ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9716/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția

a IV-a civilă, reclamantul M.A. a chemat în judecată pârâții

Municipiul București prin Primarul General, Ministerul Finanțelor

Publice și pe B.M. și B.A.I. solicitând obligarea acestora de a-i

lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul situat în

București, compus din teren de 190 mp și construcție cu subsol

și parter, anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1170 din 10

decembrie 1996 prin care pârâții B.M. și B.A.I. au cumpărat

apartamentul nr. 1 situat la parterul imobilului, iar în situația în care

admiterea primelor două capete de cerere nu este posibilă, obligarea

pârâților la plata valorii imobilului ce se va stabili printr-o expertiză

de specialitate.

În motivarea cererii s-a arătat că imobilul a fost

proprietatea tatălui reclamantului și preluat de stat în temeiul

Decretului 111/1951 prin decizia nr. 223/1962 a Sfatului Popular T.

Vladimirescu.

Imobilul a fost înstrăinat către pârâții B.M. și B.A.I.

cu încălcarea prevederilor Legii 112/1995, fapt ce-l

îndreptățește să solicita anularea contractului de vânzare

cumpărare în baza art. 46 alin. (1) din Legea 10/2001.

Reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul Legii

112/1995, iar ulterior, prin notificarea nr. 339 din 28 mai 2001 a solicitat

Primăriei Municipiului București restituirea imobilului în

natură însă aceasta a refuzat să soluționeze cererea.

Reclamantul și-a precizat ulterior cererea solicitând măsuri

reparatorii constând în titluri de valoare nominală folosite în procesul

de privatizare.

In cauză s-a efectuat o expertiză potrivit căreia

valoarea imobilului a fost stabilită la suma de 1.464.190.800 lei.

Prin sentința nr. 349 din 2 aprilie 2004 Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, a luat act de renunțarea la judecarea

cererii privind subsolul imobilului, a fost admisă excepția lipsei

calității procesuale pasive a Municipiului București pe

capătul 3 de cerere, s-au respins capetele 1 și 2 de cerere privind

revendicarea și anularea contractului de vânzare cumpărare, s-a admis

capătul 3 de cerere, iar Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat

la măsuri reparatorii prin echivalent în valoare de 1.464.190.800 lei.

În considerentele sentinței s-a reținut că imobilul a

fost preluat cu titlu în proprietatea statului, iar contractul de vânzare

cumpărare a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii

112/1995. S-au aplicat prevederile art. 18 pct. 2 din Legea 10/2001.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice.

Primul motiv de apel se referă la greșita investire a

instanței cu o acțiune în revendicare fără a se verifica

admisibilitatea acesteia. S-a invocat și lipsa calității

procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice deoarece nu este nici

deținătorul imobilului și nici autoritatea competentă

să soluționeze notificarea.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 31 din Legea

10/2001, acestea vizând doar imobilele care se află în proprietatea unei

societăți comerciale privatizate.

Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

litigii de muncă, prin decizia nr. 1249 A din 20 octombrie 2004 a respins

apelul ca nefondat reținând că lipsa răspunsului la notificare

îl îndreptățește pe reclamant să apeleze la instanța

de judecată pentru obligarea unității deținătoare de a

răspunde la notificare sau pentru cenzurarea acestei omisiuni interpretate

ca refuz de restituire.

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a

Ministerului Finanțelor Publice art. 37 din Legea 10/2001

reglementează tocmai procedura privind aspectul invocat de apelantă.

Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice, întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ. pentru următoarele motive:

- în mod greșit instanța de apel a respins excepția

inadmisibilității acțiunii în revendicare formulată de

reclamant, competența instanței fiind limitată doar la

soluționarea contestațiilor formulate împotriva dispozițiilor

emise în urma finalizării fazei administrative

- art. 31 din Legea 10/2001 este aplicabil doar imobilele care în

prezent sunt evidențiate în patrimoniul unor societăți

comerciale privatizate

- în mod greșit s-a menținut soluția instanței de

fond de obligare a Ministerului Finanțelor Publice la măsuri

reparatorii prin echivalent în condițiile în care Ministerul

Finanțelor Publice nu este instituția deținătoare a

imobilului

- dispozițiile art. 37 din Legea 10/2001 nu legitimează

calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice într-un

litigiu ce are ca obiect cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin

titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare

- instanța de apel a confundat măsura reparatorie prin

echivalent care constă în despăgubiri cu măsura reparatorie care

constă în acordarea de titluri de valoare nominală, iar dispozitivul

hotărârii instanței de fond nu este complet în sensul că acesta

nu precizează în ce constau măsurile reparatorii prin echivalent.

Recursul este fondat pentru motivele ce succed.

Analizând dispozitivul sentinței menținute prin decizia

recurată s-a constatat că acesta nu menționează categoria

măsurilor reparatorii la care a fost obligat Ministerul Finanțelor

Publice.

Conform art. 31 alin. (7) al Legii 10/2001 Ministerul Finanțelor

Publice are calitate procesuală pasivă doar în cazul în care persoana

îndreptățită a optat pentru acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent ce constau în titluri de valoare nominală folosite exclusiv

în procesul de privatizare, situație în care instanța va stabili prin

expertiză valoarea corespunzătoare și va obliga Ministerul

Finanțelor Publice să emită titlurile respective.

Ca atare, este evident, că față de modalitatea în care a

fost redactat dispozitivul hotărârii, Ministerul Finanțelor Publice

nu are calitate procesuală pasivă.

În mod eronat s-a reținut de către instanța de apel

că legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor

Publice este acordată, în speță, de dispozițiile art. 37

din Legea 10/2001 care se referă la acordarea măsurilor reparatorii

sub forma despăgubirilor bănești, neglijând faptul că

reclamantul, prin modificarea la acțiunea introductivă a solicitat

acordarea de titluri de valoare nominală. Trebuie avut în vedere și

faptul că, în prezent, art. 37 a fost abrogat prin Legea 247/2005 ale

cărei dispoziții sunt obligatorii și de imediată aplicare.

Analizând lucrările dosarului s-a constatat și faptul că

reclamantul M.A. a formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii

112/1995 prin care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul în

litigiu, copia acesteia fiind depusă la fila 11 a dosarului de fond, iar

instanțele care au instrumentat cauza în fond și apel nu au dispus

administrarea de probe pentru a clarifica modalitatea în care a fost

soluționată această cerere pentru a face o aplicare corectă

a dispozițiilor art. 19, în prezent art. 20 din Legea 10/2001.

Pentru aceste considerente recursul se va admite cu consecința

casării hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterii

dosarului spre rejudecare la instanța de fond.

Instanța de trimitere va ține seama de toate aspectele

semnalate în prezentele considerente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice

împotriva deciziei nr. 1249 A din 20 octombrie 2004 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii

de muncă.

Casează decizia și sentința nr. 349 din 2 aprilie 2004 a

Tribunalului București, secția a IV-a civilă și trimite

cauza spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 24 noiembrie 2006.