ÎCCJ, Decizia nr. 140/2004

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 628 din 25 iunie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat, între alții, pe inculpatul S.O.  la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 117 C. pen., s-a aplicat inculpatului măsura de siguranță a expulzării, după executarea pedepsei.

S-a dispus confiscarea a 4 comprimate M.D.E.A., rămase după efectuarea analizelor de laborator.

S-a reținut că, în ziua de 25 decembrie 2001, inculpatul S.O. a preluat de la un cetățean din municipiul Râmnicu Vâlcea, în vederea distribuirii la alte persoane, un număr de 555 pastile M.D.E.A., care sunt considerate droguri de mare risc.

Înapoindu-se la Brașov, inculpatul S.O. a ascuns cele 555 pastile M.D.E.A. în garsoniera unde locuia cu chirie.

În ziua de 2 ianuarie 2002, la intrarea în municipiul București, organele de poliție au depistat, sub bancheta din spate a autoturismului pe care inculpatul îl conducea, un număr de 507 pastile ambalate într-o pungă din plastic, celelalte 48 pastile M.D.E.A., fiind găsite la domiciliul său din Brașov.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 776/A din 28 noiembrie 2002, a admis apelurile declarate de procuror și de inculpatul S.O., a desființat în parte sentința și, rejudecând, a redus pedeapsa aplicată acestui inculpat de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare, cu reținerea de circumstanțe atenuante, conform art. 74 și 76 C. pen.

Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 4170 din 2 octombrie 2003, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.O. și, admițând recursul procurorului, a casat decizia pronunțată în apel și sentința, numai cu privire la individualizarea pedepsei și la neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi. Ca urmare, înlăturându-se aplicarea art. 74 și 76 C. pen., s-a dispus majorarea pedepsei privative de libertate ce i s-a stabilit inculpatului S.O., de la 3 ani la 6 ani închisoare, interzicându-i-se, totodată, exercitarea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-a motivat că, fără o justificare temeinică, instanța de apel a constatat existența de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, precum și că, pentru o corectă individualizare a sancțiunii, care să fie proporțională cu gradul de pericol social accentuat al faptei, se impune majorarea pedepsei privative de libertate de la 3 ani la 6 ani închisoare.

S-a mai motivat că, deși, pentru infracțiunea săvârșită se prevede și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, a cărei aplicare este obligatorie potrivit art. 65 alin. (2) C. pen., instanțele au omis să condamne pe inculpatul S.O. la această pedeapsă.

Invocând dispozițiile art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

teza I C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, împotriva ultimei decizii.

S-a susținut că, prin aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen., instanța de recurs a pronunțat o soluție contrară legii, deoarece, datorită naturii lor, exercitarea drepturilor menționate în acele dispoziții ale legii nu se poate interzice decât cetățenilor români, iar nu și celor străini, care nu au exercițiul drepturilor respective.

În concluzie, s-a cerut casarea deciziei atacate, în ceea ce privește aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor menționate, față de inculpatul S.O., care nu are cetățenie română, precum și înlăturarea acestei pedepse.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 64 lit. a) și b) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute în aceste dispoziții ale legii, se referă la „dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice”, precum și la „dreptul de a ocupa o funcție, implicând exercițiul autorității de stat”.

Or, prin art. 36 și 37 din Constituția României, este reglementat dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, numai pentru cetățenii români, iar nu și pentru cei care nu au această calitate.

Tot astfel, în raport cu dispozițiile art. 16 alin. (3) și art. 54 alin. (2), coroborate cu prevederile de ansamblu ale Constituției, nu pot să ocupe o funcție implicând exercițiul autorității de stat, decât cetățenii României.

Așa fiind și cum, inculpatul S.O. nu are cetățenia română și nici posibilitatea de a o dobândi, deoarece acordarea acesteia este condiționată, între altele, prin Legea nr. 21/1991, de lipsa unor condamnări anterioare, se impune a se constata că nu există nici o rațiune de a se aplica, în cazul său, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, chiar dacă, pentru infracțiunea săvârșită, o atare pedeapsă este prevăzută, alături de pedeapsa privativă de libertate.

În consecință, rezultând că decizia atacată este supusă cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen. („când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii”), urmează a se dispune, în baza art. 414

1

alin. (1), cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casarea acelei decizii, cu privire la aplicarea față de inculpatul S.O., a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen. și a se înlătura această pedeapsă.

Totodată, mai urmează a se dispune ca onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva deciziei nr. 4170 din 2 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Casează decizia atacată, numai cu privire la inculpatul S.O., referitor la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen., timp de 2 ani, pe care o înlătură.

Onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a acestui inculpat, în sumă de 200.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 26 aprilie 2004.