ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3093/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3093/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra contestației în
anulare de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1745 din 4
mai 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ, a admis cererea de revizuire formulată de SC M.M. SA Blejoi și a
desființat decizia nr. 4171 din 26 noiembrie 2003, pronunțată de aceeași
instanță, în dosarul nr. 3078/2002.
S-a reținut că această
soluție se impune, întrucât problema de drept privind operațiunile în litigiu a
fost rezolvată anterior, în mod definitiv și irevocabil, prin sentința civilă nr.
78 din 28 martie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de
contencios administrativ, menținută de Curtea Supremă de Justiție, secția de
contencios administrativ, prin decizia nr. 485 din 12 februarie 2002.
Împrejurarea că verificarea
ulterioară a operațiunilor s-a realizat în etape, a fost considerată ca lipsită
de relevanță în ceea ce privește identitatea cauzelor, situația de fapt și de
drept, care sunt aceleași în ambele litigii.
Instanța supremă a mai
considerat că prin sentința civilă nr. 78/2001, a Curții de Apel Ploiești, s-a
stabilit lipsa de temei legal pentru perceperea majorărilor de întârziere și în
aceste condiții, rezolvarea dată ulterior prin decizia nr. 4171 din 26
noiembrie 2003, de respingere în fond a acțiunii formulate de revizuientă, este
potrivnică celei date prin prima hotărâre rămasă irevocabilă.
De asemenea, că litigiile
soluționate prin hotărâri potrivnice s-au purtat între aceleași părți, care au
avut calități procesuale identice.
La data de 21 mai 2004,
Autoritatea Națională a Vămilor, în nume propriu și în numele Direcției
Regionale Vamale Brașov, a formulat contestație în anulare împotriva ultimei
decizii civile menționate mai sus.
Contestatoarea a invocat
prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., susținând că dezlegarea
dată prin această hotărâre este rezultatul unei greșeli materiale, deoarece
instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire, nu a observat, din
greșeală că cele două hotărâri pretins potrivnice fuseseră pronunțate în cauze
care aveau obiect diferit.
În realitate, singura
asemănare dintre cele două procese constă în faptul că problemele de drept
deduse judecății erau asemănătoare, dar aceasta nu justifică în nici un caz,
constatarea vreunei autorități de lucru judecat, pentru care legea procesuală
civilă prevede în mod expres îndeplinirea unor condiții stricte (identitate de
părți, de cauză și de obiect).
În afară de inexistența
identității de obiect și de cauză, instanța supremă trebuia să constate că nu
există nici identitate de părți. Mai precis, dacă în primul proces, SC M.M. SA
s-a judecat numai cu Autoritatea Vamală, în cel de al doilea litigiu a existat
o parte nouă, anume Ministerul Finanțelor Publice.
Contestația în anulare este
neîntemeiată.
Potrivit legii, contestația
în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile
limitativ prevăzute de art. 317 C. proc. civ. (lipsă de procedură și
necompetența instanței) și art. 318 din același cod (când dezlegarea dată este
rezultatul unei greșeli materiale și omiterea din eroare de a cerceta vreunul
din motivele de casare).
Ea tinde la retractarea unei
hotărâri irevocabile, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci
pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme
procedurale.
Față de petitul cererii,
critica formulată de contestatoarea Autoritatea Națională a Vămilor, în nume
propriu și în numele Direcției Regionale Vamale Brașov, nu poate fi inclusă în
prima ipoteză a art. 318 C. proc. civ., referitoare la greșeli materiale care
au determinat pronunțarea unei soluții eronate.
Dar, stabilind că o hotărâre
dată în recurs poate fi retractată dacă este rezultatul unei greșeli materiale,
norma procedurală se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte
formale ale judecății recursului, cum ar fi respingerea unui recurs, ca tardiv
sau ca insuficient timbrat, dacă la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că
a fost depus în termen sau că el a fost legal timbrat, aspecte pentru
verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere
a probelor administrate.
Legea nu a urmărit să
deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționată de
aceeași instanță, sub motivul greșitei stabiliri a situației de fapt.
În cauză, se constată că
decizia nr. 1745 din 4 mai 2003, a cărei retractare se cere de către
contestatoare, a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca
instanță de revizuire, și nu de recurs, pe de o parte, iar pe de altă parte,
așa cum corect s-a reținut prin această hotărâre, erau îndeplinite condițiile
prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru a se dispune desființarea
deciziei nr. 4171 din 26 noiembrie 2003 și implicit, menținută sentința civilă nr.
78/2001, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios
administrativ.
Apreciind, așadar, că
cerințele textului legal invocat în cauză [art. 318 alin. (1) teza I C. proc.
civ.], de către contestatoare, nu sunt întrunite, urmează a se respinge
contestația în anulare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în
anulare formulată de Direcția Regională Vamală Brașov, în nume propriu și în
numele Autorității Naționale a Vămilor, împotriva deciziei nr. 1745 din 4 mai
2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ, ca neîntemeiată.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 mai 2005.