ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3175/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1022 din 7 noiembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul D.A. la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 5 ani. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 29 noiembrie 2001, la zi. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 1,7 grame heroină, rămasă în urma expertizării și s-a dispus distrugerea acesteia conform dispozițiilor legale.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului 4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei, onorariu pentru avocatul din oficiu. S-a reținut că, la data de 29 noiembrie 2001, inculpatul a fost depistat în zona imobilului din București, ca având pe tocul unei uși din lemn și asupra sa, mai multe punguțe de celofan alb transparent, conținând heroină. Apărarea inculpatului, în sensul că drogurile găsite asupra sa erau destinate consumului propriu nu este susținută de probe. Inculpatul a declarat apel împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul redozării pedepsei, întrucât nu are antecedente penale.

Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 53 din 11 februarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, a computat prevenția de la 29 noiembrie 2001 la 11 februarie 2002 și l-a obligat pe apelant la 800.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 300.000 lei reprezentând onorariu pentru apărarea din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul care prin apărătorul său, a solicitat trimiterea cauzei la instanța de fond pentru completarea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Recursul este fondat. Verificând actele dosarului atât cu privire la motivele de recurs cu care instanța a fost legal investită, cât și din oficiu, prin prisma art. 385 9 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 17 și 18 alin. (1) al aceluiași articol, se constată că atât prima instanță, cât și cea din apel, nu au manifestat rol activ în administrarea și analizarea probelor și, ca urmare, au pronunțat hotărâri care nu sunt suficient întemeiate, pentru a justifica reținerea infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 1543/2000. În această privință, este de arătat că materialul probator administrat în cauză nu este în măsură să conducă la concluzia certă că inculpatul a comercializat droguri de mare risc.

Deși este de necontestat faptul că inculpatul, la data de 29 noiembrie 2001, în jurul orelor 13,00, a fost depistat în holul imobilului situat în str. Secuilor, având asupra sa o pungă ce conținea 20 de bile de heroină, totuși probele din care rezultă această împrejurare trebuiau completate cu declarații în fața instanței de fond și de apel. De altfel, din analiza actelor dosarului rezultă că, atât inculpatul, cât și procurorul au cerut, în permanență, să fie audiați toți martorii de la urmărirea penală, instanțele neascultând în final nici un martor. Cu toate că instanțele au emis mandate de aducere pentru martori, se constată că, totuși, nu au depus toate diligențele necesare pentru ca aceștia să fie aduși în fața instanței.

În acest sens, era necesar să se ceară organelor de poliție să afle noile domicilii ale martorilor și să se emită noi mandate de aducere, la aceste adrese. Se constată că pentru stabilirea corectă a situației de fapt pe baza căreia să se poată reține vinovăția inculpatului, se impunea, în plus, ca instanța de fond să aprofundeze cercetarea judecătorească și să procedeze la audierea martorilor D.I., C.G.F., L.A., S.R.I., S.D. și V.R., iar instanța de apel s-a limitat la a arăta că prima instanță a luat toate măsurile pentru a fi aduși martorii, în vederea audierii, deși conform art. 62 C. proc. pen., instanța de judecată este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

Pentru considerentele expuse, conform art. 385 15 pct. 2 lit. c), cu referire la art. 385 15 alin. (3) C. proc. pen., se va admite recursul declarat, se vor casa hotărârile atacate, se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond și se va prelungi arestarea preventivă a inculpatului. Onorariul avocatului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul D.A. împotriva deciziei penale nr. 53 din 11 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 1022 din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București. Dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului de la 2 iulie 2003 la 31 iulie 2003. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2003.