ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2949/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București sub nr. 2966 din 9 iulie 2003, reclamantul B.A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca, în temeiul art. 26 și art. 32 din Legea nr. 10/2001 să fie obligat să emită o dispoziție ca răspuns la notificarea nr. 662 din 2 august 2001, formulată pentru acordarea unui număr de 2000 de acțiuni tranzacționate pe piața de capital. Prin sentința civilă nr. 906 din 9 octombrie 2003, Tribunalul București, secția a III–a civilă, a admis excepția lipsei de calitate procesuală a pârâtului și, în consecință a respins acțiunea reclamantului.

S-a reținut în motivarea sentinței că, notificarea a fost adresată Primăriei Municipiului București, care poate fi subiect de drept de sine-stătător și căreia, în temeiul art. 23 alin. (1) și art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 îi revine obligația de a răspunde acestei notificări. Calitatea procesuală pasivă presupune însă existența unei identități între pârâtul chemat în judecată și persoana obligată în raportul juridic civil dedus judecății, ceea ce în cauză nu s-a realizat. Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 266 din 23 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că, prin notificare, reclamantul a solicitat redobândirea dreptului de proprietate și indicarea societăților comerciale care au preluat patrimoniul fostei Societăți Creditul Minier SAR.

Notificarea a fost adresată Primăriei Municipiului București. S-a reținut că, potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului solicitat, notificarea se trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul, respectiv Primăriei Municipiului București (art. 26 din Legea nr. 10/2001). Reclamantul nu a cunoscut unitatea deținătoare, motiv pentru care s-a adresat primăriei. Numai în cazul în care unitatea deținătoare nu ar fi putut fi identificată, persoana îndreptățită ar fi putut chema în judecată Statul prin Ministerul Finanțelor Publice [art. 26 alin. (3)]. Instanța de apel a reținut însă că, reclamantul nu a probat faptul că, în cauză nu au fost identificate unitățile deținătoare pentru a justifica chemarea în judecată a Statului.

Se mai reține că, de fapt, reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtului să emită o decizie ca răspuns la notificarea sa, ceea ce constituie un alt obiect decât cel care ar rezulta din aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Instanța de apel conchide că răspunsul la notificare nu poate veni decât de la Primăria Municipiului București, în temeiul art. 23 din Legea nr. 10/2001 și, pentru că notificarea nu a creat nici un raport juridic între reclamant și Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului, a apreciat că soluția instanței de fond este corectă. Cu privire la excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamant în apel, instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1201 C. civ.

Astfel, obiectul cauzei soluționate prin sentința nr. 835 din 22 septembrie 2003 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a fost obligarea Statului de a răspunde la notificarea nr.657/2 mai 2001 pentru acțiunile de la SC L.A. București, în timp ce prezentul litigiu are ca obiect obligarea Statului de a răspunde la notificarea nr. 662 din 2 august 2001 pentru acțiunile de la SC Creditul Minier SAR, nefiind îndeplinită condiția identității de obiect. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul, înregistrat la data de 31 martie 2004 și întemeiat pe motive de nelegalitate, respectiv pe încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001. Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Reclamantul-recurent a depus la dosar certificatul de calitate nr. 256 din 19 decembrie 2002, emis de Notarul Public D.T. din Craiova, care atestă calitatea sa de succesor al bunicului B.A., decedat la data de 18 martie 1956 și respectiv al tatălui B.C., decedat la data de 27 noiembrie 1983. De asemenea, reclamantul a depus la dosarul de fond un număr de nouă Certificate provizorii pentru acțiuni nominative emise de Societatea Anonimă Română pentru Dezvoltarea Industriei Miniere, Creditul Minier, totalizând 500 de acțiuni în valoare de 3.000 lei/acțiune. Prin notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc V.P. din București sub nr. 662 din 2 august 2001, reclamantul s-a adresat Primăriei Generale a Bucureștiului, solicitând să se identifice și să i se comunice societățile comerciale care au preluat patrimoniul fostei societăți „Creditul Minier”, la care bunicul său a fost acționar, urmând a-și redobândi dreptul de proprietate în baza Legii nr. 10/2001.

Întrucât nu a primit răspuns, reclamantul a formulat acțiunea de față în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. Ambele instanțe, respectiv atât instanța de fond cât și cea de apel și-au motivat hotărârile pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, text care nu are incidență în cauză deoarece prin acțiune nu se solicită restituirea în natură a unui imobil sau măsuri reparatorii prin echivalent legate de un imobil.

Cererea reclamantului vizează bunuri mobile incorporale, respectiv acțiuni pentru care Legea nr. 10/2001 cuprinde o reglementare specială în art. 32. Astfel, art. 32 alin. (1) stabilește că persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice naționalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative au dreptul la măsuri reparatorii constând în acțiuni acordate cu precădere la societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate sau cu prioritate la o altă societate comercială tranzacționată pe piața de capital.

Art. 32 alin. (3) stabilește că acțiunile se acordă, la cererea persoanei îndreptățite, de către instituția publică implicată în privatizarea societății comerciale menționate la alin. (1). Din examinarea textelor citate rezultă că, în speță, nici primăria și nici Statul prin Ministerul Finanțelor Publice nu au vreo calitate în demersul de identificare a societăților comerciale de la care ar putea primi acțiuni reclamantul și, cu atât mai puțin, calitatea de a rezolva cererea acestuia. Art. 32 alin. (6) și (7) din lege prevede că instituția publică implicată în privatizare stabilește prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată valoarea recalculată a acțiunilor sau societățile comerciale și numărul de acțiuni corespunzătoare valorii recalculate, în raport de solicitarea persoanei îndreptățite.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța de recurs constată că, într-adevăr, pârâtul chemat în judecată nu are calitate procesuală, dar argumentația este alta decât cea reținută în hotărârile pronunțate în cauză. Recursul declarat de reclamant este nefondat și va fi respins, menținându-se decizia instanței de apel [art. 312 alin. (1) C. proc. civ.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul B.A. împotriva sentinței civile nr. 266 din 23 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2005.