ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 604/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1277 din 12 octombrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul S.L.N. ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență următoarea situație de fapt: S.L.N. a fost condamnat prin sentința penală nr. 870 din 21 decembrie 2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, la 5 ani închisoare, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod.

Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 188 din 17 aprilie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar inculpatul a fost condamnat la 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen., în baza art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod. S-a mai reținut că cererea condamnatului motivată pe ideea că instanța l-a condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare, făcând o greșită apreciere a probelor luând în considerare declarațiile unor martori care au declarat lucruri neadevărate, nu întrunește condițiile cerute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 841 din 11 noiembrie 2004, a respins apelul formulat de condamnat.

Împotriva acestor hotărâri, condamnatul a declarat recurs prin care a reiterat motivele din cererea introductivă invocând că în mod greșit a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie luându-se în considerare declarațiile neadevărate ale martorilor. Recursul nu este fondat. Potrivit dispozițiilor nr. 394 C. proc.

pen., cazurile de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute și anume când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, dacă un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, dacă un membru al completului de judecată, procurorul ori o persoană care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere și când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În speță, cererea condamnatului, nu se regăsește în motivele de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc.

pen., astfel că, justificat instanțele de fond și de apel au respins cererea revizuientului. Mai mult aceste apărări, au fost susținute și în recursul declarat împotriva hotărârii de condamnare, iar Curtea Supremă de Justiție, în considerentele deciziei nr. 3803 din 11 mai 2002 le-a analizat în detaliu și în final a ajuns la concluzia netemeiniciei lor. În raport de considerentele arătate, recursul declarat de revizuient este nefondat și urmează a fi respins în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient S.L.N. împotriva deciziei penale nr. 841 din 11 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2005.