ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6741/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1257 din 16 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, s-a dispus condamnarea inculpatului ȘT.M. la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 urmare schimbării încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din aceeași lege. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 22 noiembrie 2000 la 27 noiembrie 2000. În baza art. 169 C. proc.

pen., s-a restituit inculpatului suma de 207.000 lei, un portmoneu din piele culoare neagră, o brichetă de culoare albastră. A obligat inculpatul la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli judiciare statului din care 400.000 lei onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt următoarele: La data de 22 ianuarie 2000, lucrătorii de poliție din cadrul D.G.P.M.B. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în scara a II-a a imobilului din str. Rm. Vâlcea o persoană necunoscută comercializează droguri. În momentul în care organele de poliție au intervenit, persoana identificată ulterior s-a constatat a fi inculpatul Șt.M.

care a aruncat pe jos patru pliculețe din celofan ce conțineau o substanță de culoare bej. Fiind supuse constatărilor tehnico – științifice fizico – chimice, s-a stabilit că cele patru pliculețe conțin 0,69 gr. heroină în amestec cu cofeină. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză; procesul verbal de constatare a infracțiunii, raportul de constatare tehnico – științifică nr. 349205/2000, procesul verbal de confruntare, declarațiile martorilor și inculpatului. Inculpatul Șt.M. a relatat faptul că este consumator de droguri de aproximativ 5 ani și că nu se ocupă cu vânzarea acestora. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul Șt.M., care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnat din art. 2 în art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Prin decizia penală nr. 196 din 17 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul penal nr. 438/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Șt.M. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. A fost obligat apelantul la plata sumei de 900.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București, secția I penală, după o riguroasă evaluare a materialului probator administrat a apreciat că inculpatul Șt.M. se face vinovat de infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, astfel încât starea de fapt, încadrarea juridică atribuită faptei de către instanța de fond sunt legale.

Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Șt.M., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen. S-a susținut că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în art. 4 din aceeași lege, cu consecința reducerii corespunzătoare a pedepsei. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului. Din analiza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, precum și în cursul cercetării judecătorești, la instanța de fond respectiv apel, rezultă că inculpatul Șt.M. a fost depistat de către lucrătorii de poliție din cadrul D.G.P.M.B. – S.C.C.O. în data de 22 noiembrie 2000 comercializând heroină în scara blocului situat pe strada Râmnicu Vâlcea din municipiul București. La intervenția acestora, inculpatul a aruncat, la picioarele sale, patru pliculețe, stabilindu-se că acestea conțin 6,9 gr.

heroină în amestec cu cofeină. Heroina (diacetilmorfina) face parte din tabelul I, anexă la Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, iar cofeina este inclusă în lista anexă la Decretul nr. 466/1979 care conține substanțele toxice cu regim special. Împrejurarea că inculpatul se ocupa cu comercializarea drogurilor rezultă din declarațiile martorilor B.M.C. și N.V.A., precum și din declarația martorului M.I., acesta din urmă fiind cel care cumpăra, frecvent, de la inculpatul Șt.M. heroină. Aceleași mențiuni se regăsesc și în declarația martorului D.N.B. dată în cursul urmăririi penale și valorificată de instanța de judecată în condițiile art. 327 alin. (3) C. proc.

pen. În atare condiții, susținerea inculpatului în sensul că este doar consumator de droguri nu poate fi primită. Cum în cursul urmăririi penale nu s-au folosit violențe, amenințări sau alte mijloace de constrângere, în scopul de a se obține probe și cum nuanțările martorilor audiați de instanțe nu sunt de esență, acestea fiind interpretate și analizate prin prisma întregului material probator, în mod legal s-a reținut în sarcina inculpatului Șt.M. săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Cu privire la cererea inculpatului de reindividualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că, atât instanța de fond cât și cea de apel au aplicat judicios criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., păstrând o justă proporție între gradul de pericol social concret al faptei, consecințele acesteia și durata în timp necesară procesului educațional de resocializare.

Trebuie avut în vedere și faptul că inculpatul este arestat, în prezent, în altă cauză, iar în timpul procesului a avut o atitudine nesinceră încercând să eludeze aflarea adevărului. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Șt.M. împotriva deciziei penale nr. 196 din 17 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. În temeiul art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv de la 22 noiembrie 2000 la 27 noiembrie 2000. Se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Șt.M. împotriva deciziei penale nr. 196 din 17 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Conform dispozițiilor art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) din același cod, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 22 noiembrie 2000 la 27 noiembrie 2000. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 189 alin. (1) din același cod, obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 decembrie 2004.