ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 789/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Judecata în primă instanță

Prin cerere introductivă

înregistrată la 13 mai 2008 pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, reclamanții S.V.A.,

S.M.A., S.L.R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. Caransebeș, C.L. Caransebeș

și P.M. Caransebeș, anularea dispoziției nr. 720 din 14 aprilie 2008 a P.M.

Caransebeș, prin care s-a respins notificarea nr. 233/2001, obligarea pârâților

la restituirea în natură a terenului de 136 m.p. (intravilan) înscris în C.F.

4706 Caransebeș, preluat de la antecesori în baza Decretului nr. 478/1954, obligarea

pârâților la restituirea în natură a acestui imobil și autorizarea O.C.P.I. cu

intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

imobilul a aparținut antecesorilor reclamanților, însă, în baza Decretului nr. 478/1954

s-a dispus preluarea abuzivă și intabularea statului în baza deciziei nr. 490

din 8 aprilie 1963.

Prin sentința civilă nr. 1202 din 20

iunie 2007 a Judecătoriei Caransebeș s-a constatat nulitatea donației

referitoare la acest imobil și s-a dispus repunerea în situația anterioară de

carte funciară cu obligarea pârâților la lăsarea în deplină proprietate însă,

în recurs, prin decizia nr. 1056 din 24 octombrie 2007 a Tribunalului

Caraș-Severin, s-a respins acțiunea reclamanților ca prescrisă, în temeiul art.

3 din Decretul-Lege nr. 167/1958.

Prin dispoziția nr. 720 din 14

aprilie 2008 a P.M. Caransebeș, s-a respins notificarea nr. 233/2001.

În drept s-a invocat art. 2 lit. c)

din Legea nr. 10/2001, motivat de faptul că în cazul imobilelor donate statului

în baza decretului nr. 478/1954, neîncheiate în formă autentică, retrocedarea

era obligatorie.

Prin sentința civilă nr. 376 din 14

octombrie 2008, Tribunalul Caraș-Severin a admis acțiunea reclamanților, s-a

dispus anularea dispoziției primarului, obligarea la restituire în natură și

autorizarea la intabulare.

Prima instanță a reținut că, prin

decizia nr. 490 din 8 aprilie 1963 a C.E.R. Banat s-a acceptat donația făcută

statului, donație neperfectată în formă autentică.

S-a reținut calitatea de persoane

îndreptățite a reclamanților la reconstituirea dreptului de proprietate în

sensul Legii nr. 10/2001.

Respingerea notificării

reclamanților prin invocarea de pârâți a autorității lucrului judecat este

neîntemeiată, căci prin decizia nr. 1056 din 24 octombrie 2007 a Tribunalului

Caraș-Severin, pronunțată în recurs, s-a statuat că donațiunea nu e nulă și

nici anulabilă, însă potrivit art. 2 lit. c) Legea 10, imobilele ce au făcut

obiectul acestor donațiuni, neîncheiate în formă autentică, sunt imobile preluate

abuziv de stat și supuse dispozițiilor legii speciale, iar în speță, imobilul

este liber și nu se află în domeniul public al statului.

Judecata în apel

Împotriva sentinței de fond au

declarat apel pârâții, invocându-se pe cale de excepție autoritatea lucrului

judecat a deciziei nr. 1056 din 24 octombrie 2007 a Tribunalului Caraș-Severin.

S-a efectuat expertiză topografică

pentru identificarea parcelei.

Prin decizia nr. 46/ A din 2 martie

2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, s-a respins apelul pârâților,

instanța reținând că autoritatea lucrului judecat este neîntemeiată, căci nu

există identitate de cauză și obiect, prezentul litigiu fiind privind

contestarea dispoziției primarului, iar cel soluționat prin decizia

1056/24.10/2007 a Tribunalului Caraș-Severin, a avut ca obiect constatarea

nulității absolute a donației, întemeiată pe alte dispoziții legale.

Acceptarea donației în baza

dispoziției 490/1963 nu s-a făcut în formă autentică, nefiind necesară

pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile de constatare a nulității

donației

Potrivit raportului de expertiză

efectuat în apel, parcela revendicată e amplasată în curtea fostei grădini de

vară a Cinematografului Tineretului din Caransebeș, neafectată de construcții

și necuprinsă în anexa H.G. nr. 532/2002 prin care s-a aprobat inventarul

obiectivelor aflate în domeniul public al municipiul Caransebeș.

Judecata în recurs

Împotriva deciziei nr. 46/ A din 2

martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, au declarat recurs

pârâții, invocând:

- încălcarea art. 304 pct. 5 și 7 C.

proc. civ., instanța de apel nu a avut o motivare proprie, prin raportare la

criticile și înscrisurile depuse, și și-a însușit-o pe cea a primei instanțe,

încălcându-se art. 6 C.E.D.O. și art. 129 C. proc. civ.

- încălcarea art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., greșit s-a respins autoritatea lucrului judecat, căci nu au fost primite

constatările jurisdicționale din decizia 1056/2007 ce reține existența actului

de donație și valabilitatea acestuia și nu se poate introduce o nouă acțiune

prin care să se pretindă contrariul a ceea ce s-a statuat judecătorește

anterior;

- pe fondul cauzei, s-au aplicat și

interpretat greșit dispozițiile legale, întrucât era incidentă teza a II-a a art.

2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, titlul statului constând într-un

contract de donație încheiat în formă autentică (încheierea nr. 217/1963 emisă

de N.S.R. Caransebeș, contractul de donație având ca obiect parcela 292/8 este

transcris în formă autentică, astfel încât era necesară constatarea nulității

donației pe cale judecătorească (acțiunea fiind respinsă);

Bunul face parte din domeniul public,

curtea grădinii de vară, iar potrivit Legii nr. 303/2008, grădinile de

spectacol ce aparțineau R.A.D.E.F., au trecut în domeniul public al statului

Analizând recursul din prisma

criticilor formulate, Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit,

pentru considerentele ce succed:

Înalta Curte apreciază, ca nefondate,

criticile ce pot atrage incidența motivului de recurs reglementat de art. 304 pct.

7 C. proc. civ.

Verificând considerentele deciziei

atacate, Înalta Curte constată că instanța a răspuns criticilor formulate prin

motivele de apel și care vizau cadrul procesual cu care a fost învestită.

Din redactarea deciziei atacate rezultă

că, în limitele cererii de apel, curtea de apel a verificat stabilirea

situației de fapt și aplicare legii de către prima instanță, astfel încât,

modificarea deciziei în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu se poate

dispune.

Conform dispozițiilor art. 261 C.

proc. civ., instanța are obligația ca motivând hotărârea să precizeze motivele

de fapt și de drept ce au formulat convingerea pentru soluția adoptată, cât și

cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Obligația de a motiva

hotărârea este prevăzută, printre altele și pentru exercitarea controlului

judecătoresc în căile de atac. Motivarea unei hotărâri are un caracter

esențial, întrucât în baza acesteia părțile cunosc temeiurile ce au format

convingerea instanței în sensul pronunțării soluției adoptate, iar scopul

motivării este de a explica măsurile adoptate de instanță.

De altfel, motivarea unei hotărâri

se circumscrie și dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraf

1 din C.E.D.O.

Or, față de cele expuse este de

reținut că instanța de apel, nu numai că a examinat motivele de apel formulate

de pârâți, dar reține că expertiza tehnică efectuată din oficiu (încheierea din

19 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara) este relevantă, întrucât a

relevat clar că parcela revendicată e amplasată în curtea fostei grădini de

vară a C.T. din Caransebeș, neafectată de construcții și necuprinsă în anexa H.G.

nr. 532/2002 prin care s-a aprobat inventarul obiectivelor aflate în domeniul

public al municipiul Caransebeș.

Mai mult, instanța de apel a reținut

inoperabilitatea autorității lucrului judecat, raportat la decizia

1056/24.10/2007 a Tribunalului Caraș-Severin, aplecându-se asupra analizării

validității donației și prin prisma faptului că litigiul în care s-a pronunțat

decizia sus menționată nu a fost soluționat pe fond, ci pe cale de excepție.

Față de aceste considerente, se

constată că motivarea instanței de apel constă în analizarea și încadrarea unei

situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte

ale unei legi, neputând fi primită nici critica vizând nelegalitatea hotărârii

în raport de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește modul în

care a fost soluționată excepția autorității lucrului judecat,

cu nesocotirea celor statuate prin decizia civilă nr. 1056/ R din 24 octombrie 2007

a Tribunalului Caraș-Severin, se constată următoarele:

Prin demersul judiciar ce a făcut

obiectul dosarului nr. 2918/208/2006 al Tribunalului Caraș-Severin,

reclamanții S.V.A., S.M.A. și S.R.L., în contradictoriu cu

pârâții P. și C.L.M. București, au solicitat instanței să

constate nulitatea absolută a donației privind imobilul evidențiat în

C.F. 4706 Caransebeș, revenirea la situația anterioară de C.F.

și obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie

imobilul în litigiu.

Dacă în primă instanță s-a

admis acțiunea reclamanților, nu aceeași a fost situația în

recurs, când prin decizia civilă nr. 1056/ R din 24 octombrie 2007, Tribunalul

Caraș-Severin a modificat în totalitate sentința atacată, în sensul

respingerii acțiunii ca prescrisă.

Obiectul dedus judecății de

față îl constituie contestația reclamanților formulată împotriva

dispoziției nr. 720 din 14 aprilie 2008 emisă de P.M. Caransebeș, în

temeiul Legii nr. 10/2001. Așadar, obiectele celor două acțiuni sunt

diferite, la fel și cauza, observându-se că în primul litigiu

acțiunea reclamanților a fost respinsă ca prescrisă, instanța

nepronunțându-se pe fondul cauzei.

Mai mult, potrivit art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 247/2005, sunt imobile preluate în mod abuziv și cele donate

statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 478/1954,

neîncheiate în formă autentică sau încheiate în forma autentică prevăzute de art.

813 C. civ., în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau

constatarea nulității donației prin hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă.

Instanța de apel a reținut

corect că în speță donația nu a fost încheiată în forma autentică

prevăzută de art. 813 C. civ. și, în consecință nu era necesar ca

reclamanții să obțină o hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă prin care să se fi admis acțiunea în anulare sau constatarea

nulității donației.

Donația este însă un contract,

iar forma autentică „ad validitatem” este cerută atât pentru ofertă, cât

și pentru acceptare. Cum în speță acceptarea donației nu a fost

făcută în formă autentică notarială, este aplicabilă prima ipoteză a art. 2 lit.

c) din Legea nr. 10/2001, care stabilește că reprezintă preluare abuzivă

cazul imobilelor donate în temeiul Decretului nr. 478/1954 statului.

Pentru aceleași considerente,

se privește, ca nefondată, critica recurenților vizând aplicarea

și interpretarea greșită a tezei a II-a a art. 2 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 10/2001, ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., mai mult cu cât actul de acceptare a donației,

Decizia nr. 490 din 8 aprilie 1963 emisă de C.E.S.P.R. Banat, nu a fost

întocmit în formă autentică.

Chiar dacă dreptul de proprietate al

statului a fost intabulat în cartea funciară, încheierea nr. 217/1963 emisă de

N.S.R. Caransebeș, invocată de recurenți, nu echivalează cu dovada

respectării formei autentice a contractului de donație.

Susținerea recurenților

potrivit căreia imobilul în litigiu ar aparține domeniului public nu este

sustenabilă, câtă vreme, din raportul de expertiză efectuat a rezultat că

parcela în litigiu este amplasată în curtea fostei grădini de vară a

cinematografului, iar prin decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (M.

Of. nr. 720/28.10.2010) a fost anulată H.G. nr. 1.792/2006 prin care s-a dispus

transmiterea unor imobile din domeniul privat al statului și din

administrarea R.A.D.E.F.R., în domeniul public al unor orașe, municipii

și/sau județe și în administrarea consiliilor locale sau, după

caz, județene ale acestora, astfel încât protocoalele de predare-primire nr.

8021 și nr. 8022 din 5 mai 2009 încheiate între R.A.D.E.F.R. și C.L.M.

Caransebeș, sunt lipsite de relevanță juridică.

Așa fiind, recursul reclamantei

apare ca nefondat și va fi respins, ca atare, conform dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâții M. Caransebeș și C.L.M. Caransebeș prin P.M. Caransebeș

împotriva deciziei nr. 46/ A din 2 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 februarie 2011.