ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1695/2008

Deliberând asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 344/S din

20 octombrie 2006, Tribunalul Brașov a admis în parte contestația formulată și

precizată de contestatorii S.O. și S.E.L., în contradictoriu cu intimatul

Municipiul Codlea, prin primar, a anulat dispoziția nr. 442 din 22 mai 2006

emisă de intimat și a fost obligat intimatul să emită o nouă dispoziție prin

care să propună acordarea către contestatori de despăgubiri în condițiile legii

speciale de stabilire și plată a despăgubirilor, pentru imobilul înscris în

C.F. 9898 Codlea, sau nr. top 2261-2262/1, lotul /1, având destinația de

locuință, anexe gospodărești și curte de 409,63 mp, reprezentând diferența

dintre valoarea actualizată cu indicele inflației a despăgubirii primită de

contestatori și valoarea corespunzătoare a imobilului și prin care să instituie

în favoarea acestora un drept de folosință special asupra imobilului înscris în

aceeași C.F., sub nr. top 1161-2261/2 lotul /2.

Au fost respinse restul pretențiilor

formulate de contestatori în contradictoriu cu intimatul Municipiul Codlea, s-a

respins contestația formulată în contradictoriu cu Primarul municipiului Codlea

și a fost obligat intimatul Municipiul Codlea, prin primar, la plata către

contestatori a sumei de 1190 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu

avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut, în esență, că, față de dispozițiile Legii nr. 215/2001,

actele și faptele juridice de drept public sau privat săvârșite de autoritățile

locale, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale, sunt actele

și faptele comunei, orașului sau municipiului însuși, dacă au fost înfăptuite

în limitele sau, cel puțin, cu prilejul exercitării funcției îndeplinite.

Restituirea în natură sau oferta de

restituire în echivalent nu poate face decât obiectul actului de dispoziție al

persoanei juridice în al cărui patrimoniu se afla imobilul la data formulării

cererii de restituire. Deși Legea nr. 10/2001 vorbește despre imobilele aflate

în administrarea primăriilor și dispozițiile emise de primar prin care se

soluționează cererile de restituire, prevederile acestei legi, coroborate cu

dispozițiile Legii nr. 215/2001, conduc la concluzia că deciziile sau, după

caz, dispozițiile nu pot fi emise decât de persoanele juridice deținătoare la

care se referă art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, dispoziția contestată

fiind emisă de Primarul municipiului Codlea ca organ executiv al persoanei

juridice, în numele și pe seama unității administrativ-teritoriale și nu în

nume propriu, acesta nu are calitate procesuală pasivă.

S-a mai reținut, că imobilul care

face obiectul pricinii a aparținut contestatorilor și a fost preluat de stat,

în baza Decretului nr. 223/1974, cu plata către contestatori a sumei de 73.484

lei, cu titlu de despăgubiri. Prin dispoziția contestată s-a respins

notificarea formulată de contestatori cu motivarea că aceștia au fost

îndestulați prin plata despăgubirilor la momentul preluării imobilelor, însă

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 evidențiază domeniul de aplicare al

Legii nr. 10/2001, iar textul „acoperă sfera tuturor modalităților de

preluare”.

În afara reglementărilor acestei

legi nu ar putea să rămână decât cazurile exceptate expres, cum este cel

reglementat de art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Intimatul Municipiul București a

invocat prevederile H.G.R. nr. 498/2003, însă unul din principiile care

guvernează sistemul de drept este cel al ierarhiei actelor normative,

determinat, în principal, de categoria organelor emitente și de poziția lor

ierarhică, în care legea ocupă locul central, iar intimatul a eludat

prevederile art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, precum

și forța juridică superioară a acesteia față de H.G.R. nr. 498/2003, emisă în

vederea executării legii.

În privința măsurilor reparatorii la

care sunt îndreptățiți contestatorii, s-a reținut că imobilul compus din

locuință, anexe gospodărești și curte fiind înstrăinat numitului Ș.A. în

temeiul Legii nr. 112/1995 și a Legii nr. 18/1991, aceștia nu pot beneficia

decât de măsuri reparatorii în echivalent.

Terenul cu destinație grădină, deși

nu a făcut obiectul unor acte de proprietate, nu poate fi restituit în natură,

deoarece, contestatorii neavând calitatea de cetățeni români, restituirea poate

opera în modalitatea indicată expres de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr.

184/2002, iar aceștia vor putea înscrie în C.F. dreptul ce le-a fost conferit

asupra terenului, în condițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pe

baza dispoziției pe care intimatul trebuie să o emită conform prezentei

hotărâri.

Tribunalul a mai reținut că cererea

contestatorilor privitoare la obligarea intimatului la plata cheltuielilor de

judecată este întemeiată, raportat la prevederile art. 274 și art. 275 C. proc.

civ.

Deși dispozițiile legale cuprinse în

Cap. II pct. 14 lit. B din H.G.R. nr. 480/2003 au obligat unitatea deținătoare

să adopte, în faza prealabilă, soluția instituită de aceste prevederi, culpa

procesuală a intimatului Municipiul Codlea rezidă în poziția procesuală

adoptată în cursul procesului, deoarece, potrivit art. 275 C. proc. civ., avea

posibilitatea să recunoască la primul termen de judecată pretențiile

contestatorilor și să ceară instanței „să statueze asupra legalității actului

normativ prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001”.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

civilă nr. 53/Ap din 7 mai 2007, a respins apelul declarat de Municipiul

Codlea, prin primar, împotriva acestei hotărâri și a luat act că, în apel,

intimații-contestatori nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut că

apelul, care privește greșita obligare a apelantului la plata cheltuielilor de

judecată, nu este întemeiat. Acordarea cheltuielilor este justificată,

deoarece, manifestând opunere la recunoașterea dreptului contestatorilor și

după formularea contestației, apelantul-pârât a provocat apărarea calificată

pentru care au optat contestatorii, în scopul realizării cu succes a dreptului

lor.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Codlea care,

invocând art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a arătat că justificarea adoptată

de instanța de judecată care susține hotărârea pronunțată de instanța de fond

este lipsită de temeinicie și prejudiciază instituția publică prin obligarea

achitării cheltuielilor de judecată.

A susținut recurenta, că și-a

îndeplinit toate obligațiile care îi reveneau pentru soluționarea notificării,

aspect concretizat prin emiterea dispoziției atacată de contestatori. Nu putea

fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, deoarece obligarea la plată se

întemeiază pe ideea culpei procesuale, iar Normele metodologice impun

unităților deținătoare o anumită conduită pentru restituirea imobilelor

preluate în baza Decretului nr. 223/1974, de la care nu s-a putut abate.

Față de prevederile cuprinse în Cap.

II pct. 1.4 lit. B) din H.G. 498/2003, nu este în culpă procesuală, pentru că

era obligată să adopte soluția instituită de aceste prevederi neputând statua

asupra legalității lor, atribut ce revine în mod exclusiv instanței de

judecată.

Intimații S.E.L. și S.O. au formulat

întâmpinare, prin care au cerut să se respingă recursul și au solicitat ca

recurenta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate în

recurs.

Analizând recursul, în limita

criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că nu este fondat.

Recurenta a invocat și art. 304 pct.

8 C. proc. civ., însă nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea în

acest text.

Obligarea recurentei-pârâte la plata

cheltuielilor de judecată la prima instanță s-a făcut cu aplicarea corectă a

prevederilor art. 274 și urm. C. proc. civ.

Acordarea cheltuielilor de judecată,

fundamentată pe culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, reprezintă o

sancțiune procesuală pentru partea care se face vinovată de declanșarea

procesului, precum și o modalitate de despăgubire a părții care a câștigat

procesul.

Repararea completă a pagubei

suferite de partea care câștigă procesul este posibilă numai dacă îi sunt

restituite, de partea care pierde procesul, toate cheltuielile făcute

justificat de aceasta, iar în prezenta cauză recurenta este partea care a

pierdut procesul.

Faptul că a emis dispoziția nr. 442

din 22 mai 2006 și că în soluționarea notificării formulată la 5 decembrie 2001

recurenta a avut în vedere prevederile H.G. nr. 498/2003 și nu pe cele înscrise

în Legea nr. 10/2001, nu înlătură incidența dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ.

În prezenta cauză procesul s-a purtat

din vina recurentei, care prin dispoziția contestată nu a recunoscut dreptul

intimaților contestatori la măsuri reparatorii, iar pe parcursul procesului

și-a făcut apărări susținând că sunt aplicabile dispozițiile Normelor

metodologice, fără să recunoască pretențiile notificatorilor, determinând

astfel efectuarea de cheltuieli pentru ca intimații-contestatori să-și poată

realiza dreptul recunoscut de lege.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de pârâtă va fi respins, iar, conform art. 274 C. proc. civ.,

recurenta va fi obligată să plătească intimaților cheltuielile de judecată

efectuate în recurs, reprezentând onorariul plătit avocatului, conform

înscrisurilor anexate la întâmpinare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de pârâta Unitatea administrativ teritorială municipiul

Codlea împotriva deciziei nr. 53/Ap din 7 mai 2007 a Curții de Apel Brașov,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta să plătească intimaților suma de 1000

lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2008.