ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5349/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1103 din 03 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.D.S., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și a obligat pârâtul la emiterea deciziei ce constituie titlul de despăgubire. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin notificarea din 07 septembrie 2001, reclamantul a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilelor: una găinărie, un grajd cu teren aferent, una magazine din lemn, situate în sat Broșteni, comuna Bahna, județul Neamț.

Prin dispoziția nr. 261 din 27 noiembrie 2006 emisă de Primarul comunei Bahna, județul Neamț, i s-a respins cererea de restituire în natură pentru imobilele construcții și teren solicitate prin notificare și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Dosarul aferent dispoziției nr. 261 din 27 noiembrie 2006 a fost înaintat la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților cu adresa din 27 noiembrie 2006 și a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 30200/CC.

Urmare a demersurilor reclamantului pentru obținerea informațiilor referitoare la stadiul soluționării dosarului și pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis adresa de răspuns din 31 iulie 2009, în care a fost prezentată procedura administrativă de emitere a titlului de despăgubire, precizându-se că, până la acea dată, Dosarul nr. 30200/CC nu a fost repartizat unui consilier în vederea analizării acestuia. Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, însă instituie o procedură complexă pentru stabilirea și plata despăgubirilor care, în mod obiectiv, nu poate fi parcursă în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare a dosarelor, instanța are obligația de a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a se asigura o protecție reală a drepturilor fundamentale ale cetățenilor consfințite de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cauză, instanța de fond a constatat că termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantului, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu a fost respectat, în condițiile în care notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 a fost soluționată după 5 ani, deși termenul legal este de 60 de zile, iar de la data înregistrării Dosarului nr. 30200/CC la Secretariatul Comisiei Centrale și până la data sesizării instanței au trecut 3 ani, fără ca dosarul să fie repartizat unui consilier în vederea analizării acestuia.

Reține prima instanță că răspunsul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la cererea reclamantului, cuprins în adresa din 31 iulie 2009, exprimă, în realitate, un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu este oferită nicio justificare cu privire la lipsa de acțiune a autorității în decursul unui interval de 3 ani de la data înregistrării dosarului și nu sunt prezentate elemente obiective care să permită reclamantului să întrevadă și să controleze modul cum autoritatea investită de lege își exercită atribuțiile și apoi să evalueze în ce măsură drepturile sale au fost lezate prin conduita adoptată de autoritate.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, termenul rezonabil de soluționare a cererilor de acordare a despăgubirilor, în temeiul Legii nr. 10/2001, trebuie analizat atât în raport de durata procedurii administrative de soluționare a notificărilor, cât și de durata procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cele două proceduri fiind succesive, iar în acest stadiu al procedurii de emitere a deciziei constând în titlul de despăgubire, atitudinea adoptată de autoritatea pârâtă este de natură să anuleze speranța legitimă a reclamantului că într-un interval de timp rezonabil și previzibil, cererea îi va fi soluționată, iar dreptul urmărit va fi realizat.

Aceasta, reține instanța de fond, deoarece solicitarea de individualizare a măsurilor reparatorii este lipsită de temei legal, în condițiile în care dispoziția nr. 261 din 27 noiembrie 2006 a rămas definitivă, a fost înaintată Comisiei Centrale însoțită de întreaga documentație, inclusiv procesele-verbale de preluare a imobilelor, care permit individualizarea lor în vederea stabilirii despăgubirilor, iar atribuțiile Comisiei sunt limitate la analiza legalității respingerii cererii de restituire în natură, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. S-a apreciat în recurs că instanța fondului a apreciat eronat că în speță au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, procedura administrativă neputând fi continuată în lipsa dosarului de despăgubire.

De asemenea, greșit Curtea de apel a calificat refuzul nejustificat al autorității de a soluționa cererea reclamantului, atâta vreme cât acest refuz nu s-a fundamentat pe un exces de putere. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin sentința recurată, Curtea de Apel București a admis cererea reclamantului-intimat și a obligat pe pârâtul-recurent la emiterea deciziei care constituie titlul de despăgubire. Rezultă fără posibilitate de tăgadă că prin dispoziția Primarului comunei Bahna, județul Neamț, nr. 261/2006, i s-a respins reclamantului cererea de restituire în natură pentru imobile construcții și teren și s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Este adevărat că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, dar corect s-a apreciat de prima instanță că aceasta are rolul de a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative, tocmai pentru a se asigura o reală protecție a dreptului de proprietate al cetățeanului. Art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consfințește dreptul fiecărei persoane la un proces echitabil în mod public și într-un termen rezonabil, termen care în mod cert nu a fost respectat de recurent, în condițiile în care notificarea formulată de intimat în baza Legii nr. 10/2001 a fost soluționată după 5 ani, depășindu-se astfel termenul de 60 de zile.

De altfel, într-un termen de 3 ani până la sesizarea instanței de judecată dosarul intimatului nu a fost repartizat pentru a fi analizat. Desigur, răspunsul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la solicitarea intimatului-reclamant prin adresa din 2009 poate reprezenta un refuz nejustificat al autorității de a-i satisface acestuia un drept recunoscut de lege în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004, întrucât a fost cu mult depășit termenul rezonabil prevăzut de art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Este motivul pentru care în mod legal pentru argumentele mai sus invocate, Curtea de Apel București a admis acțiunea și a obligat autoritatea administrativă să emită decizia care constituie titlul de despăgubire pentru intimat.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței nr. 1103 din 03 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2010.