ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 206/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 377 din 13

decembrie 2001, pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art. 312 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, a fost

condamnată inculpata D.M.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a interzis inculpatei exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută

de art. 71 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că nu se mai impune

confiscarea a 2.316 pastile M.D.M.A. și 50 pastile N etil M.D.A. numite EXTASY,

coletul expediat din Belgia pentru Canada fiind confiscate de autoritățile

olandeze.

A fost obligată inculpata la plata

sumei de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că Parchetul Tribunalului de Arondisment din orașul Amsterdam – Olanda, a

sesizat autoritățile române despre faptul că inculpata D.M.D. a traficat

substanțe stupefiante pe teritoriul Olandei.

Din actele de cercetare penală

efectuate atât de autoritățile olandeze, cât și de organele de poliție din

România, a rezultat că în ziua de 15 mai 2000, inculpata D.M.D., împreună cu D.A.S.,

s-au deplasat din Olanda în Belgia și au expediat prin colet poștal în Canada

2316 pastile conținând A.D.M.A. și 50 pastile conținând N etil M.D.A., numite

EXTASY.

Coletul poștal cu substanțe

stupefiante a fost reținut de autoritățile olandeze și confiscat.

Inculpata nu a recunoscut fapta

reținută în sarcina sa și a făcut precizări în sensul că știa despre

activitatea numitului D.A.S. privind traficul de stupefiante, însă nu a avut

nici o contribuție la această activitate. Știa că acesta împreună cu alți

prieteni expedia colete în care se aflau droguri în mai multe țări, iar în ziua

de 15 mai 2000, a fost într-adevăr cu D.A.S. în Belgia unde acesta a pus un

colet la poștă cu destinația Canada.

Reținându-se vinovăția inculpatei,

s-a dispus condamnarea acesteia.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpata, care în instanță, prin apărător, a criticat sentința

pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că s-a dispus condamnarea sa în

baza unui probatoriu incomplet.

A cerut admiterea apelului,

desființarea sentinței și restituirea cauzei la parchet pentru completarea

urmăririi penale, deoarece la dosar nu există înregistrările audio și nici

declarațiile celorlalți inculpați.

În subsidiar, în cazul în care nu se

va dispune restituirea cauzei la procuror a solicitat achitarea, deoarece nu a

participat la activități specifice pentru traficul de droguri, indiferent de

activitatea desfășurată de D.A.S.

A mai solicitat ca în situația în

care se va reține că a comis o faptă penală să se facă aplicarea art. 11 pct. 2

lit. a), cu referire la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu art. 46 C.

pen., iar dacă se va trece și peste această susținere a cerut să se rețină

circumstanțe atenuante, să se aplice o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege și

să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia

penală nr. 76 din 7 martie 2002, a admis apelul declarat de inculpată, a casat

sentința penală apelată numai cu privire la încadrarea juridică dată faptei,

cuantumul pedepsei aplicate și la pedeapsa complimentară.

În baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică din art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13

C. pen. și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., în art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 lit. a) – art. 76 lit.

c) C. pen., text în baza căruia a condamnat-o pe inculpată la un an și 6 luni

închisoare.

Prin aceeași decizie s-a înlăturat pedeapsa

complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

La pronunțarea acestei decizii instanța

de apel a avut în vedere că fapta a fost comisă de inculpată la data de 15 mai

2000, iar ulterior la 3 august 2000, a fost adoptată Legea nr. 143 privind

combaterea traficului și consumului ilicit de droguri care a abrogat

dispozițiile art. 312 C. pen., în ceea ce privește produsele sau substanțele

stupefiante, precum și alte dispoziții contrare, astfel că la data judecării în

fond a cauzei, 13 decembrie 2001, dispozițiile art. 312 C. pen., nu mai erau în

vigoare.

S-a constatat că instanța de fond aplicând

un text de lege care era abrogat a pronunțat o hotărâre nelegală ce se impunea

a fi casată și îndreptată sub aspectul încadrării juridice și pe cale de

consecință a pedepsei.

La individualizarea pedepsei

aplicate instanța de apel a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al

faptei comise, condițiile și împrejurările în care a fost săvârșită, dar și

persoana inculpatei, menținând în favoarea acesteia circumstanțele atenuante

prevăzute de art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) recunoscute de prima instanță

și care nu puteau fi înlăturate în propria cale de atac a inculpatei.

Referitor la criticile invocate de

inculpată, instanța de apel a apreciat că sunt întemeiate, cererea de

restituire a cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale nefiind

primită, față de împrejurarea că la dosar, contrar susținerilor apelantei, se

află atât declarațiile coinculpatului D.A.S., cât și transcrierile și

traducerile convorbirilor telefonice.

Aceeași constatare, a netemeiniciei

a făcut-o instanța de control judiciar și față de cererea de achitare susținută

de inculpată, care a arătat că nu a participat la săvârșirea faptei și că s-a aflat

în situația prevăzută de art. 46 C. pen., fiind constrânsă de inculpatul D.A.S.

Probele administrate în cauză,

respectiv procesul-verbal al Poliției din Amsterdam încheiat la 15 mai 2000,

din care rezultă convorbirile telefonice făcute de inculpați cu persoanele

destinatare ale stupefiantelor; procesul-verbal de identificare a persoanei cu numele

E. ca fiind inculpata, procesul-verbal de urmărire a inculpatei din Olanda în

Belgia unde s-a deplasat împreună cu coinculpatul D.A.S. care era la acea dată

soțul său, pentru expedierea coletului poștal cu stupefiante, raportul de cercetare

a conținutului coletului și descrierea substanțelor stupefiante, dovada de primire

a coletului poștal cu substanțe stupefiante de către Poliția Olandeză, dovedesc

participarea inculpatei la săvârșirea faptei reținută în sarcina sa și

vinovăția acesteia.

Din nici o dovadă existentă la dosar

nu rezultă că inculpata ar fi fost constrânsă în vreun fel de D.A.S. să

participe la traficarea substanțelor stupefiante, astfel că instanța de apel a

înlăturat apărarea inculpatei.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de inculpată care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând în esență criticile invocate cu ocazia judecării

apelului.

În principal recurenta a susținut,

prin apărătorul său, că hotărârea este contrară legii și se bazează pe o eroare

gravă de fapt.

Pe de o parte instanțele au reținut

ca probe înscrisuri și înregistrări care nu puteau fi recunoscute de legea

română și care nu au creat certitudine în cauză, iar pe de altă parte probele

administrate nu sunt de natură să stabilească existența faptei și a

făptuitorului.

Se mai susține că organele judiciare

olandeze nu au trimis înregistrările audio sau video și nici declarațiile

martorilor sau ale celorlalți inculpați, astfel că se impunea restituirea

cauzei la procuror în temeiul art. 333 C. proc. pen., pentru completarea

urmăririi penale.

Recurenta s-a apărat în sensul că nu

a participat niciodată la activități privind traficul de stupefiante și că era dependentă

de D.A.S., deoarece se afla într-o țară străină și nu dispunea de resurse

proprii, apărări care au fost ignorate de instanțe.

În subsidiar, recurenta a criticat hotărârea

sub aspectul individualizării pedepsei pe care o consideră greșită, solicitând

aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., referitoare la circumstanțele

atenuante judiciare, reducerea cuantumului pedepsei și suspendarea condiționată

a executării acesteia.

Recursul nu este întemeiat.

Criticile invocate de recurentă în

faza judecării apelului și reluate cu ocazia recursului, au fost corect respinse

de instanța de apel care le-a analizat minuțios, înlăturându-se motivat, astfel

încât, reluarea și reanalizarea acestora nu se mai impune.

Cât privește susținerea apărării, în

sensul că instanțele au ignorat cererea de restituire a cauzei la procuror

pentru completarea urmăririi penale, este de observat că într-adevăr așa cum

corect au hotărât instanțele nu se justifică o astfel de cerere atâta timp cât

la dosar se află atât declarația coinculpatului D.A.S., interogatoriul

acestuia, procesul-verbal de interceptare și ascultare a convorbirilor

telefonice, procesul-verbal de supraveghere și urmărire, planșe foto,

declarații ale recurentei, probe din coroborarea cărora a rezultat fără dubiu

că inculpata se face vinovată de comiterea infracțiunii pentru care a fost

condamnată.

Nici solicitarea inculpatei de a se

reține în cauză dispozițiile art. 46 C. pen., referitoare la constrângerea

morală nu poate fi avută în vedere.

Potrivit art. 46 alin. (2) C. pen.,

pentru reținerea constrângerii morale drept cauză care înlătură caracterul penal

al faptei, săvârșită prin amenințare cu un pericol grav este necesar ca

pericolul grav să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârșirea

infracțiunii ca unică posibilitate de înlăturare.

În speță, însă, nu s-a făcut o

astfel de dovadă, care să atragă incidența dispozițiilor legale menționate.

Dimpotrivă, din conținutul

convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu alți participanți la traficul

de stupefiante, rezultă că aceasta s-a ocupat efectiv de ascunderea pastilelor

de EXTASY în albumele foto, exprimându-se chiar cu „mândrie” că „nimeni nu știe

atât de bine cum trebuie făcut, așa cum știe ea” sau că „doar foarte puțini

oameni au atât de multă răbdare și îndemânare ca să poată să realizeze așa

ceva”, astfel încât „lucrurile făcute de ea arătau perfect”.

Este evident așadar că nu poate fi

vorba de constrângere în ceea ce o privește pe recurentă, iar participarea și

vinovăția sa în comiterea faptelor rezultă fără dubiu, probele avute în vedere

și legal administrate făcând dovada în acest sens.

Referitor la pedeapsa aplicată

inculpatei, Curtea apreciază că instanțele au făcut o justă individualizare a

pedepsei și au dat dovadă de clemență atunci când reținând în favoarea

recurentei circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., au coborât

pedeapsa sub minimul special prevăzut de textul incriminator.

Acordarea unei eficiențe sporite

acestor circumstanțe care să determine o reducere a pedepsei nu se impune, față

de împrejurările și modalitatea în care s-a comis fapta. De altfel nici aplicarea

dispozițiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării

pedepsei nu se justifică, scopul educativ și coercitiv al pedepsei aplicate

fiind satisfăcut doar prin executarea în regim de detenție.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază

că recursul declarat de inculpată este nefondat, astfel că îl va respinge ca

atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata D.M.D. împotriva deciziei penale nr. 76 din 7 martie 2002

a Curții de Apel Bacău.

Obligă pe recurentă să plătească

statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 ianuarie 2003.