ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2878/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2878/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului se rețin următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Teleorman, sub nr. 2611/2003, reclamanta, SC E.L.O. SA, sucursala D.F.E.E. Alexandria, a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va da, în contradictoriu cu Primăria municipiului Alexandria, Administrația Activităților Comerciale, Protecție Social-Sanitar Veterinară Alexandria, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 368.574.633 lei, reprezentând penalități calculate pentru plata cu întârziere a energiei electrice furnizate, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Teleorman, prin sentința civilă nr. 2651 din 10 noiembrie 2003, a respins, ca nefondată, acțiunea, reținând că, între reclamantă și Administrația Activităților Comerciale Protecție Sanitar Veterinară, nu a existat un contract de furnizare a energiei electrice și, deci, nu poate fi obligată la penalități, iar, cu privire la Primăria municipiului Alexandria, motivarea este în sensul nedovedirii pretențiilor pentru perioada 2000 - iulie 2002. Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 67 din 4 martie 20044, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Alexandria și a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate.
SC E.L.O. SA, sucursala D.F.E.E. Alexandria, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 67 din 4 martie 2004. A fost admisă excepția, iar recursul a fost anulat pentru următoarele motive: Potrivit dispozițiilor art. 302 1 C. proc. civ., recursul „va cuprinde numele, domiciliul sau reședința părților, or, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal și contul bancar”. Recursul declarat de reclamantă nu menționează sediul intimatelor, numărul de înmatriculare în registrul comerțului, contul bancar, motiv pentru care s-a admis excepția prevăzută de dispozițiile legale mai sus menționate și s-a anulat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Admite excepția prevăzută de art. 302 1 C. proc. civ. și anulează recursul declarat de reclamanta SC E.L.O. SA, sucursala D.F.E.E. Alexandria, împotriva deciziei comerciale nr. 67 din 04 martie 2004 a Curții de Apel București, secția VI comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2004.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.