ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1245/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 607 din 19 iunie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul C.M. la 10 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc fără drept, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) pe o durată de 4 ani. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția de la 6 martie 2002 la zi. Potrivit art. 118 lit. e) C. pen., raportat la art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantității de 104,60 gr heroină.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, că, la data de 6 martie 2002, lucrători din cadrul I.G.P., Brigada de combatere a crimei organizate și antidrog s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în imobilul situat în str. Vasile Staicu, sectorul 2, locuiesc persoane care sunt implicate în traficul de droguri. Cu ocazia efectuării unei percheziții la adresa de mai sus, au fost găsiți inculpatul C.M. și numita B.O.J., persoane care locuiau în imobilul respectiv fără forme legale. În imobil, la percheziție s-a găsit în cuptorul aragazului, în lăcașul pentru arzător, o pungă ce conținea o substanță pulverulentă de culoare bej. Constatarea tehnico-științifică a concluzionat că punga din material plastic conține 104,85 grame heroină, substanță ce face parte din tabelul I anexă la Legea nr. 143/2000.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza procesului-verbal de sesizare din oficiu, procesului-verbal de percheziție, a raportului de constatare tehnico-științifică aflate la dosar, a declarațiilor martorilor P.J., T.P. și C.C. Instanța a înlăturat apărarea inculpatului, în sensul că nu a săvârșit infracțiunea și că nu avea cunoștință de punga de droguri, dat fiind probele administrate în cauză, respectiv, declarațiile martorilor T.P., P.J. zis L. și C.C., care susțin că aveau cunoștință că inculpatul se ocupa cu vânzarea de droguri și că era el însuși consumator de droguri. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 621/ A din 23 octombrie 2003, a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondate criticile formulate, în sensul lipsei probelor de vinovăție și greșitei individualizări a pedepsei.

Astfel, instanța de control judiciar a considerat că vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză și că sancțiunea aplicată este în concordanță cu pericolul social al faptei săvârșite. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal, inculpatul C.M. care, invocând dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., a susținut în principal, că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa și că hotărârea de condamnare este urmarea unei erori grave de fapt și în subsidiar, că pedeapsa aplicată este prea severă. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și rejudecarea cauzei. Recursul declarat este neîntemeiat.

Din examinarea probelor administrate se constată că instanțele au stabilit în mod corect vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Astfel, martorul P.J. declară că, împreună cu inculpatul și soția acestuia au consumat droguri din cele aduse de el, dar și din cele avute asupra sa de inculpat, iar martorul T.P. susține că a aflat de la fiul său P.J., care consuma droguri că inculpatul îl „aproviziona” cu droguri și că el i-a cerut acestuia să stopeze vânzarea drogurilor, dar a fost admonestat de numitul M.I. Tot astfel și martora C.C. declară că inculpatul a consumat droguri cu P.J., dar și că acesta i-a spus că a doua zi urma să meargă la un tip să ridice suma 21.000.000 lei pentru niște droguri vândute.

Așa fiind, soluția de condamnare confirmată de instanța de control judiciare este concordantă cu probele de vinovăție administrate și nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs. Referitor la pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost individualizată conform art. 72 C. pen., avându-se în vedere pericolul social al faptei și persoana inculpatului, cunoscut cu antecedente penale și cu o poziție nesinceră pe tot parcursul procesului penal. Această pedeapsă este de natură a asigura conform art. 52 C. pen., prevenția săvârșirii de noi infracțiuni și integrarea în comunitate a inculpatului. Se apreciază că nu există nici un motiv care să justifice reducerea pedepsei astfel stabilite.

Întrucât ambele critici din recurs sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența vreunui caz de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul ca nefondat, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat. Se va deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 6 martie 2002 la 3 martie 2004 și se va stabili ca onorariul de avocat pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 621/ A din 23 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 6 martie 2002 la 3 martie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2004.