ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2949/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul București sub nr. 2966 din 9 iulie 2003, reclamantul B.A. a chemat

în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca, în

temeiul art. 26 și art. 32 din Legea nr. 10/2001 să fie obligat să emită o

dispoziție ca răspuns la notificarea nr. 662 din 2 august 2001, formulată

pentru acordarea unui număr de 2000 de acțiuni tranzacționate pe piața de

capital.

Prin sentința civilă nr. 906 din 9

octombrie 2003, Tribunalul București, secția a III–a civilă, a admis excepția

lipsei de calitate procesuală a pârâtului și, în consecință a respins acțiunea

reclamantului.

S-a reținut în motivarea sentinței

că, notificarea a fost adresată Primăriei Municipiului București, care poate fi

subiect de drept de sine-stătător și căreia, în temeiul art. 23 alin. (1) și

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 îi revine obligația de a răspunde

acestei notificări.

Calitatea procesuală pasivă

presupune însă existența unei identități între pârâtul chemat în judecată și

persoana obligată în raportul juridic civil dedus judecății, ceea ce în cauză

nu s-a realizat.

Apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 266 din 23

februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă.

În motivarea deciziei, instanța de

apel a reținut că, prin notificare, reclamantul a solicitat redobândirea

dreptului de proprietate și indicarea societăților comerciale care au preluat

patrimoniul fostei Societăți Creditul Minier SAR. Notificarea a fost adresată

Primăriei Municipiului București.

S-a reținut că, potrivit art. 21 din

Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica persoana juridică

deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.

În cazul în care persoana

îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului solicitat, notificarea se trimite

primăriei în a cărei rază se află imobilul, respectiv Primăriei Municipiului

București (art. 26 din Legea nr. 10/2001). Reclamantul nu a cunoscut unitatea

deținătoare, motiv pentru care s-a adresat primăriei.

Numai în cazul în care unitatea

deținătoare nu ar fi putut fi identificată, persoana îndreptățită ar fi putut

chema în judecată Statul prin Ministerul Finanțelor Publice [art. 26 alin. (3)].

Instanța de apel a reținut însă că,

reclamantul nu a probat faptul că, în cauză nu au fost identificate unitățile

deținătoare pentru a justifica chemarea în judecată a Statului.

Se mai reține că, de fapt,

reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtului

să emită o decizie ca răspuns la notificarea sa, ceea ce constituie un alt

obiect decât cel care ar rezulta din aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel conchide că

răspunsul la notificare nu poate veni decât de la Primăria Municipiului

București, în temeiul art. 23 din Legea nr. 10/2001 și, pentru că notificarea

nu a creat nici un raport juridic între reclamant și Ministerul Finanțelor

Publice ca reprezentant al Statului, a apreciat că soluția instanței de fond

este corectă.

Cu privire la excepția autorității

de lucru judecat invocată de reclamant în apel, instanța a reținut că nu sunt

îndeplinite condițiile art. 1201 C. civ. Astfel, obiectul cauzei soluționate

prin sentința nr. 835 din 22 septembrie 2003 a Tribunalului București, secția a

III-a civilă, a fost obligarea Statului de a răspunde la notificarea nr.657/2

mai 2001 pentru acțiunile de la SC L.A. București, în timp ce prezentul litigiu

are ca obiect obligarea Statului de a răspunde la notificarea nr. 662 din 2

august 2001 pentru acțiunile de la SC Creditul Minier SAR, nefiind îndeplinită

condiția identității de obiect.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs reclamantul, înregistrat la data de 31 martie 2004 și

întemeiat pe motive de nelegalitate, respectiv pe încălcarea prevederilor Legii

nr. 10/2001.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează.

Reclamantul-recurent a depus la

dosar certificatul de calitate nr. 256 din 19 decembrie 2002, emis de Notarul

Public D.T. din Craiova, care atestă calitatea sa de succesor al bunicului B.A.,

decedat la data de 18 martie 1956 și respectiv al tatălui B.C., decedat la data

de 27 noiembrie 1983.

De asemenea, reclamantul a depus la

dosarul de fond un număr de nouă Certificate provizorii pentru acțiuni

nominative emise de Societatea Anonimă Română pentru Dezvoltarea Industriei

Miniere, Creditul Minier, totalizând 500 de acțiuni în valoare de 3.000

lei/acțiune.

Prin notificarea înregistrată la

Biroul Executorului Judecătoresc V.P. din București sub nr. 662 din 2 august

2001, reclamantul s-a adresat Primăriei Generale a Bucureștiului, solicitând să

se identifice și să i se comunice societățile comerciale care au preluat

patrimoniul fostei societăți „Creditul Minier”, la care bunicul său a fost

acționar, urmând a-și redobândi dreptul de proprietate în baza Legii nr. 10/2001.

Întrucât nu a primit răspuns,

reclamantul a formulat acțiunea de față în contradictoriu cu Statul Român

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

Ambele instanțe, respectiv atât

instanța de fond cât și cea de apel și-au motivat hotărârile pe dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 10/2001, text care nu are incidență în cauză deoarece

prin acțiune nu se solicită restituirea în natură a unui imobil sau măsuri

reparatorii prin echivalent legate de un imobil.

Cererea reclamantului vizează bunuri

mobile incorporale, respectiv acțiuni pentru care Legea nr. 10/2001 cuprinde o

reglementare specială în art. 32. Astfel, art. 32 alin. (1) stabilește că

persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice

naționalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative au dreptul

la măsuri reparatorii constând în acțiuni acordate cu precădere la societatea

comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate sau cu

prioritate la o altă societate comercială tranzacționată pe piața de capital.

Art. 32 alin. (3) stabilește că acțiunile

se acordă, la cererea persoanei îndreptățite, de către instituția publică

implicată în privatizarea societății comerciale menționate la alin. (1).

Din examinarea textelor citate

rezultă că, în speță, nici primăria și nici Statul prin Ministerul Finanțelor

Publice nu au vreo calitate în demersul de identificare a societăților

comerciale de la care ar putea primi acțiuni reclamantul și, cu atât mai puțin,

calitatea de a rezolva cererea acestuia.

Art. 32 alin. (6) și (7) din lege

prevede că instituția publică implicată în privatizare stabilește prin decizie

sau, după caz, prin dispoziție motivată valoarea recalculată a acțiunilor sau

societățile comerciale și numărul de acțiuni corespunzătoare valorii

recalculate, în raport de solicitarea persoanei îndreptățite.

Pentru considerentele expuse mai

sus, instanța de recurs constată că, într-adevăr, pârâtul chemat în judecată nu

are calitate procesuală, dar argumentația este alta decât cea reținută în

hotărârile pronunțate în cauză.

Recursul declarat de reclamant este

nefondat și va fi respins, menținându-se decizia instanței de apel [art. 312

alin. (1) C. proc. civ.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamantul B.A. împotriva sentinței civile nr. 266 din 23 februarie 2004 a

Curții de Apel București, secția a IV–a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2005.