ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2703/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2703/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 570 din

18 decembrie 2009, Tribunalul Galați, în baza a condamnat-o pe inculpata Ț.O. (fiica

lui M. și a N.), la o pedeapsă de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit.

b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza

dispozițiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatei Ț.O. pedeapsa accesorie a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit.

b) C. pen.

Conform art. 350

C. proc. pen., prima instanță a menținut starea de arest a inculpatei Ț.O., iar

în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei, durata

reținerii și arestării preventive de la data de 08 noiembrie 2008 la zi.

De asemenea,

prima instanță, în baza disp. art. 117 C. pen., a interzis inculpatei Ț.O. rămânerea

pe teritoriul României după executarea pedepsei aplicate prin prezenta

hotărâre.

Conform disp.

art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea în vederea

distrugerii a celor 228 de comprimate care conțin ca substanță activă MDMA,

rămase după efectuarea analizelor chimice de laborator, ambalate și sigilate cu

sigiliul tip M.l. cu nr. 34734 și predate conform procesului-verbal din 21

noiembrie 2008 organului de cercetare penală.

A obligat-o

pe inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Totodată,

Tribunalul Galați, prin încheierea din data de 01 februarie 2010, s-a sesizat

din oficiu și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul

hotărârii sus-menționate în sensul reținerii în favoarea acesteia a

circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. a), c)

C. pen. în referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cum de altfel rezulta

și din motivarea hotărârii.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 170/D/P/2008

din 28 noiembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Galați s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpatei Ț.O. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 3

alin. (2) din Legea nr. 143/2000, reținându-se că inculpata, de cetățenie

moldovenească, locuia de perioadă mai mare de timp, fără forme legale, în

municipiul Galați, întrucât lucra ca dansatoare la night - clubul A. și

călătorea în mod frecvent în Republica Moldova pentru a-și revedea familia.

S-a mai

reținut că, la data de 07 noiembrie 2008 inculpata a părăsit România prin P.T.F.

Oancea, deplasându-se în localitatea laloveni din Republica Moldova și, în

aceeași zi, inculpata Ț.O. s-a deplasat în municipiul Chișinău, s-a îmbarcat în

autocarul ce efectua transport regulat de persoane pe ruta Chișinău -

București, mijlocul de transport fiind deservit de martorii D.I. și A.G., cărora

aceasta Ie-a comunicat că va coborî în localitatea Oancea, județul Galați, unde

era așteptată. Cu aceeași ocazie, inculpata Ie-a predat celor doi martori o

geantă de culoare neagră, ce a fost depozitată în cala de bagaje a autocarului.

La intrarea

pe teritoriul României, la controlul efectuat, prin sondaj, lucrătorii poliției

de frontieră, în geanta de voiaj a inculpatei a fost găsită o haină de blană de

culoare albă, ce conținea într-un buzunar, ambalate într-o hârtie, un număr de

248 de comprimate de culoare roz ce aveau imprimate pe una dintre fețe logo-ul

€ (euro).

Urmare

constatării tehnico-științifice chimice la care au fost supuse comprimatele,

s-a stabilit că acestea au în conținut substanță activă methylenedioxymetamfetamine

(MDMA), substanță ce face parte din Tabelul anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000.

În faza de

cercetare judecătorească, la termenul din 16 ianuarie 2009, prima instanță a

reținut că inculpata, prin apărător ales, a invocat excepția nelegalei

sesizări, solicitând restituirea cauzei la procuror, excepție respinsă prin

încheierea motivată din 20 ianuarie 2009.

S-a mai

relevat că, în faza de urmărire penală, inculpata a adoptat o atitudine

sinceră, recunoscând comiterea faptei, astfel cum aceasta a fost descrisă mai

sus și arătând că în cursul lunii noiembrie 2008 a fost contactată în

night-clubul în care lucra de o persoană necunoscută, care i-a comunicat că

trebuie să meargă în Republica Moldova de unde trebuia să aducă „ceva". Cu

ocazia deplasării în Republica Moldova inculpata a fost contactată de un

cetățean moldovean, care i-a spus că urma să transporte în România un număr de

250 de comprimate „evra", pe care trebuia să le predea persoanei ce o

contactase anterior în night-clubul A.

Totodată, s-a

mai reținut de prima instanță că inculpata a precizat că respectivul cetățean

moldovean a amenințat-o că dacă refuză să efectueze transportul, nu va mai

putea reveni în Republica Moldova și că îl va ajuta pe soțul acesteia să obțină

custodia copilului minor, (aceasta fiind separată în fapt de soțul său). Aceasta

a mai declarat că în Republica Moldova a consumat o jumătate de comprimat „evra",

care i-a indus o stare euforică specifică consumului de droguri (fila 50-55

d.u.p.).

S-a mai relevat

că în faza de cercetare judecătorească, inițial, la termenul de judecată din 06

martie 2009, inculpata Ț.O. s-a prevalat de dispozițiile art. 70 C. proc. pen.,

precizând că la acel moment procesual nu dorește să dea declarație, însă după

administrarea probatoriilor, la termenul de judecată din 19 noiembrie 2009,

inculpata a revenit asupra poziției inițiale și, fiind audiată, inculpata a

declarat că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală și nu se

consideră un traficant de droguri, ci doar o „săgeată", în această

situație infracțională în care se reține că ar fi participat „considerând,

totodată, că pur și simplu s-a profitat de naivitatea sa însă, în același timp,

cunoaște că acest lucru nu o absolvă de ceea ce s-a întâmplat". A mai arătat

că o persoană pe care a cunoscut-o în România i-a solicitat să transporte niște

pastile despre care i-a spus că au același efect ca niște pastile ecstasy, dar

se numesc evra și pe care trebuia să le remită unor cetățeni români din Galați

(2 persoane).

A mai

declarat că respectivul cetățean român i-a indicat numele unor persoane din

Republica Moldova, de la care trebuia să ia respectivele pastile și urma să fie

ulterior contactată de o persoană din Galați și să se întâlnească cu acesta

pentru a-i preda pastilele.

De asemenea,

s-a mai reținut că inculpata a fost în Galați, pentru prima dată, în luna

septembrie 2008, întrucât se afla într-o situație dificilă, având în

întreținere un copil mic în vârstă de 3 ani și jumătate, fiind despărțită în

fapt de soțul său, (care după ce a fost arestată, a introdus acțiune de

divorț).

Prima

instanță a mai reținut că inculpata a arătat că a fost pur și simplu un

transportator și că în schimbul transportului pe care urma să-l efectueze, urma

să primească suma de 200 euro, sumă importantă pentru ea, însă nici nu a știut

că acele pastile reprezintă drog de mare risc, declarând, totodată, că nu este

consumatoare de droguri, dar a încercat de 2 sau 3 ori să consume pastilele de

genul celor pe care Ie-a transportat și că în România urma să se angajeze la un

club de noapte, unde „era în perioada probă" (f. 262 d. u.p.).

Prima

instanță a respins, ca nefondate, atât solicitarea inculpatei prin apărător

ales, de achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire

la art. 10 lit. e) C. proc. pen. și art. 51 C. pen., (arătând că nu cunoscut că

cele 248 pastile reprezintă droguri de mare risc), cât și solicitarea

formulată, în subsidiar, de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea

prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prevăzută

de art. 4 din Legea nr. 143/2000 și aplicarea unei pedepse în limitele

prevăzute de lege, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art.

81-82 C. pen. și punerea în libertate a inculpatei, conform art. 350 alin. (4) C.

proc. pen. (susținând că anterior a mai consumat astfel pastile, că nu s-a

dovedit că face parte dintr-o rețea de trafic de droguri sau că își câștiga

existența din astfel de fapte, astfel încât drogurile respective reprezentau o

provizie pentru consumul propriu).

Prima

instanță a reținut că potrivit art. 51 alin. (1) C. pen. nu constituie

infracțiune fapta prevăzută legea penală, când făptuitorul în momentul

săvârșirii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații sau împrejurări

de care depinde caracterul penal faptei, or în speță, inculpata Ț.O. a fost

trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 3 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000, respectiv introducerea în țară de droguri de mare risc,

considerând că, pentru existența infracțiunii se cere ca persoana care

introduce în țară aceste produse să cunoască faptul că sunt droguri - neavând

relevanță dacă sunt droguri de risc sau de mare risc, iar din perspectiva

laturii subiective a acestei infracțiuni, forma de vinovăție cu care se

săvârșește este intenția directă sau indirectă.

În aceeași

ordine de idei, prima instanță a mai reținut, din declarațiile date de aceasta,

atât în cursul urmăririi penale, cât și faza de cercetare judecătorească, că

inculpata cunoștea că pastilele respective sunt droguri, substanțe a căror

deținere este interzisă de lege și a apreciat că inculpata nu putea invoca în

apărare eroarea de drept, întrucât i s-a adus la cunoștință că sunt pastile

ecstasy, dar se numesc „evra", a consumat ocazional astfel de pastile și a

recunoscut că îi provocaseră o stare euforică, a acceptat să le transporte

contra unei sume de bani și a prevăzut rezultatul faptei sale, neavând

relevanță dacă aceasta făcea distincție sau nu între drogurile de risc sau

drogurile de mare risc.

Tribunalul

Galați, în ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei

- în sensul reținerii infracțiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 143/200 - a

apreciat-o ca neîntemeiată, constatând că pentru a se reține în cauză

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 nu era

necesar ca inculpata să facă partea dintr-o rețea de traficanți de droguri,

reținându-se că inculpata, în declarațiile sale, a arătat că nu era

consumatoare de droguri, (și nici nu s-a dovedit prin vreo probă existentă la

dosar această împrejurare), dar că se afla într-o situație financiară precară

(acesta fiind și motivul pentru care a venit să muncească în România) și a

acceptat să transporte pastilele respective, urmând ca în schimbul acestui

serviciu, să primească suma de 200 de euro.

Având în

vedere situația financiară precară în care se afla inculpata - aceasta

acceptând să transporte pastilele pentru a primi suma de 200 euro, prima

instanță a considerat că nu se poate aprecia că aceasta a achiziționat un număr

de 248 de pastile ce conține MDMA - această cantitate neputând fi apreciată ca

rezonabilă, strict pentru asigurarea consumului propriu.

S-a constatat

de către instanța de fond că vinovăția inculpatei a fost dovedită cu probele

administrate în cauză, ce s-au coroborat între ele: proces-verbal de

constatarea infracțiunii (fii. 2-4 d.u.p.); raport de constatare

tehnico-științific (fii. 16-19 d.u.p.), procese-verbale (fii. 42, 59 d.u.p.), declarațiile

inculpatei (fii. 50-55 d.u.p., f. 262 dosar fond) și declarațiile martorilor A.G.,

D.I., l.V.R., F.N.B. (fii. 21-28, 30-39 d.u.p. fii. 256 dosar fond).

Tribunalul

Galați, a constatat că, în drept, fapta inculpatei Ț.O. de a introduce în

România din Republica Moldova, la data de 08 noiembrie 2009, un număr de 248

comprimate ce conțineau substanță activă 3,4-MDMA, substanță care face parte

din Tabelul anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de introducere în țară de droguri de mare risc,

prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și la individualizarea

pedepsei ce a fost aplicată inculpatei au fost avute în vedere criteriile

generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama de

dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în legea

specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

inculpatei, precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală, din fișa de cazier judiciar a acesteia a rezultat lipsa antecedentor

penale (fișă cazier - fii.75 dosar primă instanță)

Prima

instanță a aplicat inculpatei o pedeapsă de 7 ani închisoare, având în vedere

acest aspect, precum și faptul că aceasta a avut o atitudine sinceră pe întreg

parcursul procesului penal, recunoscând și regretând săvârșirea faptei,

reținându-i în favoare și circumstanțele atenuante judiciare prev. de art. 74

alin. (1) lit. a), c) C. pen. și dându-le eficiență conform art. 76 alin. (1) lit.

a) C. pen.

În privința

pedepsei accesorii ce a fost aplicată inculpatei Ț.O. în temeiul art. 71 C. pen.,

prima instanță a reținut că natura faptei săvârșite și ansamblul

circumstanțelor personale ale inculpatei conduc la concluzia unei nedemnități

în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (2) lit. a) teza a II-a,

b) C. pen. și, în raport de aceleași considerente, i-a aplicat inculpatei

pedeapsa complementară a interziceri drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

De asemenea,

în baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului

Ț.O. și potrivit art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsă durata reținerii și

arestării preventive, de la 08 noiembrie 2008 la zi.

Tribunalul

galați, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii reținute în sarcina

inculpatei, urmarea produsă, a apreciat ca rămânerea inculpatei pe teritoriu

României ar prezenta un pericol social - astfel încât, în baza art. 117 C. pen.

a interzis rămânerea pe teritoriul României a inculpatei Ț.O., după executarea

pedepsei aplicate.

Împotriva

hotărârii primei instanțe, în termen legal, a declarat apel inculpata Ț.O.,

criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală și solicitând reducerea

cuantumului pedepsei aplicate, precum și schimbarea modalității de executare a

acesteia, în sensul dispunerea suspendării sub supraveghere a executării

pedepsei.

Apelanta

inculpată a susținut că nu era dansatoare într-un club așa cum a afirmat până in

prezent, ci era o persoană respectabilă, care lucra la o societate comercială

și făcea parte dintr-un partid politic, iar la săvârșirea infracțiunii reținută

în sarcina sa, a împins-o nevoia de bani.

Curtea de

Apel Galați, secția penală, analizând hotărârea apelată pe baza actelor și

lucrărilor din dosar, susținerilor apelantei, precum și cu privire la toate

aspectele de drept și de fapt, conform dispozițiilor art. 378 alin. (1) C.

proc. pen., a constatat apelul declarat ca nefondat, respingându-l ca atare,

prin Decizia penală nr. 75/ A din 11 mai 2010 și a menținut, ca fiind legală și

temeinică, sentința penală nr. 570 din 18 decembrie 2009 pronunțată, în primă

instanță, de Tribunalul Galați.

Prin aceeași

decizie, instanța de prim control judiciar a menținut măsura arestării

preventive a acesteia și i-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și

arestării preventive de la 08 noiembrie 2008 la zi, obligând-o totodată, pe

apelanta inculpată la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a

decide astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că Tribunalul

Galați a reținut corect și fundamentat situația de fapt potrivit căreia, la

data de 8 noiembrie 2009, inculpata Ț.O. a introdus în România din Republica

Moldova, un număr de 248 comprimate ce conțineau substanță activă 3,4 - MDMA,

substanță care face parte din Tabelul anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000,

stabilind justificat că fapta reținută în sarcina inculpatei întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de introducere în țară de droguri de

mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, iar vinovăția

acesteia a rezultat din coroborarea materialului probator administrat (procesul

verbal de constatare a infracțiunii, raportul de constatare tehnico-științifică,

declarațiile martorilor A.G., D.I., l.V.R., F.N.B., inclusiv din declarațiile

de recunoaștere ale inculpatei).

Totodată,

instanța de apel a constatat că, prima instanță a acordat suficientă eficiență

circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatei și, având în vedere

că aceasta nu a prezentat noi împrejurări care să conducă la o nouă reducere a

cuantumului pedepsei aplicate și la o suspendare a executării acesteia, a

apreciat că pedeapsa aplicată inculpatei respectă prevederile art. 72 C. pen.,

privind legea aplicabilă pentru infracțiunea săvârșită, împrejurările în care a

fost săvârșită fapta, precum și persoana inculpatei, care este la primul impact

cu legea penală, fiind tânără, cu un copil minor, reținând că nu se justifică admiterea

apelului pentru motivul invocat.

S-a mai

relevat, că toate aceste împrejurări au fost avute în vedere de instanța de

fond, astfel încât instanța de prim control judiciar a constatat că,

justificat, s-au reținut în favoarea inculpatei circumstanțele atenuante

judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu consecința aplicării

disp.art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., însă a considerat că, în speță, nu se

impune aplicarea art. 86

1

C. pen. sau aplicarea art. 81 C. pen.,

întrucât ar pune-o pe inculpată în dificultate privind respectarea măsurilor de

supraveghere impuse de prevederile art. 86

3

alin. (1) din același

cod, ori ar îngreuna urmărirea situației sale, în cazul în care ar deveni

incidente dispozițiile art. 83 C. pen., privind revocarea măsurii.

Împotriva

deciziei penale mai sus-menționate, în termen legal, a declarat recurs

inculpata Ț.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele

menționate în partea introductivă a prezentei decizii

În esență,

recurenta inculpată, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat

admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, reducerea

cuantumului pedepsei până la limita la care să se poată dispune aplicarea

prevederilor art. 86

1

C. pen., ca modalitate de executare a

pedepsei, raportat atât la împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, dar și

la circumstanțele personale ale acesteia, urmând a se acorda o mai largă

eficiență circumstanțelor atenuante reținute deja în favoarea sa.

A conchis

solicitând să se constate că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi

atins și prin aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Recursul

declarat de inculpata Ț.O. este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte

de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din

oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin.

(1) C. proc. pen., constată că, atât instanța de fond, cât și instanța de prim

control judiciar au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit

vinovăția inculpatei, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator

administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică

corespunzătoare, ambele instanțe reținând, justificat, în favoarea acesteia

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și

aplicând, pe cale de consecință, dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

Potrivit art.

72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială,

de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă

parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un

mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni.

Înalta Curte

constată că instanța de prim control judiciar a procedat în mod corect atunci

când a menținut hotărârea primei instanțe, care justificat a aplicat inculpatei

o pedeapsă de 7 ani închisoare, considerând că această pedeapsă, este

suficientă și corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât în

ceea ce privește cuantumul acesteia dar și ca modalitate de executare (în regim

de privare de libertate) fiind aptă să atingă scopul preventiv și de reeducare

al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Astfel în cauza

dedusă judecății, deși inculpata a recunoscut parțial, fapta săvârșită, în faza

de urmărire penală, ulterior, în faza cercetării judecătorești, și-a nuanțat

poziția afirmând că a fost împinsă să săvârșească această faptă din cauza

lipsurilor materiale și a situației familiale precare (fiind separată în fapt

de soțul său și având un copil minor în îngrijire) și că nu a știut că

respectivele comprimate erau droguri de mare risc, totuși, așa cum, corect, au

apreciat ambele instanțe, este foarte puțin credibil faptul că inculpata își

putea permite să achiziționeze cele 248 comprimate pentru consum propriu, (în

condițiile în care nu avea un serviciu stabil) cu atât mai mult cu cât a

declarat că a consumat ocazional acest tip de pastile, care i-au indus o stare

euforică.

De altfel,

declarațiile de recunoaștere ale inculpatei, deși au fost ușor nuanțate, s-au

coroborat cu cele ale martorilor audiați în cauză, dar și cu celelalte probe

administrate, inculpata tinzând astfel să-și diminueze răspunderea penală și încercând

să acrediteze ideea că nu era traficant de droguri și că s-a aflat în eroare cu

privire la conținutul pastilelor pe care Ie-a transportat.

Înalta Curte

constată că din probele administrate a rezultat starea de fapt corect reținută

de prima instanță și ulterior, însușită de instanța de prim control judiciar,

relevând, în mod justificat, că fapta inculpatei, astfel cum a fost descrisă în

actul de inculpare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

introducere în țară de droguri de mare risc prevăzută de art. 3 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000. De altfel, această încadrare juridică dată faptei pentru

care a fost cercetată și dedusă judecății inculpata, corect a fost reținută și

de instanța de fond, care a procedat justificat, respingând solicitarea de

schimbare a încadrării juridice dată faptei în cea prevăzută de art. 4 din

aceeași lege, (formulată de inculpată prin apărător).

Se mai

constată că instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când a

apreciat că prima instanță a reținut, justificat în favoarea inculpatei a

circumstanțelor atenuante prevăzute de dispozițiile art. 74 lit. a) și c) C.

pen. și a aplicat judicios dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.,

stabilind cuantumul pedepsei la 7 ani închisoare, având în vedere lipsa

antecedentelor penale ale acesteia, modalitatea în care a acționat inculpata,

dar și atitudinea sa anterioară săvârșirii faptei precum și conduita acesteia

după comiterea faptei, recunoscând și regretând fapta comisă.

Prin urmare,

instanța de prim control judiciar, chiar dacă a constatat că inculpata este la

primul conflict cu legea penală și că aceasta a avut o conduită corespunzătoare

anterior săvârșirii faptei, în mod justificat a ținut cont și de toate

celelalte împrejurări ce constituie circumstanțele reale ale săvârșirii faptei,

dar și de atitudinea procesuală oscilantă a inculpatei pe parcursul procesului

penal, care a încercat inițial să minimalizeze răspunderea sa penală și să

acrediteze ideea că nu a știut ce transportă, (neavând nicio relevanță dacă

pastilele respective conțineau droguri de risc sau de mare risc), și susținând

că situația familială delicată și starea materială precară au determinat-o să

recurgă la acest gest pentru a-și procura bani.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de prim

control judiciar a procedat corect atunci când a apreciat că, în cauză, nu se

impune reducerea cuantumul pedepsei aplicată de către prima instanță și nici

schimbarea modalității de executare a pedepsei, în cauză acordându-se deja

suficientă eficiență circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatei.

Pe de altă

parte, se mai reține că instanța de apel, în mod judicios, a constatat că nu

pot fi aplicate nici prevederile art. 81 C. pen., dar nici prevederile art. 86

1

C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei și, corect a stabilit că scopul

preventiv educativ al pedepsei, consfințit în dispozițiile art. 52 C. pen., nu

poate fi atins decât în regim de privare de libertate, considerând-o, astfel,

suficientă și proporțională, în raport cu natura și gravitatea faptei reținută

în sarcina acesteia, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei și cu datele ce

caracterizează persoana inculpatului, (fără antecedente penale, cu u copil

minor în îngrijire).

De altfel, Înalta

Curte constată că ambele instanțe au acordat suficientă eficiență

circumstanțelor atenuante reținute în sarcina inculpatei Ț.O., orientând

pedeapsa spre minimul special și justificat au apreciat că scopul pedepsei nu

poate fi atins decât în regim de privare de libertate.

În

consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face

decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament

antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile

statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

Pentru aceste

motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată

inculpatei ori schimbarea modalității de executare a pedepsei, nu ar fi

temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și

creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acestora.

Fată de cele

ce preced, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct.

1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpata Ț.O. împotriva Deciziei penale nr. 75/ A din 11 mai 2010 a Curții de

Apel Galați, secția penală.

În baza art

192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta inculpată la plata

cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului

desemnat din oficiu pentru acesta, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata Ț.O. împotriva Deciziei penale nr. 75/

A din 11 mai 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Deduce din

pedeapsa aplicată inculpatei, durata reținerii și arestării preventive de la 8

noiembrie 2008 la 14 iulie 2010.

Obligă

recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 14 iulie 2010.