ÎCCJ, decizie (scj.ro #82152)

Imobil preluat în mod abuziv de stat și aflat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate. Cerere de restituire în natură. Acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. Cuprins pe materii . Drept civil. Drept de proprietate. Imobil preluat în mod abuziv de stat și aflat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate. Cerere de restituire în natură. Acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. Index alfabetic . Drept civil. - Imobil preluat în mod abuziv de stat și aflat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate. - Cerere de restituire în natură. - Acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. Legea nr . 10/2001.

art . 27 Deși Legea nr.10/2001 caracterizează drept abuzive toate preluările efectuate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 printr-una din modalitățile prevăzute de art.2 alin.1 lit.a – h, distincția dintre imobilele preluate cu sau fără titlu valabil prezintă interes din punctul de vedere al măsurilor reparatorii ce se pot acorda potrivit legii speciale de reparație. Astfel, conform art.27(în forma anterioară modificării prin Legea nr . 247/2005), pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent.

Î.C.C.J ., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 8413 din 20 octombrie 2006. La 26 octombrie 2001, M.N . și M.C . au chemat în judecată S.C VINALCOOL S.A București solicitând instanței să anuleze hotărârea nr.10 din 13 septembrie 2001 adoptată de consiliul de administrație al pârâtei, prin care s-a respins cererea acestora de restituire în natură, în temeiul Legii nr.10/2001, a unui imobilul din București, sector 1, compus din construcție și teren și să dispună restituirea în natură a imobilului menționat. Prin sentința civilă nr.2 din 7 ianuarie 2002, Tribunalul București Secția a III-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a respins cererea, reținând, în esență, că prin actul de donație întocmit în anul 1941 E.E.C.N . a primit în proprietate imobilul mai sus menționat, care a fost naționalizat în baza Decretului nr.92/1950.

Reclamanții au făcut dovada prin certificatul de moștenitor nr.333 din 8 aprilie 1986 că sunt moștenitorii defunctei A.C ,, dar nu au făcut dovada că, la rândul său, la rândul său, a fost moștenitoarea defunctei N.E . căsătorită C. Prin decizia civilă nr.234 din 16 mai 2002 Curtea de Apel București, Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței, întrucât reclamanții nu au depus la dosar acte din care să rezulte că sunt moștenitorii defunctei N.E . În anul 1980, când a intervenit decesul acesteia, defuncta avea două surori și doi frați în viață, cu vocație succesorală, care îndepărtau pe reclamanți de la moștenire, ei fiind nepoți de soră. Chiar dacă reclamanții fac dovada că sunt moștenitorii defunctei N.E . ei pot introduce acțiunea în revendicare numai cu respectarea principiului unanimității.

Prin decizia civilă nr.451 din 7 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție – secția civilă a admis recursul declarat de reclamanți, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal. Pentru a pronunța această decizie, Curtea Supremă de Justiție a reținut următoarele: Reclamanții sunt colaterali privilegiați ai fostei proprietare a imobilului naționalizat în anul 1950 și deținut în prezent de S.C . VINALCOOL SA. Calitatea de succesori în drepturi a fost dovedită cu certificatele de moștenitor eliberate în anul 1980 de pe urma defunctei N.E . și, respectiv, în anul 1986 de pe urma defunctei A.C . Cum potrivit Legii nr.10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora, precum și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite, instanțele au pronunțat hotărâri nelegale.

În ceea ce privește regula unanimității reținută de instanța de apel, Legea nr.10/2001 cuprinde mai multe dispoziții derogatorii de la dreptul comun. Din formularea art.4 alin.1 reiese că este admisibilă, atât în privința restituirii în natură cât și prin echivalent, cererea formulată separat de mai multe persoane îndreptățite, urmând ca dreptul de proprietate să se stabilească pe cote părți ideale. Prin sentința civilă nr.1015 din 4 noiembrie 2003 Tribunalul București – secția a III-a civilă a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanți. În motivarea hotărârii tribunalul a reținut următoarele: Deși contestatorii susțin că autoarea lor era exceptată de la naționalizare, nu dublează această afirmație cu nici o dovadă, simpla invocare a Decretului nr.92/1950 nefiind suficientă pentru aprecierea nevalabilității titlului.

În atare condiții sunt aplicabile prevederile art.27 din Legea nr.10/2001, cererea de restituire în natură fiind corect respinsă, iar contestatorii având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, invocând următoarele motive de apel: 1.Tribunalul a calificat greșit acțiunea și tot greșit a respins cererea de probe. Fiind vorba de aplicarea Legii nr.10/2001 nu se mai punea problema să se verifice dacă autoarea reclamanților era sau nu exceptată de la naționalizare, deoarece legea specială nu condiționează restituirea proprietăților naționalizate de calitatea pe care au avut-o proprietarii. Cu toate că apelanții au solicitat administrarea de probe pentru a stabili dacă preluarea s-a făcut sau nu valabil, tribunalul a respins cererea, imputând apoi reclamanților că nu au făcut dovada preluării imobilului fără titlu valabil.

2.În mod nelegal se reține că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul unității intimate ca urmare a privatizării. Contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni depuse la dosar atestă că tranzacțiile s-au desfășurat asupra acțiunilor și nu asupra activelor societății, iar intimata nu poate susține că a devenit proprietară asupra terenului ca efect al privatizării. Nu puteau face obiectul privatizării imobilele naționalizate, indiferent de modalitatea în care acestea au trecut în proprietatea statului. Prin decizia civilă nr.1728 din 24 septembrie 2004 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței, cu următoarea motivare: În ceea ce privește probele, tribunalul a încuviințat reclamanților proba cu înscrisuri și a respins proba cu martori ca nefiind utilă cauzei.

Și în apel aceștia au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și un martor, iar instanța le-a încuviințat proba cu înscrisuri și interogatoriu, respingând proba testimonială, cu motivarea că în privința modului de preluare a imobilului dovada urmează să se facă cu înscrisuri. Prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanții nu au dovedit însă că autoarea lor nu se încadra în dispozițiile Decretului nr.92/1950 și că, prin urmare, era exceptată de la aplicarea acestui act normativ. Curtea a mai reținut că, față de împrejurarea că prima critică formulată de apelanți nu se poate primi, cealaltă critică referitoare la modul în care a intrat imobilul în patrimoniul intimatei urmează a nu se mai examina.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, invocând următoarele motive: 1.În mod nelegal Curtea nu a examinat motivul de apel prin care se susținea că imobilul nu putea face obiectul privatizării, fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 și 10 Cod procedură civilă. În dezvoltarea acestei critici, recurenții arată că cererea de restituire a imobilului a fost respinsă cu motivarea că se află în patrimoniul pârâtei, care este societate comercială privatizată, fiind astfel aplicabile dispozițiile art.27 din Legea nr.10/2001. Or, principala apărare formulată de reclamanți, atât în fața primei instanței cât și în fața instanței de apel a fost aceea că, imobilul compus din teren și construcție nu putea trece în proprietatea intimatei prin cumpărarea acțiunilor în urma privatizării.

2.Autoarea reclamanților nu a făcut parte din categoria persoanelor prevăzute la art.1 din Decretul nr.92/1950. Neavând înscrisuri suficiente pentru a dovedi că N.E . nu a făcut parte din categoria moșierilor și exploatatorilor de locuințe, reclamanții au solicitat proba cu martori pentru a dovedi că autoarea lor era exceptată de la naționalizare. Aceasta deoarece era soția lui C.N ., președintele Curții de Casație și, potrivit regulilor din acea vreme, nu putea fi încadrată în muncă. Pe de altă parte, dat fiind că se căsătorea cu un magistrat, era obligatoriu să aibă o situație materială îmbunătățită, motiv pentru care E.N . a primit dotă cu ocazia căsătoriei două imobile, ambele fiindu-i naționalizate.

Singura dovadă cu înscrisuri pe care o pot administra reclamanții o reprezintă sentința civilă nr.12952/1997 a Judecătoriei Sectorului 1 București, prin care s-a constatat că din unul din imobile a intrat în proprietatea statului fără titlu valabil. Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: Cererea de restituire în natură a imobilului din București, formulată de M.S ., moștenită de reclamanții M.N . și M.C . a fost respinsă de unitatea deținătoare, printr-o decizie întemeiată pe următoarele argumente: - imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului și - este evidențiat în patrimoniul SC Vinalcool SA, societate comercială privatizată cu respectarea dispozițiilor legale.

În drept, s-a reținut incidența art.27 alin.2 din Legea nr.10/2001, în redactarea în vigoare anterior modificării prin Legea nr.247/2005. Contrar celor susținute de reclamanți în cererea de apel, era esențial să se dovedească dacă autoarea lor era exceptată de la naționalizare și dacă, pe cale de consecință, preluarea imobilului în baza Decretului nr.92/1950 s-a făcut chiar cu încălcarea actului normativ în discuție, deci fără un titlu valabil. Apelanții-reclamanți au susținut că, fiind vorba de aplicarea Legii nr.10/2001, nu se mai punea problema să se verifice dacă autoarea lor era sau nu exceptată de la naționalizare, deoarece legea nu condiționează restituirea proprietăților de calitatea pe care au avut-o proprietarii.

În realitate, deși Legea nr.10/2001 caracterizează drept abuzive toate preluările efectuate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 printr-una din modalitățile prevăzute de art.2 alin.1 lit.a – h, distincția dintre imobilele preluate cu sau fără titlu valabil prezintă interes din punctul de vedere al măsurilor reparatorii ce se pot acorda potrivit legii speciale de reparație. Astfel, conform art.27, pe care și-a întemeiat pârâta hotărârea de respingere a notificării, iar instanțele hotărârile atacate în prezenta cauză, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent.

Apelanții au susținut însă că nu sunt întrunite condițiile acestui text de lege, în vigoare la data pronunțării deciziei, pentru două motive: -imobilul nu a fost preluat de stat în temeiul unui titlu valabil, deoarece proprietara era exceptată de la naționalizare; -imobilul nu face parte din patrimoniul intimatei deoarece privatizarea s-a făcut prin vânzare-cumpărare de acțiuni și nu de active, iar imobilele naționalizare, indiferent de modalitatea în care au fost preluate de stat nu puteau face obiectul privatizării. În ceea ce privește primul motiv, instanța de apel, în baza probatoriului încuviințat a reținut că reclamanții nu au reușit să facă dovada preluării imobilului fără titlu valabil.

Împrejurarea că instanța de apel a respins proba testimonială nu cade sub cenzura instanței de recurs, deoarece o astfel de critică nu se încadrează în condițiile art.304 Cod procedură civilă. Nici modul în care instanța de apel, pe baza probelor administrate, a reținut o anumită situație de fapt nu poate constitui motiv de critică în recurs, deoarece, la data pronunțării deciziei – 20 septembrie 2004, era deja abrogat pct.11 al art.304 Cod procedură civilă. Ceea ce i se poate reproșa instanței de apel este că a omis să analizeze unul din cele două motive de apel formulate în cauză, pe considerentul că o astfel de analiză ar fi inutilă.

În realitate, era esențial să se stabilească dacă acest motiv de apel este sau nu întemeiat, deoarece, dacă imobilul în litigiu nu a intrat în patrimoniul pârâtei, nu se mai pune problema aplicării dispozițiilor art.27 din Legea nr.10/2001, respectiv a actualului articol 29, din aceeași lege, care prevede că, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art.21 alin.1 și 2, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale, privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv corespunzătoare valorii de piață a acestora. Neanalizarea acestui motiv de apel atrage incidența art.304 pct.7 Cod procedură civilă, astfel încât în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.