ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2703/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 570 din 18 decembrie 2009, Tribunalul Galați, în baza a condamnat-o pe inculpata Ț.O. (fiica lui M. și a N.), la o pedeapsă de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatei Ț.O. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. Conform art. 350 C. proc.

pen., prima instanță a menținut starea de arest a inculpatei Ț.O., iar în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei, durata reținerii și arestării preventive de la data de 08 noiembrie 2008 la zi. De asemenea, prima instanță, în baza disp. art. 117 C. pen., a interzis inculpatei Ț.O. rămânerea pe teritoriul României după executarea pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre. Conform disp. art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea în vederea distrugerii a celor 228 de comprimate care conțin ca substanță activă MDMA, rămase după efectuarea analizelor chimice de laborator, ambalate și sigilate cu sigiliul tip M.l. cu nr. 34734 și predate conform procesului-verbal din 21 noiembrie 2008 organului de cercetare penală.

A obligat-o pe inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat. Totodată, Tribunalul Galați, prin încheierea din data de 01 februarie 2010, s-a sesizat din oficiu și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul hotărârii sus-menționate în sensul reținerii în favoarea acesteia a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. a), c) C. pen. în referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cum de altfel rezulta și din motivarea hotărârii. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 170/D/P/2008 din 28 noiembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Galați s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei Ț.O.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, reținându-se că inculpata, de cetățenie moldovenească, locuia de perioadă mai mare de timp, fără forme legale, în municipiul Galați, întrucât lucra ca dansatoare la night - clubul A. și călătorea în mod frecvent în Republica Moldova pentru a-și revedea familia. S-a mai reținut că, la data de 07 noiembrie 2008 inculpata a părăsit România prin P.T.F. Oancea, deplasându-se în localitatea laloveni din Republica Moldova și, în aceeași zi, inculpata Ț.O. s-a deplasat în municipiul Chișinău, s-a îmbarcat în autocarul ce efectua transport regulat de persoane pe ruta Chișinău - București, mijlocul de transport fiind deservit de martorii D.I.

și A.G., cărora aceasta Ie-a comunicat că va coborî în localitatea Oancea, județul Galați, unde era așteptată. Cu aceeași ocazie, inculpata Ie-a predat celor doi martori o geantă de culoare neagră, ce a fost depozitată în cala de bagaje a autocarului. La intrarea pe teritoriul României, la controlul efectuat, prin sondaj, lucrătorii poliției de frontieră, în geanta de voiaj a inculpatei a fost găsită o haină de blană de culoare albă, ce conținea într-un buzunar, ambalate într-o hârtie, un număr de 248 de comprimate de culoare roz ce aveau imprimate pe una dintre fețe logo-ul € (euro). Urmare constatării tehnico-științifice chimice la care au fost supuse comprimatele, s-a stabilit că acestea au în conținut substanță activă methylenedioxymetamfetamine (MDMA), substanță ce face parte din Tabelul anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000.

În faza de cercetare judecătorească, la termenul din 16 ianuarie 2009, prima instanță a reținut că inculpata, prin apărător ales, a invocat excepția nelegalei sesizări, solicitând restituirea cauzei la procuror, excepție respinsă prin încheierea motivată din 20 ianuarie 2009. S-a mai relevat că, în faza de urmărire penală, inculpata a adoptat o atitudine sinceră, recunoscând comiterea faptei, astfel cum aceasta a fost descrisă mai sus și arătând că în cursul lunii noiembrie 2008 a fost contactată în night-clubul în care lucra de o persoană necunoscută, care i-a comunicat că trebuie să meargă în Republica Moldova de unde trebuia să aducă „ceva". Cu ocazia deplasării în Republica Moldova inculpata a fost contactată de un cetățean moldovean, care i-a spus că urma să transporte în România un număr de 250 de comprimate „evra", pe care trebuia să le predea persoanei ce o contactase anterior în night-clubul A. Totodată, s-a mai reținut de prima instanță că inculpata a precizat că respectivul cetățean moldovean a amenințat-o că dacă refuză să efectueze transportul, nu va mai putea reveni în Republica Moldova și că îl va ajuta pe soțul acesteia să obțină custodia copilului minor, (aceasta fiind separată în fapt de soțul său).

Aceasta a mai declarat că în Republica Moldova a consumat o jumătate de comprimat „evra", care i-a indus o stare euforică specifică consumului de droguri (fila 50-55 d.u.p.). S-a mai relevat că în faza de cercetare judecătorească, inițial, la termenul de judecată din 06 martie 2009, inculpata Ț.O. s-a prevalat de dispozițiile art. 70 C. proc.

pen., precizând că la acel moment procesual nu dorește să dea declarație, însă după administrarea probatoriilor, la termenul de judecată din 19 noiembrie 2009, inculpata a revenit asupra poziției inițiale și, fiind audiată, inculpata a declarat că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală și nu se consideră un traficant de droguri, ci doar o „săgeată", în această situație infracțională în care se reține că ar fi participat „considerând, totodată, că pur și simplu s-a profitat de naivitatea sa însă, în același timp, cunoaște că acest lucru nu o absolvă de ceea ce s-a întâmplat". A mai arătat că o persoană pe care a cunoscut-o în România i-a solicitat să transporte niște pastile despre care i-a spus că au același efect ca niște pastile ecstasy, dar se numesc evra și pe care trebuia să le remită unor cetățeni români din Galați (2 persoane).

A mai declarat că respectivul cetățean român i-a indicat numele unor persoane din Republica Moldova, de la care trebuia să ia respectivele pastile și urma să fie ulterior contactată de o persoană din Galați și să se întâlnească cu acesta pentru a-i preda pastilele. De asemenea, s-a mai reținut că inculpata a fost în Galați, pentru prima dată, în luna septembrie 2008, întrucât se afla într-o situație dificilă, având în întreținere un copil mic în vârstă de 3 ani și jumătate, fiind despărțită în fapt de soțul său, (care după ce a fost arestată, a introdus acțiune de divorț).

Prima instanță a mai reținut că inculpata a arătat că a fost pur și simplu un transportator și că în schimbul transportului pe care urma să-l efectueze, urma să primească suma de 200 euro, sumă importantă pentru ea, însă nici nu a știut că acele pastile reprezintă drog de mare risc, declarând, totodată, că nu este consumatoare de droguri, dar a încercat de 2 sau 3 ori să consume pastilele de genul celor pe care Ie-a transportat și că în România urma să se angajeze la un club de noapte, unde „era în perioada probă" (f. 262 d. u.p.). Prima instanță a respins, ca nefondate, atât solicitarea inculpatei prin apărător ales, de achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. e) C. proc.

pen. și art. 51 C. pen., (arătând că nu cunoscut că cele 248 pastile reprezintă droguri de mare risc), cât și solicitarea formulată, în subsidiar, de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 și aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de lege, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81-82 C. pen. și punerea în libertate a inculpatei, conform art. 350 alin. (4) C. proc. pen. (susținând că anterior a mai consumat astfel pastile, că nu s-a dovedit că face parte dintr-o rețea de trafic de droguri sau că își câștiga existența din astfel de fapte, astfel încât drogurile respective reprezentau o provizie pentru consumul propriu).

Prima instanță a reținut că potrivit art. 51 alin. (1) C. pen. nu constituie infracțiune fapta prevăzută legea penală, când făptuitorul în momentul săvârșirii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal faptei, or în speță, inculpata Ț.O. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv introducerea în țară de droguri de mare risc, considerând că, pentru existența infracțiunii se cere ca persoana care introduce în țară aceste produse să cunoască faptul că sunt droguri - neavând relevanță dacă sunt droguri de risc sau de mare risc, iar din perspectiva laturii subiective a acestei infracțiuni, forma de vinovăție cu care se săvârșește este intenția directă sau indirectă.

În aceeași ordine de idei, prima instanță a mai reținut, din declarațiile date de aceasta, atât în cursul urmăririi penale, cât și faza de cercetare judecătorească, că inculpata cunoștea că pastilele respective sunt droguri, substanțe a căror deținere este interzisă de lege și a apreciat că inculpata nu putea invoca în apărare eroarea de drept, întrucât i s-a adus la cunoștință că sunt pastile ecstasy, dar se numesc „evra", a consumat ocazional astfel de pastile și a recunoscut că îi provocaseră o stare euforică, a acceptat să le transporte contra unei sume de bani și a prevăzut rezultatul faptei sale, neavând relevanță dacă aceasta făcea distincție sau nu între drogurile de risc sau drogurile de mare risc.

Tribunalul Galați, în ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei - în sensul reținerii infracțiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 143/200 - a apreciat-o ca neîntemeiată, constatând că pentru a se reține în cauză săvârșirea infracțiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 nu era necesar ca inculpata să facă partea dintr-o rețea de traficanți de droguri, reținându-se că inculpata, în declarațiile sale, a arătat că nu era consumatoare de droguri, (și nici nu s-a dovedit prin vreo probă existentă la dosar această împrejurare), dar că se afla într-o situație financiară precară (acesta fiind și motivul pentru care a venit să muncească în România) și a acceptat să transporte pastilele respective, urmând ca în schimbul acestui serviciu, să primească suma de 200 de euro.

Având în vedere situația financiară precară în care se afla inculpata - aceasta acceptând să transporte pastilele pentru a primi suma de 200 euro, prima instanță a considerat că nu se poate aprecia că aceasta a achiziționat un număr de 248 de pastile ce conține MDMA - această cantitate neputând fi apreciată ca rezonabilă, strict pentru asigurarea consumului propriu. S-a constatat de către instanța de fond că vinovăția inculpatei a fost dovedită cu probele administrate în cauză, ce s-au coroborat între ele: proces-verbal de constatarea infracțiunii (fii. 2-4 d.u.p.); raport de constatare tehnico-științific (fii. 16-19 d.u.p.), procese-verbale (fii. 42, 59 d.u.p.), declarațiile inculpatei (fii.

50-55 d.u.p., f. 262 dosar fond) și declarațiile martorilor A.G., D.I., l.V.R., F.N.B. (fii. 21-28, 30-39 d.u.p. fii. 256 dosar fond). Tribunalul Galați, a constatat că, în drept, fapta inculpatei Ț.O.

de a introduce în România din Republica Moldova, la data de 08 noiembrie 2009, un număr de 248 comprimate ce conțineau substanță activă 3,4-MDMA, substanță care face parte din Tabelul anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de introducere în țară de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatei, precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, din fișa de cazier judiciar a acesteia a rezultat lipsa antecedentor penale (fișă cazier - fii.75 dosar primă instanță) Prima instanță a aplicat inculpatei o pedeapsă de 7 ani închisoare, având în vedere acest aspect, precum și faptul că aceasta a avut o atitudine sinceră pe întreg parcursul procesului penal, recunoscând și regretând săvârșirea faptei, reținându-i în favoare și circumstanțele atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen.

și dându-le eficiență conform art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. În privința pedepsei accesorii ce a fost aplicată inculpatei Ț.O. în temeiul art. 71 C. pen., prima instanță a reținut că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatei conduc la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (2) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. și, în raport de aceleași considerente, i-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interziceri drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. De asemenea, în baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului Ț.O.

și potrivit art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, de la 08 noiembrie 2008 la zi. Tribunalul galați, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii reținute în sarcina inculpatei, urmarea produsă, a apreciat ca rămânerea inculpatei pe teritoriu României ar prezenta un pericol social - astfel încât, în baza art. 117 C. pen. a interzis rămânerea pe teritoriul României a inculpatei Ț.O., după executarea pedepsei aplicate. Împotriva hotărârii primei instanțe, în termen legal, a declarat apel inculpata Ț.O., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală și solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate, precum și schimbarea modalității de executare a acesteia, în sensul dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Apelanta inculpată a susținut că nu era dansatoare într-un club așa cum a afirmat până in prezent, ci era o persoană respectabilă, care lucra la o societate comercială și făcea parte dintr-un partid politic, iar la săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, a împins-o nevoia de bani. Curtea de Apel Galați, secția penală, analizând hotărârea apelată pe baza actelor și lucrărilor din dosar, susținerilor apelantei, precum și cu privire la toate aspectele de drept și de fapt, conform dispozițiilor art. 378 alin. (1) C. proc. pen., a constatat apelul declarat ca nefondat, respingându-l ca atare, prin Decizia penală nr. 75/ A din 11 mai 2010 și a menținut, ca fiind legală și temeinică, sentința penală nr. 570 din 18 decembrie 2009 pronunțată, în primă instanță, de Tribunalul Galați.

Prin aceeași decizie, instanța de prim control judiciar a menținut măsura arestării preventive a acesteia și i-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 08 noiembrie 2008 la zi, obligând-o totodată, pe apelanta inculpată la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că Tribunalul Galați a reținut corect și fundamentat situația de fapt potrivit căreia, la data de 8 noiembrie 2009, inculpata Ț.O.

a introdus în România din Republica Moldova, un număr de 248 comprimate ce conțineau substanță activă 3,4 - MDMA, substanță care face parte din Tabelul anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000, stabilind justificat că fapta reținută în sarcina inculpatei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de introducere în țară de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, iar vinovăția acesteia a rezultat din coroborarea materialului probator administrat (procesul verbal de constatare a infracțiunii, raportul de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorilor A.G., D.I., l.V.R., F.N.B., inclusiv din declarațiile de recunoaștere ale inculpatei).

Totodată, instanța de apel a constatat că, prima instanță a acordat suficientă eficiență circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatei și, având în vedere că aceasta nu a prezentat noi împrejurări care să conducă la o nouă reducere a cuantumului pedepsei aplicate și la o suspendare a executării acesteia, a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatei respectă prevederile art. 72 C. pen., privind legea aplicabilă pentru infracțiunea săvârșită, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, precum și persoana inculpatei, care este la primul impact cu legea penală, fiind tânără, cu un copil minor, reținând că nu se justifică admiterea apelului pentru motivul invocat.

S-a mai relevat, că toate aceste împrejurări au fost avute în vedere de instanța de fond, astfel încât instanța de prim control judiciar a constatat că, justificat, s-au reținut în favoarea inculpatei circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu consecința aplicării disp.art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., însă a considerat că, în speță, nu se impune aplicarea art. 86 1 C. pen. sau aplicarea art. 81 C. pen., întrucât ar pune-o pe inculpată în dificultate privind respectarea măsurilor de supraveghere impuse de prevederile art. 86 3 alin. (1) din același cod, ori ar îngreuna urmărirea situației sale, în cazul în care ar deveni incidente dispozițiile art. 83 C. pen., privind revocarea măsurii.

Împotriva deciziei penale mai sus-menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpata Ț.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele menționate în partea introductivă a prezentei decizii În esență, recurenta inculpată, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, reducerea cuantumului pedepsei până la limita la care să se poată dispune aplicarea prevederilor art. 86 1 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei, raportat atât la împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, dar și la circumstanțele personale ale acesteia, urmând a se acorda o mai largă eficiență circumstanțelor atenuante reținute deja în favoarea sa.

A conchis solicitând să se constate că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și prin aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. Recursul declarat de inculpata Ț.O. este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că, atât instanța de fond, cât și instanța de prim control judiciar au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatei, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, ambele instanțe reținând, justificat, în favoarea acesteia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

și aplicând, pe cale de consecință, dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a procedat în mod corect atunci când a menținut hotărârea primei instanțe, care justificat a aplicat inculpatei o pedeapsă de 7 ani închisoare, considerând că această pedeapsă, este suficientă și corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât în ceea ce privește cuantumul acesteia dar și ca modalitate de executare (în regim de privare de libertate) fiind aptă să atingă scopul preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Astfel în cauza dedusă judecății, deși inculpata a recunoscut parțial, fapta săvârșită, în faza de urmărire penală, ulterior, în faza cercetării judecătorești, și-a nuanțat poziția afirmând că a fost împinsă să săvârșească această faptă din cauza lipsurilor materiale și a situației familiale precare (fiind separată în fapt de soțul său și având un copil minor în îngrijire) și că nu a știut că respectivele comprimate erau droguri de mare risc, totuși, așa cum, corect, au apreciat ambele instanțe, este foarte puțin credibil faptul că inculpata își putea permite să achiziționeze cele 248 comprimate pentru consum propriu, (în condițiile în care nu avea un serviciu stabil) cu atât mai mult cu cât a declarat că a consumat ocazional acest tip de pastile, care i-au indus o stare euforică.

De altfel, declarațiile de recunoaștere ale inculpatei, deși au fost ușor nuanțate, s-au coroborat cu cele ale martorilor audiați în cauză, dar și cu celelalte probe administrate, inculpata tinzând astfel să-și diminueze răspunderea penală și încercând să acrediteze ideea că nu era traficant de droguri și că s-a aflat în eroare cu privire la conținutul pastilelor pe care Ie-a transportat. Înalta Curte constată că din probele administrate a rezultat starea de fapt corect reținută de prima instanță și ulterior, însușită de instanța de prim control judiciar, relevând, în mod justificat, că fapta inculpatei, astfel cum a fost descrisă în actul de inculpare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii introducere în țară de droguri de mare risc prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

De altfel, această încadrare juridică dată faptei pentru care a fost cercetată și dedusă judecății inculpata, corect a fost reținută și de instanța de fond, care a procedat justificat, respingând solicitarea de schimbare a încadrării juridice dată faptei în cea prevăzută de art. 4 din aceeași lege, (formulată de inculpată prin apărător). Se mai constată că instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când a apreciat că prima instanță a reținut, justificat în favoarea inculpatei a circumstanțelor atenuante prevăzute de dispozițiile art. 74 lit. a) și c) C. pen. și a aplicat judicios dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., stabilind cuantumul pedepsei la 7 ani închisoare, având în vedere lipsa antecedentelor penale ale acesteia, modalitatea în care a acționat inculpata, dar și atitudinea sa anterioară săvârșirii faptei precum și conduita acesteia după comiterea faptei, recunoscând și regretând fapta comisă.

Prin urmare, instanța de prim control judiciar, chiar dacă a constatat că inculpata este la primul conflict cu legea penală și că aceasta a avut o conduită corespunzătoare anterior săvârșirii faptei, în mod justificat a ținut cont și de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, dar și de atitudinea procesuală oscilantă a inculpatei pe parcursul procesului penal, care a încercat inițial să minimalizeze răspunderea sa penală și să acrediteze ideea că nu a știut ce transportă, (neavând nicio relevanță dacă pastilele respective conțineau droguri de risc sau de mare risc), și susținând că situația familială delicată și starea materială precară au determinat-o să recurgă la acest gest pentru a-și procura bani.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când a apreciat că, în cauză, nu se impune reducerea cuantumul pedepsei aplicată de către prima instanță și nici schimbarea modalității de executare a pedepsei, în cauză acordându-se deja suficientă eficiență circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatei.

Pe de altă parte, se mai reține că instanța de apel, în mod judicios, a constatat că nu pot fi aplicate nici prevederile art. 81 C. pen., dar nici prevederile art. 86 1 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei și, corect a stabilit că scopul preventiv educativ al pedepsei, consfințit în dispozițiile art. 52 C. pen., nu poate fi atins decât în regim de privare de libertate, considerând-o, astfel, suficientă și proporțională, în raport cu natura și gravitatea faptei reținută în sarcina acesteia, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, (fără antecedente penale, cu u copil minor în îngrijire). De altfel, Înalta Curte constată că ambele instanțe au acordat suficientă eficiență circumstanțelor atenuante reținute în sarcina inculpatei Ț.O., orientând pedeapsa spre minimul special și justificat au apreciat că scopul pedepsei nu poate fi atins decât în regim de privare de libertate.

În consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatei ori schimbarea modalității de executare a pedepsei, nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acestora. Fată de cele ce preced, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata Ț.O. împotriva Deciziei penale nr. 75/ A din 11 mai 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală. În baza art 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata Ț.O. împotriva Deciziei penale nr. 75/ A din 11 mai 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, durata reținerii și arestării preventive de la 8 noiembrie 2008 la 14 iulie 2010. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2010.