ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 647/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 794/2004, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantei SC F.C. SRL București. Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a avut o poliță de răspundere civilă, cu perioada de valabilitate 17 iulie 2002 - 16 iulie 2003, funcționând apoi fără o astfel de poliță, până în 8 septembrie 2003, când a încheiat polița de răspundere civilă nr. 384361. Reclamanta a fost sancționată conform art. 35 și 39 din Legea nr. 32/2000, în ședința din 2004, a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

S-a reținut că reclamanta nu s-a conformat obligațiilor legale prevăzute de Legea nr. 32/2000, instanța de fond înlăturând apărarea petentei, potrivit căreia activitatea sa ar fi fost permanent acoperită de polițe de asigurare de răspundere civilă profesională, întrucât polița nr. G.384361 din 8 septembrie 2003, încheiată cu O. SA, nu acoperă întreaga perioadă 17 iulie 2003 - 8 septembrie 2003. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs, SC F.C. SRL București, criticând-o, ca nelegală, întrucât instanța de fond a pronunțat-o cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. S-a apreciat de recurentă, că instanța fondului și-a întemeiat considerentele, pe un text de lege care nu are aplicabilitate în speță, respectiv art. 39 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 32/2000.

De asemenea, recurenta a mai criticat sentința, și pentru faptul că prima instanță nu a ținut cont de actele prezentate, ca probatoriu, schimbând înțelesul acestora în mod netemeinic. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Prin actul contestat, organele în drept au reținut că recurenta a încălcat dispozițiile art. 35 alin. (5) lit. c) și f) din Legea nr. 32/2000, cât și Normele nr. 4/2001, modificate și completate de Ordinul CSA nr. 3108/2003.

Astfel, fapta săvârșită a constat în aceea că Brokerul de asigurare nu a respectat obligația legală, în sensul că recurenta-reclamantă nu avea o poliță de asigurare de răspundere civilă profesională, în vigoare pe perioada 17 iulie 2003 - 8 septembrie 2003. S-a constatat, de asemenea, că după expirarea poliției de asigurare nr. 6446/200,1 recurenta nu a încheiat o nouă poliță de asigurare, începând cu data de 17 iulie 2003. Nu se poate reține în apărarea recurentei, cum că, fapta sancționată nu ar exista, întrucât nu a făcut dovada existenței poliței de asigurare pe perioada 17 iulie 2003 - 8 septembrie 2003, neexistând un contract de răspundere civilă profesională și prin urmare, încălcând dispozițiile legale în materie, atât pentru a obține autorizația de funcționare, cât și pentru exercitarea activității specifice.

Corect, prima instanță a înlăturat susținerea recurentei-reclamante, în sensul că activitatea sa ar fi fost acoperită permanent de astfel de plăți de obligare, pentru simplul fapt că polița încheiată cu O. SA nu acoperă în întregime perioada 17 iulie 2003 - 8 septembrie 2003, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar. Prin urmare, actul dedus judecății de fond, este legal, vis-a-vis de dispozițiile Legii nr. 32/2000, art. 35 alin. (5) lit. c) și f), articol care prevede obligațiile brokerului de asigurare, dispunând expres că persoana juridică poate desfășura activitate de broker de asigurare, dacă printre celelalte condiții, are în vigoare un contract de asigurare de răspundere civilă profesională, în concordanță cu cerințele prevăzute de norme.

Art. 39 al aceleiași legi prevede sancțiunile pentru încălcarea dispozițiilor prezentei legi, sancțiune aplicată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, fapt consemnat de instanța de fond care a interpretat corect și legal dispozițiile Legii nr. 32/2000, respectiv art. 35 și 39 din această lege. Curtea de Apel București a pronunțat sentința atacată, având în vedere atât actele depuse la dosar, cât și prevederile legale, apreciind că decizia contestată a fost emisă cu respectarea legii și a normelor de competență în care se privește aplicarea sancțiunilor contravenționale. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că hotărârea judecătorească atacată este legală și temeinică, motiv pentru care recursul formulat de SC F.C.

SRL București, se va respinge ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC F.C. SRL București, împotriva sentinței civile nr. 794 din 27 aprilie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2005.