ÎCCJ, decizie (scj.ro #82184)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82184) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Imobile preluate abuziv de stat și trecute prin
privatizare în patrimoniul unei societăți comerciale. Restituire în
natură a imobilului. Obligații ce revin instituției prin care
s-a realizat privatizarea
.
Cuprins pe materii
:
Drept civil. Dreptul de proprietate.
Imobile preluate abuziv de stat. Restituire de către societatea
comercială
deținătoare,prin
privatizare, a imobilului. Obligația ce revine instituției prin care
s-a realizat privatizarea
Index alfabetic
: Drept civil
- Imobil preluat abuziv de stat și trecut prin privatizare unei
societăți comerciale
- Restituire în natură (de către societatea comercială
privatizată)
- Obligații ce revin instituției prin care s-a realizat privatizarea
Legea
nr
. 10/2001,
art
. 20 și
art
. 27
C.civ
.,
art
. 1337,
art
. 1341
pct
. 1
În temeiul
art
. 20 și
art
27 din Legea
nr
. 10/2001,
art
.
1337 și
art
. 1341
pct
.
1 C.
civ
., instituția implicată în procesul
de privatizare, ca reprezentantă a statului, trebuie să acopere
prejudiciul creat unității privatizată ca urmare a
micșorării patrimoniului acesteia în urma restituirii în natură,
către persoanele îndreptățite, în temeiul Legii
nr
. 10/2001, a imobilelor preluate de stat în mod abuziv.
I.C.C.J.,
secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia
nr.647 din 1 februarie 2005
Prin
notificarea formulată la 5 aprilie 2001, V.G.M. și C.D.I., au
solicitat S.C. Cramele Prahova S.A., în temeiul dispozițiilor Legii
nr
. 10/2001, restituirea în natură a imobilelor
Fabrică de Oțet, Depozit de vinuri, presă de ulei și teren
în suprafață de 560
mp
situate în Mizil, ce
au aparținut autorilor lor N.C. și N.A., preluate abuziv de Statul
Român.
Prin
„hotărârile”
nr
. 3 și 4 din 22 iunie 2001,
S.C. Cramele Prahova S.A., le-a comunicat celor în cauză că cererea
de restituire a fost respinsă motivat de faptul că imobilele erau
înscrise la data privatizării în patrimoniul societății iar
A.P.A.P.S. le-a avut în calcul la stabilirea valorii acțiunilor și a
prețului licitației.
La 1
iulie 2002, persoanele îndreptățite au contestat aceste decizii
solicitând, în contradictoriu cu S.C. Cramele S.A. Prahova și Autoritatea
pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, să
dispună obligarea pârâtelor de a le restitui în natură
imobilele.
Tribunalul
Prahova, secția civilă prin sentința
nr
.
63 din 31 ianuarie 2003: a respins excepțiile inadmisibilității
acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a
A.P.A.P.S.; a admis contestația, a anulat hotărârile
nr
. 3 și 4 din 22 iunie 2001, emise de S.C. Cramele
Prahova S.A. și a obligat-o pe aceasta să restituie în natură
imobilele; s-a admis și de chemare în garanție a A.P.A.P.S.
București, care a fost obligată să plătească
intimatei S.C. Cramele Prahova S.A. contravaloarea bunurilor imobile restituite
contestatorilor, pentru care s-a dispus privatizarea, la prețul de circulație
din momentul efectuării plății.
Instanță
a reținut că preluarea în patrimoniul statului a imobilelor în
litigiu s-a făcut fără titlu valabil astfel că
nu sunt aplicabile dispozițiile
art
. 27 din
Legea
nr
. 10/2001 iar calitatea procesuală
pasivă a A.P.A.P.S. este atrasă de implicarea sa în procesul de
privatizare al societății pârâte.
Soluția
a fost menținută de Curtea de Apel Ploiești, secția
civilă care, cu aceeași motivare, prin decizia
nr
.
132 din 29 mai 2003 a respins ca
nefondate
apelurile
declarate de cele două pârâte.
Împotriva
acestei hotărâri au declarat recursuri pârâtele Autoritatea pentru
Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și S.C.
Cramele Prahova S.A.
Ulterior,
prin cererea înregistrată la 31 ianuarie 2005, S.C. Cramele Prahova S.A. a
solicitat Înaltei Curți să ia act că, în conformitate cu
dispozițiile
art
. 246 C.
proc
.
civ
. renunță la judecata recursului
învederând că acesta a rămas fără obiect întrucât a
restituit în natură reclamanților imobilele în litigiu și a
încasat de la chemata în garanție A.P.A.P.S. suma de 5.590.365.894
de lei, reprezentând contravaloarea acestor imobile.
Criticile
formulate în recursul declarat de A.P.A.P.S vizează încălcarea de
către instanța de apel a formelor de procedură prevăzute
sub sancțiunea nulității, de
art
. 105
alin. 2 C.
proc.civ
., precum și pronunțarea
unei hotărâri nelegale, după cum urmează:
-
necomunicarea
raportului de expertiză efectuat în cauză, motiv pentru care nu a
putut formula obiecțiuni;
-
necomunicarea
cererii de chemare în garanție formulată de intimata S.C. Cramele
Prahova S.A.;
- admiterea
greșită a cererii de chemare în garanție, cu consecința
obligării A.P.A.P.S. la plata contravalorii bunurilor imobile retrocedate
contestatorilor, în condițiile în care atribuțiile acestei
instituții publice sunt doar de a vinde acțiunile deținute de
Statul Român la societățile comerciale, activele aparținând
acestora.
Recursul este
nefondat
.
Legea
procesuală consacră expertiza ca pe un mijloc de dovadă la care
fie instanța, din oficiu, fie părțile pot recurge atunci când
pentru
lămurirea
unor împrejurări de fapt
sunt necesare cunoștințe de specialitate ce vizează un anumit
domeniu de activitate.
Ca
atare, expertiza se înfățișează ca un
instrument
probatoriu
a cărui particularitate rezidă în caracterul
esențialmente
tehnic al constatărilor făcute
de persoana autorizată.
Fiind un
mijloc de probă și nu un act procedural, legea nu instituie
obligativitatea comunicării expertizei, ci doar – în
art
.
208 Cod procedură civilă – obligația expertului de a cita
părțile prin carte poștală recomandată, cu dovadă
de primire și cu arătarea zilei și orei la care începe sau
continuă lucrarea.
Or, din
anexele raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză,
rezultă că aceste obligații legale au fost respectate, recurenta
fiind încunoștințată despre data și locul efectuării
expertizei, astfel cum o atestă confirmările de primire aflate la
dosarul cauzei.
Dacă
existau dubii cu privire la maniera desfășurării expertizei,
partea avea dreptul – potrivit
art
. 18 din O.G.
nr
. 2/2000, să solicite ca, pe lângă persoana
numită în calitate de expert, să mai participe, pe cheltuiala sa,
și un alt specialist - nominalizat de ea - care îndeplinește
condițiile cerute de acest act normativ.
Nefondată
este și critica referitoare la
necomunicarea
cererii de chemare în garanție, în condițiile în care la primul
termen în fața primei instanțe – 9 august 2002 – intimata S.C.
Cramele Prahova S.A. a depus atât întâmpinare cât și cerere de chemare în
garanție, iar A.P.A.P.S. a fost citată pentru termenul următor
din 12 septembrie 2002, cu mențiunea că s-au comunicat aceste
acte.
În ceea
ce privește critica ce vizează „greșita” obligare a A.P.A.P.S.
la plata contravalorii bunurilor imobile restituite în natură
contestatorilor, instanțele au reținut în mod corect că
recurenta, ca reprezentant al statului - care a preluat imobilele
fără titlu valabil, - și în calitate de instituție
implicată în procesul de privatizare, trebuie să acopere prejudiciul
creat unității privatizate, ca urmare a micșorării
patrimoniului său, corespunzător cu valoarea acestor imobile.
În
speță, pachetul de acțiuni aparținând statului a fost
cumpărat de acționarul majoritar S.C.
Halewood
România Vinuri” SRL, societate cu capital englez, transmiterea dreptului de
proprietate efectuându-se în anul 1999, dată la care s-a achitat integral
și prețul acestor acțiuni către F.P.S. București,
actualul A.P.A.P.S.
Prețul
plătit de acționarul majoritar instituției implicate în privatizare,
ca urmare a licitației organizată de aceasta, a reprezentat
contravaloarea bunurilor aflate în patrimoniul societății supusă
privatizării, bunuri în care s-au inclus și imobilele în
legătură cu care s-a formulat notificarea, ulterior restituite persoanelor
îndreptățite.
Așa fiind, recursul s-a respins ca
nefondat
și s-a lua act de renunțarea la
judecata recursului declarat de S.C. Cramele Prahova S.A.