ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5256/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5256/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2494 din 29

noiembrie 2012, Tribunalul Caraș Severin a admis în parte acțiunea reclamantei

H.M., împotriva pârâtului primarul com. Rusca Montană, a respins capătul de

cerere având ca obiect restituirea în natură a terenului înscris în C.F. com. Rusca

Montană ca rămas fără obiect, a anulat dispoziția nr. 4 din 7 ianuarie 2010, a obligat

primarul com. Rusca Montană să emită o dispoziție de restituire prin echivalent

în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenurile în

suprafață de 250 mp, înscris în C.F. a localității Rusca Montană, de 250 mp,

înscris în C.F. localității Rusca Montană, în suprafață de 79 mp, înscris în C.F.

a localității Rusca Montană și 717 mp înscris în C.F. a localității Rusca

Montană, a respins capetele de cerere având ca obiect restituirea în natură sau

prin echivalent a celor trei imobile.

În rejudecare,

Tribunalul a reținut că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Caransebeș sub nr. 829/208/2010 la data de 9 martie 2010, reclamanta a chemat

în judecată Primăria Rusca Montană solicitând instanței să „ia măsurile ce se

impun” pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001. S-a susținut că

pârâta a arătat indiferență în soluționarea notificării formulate de reclamantă.

Prin modificarea de

acțiune, reclamanta a chemat în judecată pe Primarul com. Rusca Montană,

persoană care are calitate procesuală pasivă, conform Legii nr. 10/2001.

Prin Sentința civilă nr.

1517 din 23 septembrie 2010, Tribunalul Caraș-Severin a respins excepția

autorității de lucru judecat, respectiv a respins acțiunea reclamantei.

Cu privire la

excepția autorității de lucru judecat, instanța a constatat că nu există

identitate de obiect între cererea soluționată prin Sentința civilă nr. 900 din

9 martie 2006 a judecătoria Caransebeș (anularea donației efectuate de către antecesorii

reclamantului către stat) și obiectul prezentei cereri.

Cu privire la fondul

cauzei, instanța a constatat că reclamanta a notificat Primăriei com. Rusca

Montană și a solicitat în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a

imobilelor înscrise în C.F. a localității Rusca Montană (teren în suprafață de

717 mp, teren în suprafață de 79 mp, teren în suprafață de 4316 mp, înscrise în

C.F. a localității Rusca Montană (teren de 250 mp, casă ) și cel înscris în CF,

teren de 250 mp, cu casă.

Prin adresa din 20

martie 2008,, pârâtul a comunicat reclamantei Dispoziția nr. 11 din 20 martie 2008,

prin care a soluționat cererea acesteia. Întrucât notificarea reclamantei a

fost soluționată, instanța a constatat ca rămasă fără obiect cererea de chemare

în judecată.

Prin Decizia civilă nr.

357 din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul reclamantei,

a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare.

S-a reținut că prin

notificarea trimisă pârâtului, reclamanta a solicitat restituirea în natură a

imobilelor înscrise în C.F. com. Rusca Montană, iar înainte de data introducerii

acțiunii de față (9 martie 2010), au fost emise de către pârât două dispoziții,

respectiv Dispoziția nr. 11 din 20 martie 2008, considerată de Prefectură ca

fiind neconformă cu dispozițiile Normelor de aplicare a Legii nr. 10 și

Dispoziția nr. 4 din 7 octombrie 2010 emisă ulterior de pârât care se referă

doar la imobilul înscris în C.F. com. Rusca Montană.

S-a reținut că reclamanta

este nemulțumită de modalitatea în care pârâtul a soluționat notificarea, iar

prima instanță, conform art. 129 C. proc. civ., trebuia să lămurească aspectele

invocate privind greșita aplicarea a Legii nr. 10/201.

Pârâtul Primarul Com.

Rusca Montană a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii

ca nelegală și nefondată. Potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, în cazul

imobilelor donate statului acestea se consideră preluate abuziv doar în cazul

în care "s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității

donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă". În

cazul de față, nu există nicio hotărâre judecătorească definitivă care să

anuleze actul de donație.

Conform filelor din C.F.

com. Rusca Montană, proprietară tabulară asupra imobilelor a fost A.A.H. În

data de 27 iunie 1964, H.A. donează Statului Român, terenul în suprafață de 579

mp cu casă și terenul 717 mp și terenul, înscris în C.F. com. Rusca Montană. În

baza Deciziei nr. 539/1973 emisă de Consiliul Popular al Jud. Caraș-Severin, la

data de 17 octombrie 1974 este intabulat în C.F. dreptul de proprietate asupra

imobilelor donate în favoarea Statului Român.

Parcela a fost

dezmembrată în trei parcele, (fila 18).

Parcela, în suprafață

de 250 mp a fost transnotată în C.F. a localității Rusca Montană. Ulterior,

acest teren este dat pentru construirea unei case lui D.I.D.H. iar în baza adeverinței

1518/1979 se evidențiază casa, și se intabulează dreptul de proprietate asupra

casei și cel de folosință asupra terenului în favoarea lui D.I. și D.H. (fila 12,

fila 15 dosar apel).

Parcela, în suprafață

de 250 mp a fost transnotată în C.F., a localității Rusca Montană. Ulterior, acest

teren a fost dat pentru construirea unei case lui D.Ș. și D.D., iar în baza

adeverinței nr. 668/1981 se evidențiază pe acest teren casa și se intabulează

dreptul de proprietate asupra casei și cel de folosință asupra terenului în

favoarea lui D.Ș. și D.D.

Parcela în suprafață

de 73 mp (stradă în com. Rusca Montană) a rămas înscrisă în C.F. a localității

Rusca Montană.

Conform declarației

prin care s-a făcut donația, la momentul acesteia, casa exista pe terenul cu nr.

top X.

Conform mențiunii din

C.F., la momentul dezmembrării parcelei casa nu mai exista, fiind demolată.

Instanța a constatat

astfel că reclamanta, în baza art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 are

dreptul la restituirea în natură sau prin echivalent a următoarelor imobile:

teren în suprafață de 579 mp din C.F. (fila 11 dosar apel), casa, care a fost

edificată pe teren, în prezent demolată, terenul în suprafață de 717 mp din C.F.

(fila 11) și terenul în suprafață de 4316 mp, din C.F. (fila 11).

Reclamanta a formulat

notificare, solicitând restituirea în natură a acestor imobile.

Cu privire la

imobilul, în suprafață de 4316 mp, instanța a constatat că acesta poate fi

restituit în natură, întrucât este deținut de comuna Rusca Montană, fiind

incidente prevederile art. 9, art. 21 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001.

Pentru acest teren a fost emisă dispoziția nr. 12/2008 prin care s-a dispus

restituirea în natură, astfel că, instanța va respinge capătul de cerere ca

rămas fără obiect.

Cu privire la

imobilul, și teren în suprafață de 717 mp, instanța constată că pe acesta

au fost edificate construcții autorizate (fila 9 dosar apel, fila 23 dosar de

fond), astfel că nu este posibilă restituirea în natură, conform art. 10 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 (per a contrario, în cazul în care au fost edificate

construcții autorizate, restituirea în natură nu este posibilă).

Același text de lege

este aplicabil și în cazul terenurilor, a căror situație juridică a fost

analizată anterior.

Cu privire la teren,

sunt incidente prevederile art. 11 Legea nr. 10/2001 întrucât acesta are

destinația actuală de stradă, astfel că reclamanta are dreptul doar la o

restituire prin echivalent.

Cu privire la casa,

aflată pe parcela, demolată, sunt incidente prevederile art. 18 alin. (1) lit. a)

Legea nr. 10/2001, astfel că reclamanta are dreptul doar la o restituire prin

echivalent. Cu toate acestea, întrucât reclamanta nu a dorit să se administreze

în cauză probele puse în discuție de către instanță (fila 17 practicaua

hotărârii, cu înscrisuri sau testimoniale) din care să rezulte o descriere a

imobilului care să permită A.N.R.P. să realizeze o evaluare a imobilului, instanța

va constata neîntemeiat acest capăt de cerere.

Cu privire la casele

solicitate prin notificare, instanța, văzând extrasele de carte funciară, a

constatat că acestea nu au existat în patrimoniul antecesoarei reclamantei la

momentul donației, fiind edificate ulterior de către persoanele cărora unitatea

administrativ-teritorială le-a transmis dreptul de folosință asupra terenurilor,

în vederea realizării acestor case.

Pentru aceste

considerente, instanța a respins petitul având ca obiect restituirea în natură a

acestor imobile.

Prin Decizia civilă nr.

35 din 14 martie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția a I-a civilă a admis

apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința, în sensul că a dispus

Primarului com. Rusca Montană, ca în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005

să facă propunerea de despăgubiri și pentru fosta casă demolată, aflată pe

parcela, anterior dezmembrată și a menținut în rest sentința.

S-a constatat că

tribunalul, în rejudecare, a conturat relativ bine starea de fapt. Cu privire

la parcela în suprafață de 73 mp (stradă în com. Rusca Montană), s-a reținut că

aceasta a rămas înscrisă în C.F. a localității Rusca Montană. Conform

declarației prin care s-a făcut donația, la momentul acesteia, casa exista pe

teren. Conform mențiunii din C.F., la momentul dezmembrării parcelei, casa nu

mai exista, fiind demolată.

Instanța de fond a

constatat corect că reclamanta, în baza art. 1 alin. (1) și (2) Legea nr. 10/2001,

are dreptul la restituirea în natură sau prin echivalent a următoarelor

imobile: teren în suprafață de 579 mp din C.F., casa, care a fost edificată pe

teren, în prezent demolată, terenul în suprafață de 717 mp din C.F. (fila 11)

și terenul în suprafață de 4316 mp, din C.F. (fila 11).

Curtea a constatat

că, în ceea ce privește casa nr. 344, aflată pe parcela cu nr. top 956,

demolată, sunt incidente prevederile art. 18 alin. (1) lit. a Legea nr. 10/2001,

astfel că reclamanta are dreptul doar la o restituire prin echivalent.

Curtea a apreciat că primarul

și instanța de judecată competentă în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001 nu pot

face o evaluare a casei demolate, această operațiune fiind de competența

exclusivă a A.N.R.P., care va trebui să realizeze o evaluare a imobilului.

Împotriva Deciziei civile

nr. 35 din 14 martie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, au

formulat cerere de recurs la data de 24 aprilie 2013,

C.L. al com. Rusca

Montană și Primarul Com. Rusca Montană.

Prima instanța de

fond a decis ca reclamanta are dreptul la restituire în natura a terenului și a

respins petitul privind restituirea în natura a imobilelor.

Cu privire la casele,

solicitate prin notificare, instanța de fond a constatat în baza extraselor de

C.F. ca acestea nu au existat în patrimoniul antecesoarei reclamantei la

momentul donației, fiind edificate ulterior de către persoanele cărora unitatea

administrativ-teritoriala le-a transmis dreptul de folosința asupra terenurilor,

fapt pentru care i-a respins cererea de restituire în natura a acestor imobile,

acordându-i în schimb despăgubiri.

Curtea a omis sa se

pronunțe și asupra apelului pârâților, omisiune ce atrage nulitatea absoluta a

acesteia coform art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Decizia atacată este

motivata pe dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care vizează

„construcțiile preluate de stat și care nu mai exista la data intrării în

vigoare a prezentei legi.” Din acest text de lege rezulta cel puțin doua

carențe ale deciziei: casa nu a existat în patrimoniul antecesoarei reclamantei

și nu reiese din nici un act daca respectivul imobil a fost demolat înainte sau

după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei, s-a

susținut că, existând Sentința civila nr. 900 din 9 martie 2006 a Judecătoriei

Caransebeș, definitiva și irevocabila, prin care s-a respins acțiunea reclamantei,

recurentele au fost în imposibilitatea de a da curs solicitării reclamantei.

Analizând cererea de

recurs formulată recurentul C.L. Rusca Montană și de pârâtul Primarul Com.

Rusca Montană împotriva Deciziei civile nr. 35 din data de 14 martie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția a I-a civilă, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția

inadmisibilității recursului declarat de C.L. al com. Rusca Montană, având în

vedere că această persoană juridică nu avut calitatea de parte în faza

procesuală a apelului, precum și excepția de ordine publică întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., raportat la art. 26 din Legea nr. 202/2010,

referitoare la greșita soluționare a pricinii în apel, decurgând din

calificarea eronată a căii de atac de către instanța anterioară.

Recursul C.L. al com.

Rusca Montană va fi respins așadar, ca inadmisibil, pentru următoarele

considerente de fapt și de drept:

Circumstanțele cauzei

pendinte relevă un fapt necontestat, anume că judecata în etapele procesuale

anterioare nu s-a purtat în contradictoriu cu C.L. al com. Rusca Montană, ci

doar cu pârâtul Primarul Com. Rusca Montană.

Din coroborarea

dispozițiilor art. 294 alin. (1), cu cele ale art. 316 C. proc. civ., se

configurează principiul conform căruia, în căile de atac, controlul judiciar

presupune dreptul/obligația instanțelor ierarhic superioare de a se pronunța,

în condițiile și cu procedura stabilită de lege, asupra legalității și

temeiniciei (în apel), respectiv, asupra legalității (în recurs) hotărârilor

instanțelor judecătorești inferioare, cu condiția păstrării aceluiași cadru

procesual de învestire inițial (părți, obiect, cauză juridică).

Textele procedurale

susmenționate se întemeiază pe o dispoziție expresă a legii fundamentale cu

referire la folosirea căilor de atac, respectiv „împotriva hotărârile

judecătorești, părțile interesate . pot exercita căile de atac, în condițiile

legii” - art. 129 din Constituția României.

Recursul pârâtului

Primarul Com. Rusca este întemeiat și va fi admis pe temeiul art. 304 pct. 1 C.

proc. civ.

Conform dispozițiilor

exprese ale art. 26 din Legea nr. 202/2010 - dispozițiile art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta

lege, (…) se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă

instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în

vigoare a prezentei legi - respectiv datei pronunțării sentinței de primă

instanță, rezultă cu deplină evidență greșita soluționare a pricinii de față în

apel, decurgând din calificarea eronată a căii de atac de către instanța

anterioară (cu consecințe și în privința unui alt aspect de natură procedurală,

compunerea completului de judecată).

Pentru aceste

considerente, pe temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte

va admite recursul pârâtului, va casa decizia recurată și va trimite cauza,

spre rejudecare, la Curtea de Apel Timișoara, ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de C.L. al com. Rusca Montană împotriva Deciziei

nr. 35 din 14 martie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I-a civilă.

Admite recursul

declarat de pârâtul Primarul Com. Rusca Montană împotriva aceleași decizii.

Casează decizia

recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Timișoara, ca instanță de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 noiembrie 2013.