ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5390/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Pri

n cererea înregistrată la data de 29 septembrie 2009

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin C.C.S.D.

, obligarea

acestuia la transmiterea către un evaluator sau o societate de evaluare a

dosarului nr. 11.777/CC în vederea întocmirii unui raport de evaluare prin care

să se stabilească cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamantului pentru

imobilele situate pe raza fostei comune Macrina, în prezent comuna Puiești, jud.

Buzău, și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului la emiterea deciziei care

să conțină titlul de despăgubiri pentru suma stabilită prin raportul de

evaluare.

În motivarea acțiunii sale,

reclamantul a arătat că tatăl său a fost expropriat de suprafața de 192,50 ha teren arabil situat pe raza comunei Macrina, de construcțiile gospodăriei precum și de

bunurile aflate în propria gospodărie.

În urma adoptării Legii nr. 10/2001,

reclamantul, în calitate de moștenitor legal, a notificat Primăria comunei

Puiești, jud. Buzău, solicitând restituirea în natură a conacului format din

locuință, dependințe și teren intravilan, situat în sat Fotin comuna Puiești,

jud. Buzău.

Întrucât, în urma verificărilor

efectuate, Primăria comunei Puiești a constatat că imobilele notificate nu mai

există, a emis Dispoziția nr. 57 din 28 martie 2006 prin care a propus

acordarea de despăgubiri către reclamant, dispoziție ce a fost înregistrată la A.N.R.P.

în data de 05 aprilie 2006, formându-se dosarul nr. 11.777/CC.

A arătat reclamantul că de la data

înregistrării și până la momentul depunerii acțiunii nu a primit nici un

răspuns din partea A.N.R.P., soluționarea dosarului său fiind tergiversată fără

a i se aduce la cunoștință vreun motiv temeinic.

În întâmpinarea depusă în cauză, C.C.S.D.

a invocat în apărarea sa faptul că la dosar nu se găsesc înscrisuri care să

descrie imobilele construcții, nu sunt identificate suprafețele imobilelor

pentru care se solicită măsuri reparatorii și nu se poate stabili cu

certitudine faptul că M.G., care apare în copia tabelului nominal cu locuitorii

expropriați, este una și aceeași persoană cu M.K.G.

Prin sentința civilă nr. 1643 din

data de 13 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantului și a obligat pârâtul să

numească un evaluator pentru evaluarea proprietății din dosarul cu nr.

11.777/CC și să emită o decizie care să conțină titlul de despăgubiri pentru

suma ce se va stabili prin raportul de evaluare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, analizând înscrisurile depuse în cauză, a constatat că întârzierea în

desemnarea unui evaluator este nejustificată, fiind depășit termenul rezonabil

de soluționare a cererii de plată a despăgubirilor, întrucât, potrivit

dispozițiilor art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, evaluarea urmează a se

face în funcție de actele existente, puse

la

dispoziția evaluatorului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ.

Recurenta nu și-a structurat criticile

formulate în motive de recurs, memoriul de recurs fiind conceput ca o

prezentare a situației de fapt, a contextului legislativ și a dificultăților

întâmpinate în derularea procedurii administrative.

Sintetizând și ordonând aspectele invocate,

Înalta Curte reține că hotărârea fondului este combătută în următoarele

privințe:

3.1. Nu s-a observat că documentația

atașată la dosarul nr. 11777/CC este incompletă.

Recurenta susține că entitatea

notificată nu a identificat suprafețele imobilelor pentru care s-au acordat măsurile

reparatorii și nu s-a făcut dovada că tatăl reclamantului, M.G. este una și

aceeași persoană cu M.K.G.

3.2. Dispozitivul hotărârii instanței

de fond este imposibil de executat

La acest punct, recurenta afirmă că nu

este posibilă executarea hotărârii judecătorești în 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii judecătorești întrucât executarea obligației nu depinde

în totalitate de această entitate, ci și de evaluatori, de eventualele

obiecțiuni ale persoanei îndreptățite, etc.

În susținerea punctului său de

vedere citează din considerentele Deciziei nr. 518 din 3 februarie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, și mai

arată că, între timp, a desemnat un evaluator.

Pe aceeași linie a argumentației sale,

recurenta invocă și împrejurarea că a remis întreaga documentație, ce a stat la

baza Dispoziției nr. 57 din 28 martie 2006, în original, către Primăria comunei

Puiești, în vederea „reanalizării și completării dosarului”, așa încât

procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 va

fi reluată după ce imobilele vor fi identificate corespunzător.

Prin întâmpinarea înregistrată la

data de 30 noiembrie 2010, intimatul M.A. a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, arătând că recurenta nu critică soluția fondului, ci Dispoziția nr. 57

din 28 martie 2006 emisă de instituția notificată.

În plus, intimatul insistă în urgentarea

soluționării cererii sale de acordare de despăgubiri.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului

Examinând sentința atacată prin prisma

criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și

sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru motivele prezentate în continuare.

relevante

Acțiunea intimatului-reclamant M.A.

are ca temei refuzul nejustificat al recurentei-pârâte C.C.S.D. de a derula

procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu finalitatea

emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Calitatea intimatului-reclamant de

persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziția nr. 57

din 28 martie 2006 a Primarului comunei Puiești, jud. Buzău care a fost înaintată,

împreună cu documentația aferentă, Secretariatului C.C.S.D. la data de 4

aprilie 2006 (conform procesului verbal de predare-primire la fila 26, dosar

fond).

Până la data pronunțării prezentei

decizii, 3 decembrie 2010, nu s-a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire.

1.1. Referitor la documentația aferentă

Dispoziției nr. 57 din 28 martie 2006.

Apărările recurentei referitoare la

caracterul incomplet al documentației au fost înlăturate în mod legal de

judecătorul fondului.

Înalta Curte remarcă în primul rând

că demersul Comisiei de restituire a documentației la entitatea notificată s-a

realizat la data de 25 ianuarie 2010, adică după înregistrarea acțiunii la Curtea

de apel și primirea citației (fila 30, dosar fond). În mod evident această

operațiune este realizată pro causa.

În plus, intervalul mare de timp

scurs între înregistrarea dosarului și restituirea menționată îndreptățesc

concluzia judecătorului fondului în sensul încălcării principiului soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 § 1 din Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

De altfel pretinsele lipsuri ale dosarului

nu există sau vizează aspecte rezolvate chiar de legiuitor.

În privința neclarității legate de

numele tatălui intimatului-reclamant, la dosarul cauzei (fila 42, dosar fond)

s-a depus o declarație de notorietate autentificată ce atestă că persoana M.K.G.

este una și aceeași cu M.G., sub acest din urmă nume figurând în toate înscrisurile

privind exproprierea imobilelor pentru care i se cuvin despăgubiri.

Referitor la „identificarea cu

exactitate a imobilelor” pentru care i se cuvin despăgubiri, Înalta Curte constată

că în Dispoziția nr. 57/2006 a Primarului comunei Puiești s-au indicat două categorii

de imobile: terenul în suprafață de 1,50 ha loc de casă – pentru care s-au emis

titluri de proprietate cetățenilor din satul Lunca - și mai multe construcții

(clădire administrație, locuință administrator, locuință personal, grajd vite,

magazie cereale, remiză mașini), toate în prezent demolate.

La dosarul cauzei s-au depus mai

multe înscrisuri obținute de intimat de la Arhivele Naționale (filele 3-19

dosar fond) care atestă indubitabil existența tuturor construcțiilor la

momentul exproprierii lor ca efect al Decretului nr. 83/1949.

A pretinde intimatului, fiul

persoanei expropriate, să prezinte dovezi suplimentare din care să rezulte „cu exactitate”

descrierea imobilelor construcții preluate în condițiile istorice respective, este

o sarcină excesivă în contextul în care legiuitorul a prevăzut în art. 10 alin.

(8) din Legea nr. 10/2001 republicată că „valoarea corespunzătoare a

construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit

valorii, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție

de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului”.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte remarcă

și împrejurarea că prin notificarea adresată Primăriei Comunei Puiești în

temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 (fila 23, dosar fond) intimatul estima valoarea

tuturor imobilelor descrise anterior „la circa zece mii de dolari ai SUA”,

context în care nesoluționarea dosarului său de despăgubiri într-un termen rezonabil

apare cu atât mai nejustificată.

1.2. Referitor la problemele legate

de executarea sentinței

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 „executarea hotărârii definitive și irevocabile se

face, …, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.

Cum la data redactării recursului, 3

mai 2010, era deja desemnat un evaluator în cauză, Înalta Curte nu decelează

nici un impediment pentru executarea hotărârii în termenul prevăzut de legiuitor,

în condițiile în care sentința a devenit irevocabilă la data de 3 decembrie

2010.

Prin urmare nu există nici un temei pentru

a considera că dispozitivul sentinței este imposibil de executat în termenul

legal.

Cât privește impedimentul legat de

restituirea documentației entității notificate, acesta a fost examinat în

cuprinsul pct. II.1.1. din decizie.

În fine, în cuprinsul acestui motiv recurenta

a invocat, cu titlu de jurisprudență favorabilă punctului său de vedere,

decizia nr. 518 din 3 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal. Această hotărâre nu susține însă în niciun mod

teza „imposibilității de executare”, citatul redat de recurentă fiind scos din

context.

Astfel, considerentul invocat:

„procedurile administrative

stabilite de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură sunt

proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte în care sunt implicate

mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în

termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie

dreptul comun în materia contenciosului administrativ”, a

re în vedere durata procedurilor administrative

reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care nu pot fi parcurse în

termenul de 30 de zile dar, în continuarea argumentației, neredată de recurentă,

se reține că etapele prevăzute de lege trebuie derulate în ansamblu într-un termen

rezonabil, ceea ce nu este cazul în speță.

de recurs

Pentru considerentele expuse la pct.

II. 1 în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Statul

Român prin C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 1643 din data de 13 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 3 decembrie 2010.