ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6234/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 229/2008, Tribunalul Brașov, a admis în parte contestația formulată de contestatorul P.E. în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Codlea. A anulat dispoziția nr. 419 din 25 iulie 2005 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de intimat. A obligat pe intimat să emită o nouă dispoziție prin care să propună acordarea către contestator de despăgubiri în condițiile legii speciale de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul înscris în C.F. 9491 Codlea, nr. top 1443/2 și 1445/2, situat în Codlea, jud. Brașov, compus din casa de locuit cu anexe gospodărești în suprafață totală de 225 mp, reprezentând diferența dintre valoarea actualizată cu indicele de inflație a despăgubirii primite de antecesorii contestatorului și valoarea corespunzătoare a imobilului.

Au fost respinse celelalte capete de cerere. Pentru a pronunța această sentință au fost reținute următoarele: Din copia cărții funciare nr. 9491 Codlea rezultă că imobilul înscris sub nr. top 1443/2 si 1445/2, situat în Codlea, compus din casa de locuit cu anexă și seră, în suprafață de 225 mp a aparținut defuncților P.D. si P.R.

(filele 6, 7). Prin Decizia nr. 162 emisă la data de 12 martie 1981, de Biroul Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului Brașov, s-a decis, în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 223/1974 preluarea în proprietatea statului a imobilului mai sus descris, cu plata către antecesorii contestatorului a sumei de 80 000 lei, cu titlu de despăgubiri (f. 8). Urmând procedura prealabilă obligatorie reglementată de Legea nr. 10/2001, contestatorul a transmis, prin intermediul executorului judecătoresc, o notificare prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris sub nr. top 1443/2 si 1445/2, situat in Codlea, compus din casă de locuit cu anexă și seră, în suprafață de 225 mp, ce a aparținut antecesorilor săi.

Municipiul Codlea prin decizia nr. 419 din 25 iulie 2005 a respins notificarea contestatorului motivat de faptul că antecesorii săi au fost îndestulați rezonabil la momentul preluării imobilului de către stat cu suma de 80.000 lei, acordată cu titlu de despăgubiri (filele 3, 4), făcându-se referire la prevederile cap. II, pct. 1.4, lit. B) din H.G. nr. 498/2003. Așa fiind, instanța de fond a apreciat că în mod greșit intimatul a reținut prin decizia contestata că imobilul pentru care contestatorul a formulat notificare nu face parte din domeniul de aplicare a Legii nr. 10 / 2001, această statuare eludând prevederile art. 1 alin. (1) și pe cele ale art. 2 alin. (2) din Lege, precum și forța juridică superioară a acesteia față de H.G.

nr. 498/2003, care a fost emisă pe baza și în vederea executării legii. Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, pentru valorificarea tuturor pretențiilor de restituire prin echivalent, recunoscute în procedura administrativă de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001, se impune a fi urmată o procedură administrativă, reglementată în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, potrivit căreia evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent, având ca obiect imobilele demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, va fi atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Ulterior acestei operațiuni, respectiv în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire, ce se va transmite în termen de 10 zile de la emitere Societății de Administrare a Fondului Proprietatea și entității de depozitare și înregistrare a acțiunilor acestui fond, decizie ce poate fi atacată cu contestație, în condițiile Legii Contenciosului Administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu Statul, ca reprezentant al acestei comisii. Potrivit art. 18 ind. 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în cazul în care titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar.

Prin urmare, reține instanța de apel, doar după parcurgerea etapei administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005 se va putea definitiva natura măsurilor compensatorii oferite, acestea putând fi și bănești în limita sumei de 500.000 lei iar persoana îndreptățită, în cazul în care este nemulțumită de decizia emisă de Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor, ce reprezintă titlul de despăgubire, o va putea ataca cu contestație, în condițiile Legii Contenciosului Administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu Statul, ca reprezentant al acestei comisii. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul P.E. iar prin decizia civilă nr. 19 din 19 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov s-a respins ca tardiv apelul reținându-se următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul P.E.

și înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr. 1618/C/2005, s-a menționat domiciliul acestuia din Germania, unde a fost citat până la termenul de judecată din data de 22 mai 2006, când s-a depus procură de reprezentare din partea acestuia, împuternicindu-o pe d-na avocat P.S. să îl reprezinte în fața organelor judiciare. De la termenul din 22 mai 2006, comunicarea actelor de procedură, s-a realizat la sediul ales al reprezentantei contestatorului, respectiv la adresa din Iași. Contestația a fost soluționată prin sentința civilă nr. 283/S/2005 a Tribunalului Brașov, în sensul respingerii acțiunii formulată de contestatorul P.E. precum și respingerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții P.A.

și P.G., fiind soluționate și excepțiile lipsei calității procesual pasive a pârâtului Consiliului Județean, a Primarului Municipiului Codlea, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții P.A., P.G. și SC C. SA. Sentința a fost comunicată către contestator la sediul ales din Iași, jud. Iași. Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurentul P.E., prin mandatar, recurs finalizat prin decizia civilă nr. 32/2007, a Curții de Apel Brașov, în sensul admiterii în parte a apelului declarat de apelantul P.E., desființării în parte a sentinței, numai cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a Primarului Municipiului Codlea și trimiterii spre rejudecare a cauzei sub acest aspect, aceleiași instanțe, păstrându-se dispozițiile referitoare la excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului Județean Brașov, și respingerii acțiunii în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare.

Pe parcursul soluționării apelului la Curtea de Apel Brașov, la termenul de judecată din 27 februarie 2007, s-a prezentat în instanță pentru apelantul P.E., avocat D.T., cu delegație de reprezentare în instanță, fără a învedera instanței de judecată vreo modificare în ceea ce privește sediul ales al apelantului. Decizia astfel pronunțată în apel a fost comunicată tot la sediul ales al mandatarei P.S., din Iași. Pe dovada de îndeplinire a comunicării acestei decizii, există semnătura primitorului actului, în persoana mandatarei P.S. Susținerile apelantului potrivit cu care, apelantul a adus la cunoștința instanței de apel modificarea sediului ales nu sunt dovedite, întrucât din cuprinsul încheierii de ședință nu rezultă că la termenul din 27 aprilie 2007, a fost adus la cunoștința instanței acest aspect.

De altfel acesta este și motivul pentru care comunicarea deciziei din apel s-a realizat tot la sediul din Iași. Împotriva acestei decizii s-a declarat recurs de recurentul contestator P.E., soluționat prin decizia civilă nr. 528/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul admiterii excepției autorității de lucru judecat invocată de intimații pârâți, și respingem recursului declarat de reclamantul P.E. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. 2059/2008, și a fost soluționată prin pronunțarea sentinței civile nr. 229/S/2008 a Tribunalului Brașov, în sensul mai sus arătat. In ceea ce privește cererea de repunere în termen, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada aducerii la cunoștința instanței a modificării sediului la care a fost citat, așa cum prevăd dispozițiile art. 98 C. proc.

civ. potrivit cu care schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub sancțiunea neluării în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată a cărei recipisă de predare, se va depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului. Ori în cauză nu s-a tăcut dovada de către parte a comunicării către instanța de judecată a schimbării de domiciliu, prin petiție și nici dovada recipisei de predare a scrisorii recomandate prin care se anunța schimbarea de domiciliu, așa cum prevăd dispozițiile art. 98 C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.E.

solicitând casarea ei cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Astfel recurentul susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii. Se susține că noul domiciliu procesual a fost indicat în cererea de recurs și că după trimiterea cauzei spre rejudecare citarea lui trebuia să se facă la domiciliul procesual astfel indicat. Cum instanța de apel a încălcat și interpretat greșit prevederile art. 98 și art. 103 C. proc. civ. și formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. recurentul susține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ. Recurentul mai învederează faptul că în mod greșit instanța de apel reține că face trimitere la cuprinsul încheierii de ședință din 27 aprilie 2007, întrucât nu există în dosarul cauzei nici o încheiere de ședință din acea dată de 27 aprilie 2007, la care face referire instanța de apel. Altă critică vizează faptul că instanța de apel nu a verificat și examinat susținerile sale în ce privește faptul că în primul ciclu procesual și prin cererea de recurs a indicat noul domiciliul procesual pentru comunicarea actelor procedurale. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este fondat. Obligația judecătorului de a demonstra de ce s-a oprit la soluția dată pentru care a admis susținerile unei părți și le-a înlăturat ori respins pe ale celeilalte părți, este o obligație esențială prevăzută de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. a cărei încălcare este sancționată cu nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Obligația de a motiva hotărârea este prevăzută printre altele și pentru exercitarea controlului judiciar în căile de atac. Nemotivarea hotărârii în privința aspectelor mai sus învederate împiedică exercitarea controlului judiciar privind instanța de recurs în imposibilitatea de a analiza justeța soluției adoptate în întregul său. Întrucât legalitatea hotărârii atacate se analizează în funcție de motivele de fapt și de drept reținute de instanța de apel la adoptarea soluției, motive ce trebuie să fie în concordanță cu actele și lucrările de la dosar, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanța de recurs nu poate verifica legalitatea soluției instanței de apel.

Raportând cele expuse la considerentele hotărârii recurate, este de observat că instanța de apel face referire la conținutul încheierii de ședință din 27 aprilie 2007, încheiere însă inexistentă. Verificându-se încheierile de ședință din anul 2007, în toate dosarele anexate, și din primul ciclu procesual, este de reținut, că nu există o astfel de încheiere de ședință ce ar data din 27 aprilie 2007. Cum, instanța de apel își argumentează soluția pe elemente și acte străine de cauză (de altfel și inexistente) această situație echivalează practic cu o nemotivare a hotărârii. Față de această situație, instanța de recurs nu poate verifica legalitatea hotărârii fiind astfel în imposibilitate de a exercita controlul judiciar, motiv pentru care în temeiul art. 304 pct. 7 și art. 312 pct. 5 C. proc.

civ. urmează a admite recursul, a casa hotărârea instanței de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul P.E. împotriva deciziei nr. 19/AP din 19 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2010