ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2942/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul București, secția a III-a civilă, sub nr. 2965 din 9 iulie 2003,

reclamantul B.A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând obligarea acestuia să emită o dispoziție, în temeiul Legii

nr. 10/2001, ca răspuns la notificarea nr. 667 din 2 august 2001, adresată

Primăriei Municipiului București pentru măsuri reparatorii constând în 1700 de

acțiuni tranzacționate pe piața de capital.

Prin sentința civilă nr. 905 din 9

octombrie 2003, Tribunalul București, secția a III–a civilă, a admis excepția

lipsei calității procesuale a pârâtului, invocată din oficiu și, în consecință

a respins acțiunea.

S-a reținut în motivarea hotărârii

că, notificarea a fost adresată Primăriei Municipiului București, care poate fi

subiect de drept de sine-stătător și căreia, în temeiul art. 23 alin. (1) și

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 îi revine obligația de a răspunde

acestei notificări.

Calitatea procesuală pasivă

presupune însă existența unei identități între pârâtul chemat în judecată și

persoana obligată în raportul juridic civil dedus judecății, ceea ce în cauză

nu s-a realizat.

Apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței a fost admis de Curtea de Apel București, secția a III–a civilă,

prin decizia nr. 89/A din 22 ianuarie 2004; sentința a fost anulată și,

rejudecând fondul s-a admis acțiunea reclamantului, fiind obligat pârâtul să

emită decizie sau dispoziție motivată cu privire la notificarea nr. 667 din 2

august 2001. S-a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de

apelantul-reclamant.

Instanța de apel și-a motivat

soluția pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit

cărora, în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana

îndreptățită poate chema în judecată Statul, prin Ministerul Finanțelor

Publice.

În cauză, Primăria Municipiului

București nu a răspuns notificării și nici nu a indicat persoana deținătoare,

astfel că se justifică chemarea în judecată a Statului.

Referitor la excepția autorității de

lucru judecat s-a reținut că litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 839/2003

a Tribunalului București, secția a III–a civilă, are un alt obiect, iar

notificarea din acel dosar poartă nr. 660 din 2 august 2001, nefiind

îndeplinite condițiile art. 1201 C. civ.

La data de 11 februarie 2004 s-a

înregistrat recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant

al statului Român împotriva deciziei nr. 89/A din 22 ianuarie 2004 a Curții de

Apel București, secția a III–a civilă, care este criticată pentru motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pârâtul recurent susține și în

această cale de atac, ca și în apel, excepția lipsei calității sale procesuale

pasive, cu toată argumentația din sentința anulată și, în plus, pe

considerentul că, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 26 din Legea nr.

10/2001, pe care se întemeiază decizia recurată deoarece reclamantul nu a

notificat primăria pentru o eventuală identificare a persoanei deținătoare, iar

notificarea nu vizează un bun imobil preluat abuziv de stat, ci acțiuni,

respectiv bunuri mobile incorporale.

Pe fond, recurentul susține că

modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru persoanele îndreptățite,

conform legii, care au avut calitatea de asociat sau acționar al persoanelor

juridice naționalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative

este reglementată de art. 32 alin. (1)–(8) din Legea nr. 10/2001, potrivit

căruia numai instituția publică implicată în privatizarea societății comerciale

care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate poate fi obligată

la măsuri reparatorii și nu Statul.

De asemenea, recurentul susține că

reclamantul nu a făcut dovada calității sale de acționar la SC L. SA, conform

pct. 32.1 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce urmează.

Reclamantul B.A. a depus la dosar

certificatul de calitate nr.256 din 19 decembrie 2002, emis de Notarul Public D.T.

din Craiova, din care rezultă că este succesorul bunicului său B.A., decedat la

18 martie 1956 și respectiv al tatălui său B.C. decedat la 27 noiembrie 1983.

De asemenea, reclamantul a depus la

dosarul de fond cinci titluri privind 50 de acțiuni la purtător emise în 1939

de prima S.R.F.H.L., care aparținuseră numitei A.C.B. și fuseseră transferate

bunicului reclamantului la data de 11 februarie 1947, precum și 4 adeverințe

emise de aceeași societate, prin care se atesta transferul unui număr de 450 de

acțiuni, la aceeași dată de 11 februarie 1947, către bunicul reclamantului,

deci, în total 500 de acțiuni; două borderouri vizează predarea acțiunilor

menționate în adeverințe către bunicul reclamantului, iar celelalte înscrisuri

depuse de reclamant nu atestă drepturi în favoarea antecesorilor săi.

Prin notificarea înregistrată la

Biroul Executorului Judecătoresc V.P. din București sub nr. 667 din 2 august

2001, reclamantul s-a adresat Primăriei Generale a Bucureștiului, solicitând să

se identifice și să i se comunice societățile comerciale care au preluat

patrimoniul fostei societăți L., la care bunicul său a fost acționar, urmând a

i se acorda măsuri reparatorii constând în acțiuni tranzacționate pe piața de

capital.

Întrucât nu a primit răspuns,

reclamantul a formulat acțiunea de față în contradictoriu cu Statul Român

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

Reclamantul a indicat în acțiune pe

care texte din Legea nr. 10/2001 și-a întemeiat cererea, respectiv art. 26 și art.

32, iar prima instanță a făcut încadrarea în dispozițiile art. 23 alin. (1) și

art. 26 alin. (2) din lege, constatând că reclamantul trebuia să cheme în

judecată Primăria Municipiului București și nu Statul prin Ministerul

Finanțelor Publice; instanța de apel a infirmat soluția, întemeindu-și decizia

pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Ambele instanțe au greșit pentru că

prin acțiune nu se solicită restituirea în natură a unui imobil sau măsuri

reparatorii prin echivalent legate de un imobil, situație în care ar fi fost

incidente dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Cererea reclamantului vizează bunuri

mobile incorporale, respectiv acțiuni pentru care Legea nr. 10/2001 cuprinde o

reglementare specială în art. 32. Astfel, art. 32 alin. (1) stabilește că

persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice

naționalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative au dreptul

la măsuri reparatorii constând în acțiuni acordate cu precădere la societatea

comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate sau cu

prioritate la o altă societate comercială tranzacționată pe piața de capital.

Art. 32 alin. (3) stabilește că

acțiunile se acordă, la cererea persoanei îndreptățite, de către instituția

publică implicată în privatizarea societății comerciale menționate la alin. (1).

Din examinarea textelor citate

rezultă că, în speță, nici primăria și nici Statul prin Ministerul Finanțelor

Publice nu au vreo calitate în demersul de identificare a societăților

comerciale de la care ar putea primi acțiuni reclamantul și, cu atât mai puțin,

calitatea de a rezolva cererea acestuia.

Art. 32 alin. (6) și (7) din lege

prevede că instituția publică implicată în privatizare stabilește prin decizie

sau, după caz, prin dispoziție motivată valoarea recalculată a acțiunilor sau

societățile comerciale și numărul de acțiuni corespunzătoare valorii

recalculate, în raport de solicitarea persoanei îndreptățite.

Pentru considerentele expuse mai

sus, instanța constată că pârâtul chemat în judecată nu are calitate

procesuală, astfel că se va admite recursul acestuia, se va casa decizia

instanței de apel și, rejudecând cauza se va respinge apelul declarat de

reclamant împotriva sentinței nr. 905 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului

București, secția a III–a civilă, care va fi menținută (art. 304 pct. 9 și art.

314 C. proc. civ.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 89/A din

22 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o

casează și în fond respinge apelul declarat de reclamantul B.A. împotriva

sentinței civile nr. 905 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția

a III–a civilă, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2005.