, atare concluzie a instanței de apel fiind inserată cu privire la nestabilirea cuantumului despăgubirilor, invocată de reclamant ca motiv de nulitate distinct împotriva Dispoziției nr. 907 din 15 septembrie 2007 a P.C. Buteni, iar esența acestei concluzii vizează interesul formulării unei astfel de critici de nelegalitate, în absența unei vătămări a titularului cererii, respectiv, a Prefectului; într-adevăr, această motivare nu este cea mai adecvată, dar ea nu alterează soluția de respingere a acestui motiv de nulitate a dispoziției, care este legală.

În mod corect acest motiv de nulitate a dispoziției trebuia să fie înlăturat prin referire la competența Primarului în soluționarea notificării, competență ce este limitată, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, doar la aceea de a propune acordarea de despăgubiri [(art. 26 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 10/2001 republicată)], iar nu de a stabili și cuantumul acestora, ceea ce urmează a se realiza conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în cadrul procedurii derulate în fața C.C.S.D., sens în care se vor complini considerente deciziei cu privire la acest aspect. Înalta Curte apreciază, însă, drept fondat motivul de recurs privind înlăturarea incidenței din cauză a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, situația de fapt fiind insuficient clarificată.

Textul în discuție are următoarea formulare: „Nu intră sub incidența prezentei legi, terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.” Prin urmare, pentru a se exclude incidența art. 8, care ar conduce la stabilirea împrejurării că dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt inaplicabile cauzei, este necesar a se constata dacă terenul era situat la data preluării abuzive sau la data notificării în intravilanul localității, total sau parțial, în oricare dintre cele două momente de referință, urmând a se recunoaște dreptul persoanelor îndreptățite la măsurile reparatorii pentru situația cea mai favorabilă.

Or, în speță instanțele de fond nu au stabilit aceste împrejurări cu certitudine, iar înscrisurile cauzei administrate din aceste punct de vedere sunt contradictorii, susținerile părților fiind de asemenea diametral opuse. Astfel, intimatele pârâte susțin că întreaga suprafață de teren de 5,587 ha a fost situată la data preluării în intravilan, fiind înscrisă în cartea funciară nr. 939 Cuied, jud. Arad sub titlul de conac (în prezent, demolat) și curte, nr. top 1191,1323/b, 1324, 1325/b, 1326, 1327/a/2/17, poz. 11, fiind notată procedura de expropriere în favoarea statului român prin încheierea 998/1947; în plus, P.C. Buteni le-a emis adresa nr. 355 din 30 ianuarie 2008 prin care confirmă că acest imobil în întregul său, cu referire la suprafața de teren pe care se afla conacul, a fost situat în intravilanul localității Cuied la data exproprierii, ca trup izolat.

Această din urmă adresă este în contradicție cu adresa nr. 540 din 13 februarie 2008 emisă de același Primar, din care reiese că „aferent anilor perioada1945-1949 nu s-a găsit în arhiva P. Buteni niciun document care să ateste suprafețele de teren intravilan ale localității Cuied”, menționându-se totodată, că s-au solicitat relații suplimentare prin adresa nr. 539 din 12 februarie 2003 de la D.J. Arad a Arhivelor Naționale. În plus, și din înscrisurile eliberate în extras de la Arhivele Statului (jud. Arad) reiese că văduvei lui K.A. (autorul pârâtelor) i-a fost expropriată în anul 1947 moșia din localitatea Cuied, cu referire la teren, făcându-se mențiunea categoriei de folosință, arabil. Din aceeași adresă nr. 540 din 13 februarie 2008 emisă de P.C.

Buteni, rezultă ca la data notificării, în anul 2001, terenul identificat în prezent în CF 1837 Cuied, nr. top 1191,1323/b, 1324, 1325/b, 1326, 1327/a/2/17 se afla evidențiat ca trup izolat în intravilanul localității, anume o suprafață de 2,1 ha, conform planul urbanistic general valabil până în 2005, când suprafața din intravilan s-a diminuat la 1,6 ha; ceea ce interesează, însă, în cauză este situația de la data notificării, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată. Prin urmare, la acest moment, nu se poate confirma calitatea pârâtelor de persoane îndreptățite la despăgubiri în condițiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 decât pentru 2,1 ha teren ca teren situat în intravilan la data formulării notificării, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, și pentru conacul demolat, în baza art. 32 din lege.

Pentru restul de teren de până la concurența suprafeței de 5,5827 ha, sunt necesare clarificări pe baza administrării unor probe suplimentare, eventual extras din registrul agricol, verificarea evidențelor fiscale, cercetarea temeiului preluării, întrucât în cauză s-a reținut că preluarea a operat prin Decretul nr. 83/1949, în timp ce notarea actului preluării în CF este anterioară, din 1947, prin încheierea nr. 998 din 11 iulie 1947; pe de altă parte, din înscrisul de la fila 68 dosar fond reiese că autorului pârâtelor i-a fost aplicat și Decretul nr. 83/1949, (probabil) pentru alte imobile: 13,27 ha teren arabil; 1, 72 ha plantație vie; 24,74 ha păduri și conac cu 8 încăperi, (deși din extrasul de CF singurul conac apare la poziția A11).

Toate aceste aspecte trebuiau a fi cercetate de instanțele de fond, iar concluzia că întregul teren de 5, 5827 ha se afla la data preluării în intravilan, așa cum a reținut instanța de apel, era necesar să fie demonstrată, prin coroborarea probelor și suplimentare lor, în condițiile în care acestea erau insuficiente și contradictorii, așa cum s-a arătat. Ultimul motiv de recurs privind cuantumul despăgubirilor stabilite de P.C. Buteni prin dispoziția nr. 907 din 15 septembrie 2007 este lipsit de obiect, întrucât, așa cum deja s-a arătat, Primarul prin dispoziția a cărei nulitate s-a solicitat a se constata, doar a propus acordarea de despăgubiri [(conform art. 26 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 10/2001)], fără a le indica valoarea.

Având în vedere cele anterior arătate, Înalta Curte constată că situația de fapt nu este pe deplin lămurită, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului de legalitate, astfel că, în baza art. 312 alin. (1) și (3) raportat la art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul și se va dispune casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul P.J. Arad, împotriva deciziei civile nr. 11/ A din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauze spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2010.