ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2081/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 752

din 2 iunie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, inculpata

F.P. a fost condamnată la 5

ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 3 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Inculpata a fost achitată,

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen., și s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și

arestării preventive de la 28 mai 2003 la 1 martie 2004.

În baza art. 17 din Legea

nr. 143/2000 și art. 118 lit. b) C. pen., au fost confiscate 4.100 pastile

MDMA, în vederea incinerării.

A fost obligată inculpata la

plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut, pe baza probelor administrate, că, în ziua de 27 mai

2003, inculpata s-a prezentat la punctul de frontieră Giurgiu, pentru ieșirea

din țară către Turcia și la percheziția corporală ce i s-a efectuat, s-au găsit

asupra sa, lipite de corp, pe zona abdominală, două pachete conținând 4.130

pastile MDMA, în greutate totală de 1.250 gr., ce fac parte din tabelul I anexă

la Legea nr. 143/2000.

Inculpata a declarat (și

probe care să o contrazică nu au fost administrate) că pastilele MDMA i-au fost

date de un vecin, F.C., ca să le transporte și să le predea unei persoane, în

Turcia, pentru acest serviciu fiind plătită cu suma de 200 dolari S.U.A.

Tribunalul a apreciat că

infracțiunea de trecere peste graniță a drogurilor este de sine stătătoare și

subzistă independent de infracțiunea de traficare, cu privire la care, în

cauză, nu au fost administrate probe din care să rezulte că ar exista.

În fine, tribunalul a

apreciat că sinceritatea inculpatei, ajutorul acesteia pentru descoperirea

proprietarului drogurilor, lipsa antecedentelor penale și faptul că are doi

copii minori (unul născut în penitenciar) sunt împrejurări care pot fi considerate

circumstanțe atenuante.

Împotriva acestei sentințe

penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpata

F.P.

Critica parchetului vizează

greșita soluție de achitare a inculpatei, pentru infracțiunea prevăzută de art.

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și neaplicarea față de inculpată a

dispozițiilor art. 118 lit. c) C. pen., privind confiscarea sumei de 200 dolari

S.U.A. ce i-a fost dată pentru a o determina să săvârșească infracțiunea.

La rândul ei, inculpata F.P.

a criticat sentința sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând

redozarea, cu motivarea că în raport de poziția procesuală avută i s-a aplicat

o pedeapsă prea aspră.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia nr. 647/ A din 3 septembrie 2004, a admis

apelul declarat de parchet și a desființat sentința atacată, în sensul că în

baza art. 118 lit. c) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpată

echivalentul în lei a sumei de 200 dolari S.U.A., echivalent calculat la cursul

de schimb B.N.R. de la data executării.

Prin aceeași deciziei a fost

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată.

Recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cu motivarea că faptele astfel

cum au fost reținute trebuiau încadrare în infracțiunea prevăzută de art. 20,

raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în concurs cu

infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din aceeași lege, nu este

întemeiat.

Situația de fapt reținută de

instanțe și care a fost expusă mai sus, rezultă în mod evident din probele

administrate în cauză.

De asemenea, atât prima

instanță, cât și cea de apel au stabilit în mod just vinovăția inculpatei,

făcând și o corectă încadrare juridică în art. 20, raportat la art. 3 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000. Aceleași instanțe în mod just au considerat că

nu poate fi trasă la răspundere penală inculpata, pentru infracțiunea prevăzută

de art. 2 alin. (1) și (2) din aceeași lege, soluția de achitare pronunțată în

cauză și argumentele aduse fiind corecte.

Acțiunile mari de trafic se

încadrează în art. 2 și 3 din Legea nr. 143/2000.

În art. 2 alin. (1) sunt

prevăzute pedepse cu închisoare de la 3 luni la 15 ani pentru activități de

cultivare, producere, fabricare, experimentare, preparare, extragere,

transformare, oferirea sau punerea în vânzare, procurarea, transportul,

distribuirea, trimiterea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația

drogurilor de risc, care sunt enumerate în tabelul anexă III.

În alin. (2) se prevăd

sancțiuni cu închisoare de la 10 la 20 de ani pentru toate faptele de mai sus

care au însă ca obiect droguri de mare risc, incluse în tabele anexă I- II.

Prin simetrie, în art. 3 se

pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 ani toate activitățile reglementate în

art. 2 alin. (1), care se referă la introducerea sau scoaterea din țară,

importul ori exportul de droguri de risc.

În art. 3 alin. (2), se

menționează că pedeapsa este cu închisoare de la 15-20 ani, privind aceleași

fapte de la art. 3 alin. (1), dar care au ca obiect droguri de mare risc.

Analizând conținutul

infracțiunilor prevăzute de art. 2 și 3 constatăm că au elemente comune ale

laturii obiective.

Cum în speța de față, din

nici o probă administrată în cursul urmăririi penale sau al judecății nu se

poate deduce concluzia că inculpata ar fi desfășurat o activitate de traficare

a drogurilor, și de vreme ce în art. 3 din Legea nr. 143/2000 se sancționează

în mod distinct, astfel cum s-a arătat, introducerea sau scoaterea din țară,

fără drept, a drogurilor de mare risc, operațiune ce, nu se poate realiza fără

transport, modalitate de săvârșire a infracțiunii care se regăsește și în

conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 2 din aceeași lege,

rezultă că, în mod legal, instanțele, prin hotărârile atacate, au considerat că

activitatea sa materială prezintă trăsăturile caracteristice ale conținutului

infracțiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 și nicidecum a două infracțiuni, distincte, aflate în

concurs, și anume : art. 20, raportat la art. 3 alin. (1) și (2) și art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Ca atare, soluția de

achitare pronunțată de instanțe fiind legală și temeinică, recursul parchetului

urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

deciziei penale nr. 647/ A din 3 septembrie 2004 a Curții de Apel București,

secția a II a penală, privind pe inculpata F.P.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 martie 2005.