ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 604/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1277

din 12 octombrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins

cererea de revizuire formulată de condamnatul S.L.N. ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut în esență următoarea situație de fapt:

S.L.N. a fost condamnat prin

sentința penală nr. 870 din 21 decembrie 2001 a Tribunalului București, secția

a II-a penală, la 5 ani închisoare, prin schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în art. 208 –  art. 209 alin. (1) lit. e) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod.

Curtea de Apel București,

prin decizia penală nr. 188 din 17 aprilie 2002, a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar inculpatul a fost condamnat la

6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen., în baza art. 211

alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod.

S-a mai reținut că cererea

condamnatului motivată pe ideea că instanța l-a condamnat la o pedeapsă de 6

ani închisoare, făcând o greșită apreciere a probelor luând în considerare

declarațiile unor martori care au declarat lucruri neadevărate, nu întrunește

condițiile cerute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia nr. 841 din 11 noiembrie 2004, a respins apelul

formulat de condamnat.

Împotriva acestor hotărâri,

condamnatul a declarat recurs prin care a reiterat motivele din cererea

introductivă invocând că în mod greșit a fost condamnat pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie luându-se în considerare declarațiile neadevărate ale

martorilor.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor nr.

394 C. proc. pen., cazurile de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute și

anume când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei, un martor, un expert sau un interpret a

săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se

cere, dacă un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se

cere a fost declarat fals, dacă un membru al completului de judecată,

procurorul ori o persoană care a efectuat acte de cercetare penală a comis o

infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere și când două sau mai

multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În speță, cererea

condamnatului, nu se regăsește în motivele de revizuire prevăzute de art. 394

C. proc. pen., astfel că, justificat instanțele de fond și de apel au respins

cererea revizuientului.

Mai mult aceste apărări, au

fost susținute și în recursul declarat împotriva hotărârii de condamnare, iar

Curtea Supremă de Justiție, în considerentele deciziei nr. 3803 din 11 mai 2002

le-a analizat în detaliu și în final a ajuns la concluzia netemeiniciei lor.

În raport de considerentele

arătate, recursul declarat de revizuient este nefondat și urmează a fi respins

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2)

din același cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul revizuient S.L.N. împotriva deciziei penale nr. 841 din

11 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 ianuarie 2005.