ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6234/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6234/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 229/2008, Tribunalul Brașov, a admis în parte contestația formulată de

contestatorul P.E. în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Codlea.

A anulat dispoziția

nr. 419 din 25 iulie 2005 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de intimat.

A obligat pe intimat

să emită o nouă dispoziție prin care să propună acordarea către contestator de

despăgubiri în condițiile legii speciale de stabilire și plată a despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul înscris în C.F.

9491 Codlea, nr. top 1443/2 și 1445/2, situat în Codlea, jud. Brașov, compus

din casa de locuit cu anexe gospodărești în suprafață totală de 225 mp,

reprezentând diferența dintre valoarea actualizată cu indicele de inflație a

despăgubirii primite de antecesorii contestatorului și valoarea corespunzătoare

a imobilului.

Au fost respinse

celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța

această sentință au fost reținute următoarele:

Din copia cărții

funciare nr. 9491 Codlea rezultă că imobilul înscris sub nr. top 1443/2 si 1445/2,

situat în Codlea, compus din casa de locuit cu anexă și seră, în suprafață de

225 mp a aparținut defuncților P.D. si P.R. (filele 6, 7).

Prin Decizia nr. 162

emisă la data de 12 martie 1981, de Biroul Permanent al Comitetului Executiv al

Consiliului Popular al Județului Brașov, s-a decis, în temeiul dispozițiilor

Decretului nr. 223/1974 preluarea în proprietatea statului a imobilului mai sus

descris, cu plata către antecesorii contestatorului a sumei de 80 000 lei, cu

titlu de despăgubiri (f. 8).

Urmând procedura

prealabilă obligatorie reglementată de Legea nr. 10/2001, contestatorul a

transmis, prin intermediul executorului judecătoresc, o notificare prin care a

solicitat restituirea în natură a imobilului înscris sub nr. top 1443/2 si

1445/2, situat in Codlea, compus din casă de locuit cu anexă și seră, în

suprafață de 225 mp, ce a aparținut antecesorilor săi.

Municipiul Codlea prin

decizia nr. 419 din 25 iulie 2005 a respins notificarea contestatorului motivat

de faptul că antecesorii săi au fost îndestulați rezonabil la momentul

preluării imobilului de către stat cu suma de 80.000 lei, acordată cu titlu de

despăgubiri (filele 3, 4), făcându-se referire la prevederile cap.

II,

pct.

1.4, lit. B) din H.G. nr. 498/2003.

Așa fiind, instanța de

fond a apreciat că în mod greșit intimatul a reținut prin decizia contestata că

imobilul pentru care contestatorul a formulat notificare nu face parte din

domeniul de aplicare a Legii nr. 10 / 2001, această statuare eludând

prevederile art. 1 alin. (1) și pe cele ale art. 2 alin. (2) din Lege, precum

și forța juridică superioară a acesteia față de H.G. nr. 498/2003, care a fost

emisă pe baza și în vederea executării legii.

Ulterior intrării în

vigoare a Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniul proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente, pentru valorificarea tuturor pretențiilor de

restituire prin echivalent, recunoscute în procedura administrativă de

restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001, se impune a fi urmată o procedură

administrativă, reglementată în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

potrivit căreia evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent, având ca

obiect imobilele demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în

natură nu este posibilă, va fi atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în

mod aleatoriu de către Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Ulterior acestei

operațiuni, respectiv în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va

proceda la emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire, ce se va

transmite în termen de 10 zile de la emitere Societății de Administrare a

Fondului Proprietatea și entității de depozitare și înregistrare a acțiunilor

acestui fond, decizie ce poate fi atacată cu contestație, în condițiile Legii Contenciosului

Administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu Statul, ca reprezentant al

acestei comisii.

Potrivit art. 18 ind.

1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în cazul în care titlul de despăgubire

individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia are

posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise

de Fondul Proprietatea, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în

acțiuni, parte în numerar.

Prin urmare, reține

instanța de apel, doar după parcurgerea etapei administrative prevăzute de

Legea nr. 247/2005 se va putea definitiva natura măsurilor compensatorii

oferite, acestea putând fi și bănești în limita sumei de 500.000 lei iar

persoana îndreptățită, în cazul în care este nemulțumită de decizia emisă de

Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor, ce reprezintă titlul de

despăgubire, o va putea ataca cu contestație, în condițiile Legii

Contenciosului Administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu Statul, ca

reprezentant al acestei comisii.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel reclamantul P.E. iar prin decizia civilă nr. 19 din 19

februarie 2010 a Curții de Apel Brașov s-a respins ca tardiv apelul

reținându-se următoarele considerente:

Prin cererea de

chemare în judecată formulată de contestatorul P.E. și înregistrată la

Tribunalul Brașov sub nr. 1618/C/2005, s-a menționat domiciliul acestuia din

Germania, unde a fost citat până la termenul de judecată din data de 22 mai

2006, când s-a depus procură de reprezentare din partea acestuia,

împuternicindu-o pe d-na avocat P.S. să îl reprezinte în fața organelor

judiciare. De la termenul din 22 mai 2006, comunicarea actelor de procedură,

s-a realizat la sediul ales al reprezentantei contestatorului, respectiv la

adresa din Iași.

Contestația a fost

soluționată prin sentința civilă nr. 283/S/2005 a Tribunalului Brașov, în

sensul respingerii acțiunii formulată de contestatorul P.E. precum și

respingerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu

pârâții P.A. și P.G., fiind soluționate și excepțiile lipsei calității

procesual pasive a pârâtului Consiliului Județean, a Primarului Municipiului

Codlea, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de

pârâții P.A., P.G. și SC C. SA.

Sentința a fost

comunicată către contestator la sediul ales din Iași, jud. Iași.

Împotriva acestei

sentințe s-a declarat recurs de recurentul P.E., prin mandatar, recurs

finalizat prin decizia civilă nr. 32/2007, a Curții de Apel Brașov, în sensul

admiterii în parte a apelului declarat de apelantul P.E., desființării în parte

a sentinței, numai cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a

Primarului Municipiului Codlea și trimiterii spre rejudecare a cauzei sub acest

aspect, aceleiași instanțe, păstrându-se dispozițiile referitoare la excepția

lipsei calității procesual pasive a Consiliului Județean Brașov, și respingerii

acțiunii în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare.

Pe parcursul

soluționării apelului la Curtea de Apel Brașov, la termenul de judecată din 27

februarie 2007, s-a prezentat în instanță pentru apelantul P.E., avocat D.T.,

cu delegație de reprezentare în instanță, fără a învedera instanței de judecată

vreo modificare în ceea ce privește sediul ales al apelantului. Decizia astfel

pronunțată în apel a fost comunicată tot la sediul ales al mandatarei P.S., din

Iași.

Pe dovada de

îndeplinire a comunicării acestei decizii, există semnătura primitorului

actului, în persoana mandatarei P.S.

Susținerile

apelantului potrivit cu care, apelantul a adus la cunoștința instanței de apel

modificarea sediului ales nu sunt dovedite, întrucât din cuprinsul încheierii

de ședință nu rezultă că la termenul din 27 aprilie 2007, a fost adus la

cunoștința instanței acest aspect. De altfel acesta este și motivul pentru care

comunicarea deciziei din apel s-a realizat tot la sediul din Iași.

Împotriva acestei

decizii s-a declarat recurs de recurentul contestator P.E., soluționat prin

decizia civilă nr. 528/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul

admiterii excepției autorității de lucru judecat invocată de intimații pârâți,

și respingem recursului declarat de reclamantul P.E.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. 2059/2008, și a fost

soluționată prin pronunțarea sentinței civile nr. 229/S/2008 a Tribunalului

Brașov, în sensul mai sus arătat.

In ceea ce privește

cererea de repunere în termen, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada

aducerii la cunoștința instanței a modificării sediului la care a fost citat,

așa cum prevăd dispozițiile art. 98 C. proc. civ. potrivit cu care schimbarea

domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub sancțiunea neluării

în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar

părții potrivnice prin scrisoare recomandată a cărei recipisă de predare, se va

depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre

schimbarea domiciliului.

Ori în cauză nu s-a

tăcut dovada de către parte a comunicării către instanța de judecată a

schimbării de domiciliu, prin petiție și nici dovada recipisei de predare a

scrisorii recomandate prin care se anunța schimbarea de domiciliu, așa cum

prevăd dispozițiile art. 98 C. proc. civ.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul P.E. solicitând casarea ei cu trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel recurentul

susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii.

Se susține că noul

domiciliu procesual a fost indicat în cererea de recurs și că după trimiterea

cauzei spre rejudecare citarea lui trebuia să se facă la domiciliul procesual

astfel indicat.

Cum instanța de apel a

încălcat și interpretat greșit prevederile art. 98 și art. 103 C. proc. civ. și

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2)

C. proc. civ. recurentul susține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9

C. proc. civ.

Recurentul mai

învederează faptul că în mod greșit instanța de apel reține că face trimitere

la cuprinsul încheierii de ședință din 27 aprilie 2007, întrucât nu există în

dosarul cauzei nici o încheiere de ședință din acea dată de 27 aprilie 2007, la

care face referire instanța de apel.

Altă critică vizează

faptul că instanța de apel nu a verificat și examinat susținerile sale în ce

privește faptul că în primul ciclu procesual și prin cererea de recurs a indicat

noul domiciliul procesual pentru comunicarea actelor procedurale.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este fondat.

Obligația

judecătorului de a demonstra de ce s-a oprit la soluția dată pentru care a

admis susținerile unei părți și le-a înlăturat ori respins pe ale celeilalte

părți, este o obligație esențială prevăzută de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. a

cărei încălcare este sancționată cu nulitatea hotărârii conform art. 105 alin.

(2) C. proc. civ.

Obligația de a motiva

hotărârea este prevăzută printre altele și pentru exercitarea controlului

judiciar în căile de atac.

Nemotivarea hotărârii

în privința aspectelor mai sus învederate împiedică exercitarea controlului

judiciar privind instanța de recurs în imposibilitatea de a analiza justeța

soluției adoptate în întregul său.

Întrucât legalitatea

hotărârii atacate se analizează în funcție de motivele de fapt și de drept

reținute de instanța de apel la adoptarea soluției, motive ce trebuie să fie în

concordanță cu actele și lucrările de la dosar, în lipsa indicării unor

asemenea motive, instanța de recurs nu poate verifica legalitatea soluției

instanței de apel.

Raportând cele expuse

la considerentele hotărârii recurate, este de observat că instanța de apel face

referire la conținutul încheierii de ședință din 27 aprilie 2007, încheiere

însă inexistentă.

Verificându-se

încheierile de ședință din anul 2007, în toate dosarele anexate, și din primul

ciclu procesual, este de reținut, că nu există o astfel de încheiere de ședință

ce ar data din 27 aprilie 2007.

Cum, instanța de apel

își argumentează soluția pe elemente și acte străine de cauză (de altfel și

inexistente) această situație echivalează practic cu o nemotivare a hotărârii.

Față de această

situație, instanța de recurs nu poate verifica legalitatea hotărârii fiind

astfel în imposibilitate de a exercita controlul judiciar, motiv pentru care în

temeiul art. 304 pct. 7 și art. 312 pct. 5 C. proc. civ. urmează a admite

recursul, a casa hotărârea instanței de apel, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Admite recursul

declarat de reclamantul P.E. împotriva deciziei nr. 19/AP din 19 februarie 2010

a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași

instanță, Curtea de Apel Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 noiembrie 2010