ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5952/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 8 mai 2002 pe

rolul Tribunalului București, reclamantul C.E. a chemat în judecată, în temeiul

art. 480-481 C. civ. și art. 10 din Legea nr. 10/2001, pe pârâții Municipiul

București, prin primar general și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

obligarea acestora la despăgubiri pentru corpul B din imobilul situat în

București, ce a format proprietatea părinților săi, de la care a fost

naționalizat în anul 1950 întregul lot, format din teren 429 mp și două corpuri

de casă. S-a menționat în acțiune că după naționalizare, autorii săi au

continuat să folosească în calitate de chiriași corpul A, iar corpul B a fost

demolat la o dată neprecizată. De aceea, se solicită fie acordarea unor

despăgubiri bănești, fie predarea în proprietate a unui alt teren.

După administrarea probei cu înscrisuri și expertiză,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 71

din 26 ianuarie 2004, prin care: a respins excepția lipsei calității procesual

pasive a Primăriei municipiului București, a respins acțiunea, dar a dispus

obligarea Primăriei la emiterea unei decizii de acordare a unor măsuri

compensatorii de către stat prin Ministerul Finanțelor Publice (207.622.630 lei

pentru imobilul demolat și 9870 Euro contravaloarea în lei).

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a

reținut că reclamantul, ca unic fiu al defuncților săi părinți, este

îndreptățit la despăgubiri din partea primăriei, în cuantumul determinat prin

expertizele efectuate în cauză, întrucât nu i s-a răspuns la notificare și, în

plus, printr-o hotărâre anterioară fusese obligată primăria să-i retrocedeze

imobilul.

Apelul declarat de pârâtul Municipiul București, prin

primarul general, a fost respins de Curtea de apel București, secția a III-a

civilă, prin decizia civilă nr. 1968/2004. S-a reținut în motivare că apelanta

are calitate procesual pasivă în cauză, iar competența aparținea în primă

instanță tribunalului, care a pronunțat o sentință legală și temeinică, în

raport cu actele depuse de reclamant în fața instanței de apel.

Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat

recurs pârâtul Municipiul București prin primarul general, care a invocat

nelegalitatea, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În

dezvoltarea recursului, se susține în esență că în raport cu obiectul acțiunii,

competența de soluționare aparținea în primă instanță judecătoriei iar, în

privința despăgubirilor solicitate, acestea nu pot fi acordate de primărie,

față de dispozițiile exprese ale Legii nr. 10/2001 și ale Normelor metodologice

de aplicare a acesteia.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat

respingerea recursului, iar intimatul-pârât, Ministerul Finanțelor Publice a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, schimbarea în tot a

sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei

persoane fără calitate procesual pasivă.

Primul motiv invocat de recurent nu poate fi primit,

în raport cu dispozițiile legii speciale, Legea nr. 10/2001, care stabilește

competența specială a tribunalelor în primă instanță.

Recursul se va admite însă conform art. 312 C. proc.

civ., cu consecința casării deciziei și a trimiterii cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 314 C.

proc. civ. privind stabilirea necontestată a situației de fapt, pentru motivele

ce se vor expune în cele ce urmează.

Părinții reclamantului au cumpărat în anul 1930 un

imobil situat, care conform schiței aflate la dosar fond, era alcătuit din

teren și două corpuri de casă. Din fișa-inventar întocmită în anul 1941 rezultă

că în fiecare corp de clădire exista un apartament cu 4 camere. In lista

imobilelor naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 aceștia figurează cu 4

apartamente la adresa de mai sus.

Prin acțiunea formulată în anul 1993, reclamantul a

revendicat întregul imobil ce a aparținut părinților săi, iar prin sentința civilă

nr. 10219 din 22 noiembrie 1994 Judecătoria sectorului 2, definitivă prin

anularea apelului a admis acțiunea, a constatat că reclamantul este

proprietarul imobilului și a obligat pe pârâții Consiliul local al municipiului

București și SC A. SA „să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul

situat la adresa de mai sus”.

Prin prezenta acțiune se pretinde acordarea unor

despăgubiri pentru o parte din imobil, care ar fi fost abuziv demolată de stat.

La fila 54 se găsește decizia nr. 128/1968 a Sfatului

popular al raionului 1 Mai prin care s-a aprobat casarea corpului A de clădire.

Expertul B.G. a evaluat, prin raportul său, ipotetic

și din relatările reclamantului corpul de clădire A.

Expertul topo T.C. a relevat în raportul său că str. P.

a fost supusă modernizării, prin lărgirea trotuarelor, ceea ce a afectat și

imobilul de la nr. 36, prin diminuarea cu 49, 35 mp a terenului.

Față de inadvertențele existente între obiectul

prezentei acțiuni, concluziile rapoartelor de expertiză, dispozitivul sentinței

din 1994 (pe care atât instanța de fond, cât și cea devolutivă de control și-au

bazat soluțiile), Înalta Curte constată că situația de fapt nu a fost pe deplin

stabilită, în sensul art. 314 C. proc. civ., pentru a permite pronunțarea în

această fază a unei hotărâri asupra fondului.

Abia după lămurirea chestiunilor de fapt ale

pricinii, instanța de trimitere va verifica dacă în speță, în raport cu petitul

acțiunii, reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită, dacă imobilul

pretins are calitatea de imobil preluat abuziv, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001,

în fine, dacă pârâtul Municipiul București are calitate procesual pasivă pentru

acordarea despăgubirilor bănești, față de dispozițiile art. 10 din aceeași lege

și împrejurarea că întregul imobil se găsește deja din anul 1994 în

proprietatea reclamantului.

Pentru aceste considerente, recursul se va admite, va

fi casată decizia recurată iar cauza se va trimite la aceeași instanță de apel

pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul

declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, împotriva

deciziei nr. 1968 din 27 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași

curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iulie 2005.