ÎCCJ, decizie (scj.ro #82152)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82152) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Imobil preluat în mod abuziv de stat și aflat în patrimoniul
unei societăți comerciale privatizate. Cerere de restituire în natură.
Acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Cuprins
pe materii
. Drept civil. Drept de proprietate. Imobil preluat în mod
abuziv de stat și aflat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate.
Cerere de restituire în natură. Acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Index
alfabetic
. Drept civil.
-
Imobil preluat în mod abuziv de stat și aflat în patrimoniul
unei societăți comerciale privatizate.
-
Cerere de restituire în natură.
-
Acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Legea
nr
. 10/2001.
art
.
27
Deși Legea nr.10/2001 caracterizează drept abuzive toate
preluările efectuate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 printr-una din
modalitățile prevăzute de art.2 alin.1
lit.a
– h,
distincția dintre imobilele preluate cu sau fără titlu valabil prezintă interes
din punctul de vedere al măsurilor reparatorii ce se pot acorda potrivit legii
speciale de reparație.
Astfel, conform art.27(în forma anterioară modificării prin Legea
nr
. 247/2005), pentru imobilele preluate cu titlu valabil,
evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea
dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii
în echivalent.
Î.C.C.J
.,
Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia
nr
.
8413 din 20 octombrie 2006.
La 26
octombrie 2001,
M.N
. și
M.C
.
au chemat în judecată
S.C
VINALCOOL
S.A
București solicitând instanței să anuleze hotărârea
nr.10 din 13 septembrie 2001 adoptată de consiliul de administrație al pârâtei,
prin care s-a respins cererea acestora de restituire în natură, în temeiul
Legii nr.10/2001, a unui imobilul din București, sector 1, compus din
construcție și teren și să dispună restituirea în natură a imobilului
menționat.
Prin sentința civilă nr.2 din 7 ianuarie 2002, Tribunalul București Secția a
III-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a
reclamanților și a respins cererea, reținând, în esență, că prin actul de
donație întocmit în anul 1941
E.E.C.N
. a primit în
proprietate imobilul mai sus menționat, care a fost naționalizat în baza
Decretului nr.92/1950.
Reclamanții au făcut dovada prin certificatul de moștenitor nr.333 din 8
aprilie 1986 că sunt moștenitorii defunctei
A.C
,, dar
nu au făcut dovada că, la rândul său, la rândul său, a fost moștenitoarea
defunctei
N.E
. căsătorită C.
Prin decizia civilă nr.234 din 16 mai 2002 Curtea de Apel București, Secția a
III-a Civilă a respins ca
nefondat
apelul declarat de
reclamanți împotriva sentinței, întrucât reclamanții nu au depus la dosar acte
din care să rezulte că sunt moștenitorii defunctei
N.E
.
În anul 1980, când a intervenit decesul acesteia, defuncta avea două surori și
doi frați în viață, cu vocație succesorală, care îndepărtau pe reclamanți de la
moștenire, ei fiind nepoți de soră.
Chiar dacă reclamanții fac dovada că sunt moștenitorii defunctei
N.E
. ei pot introduce acțiunea în revendicare numai cu
respectarea principiului unanimității.
Prin decizia civilă nr.451 din 7 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție –
secția civilă a admis recursul declarat de reclamanți, a casat ambele
hotărâri și a trimis cauza spre
rejudecare
la același
tribunal.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea Supremă de Justiție a reținut
următoarele:
Reclamanții sunt colaterali privilegiați ai fostei proprietare a imobilului
naționalizat în anul 1950 și deținut în prezent de
S.C
.
VINALCOOL
SA.
Calitatea de succesori în drepturi a fost dovedită cu certificatele de
moștenitor eliberate în anul 1980 de pe urma defunctei
N.E
. și, respectiv, în anul 1986 de pe urma defunctei
A.C
.
Cum potrivit Legii nr.10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii
persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a
acestora, precum și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite, instanțele au
pronunțat hotărâri nelegale.
În ceea ce privește regula unanimității reținută de instanța de
apel, Legea nr.10/2001 cuprinde mai multe dispoziții derogatorii de la
dreptul comun.
Din formularea art.4 alin.1 reiese că este admisibilă, atât în privința
restituirii în natură cât și prin echivalent, cererea formulată separat de mai
multe persoane îndreptățite, urmând ca dreptul de proprietate să se stabilească
pe cote părți ideale.
Prin sentința civilă nr.1015 din 4 noiembrie 2003 Tribunalul București – secția
a III-a civilă a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanți.
În motivarea hotărârii tribunalul a reținut următoarele:
Deși contestatorii susțin că autoarea lor era exceptată de la naționalizare, nu
dublează această afirmație cu nici o dovadă, simpla invocare a Decretului
nr.92/1950
nefiind
suficientă pentru aprecierea
nevalabilității
titlului.
În atare condiții sunt aplicabile prevederile art.27 din Legea nr.10/2001,
cererea de restituire în natură fiind corect respinsă, iar contestatorii având
dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, invocând următoarele
motive de apel:
1.Tribunalul a calificat greșit acțiunea și tot greșit a respins cererea de
probe.
Fiind vorba de aplicarea Legii nr.10/2001 nu se mai punea problema să se
verifice dacă autoarea reclamanților era sau nu exceptată de la naționalizare,
deoarece legea specială nu condiționează restituirea proprietăților
naționalizate de calitatea pe care au avut-o proprietarii.
Cu toate că apelanții au solicitat administrarea de probe pentru a stabili dacă
preluarea s-a făcut sau nu valabil, tribunalul a respins cererea, imputând apoi
reclamanților că nu au făcut dovada preluării imobilului fără titlu valabil.
2.În mod nelegal se reține că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul
unității intimate ca urmare a privatizării. Contractele de vânzare-cumpărare de
acțiuni depuse la dosar atestă că tranzacțiile s-au desfășurat asupra
acțiunilor și nu asupra activelor societății, iar intimata nu poate
susține că a devenit proprietară asupra terenului ca efect al privatizării.
Nu puteau face obiectul privatizării imobilele naționalizate, indiferent de
modalitatea în care acestea au trecut în proprietatea statului.
Prin decizia civilă nr.1728 din 24 septembrie 2004 Curtea de Apel București,
secția a IV-a civilă a respins ca
nefondat
apelul
declarat de reclamanți împotriva sentinței, cu următoarea motivare:
În ceea ce privește probele, tribunalul a încuviințat reclamanților proba cu
înscrisuri și a respins proba cu martori ca
nefiind
utilă cauzei.
Și în apel aceștia au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și un
martor, iar instanța le-a încuviințat proba cu înscrisuri și interogatoriu,
respingând proba testimonială, cu motivarea că în privința modului de preluare
a imobilului dovada urmează să se facă cu înscrisuri.
Prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanții nu au dovedit însă că autoarea
lor nu se încadra în dispozițiile Decretului nr.92/1950 și că, prin urmare, era
exceptată de la aplicarea acestui act normativ.
Curtea a mai reținut că, față de împrejurarea că prima critică formulată de
apelanți nu se poate primi, cealaltă critică referitoare la modul în care a
intrat imobilul în patrimoniul intimatei urmează a nu se mai examina.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, invocând următoarele motive:
1.În mod nelegal Curtea nu a examinat motivul de apel prin care se
susținea că imobilul nu putea face obiectul privatizării, fiind incidente
dispozițiile art.304 pct.9 și 10 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestei critici, recurenții arată că cererea de restituire a
imobilului a fost respinsă cu motivarea că se află în patrimoniul pârâtei, care
este societate comercială privatizată, fiind astfel aplicabile dispozițiile
art.27 din Legea nr.10/2001.
Or, principala apărare formulată de reclamanți, atât în fața primei instanței
cât și în fața instanței de apel a fost aceea că, imobilul compus din teren și
construcție nu putea trece în proprietatea intimatei prin cumpărarea acțiunilor
în urma privatizării.
2.Autoarea reclamanților nu a făcut parte din categoria persoanelor prevăzute
la art.1 din Decretul nr.92/1950.
Neavând
înscrisuri suficiente pentru a dovedi că
N.E
. nu a făcut parte din categoria moșierilor și
exploatatorilor de locuințe, reclamanții au solicitat proba cu martori pentru a
dovedi că autoarea lor era exceptată de la naționalizare.
Aceasta deoarece era soția lui
C.N
., președintele
Curții de Casație și, potrivit regulilor din acea vreme, nu putea fi încadrată
în muncă.
Pe de altă parte, dat fiind că se căsătorea cu un magistrat, era
obligatoriu să aibă o situație materială îmbunătățită, motiv pentru care
E.N
. a primit dotă cu ocazia căsătoriei două imobile,
ambele fiindu-i naționalizate.
Singura dovadă cu înscrisuri pe care o pot administra reclamanții o reprezintă
sentința civilă nr.12952/1997 a Judecătoriei Sectorului 1 București, prin care
s-a constatat că din unul din imobile a intrat în proprietatea statului
fără titlu valabil.
Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:
Cererea de restituire în natură a imobilului din București, formulată de
M.S
., moștenită de reclamanții
M.N
.
și
M.C
. a fost respinsă de unitatea deținătoare,
printr-o decizie întemeiată pe următoarele argumente:
-
imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului și
-
este evidențiat în patrimoniul SC
Vinalcool
SA, societate comercială privatizată cu respectarea dispozițiilor legale.
În drept, s-a reținut incidența art.27 alin.2 din Legea nr.10/2001, în
redactarea în vigoare anterior modificării prin Legea nr.247/2005.
Contrar celor susținute de reclamanți în cererea de apel, era esențial să se
dovedească dacă autoarea lor era exceptată de la naționalizare și dacă, pe cale
de consecință, preluarea imobilului în baza Decretului nr.92/1950 s-a făcut
chiar cu încălcarea actului normativ în discuție, deci fără un titlu valabil.
Apelanții-reclamanți au susținut că, fiind vorba de aplicarea Legii nr.10/2001,
nu se mai punea problema să se verifice dacă autoarea lor era sau nu exceptată
de la naționalizare, deoarece legea nu condiționează restituirea proprietăților
de calitatea pe care au avut-o proprietarii.
În realitate, deși Legea nr.10/2001 caracterizează drept abuzive toate
preluările efectuate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 printr-una
din modalitățile prevăzute de art.2 alin.1
lit.a
– h,
distincția dintre imobilele preluate cu sau fără titlu valabil prezintă interes
din punctul de vedere al măsurilor reparatorii ce se pot acorda potrivit legii
speciale de reparație.
Astfel, conform art.27, pe care și-a întemeiat pârâta hotărârea de respingere a
notificării, iar instanțele hotărârile atacate în prezenta cauză, pentru
imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți
comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana
îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent.
Apelanții au susținut însă că nu sunt întrunite condițiile acestui text de
lege, în vigoare la data pronunțării deciziei, pentru două motive:
-imobilul nu a fost preluat de stat în temeiul unui titlu valabil,
deoarece proprietara era exceptată de la naționalizare;
-imobilul nu face parte din patrimoniul intimatei deoarece privatizarea s-a
făcut prin vânzare-cumpărare de acțiuni și nu de active, iar imobilele
naționalizare, indiferent de modalitatea în care au fost preluate de stat nu
puteau face obiectul privatizării.
În ceea ce privește primul motiv, instanța de apel, în baza probatoriului
încuviințat a reținut că reclamanții nu au reușit să facă dovada preluării
imobilului fără titlu valabil.
Împrejurarea că instanța de apel a respins proba testimonială nu cade sub
cenzura instanței de recurs, deoarece o astfel de critică nu se încadrează în
condițiile art.304 Cod procedură civilă.
Nici modul în care instanța de apel, pe baza probelor administrate, a reținut o
anumită situație de fapt nu poate constitui motiv de critică în recurs,
deoarece, la data pronunțării deciziei – 20 septembrie 2004, era deja abrogat
pct.11 al art.304 Cod procedură civilă.
Ceea ce i se poate reproșa instanței de apel este că a omis să analizeze unul
din cele două motive de apel formulate în cauză, pe considerentul că o astfel
de analiză ar fi inutilă.
În realitate, era esențial să se stabilească dacă acest motiv de apel este
sau nu întemeiat, deoarece, dacă imobilul în litigiu nu a intrat în
patrimoniul pârâtei, nu se mai pune problema aplicării dispozițiilor art.27 din
Legea nr.10/2001, respectiv a actualului articol 29, din aceeași lege, care
prevede că, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți
comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art.21 alin.1 și
2, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii
speciale, privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor
preluate abuziv corespunzătoare valorii de piață a acestora.
Neanalizarea
acestui motiv de apel atrage incidența
art.304 pct.7 Cod procedură civilă, astfel încât în baza art.312 alin.5 Cod
procedură civilă, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va
trimite cauza spre
rejudecare
la aceeași curte de
apel.