ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4638/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1894 din 17 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 633/115/2010, Tribunalul Caras-Severin a respins acțiunea formulată de reclamanta N.D.F. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Caransebeș, prin care a solicitat anularea Dispoziției nr. 189 din 05 februarie 2010, emisă de Primarul Municipiului Caransebeș, urmând ca acesta să fie obligat să respecte sentința civilă nr. 294 din 11 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr. 2846/208/2008. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente. Prin Dispoziția nr. 189 din 05 februarie 2010, pârâtul Primarul Municipiului Caransebeș a respins cererea formulată de reclamantă de restituire în natură și măsuri reparatorii pentru diferite imobile - terenuri aparținând antecesorilor săi, terenuri pe care în prezent sunt edificate clădiri.

În motivarea dispoziției sale, pârâtul a reținut că reclamanta nu a respectat prevederile art. 21 și art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare. Din cuprinsul sentinței civile nr. 294 din 11 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosar nr. 2846/208/2008, a rezultat că reclamanta nu s-a adresat niciodată pentru restituirea imobilelor sale sau pentru plata contravalorii lor în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, dimpotrivă, precizând că acestea nu fac obiectul Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta N.D.F., solicitând admiterea apelului și modificarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii acțiunii. În motivare, reclamanta apelantă a arătat că prima instanță i-a respins acțiunea, ignorând, ca și Primarul Mun.

Caransebeș, sentința civilă nr. 294 din 11 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr. 2846/208/2008, irevocabilă, care o obliga, implicit, să desființeze dispoziția nr. 189 din 05 februarie 2010 și să soluționeze cauza pe fond. Prin decizia civilă nr. 676/ A din 30 martie 2011 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul, a schimbat în tot sentința în sensul admiterii acțiunii, anulării dispoziției contestate și obligării pârâtului să emită o nouă dispoziție prin care să soluționeze pe fond cererea reclamantei.

În considerentele deciziei s-a reținut că reclamanta s-a adresat Primăriei Municipiului Caransebeș cu cerere de restituire a terenurilor în litigiu la data de 19 martie 1991 și, respectiv, la data de 15 septembrie 2005, iar prin Hotărârea nr. 28 din 14 octombrie 2008 a Comisiei Județene de Fond Funciar Caraș-Severin s-a respins contestația reclamantei, cu motivarea că terenurile revendicate de reclamantă sunt situate în intravilanul localității, fiind ocupate de construcții, astfel că ele nu fac obiectul legilor fondului funciar al Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 294 din 11 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr. 2846/208/2008, s-a admis în parte plângerea petentei N.D.F.

în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar Caransebeș și Comisia Județeană de Fond Funciar Caraș-Severin, s-a menținut hotărârea nr. 28 din 14 octombrie 2008 emisă de pârâta 2 și au fost obligate pârâtele să înainteze cererea petentului împreună cu înscrisurile aferente Comisiei Locale de Aplicare a Legii nr. 10/2001 Caransebeș.

Din cele de mai sus, nu rezultă vreo culpă a reclamantei pentru că s-a adresat Primăriei Municipiului Caransebeș cu cererea de restituire a terenurilor în litigiu din 19 martie 1991, în baza Legii nr. 18/2991, deoarece aceste terenuri figurau descrise în foaia de avere a cărților funciare nr. 922 și 4311 Caransebeș ca fiind terenuri arabile, iar pe de altă parte acesteia i s-a adus la cunoștință faptul că nu fac obiectul Legii nr. 18/1991, ci al Legii nr. 10/2001, abia prin adresa nr. 59 din 03 februarie 2003 și apoi prin sentința civilă nr. 294 din 11 februarie 2009 a Judecătoriei Caransebeș, după ce s-a scurs termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificării. Pe de altă parte, indiferent dacă cererea de restituire a terenurilor în litigiu făcea obiectul Legii nr. 18/1991 sau obiectul Legii nr. 10/2001, același pârât avea competența de soluționare a acesteia.

Totodată, este de menționat că forma „notificării" prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu ține de esența cererii de restituire, important fiind ca aceasta să fi fost introdusă în termen și fără ca să se rețină vreo culpă în sarcina petentei, așa cum s-a stabilit și prin sentința civilă nr. 294/2009 a Judecătoriei Caransebeș. În temeiul dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ., reclamanta a solicitat, la data de 3 mai 2011, completarea Deciziei civile nr. 676/ A din 30 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în sensul soluționării cauzei direct pe fond, conform Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii.

Prin decizia civilă nr. 925 din 1 iunie 2011 Curtea de Apel Timișoara a admis cererea și a dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 676/ A din 30 martie 2011 cu constatarea că reclamanta este îndreptățită la acordarea despăgubirilor bănești potrivit Titlului VII din legea 247/2005, reținând că prin precizarea la acțiune reclamanta a formulat un capăt de cerere distinct, solicitând să se soluționeze cauza direct pe fond, conform Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul de a se restitui în natură terenul ocupat de garaje în suprafață de 1549 mp, înscris în CF Caransebeș, iar pentru restul terenului în suprafață de 12587 mp înscris în CF Caransebeș și în CF Caransebeș, (pe care s-au edificat blocuri și utilități publice) să i se plătească prețul la valoarea de piață; în subsidiar, a solicitat acordarea de despăgubiri în echivalent în condițiile legii speciale.

Văzând că prin Decizia civilă nr. 676/ A din 30 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 633/115/2010, Curtea a omis să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere distinct cererea reclamantei a fost admisă. Împotriva ambelor decizii a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 cod procedură civilă arătând că dispoziția contestată este legală întrucât reclamanta nu a formulat notificare în termenul legal pentru restituirea terenurilor. Împotriva deciziei nr. 925 din 1 iunie 2011 a declarat recurs și reclamanta, în temeiul art. 304 pct.9 cod procedură civilă, solicitând să i se restituie în natură terenul de 1549 mp ocupat de garaje, iar pentru restul de teren de 12587 mp să i se acorde prețul actualizat la valoarea de piață astfel cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin sentința nr. 294 din 11 februarie 2009 a Judecătoriei Caransebeș.

Recursul pârâtului este fondat pentru considerentele care succed. Pentru terenurile în litigiu, care la data preluării în proprietatea statului erau încadrate în categoria arabile, reclamanta a formulat cerere de restituire în temeiul Legii nr. 18/1991. La data de 14 octombrie 2008 Comisia Județeană de fond funciar Caras Severin a emis dispoziția nr. 28 prin care a respins cererea cu motivarea că terenurile, fiind situate, în prezent, în intravilanul orașului Caransebeș și ocupate în întregime de blocuri de locuințe și de utilitățile aferente, nu fac obiectul Legii nr. 18/1991, ci al Legii nr. 10/2001. Reclamanta a contestat în justiție această hotărâre, iar prin sentința nr. 294 din 11 februarie 2009 Judecătoria Caransebeș a menținut hotărârea comisiei de fond funciar și a dispus înaintarea cererii reclamantei, pentru soluționare, la Comisia Locală Caransebeș de aplicare a Legii nr. 10/2001.

În executarea celor dispuse de instanță, Comisia Locală Caransebeș de aplicare a Legii nr. 10/2001 a respins cererea reclamantei întrucât aceasta nu a respectat termenul și procedura prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea terenurilor. Potrivit dispozițiilor Legii speciale nr. 10/2001 pentru restituirea imobilelor preluate abuziv de către stat era necesar a se formula notificare în termenul legal ce a expirat la 14 februarie 2002. De precizat este că acest termen de depunere a notificării este un termen de decădere, care nu a mai fost prelungit în urma apariției Legii nr. 247/2005. Decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale menționate.

Mai mult, în considerentele acesteia, instanța a reținut că este, important ta notificarea să fi fost introdusă „în termen ” și totuși, în condițiile în care reclamanta nu a formulat o astfel de notificare până la 14 februarie 2002, a obligat comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 să soluționeze cererea reclamantei pe fond. Cererea înregistrată la această comisie în cursul anului 2009, în urma celor dispuse prin sentința nr. 294/2009 a Judecătoriei Caransebeș, nu poate fi considerată a fi depusă în termen, atât timp cât instanța nu a constatat expres depunerea ei în termen, ci a obligat doar înaintarea dosarului la comisia competentă. Cum, în speță reclamanta nu a formulat notificare în termenul legal, recursul pârâtului se va admite cu consecința respingerii apelului și a cererii de completare formulate de reclamantă și a menținerii sentinței.

Recursul reclamantei nu este fondat. Potrivit art. 22 alin. (5) din Legea 10/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, nerespectarea termenului pentru formularea notificării atrage pierderea dreptului de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Textul legal menționat a fost declarat a fi în concordanță cu prevederile constituționale prin decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2004 a Curții Constituționale. În raport de faptul că reclamanta nu a formulat notificare în termenul legal și de dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001, reclamanta recurentă este decăzută din dreptul de a solicita în justiție restituirea în natură a terenului ocupat de garaje și acordarea măsurilor reparatorii pentru celălalt teren.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELELEGII

D E C I D E Admite recursul declarat pârâtul Primarul Municipiului Caransebeș împotriva deciziei nr.676/ A din 30 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, și deciziei nr. 925 din 1 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Modifică deciziile menționate în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta N.D.F. împotriva sentinței civile nr. 1894 din 17 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Caras-Severin, secția civilă, pe care o menține și, în consecință, respinge cererea de completare a deciziei civile nr. 676/ A din 30 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă formulată de reclamanta N.D.F. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta N.D.F.

împotriva deciziei nr. 925 din 1 iunie 2011 ale Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2012.