ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2942/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă, sub nr. 2965 din 9 iulie 2003, reclamantul B.A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia să emită o dispoziție, în temeiul Legii nr. 10/2001, ca răspuns la notificarea nr. 667 din 2 august 2001, adresată Primăriei Municipiului București pentru măsuri reparatorii constând în 1700 de acțiuni tranzacționate pe piața de capital. Prin sentința civilă nr. 905 din 9 octombrie 2003, Tribunalul București, secția a III–a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului, invocată din oficiu și, în consecință a respins acțiunea.

S-a reținut în motivarea hotărârii că, notificarea a fost adresată Primăriei Municipiului București, care poate fi subiect de drept de sine-stătător și căreia, în temeiul art. 23 alin. (1) și art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 îi revine obligația de a răspunde acestei notificări. Calitatea procesuală pasivă presupune însă existența unei identități între pârâtul chemat în judecată și persoana obligată în raportul juridic civil dedus judecății, ceea ce în cauză nu s-a realizat. Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței a fost admis de Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, prin decizia nr. 89/A din 22 ianuarie 2004; sentința a fost anulată și, rejudecând fondul s-a admis acțiunea reclamantului, fiind obligat pârâtul să emită decizie sau dispoziție motivată cu privire la notificarea nr. 667 din 2 august 2001. S-a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de apelantul-reclamant.

Instanța de apel și-a motivat soluția pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice. În cauză, Primăria Municipiului București nu a răspuns notificării și nici nu a indicat persoana deținătoare, astfel că se justifică chemarea în judecată a Statului. Referitor la excepția autorității de lucru judecat s-a reținut că litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 839/2003 a Tribunalului București, secția a III–a civilă, are un alt obiect, iar notificarea din acel dosar poartă nr. 660 din 2 august 2001, nefiind îndeplinite condițiile art. 1201 C. civ.

La data de 11 februarie 2004 s-a înregistrat recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al statului Român împotriva deciziei nr. 89/A din 22 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă, care este criticată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pârâtul recurent susține și în această cale de atac, ca și în apel, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu toată argumentația din sentința anulată și, în plus, pe considerentul că, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, pe care se întemeiază decizia recurată deoarece reclamantul nu a notificat primăria pentru o eventuală identificare a persoanei deținătoare, iar notificarea nu vizează un bun imobil preluat abuziv de stat, ci acțiuni, respectiv bunuri mobile incorporale.

Pe fond, recurentul susține că modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru persoanele îndreptățite, conform legii, care au avut calitatea de asociat sau acționar al persoanelor juridice naționalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative este reglementată de art. 32 alin. (1)–(8) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia numai instituția publică implicată în privatizarea societății comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate poate fi obligată la măsuri reparatorii și nu Statul. De asemenea, recurentul susține că reclamantul nu a făcut dovada calității sale de acționar la SC L. SA, conform pct. 32.1 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001. Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.

Reclamantul B.A. a depus la dosar certificatul de calitate nr.256 din 19 decembrie 2002, emis de Notarul Public D.T. din Craiova, din care rezultă că este succesorul bunicului său B.A., decedat la 18 martie 1956 și respectiv al tatălui său B.C. decedat la 27 noiembrie 1983. De asemenea, reclamantul a depus la dosarul de fond cinci titluri privind 50 de acțiuni la purtător emise în 1939 de prima S.R.F.H.L., care aparținuseră numitei A.C.B. și fuseseră transferate bunicului reclamantului la data de 11 februarie 1947, precum și 4 adeverințe emise de aceeași societate, prin care se atesta transferul unui număr de 450 de acțiuni, la aceeași dată de 11 februarie 1947, către bunicul reclamantului, deci, în total 500 de acțiuni; două borderouri vizează predarea acțiunilor menționate în adeverințe către bunicul reclamantului, iar celelalte înscrisuri depuse de reclamant nu atestă drepturi în favoarea antecesorilor săi.

Prin notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc V.P. din București sub nr. 667 din 2 august 2001, reclamantul s-a adresat Primăriei Generale a Bucureștiului, solicitând să se identifice și să i se comunice societățile comerciale care au preluat patrimoniul fostei societăți L., la care bunicul său a fost acționar, urmând a i se acorda măsuri reparatorii constând în acțiuni tranzacționate pe piața de capital. Întrucât nu a primit răspuns, reclamantul a formulat acțiunea de față în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

Reclamantul a indicat în acțiune pe care texte din Legea nr. 10/2001 și-a întemeiat cererea, respectiv art. 26 și art. 32, iar prima instanță a făcut încadrarea în dispozițiile art. 23 alin. (1) și art. 26 alin. (2) din lege, constatând că reclamantul trebuia să cheme în judecată Primăria Municipiului București și nu Statul prin Ministerul Finanțelor Publice; instanța de apel a infirmat soluția, întemeindu-și decizia pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Ambele instanțe au greșit pentru că prin acțiune nu se solicită restituirea în natură a unui imobil sau măsuri reparatorii prin echivalent legate de un imobil, situație în care ar fi fost incidente dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Cererea reclamantului vizează bunuri mobile incorporale, respectiv acțiuni pentru care Legea nr. 10/2001 cuprinde o reglementare specială în art. 32. Astfel, art. 32 alin. (1) stabilește că persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice naționalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative au dreptul la măsuri reparatorii constând în acțiuni acordate cu precădere la societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate sau cu prioritate la o altă societate comercială tranzacționată pe piața de capital.

Art. 32 alin. (3) stabilește că acțiunile se acordă, la cererea persoanei îndreptățite, de către instituția publică implicată în privatizarea societății comerciale menționate la alin. (1). Din examinarea textelor citate rezultă că, în speță, nici primăria și nici Statul prin Ministerul Finanțelor Publice nu au vreo calitate în demersul de identificare a societăților comerciale de la care ar putea primi acțiuni reclamantul și, cu atât mai puțin, calitatea de a rezolva cererea acestuia. Art. 32 alin. (6) și (7) din lege prevede că instituția publică implicată în privatizare stabilește prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată valoarea recalculată a acțiunilor sau societățile comerciale și numărul de acțiuni corespunzătoare valorii recalculate, în raport de solicitarea persoanei îndreptățite.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța constată că pârâtul chemat în judecată nu are calitate procesuală, astfel că se va admite recursul acestuia, se va casa decizia instanței de apel și, rejudecând cauza se va respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 905 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția a III–a civilă, care va fi menținută (art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 89/A din 22 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și în fond respinge apelul declarat de reclamantul B.A. împotriva sentinței civile nr. 905 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția a III–a civilă, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2005.