ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3175/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1022 din 7

noiembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe

inculpatul D.A. la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen.,

s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe timp de 5 ani.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

prevenția de la 29 noiembrie 2001, la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 17 din Legea nr.

143/2000 s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 1,7 grame heroină, rămasă

în urma expertizării și s-a dispus distrugerea acesteia conform dispozițiilor

legale.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

fost obligat inculpatul să plătească statului 4.000.000 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care 300.000 lei, onorariu pentru avocatul din

oficiu.

S-a reținut că, la data de 29

noiembrie 2001, inculpatul a fost depistat în zona imobilului din București, ca

având pe tocul unei uși din lemn și asupra sa, mai multe punguțe de celofan alb

transparent, conținând heroină.

Apărarea inculpatului, în sensul că

drogurile găsite asupra sa erau destinate consumului propriu nu este susținută

de probe.

Inculpatul a declarat apel împotriva

acestei sentințe, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul redozării

pedepsei, întrucât nu are antecedente penale.

Curtea de Apel București, prin

decizia penală nr. 53 din 11 februarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul

inculpatului, a computat prevenția de la 29 noiembrie 2001 la 11 februarie 2002

și l-a obligat pe apelant la 800.000 lei cheltuieli judiciare statului, din

care 300.000 lei reprezentând onorariu pentru apărarea din oficiu se avansează

din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul care prin apărătorul său, a solicitat trimiterea cauzei la

instanța de fond pentru completarea urmăririi penale sau schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Recursul este fondat.

Verificând actele dosarului atât cu

privire la motivele de recurs cu care instanța a fost legal investită, cât și

din oficiu, prin prisma art. 385

9

alin. (2) C. proc. pen., cu

referire la art. 17 și 18 alin. (1) al aceluiași articol, se constată că atât

prima instanță, cât și cea din apel, nu au manifestat rol activ în

administrarea și analizarea probelor și, ca urmare, au pronunțat hotărâri care

nu sunt suficient întemeiate, pentru a justifica reținerea infracțiunii

prevăzute de art. 4 din Legea nr. 1543/2000.

În această privință, este de arătat

că materialul probator administrat în cauză nu este în măsură să conducă la

concluzia certă că inculpatul a comercializat droguri de mare risc.

Deși este de necontestat faptul că inculpatul, la

data de 29 noiembrie 2001, în jurul orelor 13,00, a fost depistat în holul

imobilului situat în str. Secuilor, având asupra sa o pungă ce conținea 20 de

bile de heroină, totuși probele din care rezultă această împrejurare trebuiau

completate cu declarații în fața instanței de fond și de apel.

De altfel, din analiza actelor

dosarului rezultă că, atât inculpatul, cât și procurorul au cerut, în

permanență, să fie audiați toți martorii de la urmărirea penală, instanțele

neascultând în final nici un martor.

Cu toate că instanțele au emis

mandate de aducere pentru martori, se constată că, totuși, nu au depus toate

diligențele necesare pentru ca aceștia să fie aduși în fața instanței. În acest

sens, era necesar să se ceară organelor de poliție să afle noile domicilii ale

martorilor și să se emită noi mandate de aducere, la aceste adrese.

Se constată că pentru stabilirea

corectă a situației de fapt pe baza căreia să se poată reține vinovăția

inculpatului, se impunea, în plus, ca instanța de fond să aprofundeze

cercetarea judecătorească și să procedeze la audierea martorilor D.I., C.G.F.,

L.A., S.R.I., S.D. și V.R., iar instanța de apel s-a limitat la a arăta că

prima instanță a luat toate măsurile pentru a fi aduși martorii, în vederea

audierii, deși conform art. 62 C. proc. pen., instanța de judecată este

obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

Pentru considerentele expuse,

conform art. 385

15

pct. 2 lit. c), cu referire la art. 385

15

alin. (3) C. proc. pen., se va admite recursul declarat, se vor casa hotărârile

atacate, se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond și se va

prelungi arestarea preventivă a inculpatului.

Onorariul avocatului din oficiu se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul D.A. împotriva deciziei penale nr. 53 din 11 februarie 2003 a Curții

de Apel București, secția I penală.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 1022 din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală

și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Dispune prelungirea arestării

preventive a inculpatului de la 2 iulie 2003 la 31 iulie 2003.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

iulie 2003.