ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4638/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1894 din 17

noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 633/115/2010, Tribunalul

Caras-Severin a respins acțiunea formulată de reclamanta N.D.F. în

contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Caransebeș, prin care a solicitat

anularea Dispoziției nr. 189 din 05 februarie 2010, emisă de Primarul

Municipiului Caransebeș, urmând ca acesta să fie obligat să respecte sentința

civilă nr. 294 din 11 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul

nr. 2846/208/2008.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente.

Prin

Dispoziția nr. 189 din 05 februarie 2010, pârâtul Primarul Municipiului

Caransebeș a respins cererea formulată de reclamantă de restituire în natură și

măsuri reparatorii pentru diferite imobile - terenuri aparținând antecesorilor

săi, terenuri pe care în prezent sunt edificate clădiri.

În motivarea

dispoziției sale, pârâtul a reținut că reclamanta nu a respectat prevederile

art. 21 și art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu modificările și completările

ulterioare.

Din

cuprinsul sentinței civile nr. 294 din 11 februarie 2009 pronunțată de

Judecătoria Caransebeș în Dosar nr. 2846/208/2008, a rezultat că reclamanta nu

s-a adresat niciodată pentru restituirea imobilelor sale sau pentru plata

contravalorii lor în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, dimpotrivă,

precizând că acestea nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamanta N.D.F., solicitând admiterea

apelului și modificarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii

acțiunii.

În motivare,

reclamanta apelantă a arătat că prima instanță i-a respins acțiunea, ignorând,

ca și Primarul Mun. Caransebeș, sentința civilă nr. 294 din 11 februarie 2009,

pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr. 2846/208/2008, irevocabilă,

care o obliga, implicit, să desființeze dispoziția nr. 189 din 05 februarie 2010

și să soluționeze cauza pe fond.

Prin decizia civilă nr. 676/ A din 30

martie 2011 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul, a schimbat în tot sentința

în sensul admiterii acțiunii, anulării dispoziției contestate și obligării

pârâtului să emită o nouă dispoziție prin care să soluționeze pe fond cererea

reclamantei.

În considerentele deciziei s-a reținut

că reclamanta s-a adresat Primăriei Municipiului Caransebeș cu cerere de

restituire a terenurilor în litigiu la data de 19 martie 1991 și, respectiv, la

data de 15 septembrie 2005, iar prin Hotărârea nr. 28 din 14 octombrie 2008 a

Comisiei Județene de Fond Funciar Caraș-Severin s-a respins contestația

reclamantei, cu motivarea că terenurile revendicate de reclamantă sunt situate

în intravilanul localității, fiind ocupate de construcții, astfel că ele nu fac

obiectul legilor fondului funciar al Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 294 din 11

februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr.

2846/208/2008, s-a admis în parte plângerea petentei N.D.F. în contradictoriu

cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar Caransebeș și Comisia Județeană de

Fond Funciar Caraș-Severin, s-a menținut hotărârea nr. 28 din 14 octombrie 2008

emisă de pârâta 2 și au fost obligate pârâtele să înainteze cererea petentului

împreună cu înscrisurile aferente Comisiei Locale de Aplicare a Legii nr.

10/2001 Caransebeș.

Din cele de mai sus, nu rezultă vreo

culpă a reclamantei pentru că s-a adresat Primăriei Municipiului Caransebeș cu

cererea de restituire a terenurilor în litigiu din 19 martie 1991, în baza

Legii nr. 18/2991, deoarece aceste terenuri figurau descrise în foaia de avere

a cărților funciare nr. 922 și 4311 Caransebeș ca fiind terenuri arabile, iar pe

de altă parte acesteia i s-a adus la cunoștință faptul că nu fac obiectul Legii

nr. 18/1991, ci al Legii nr. 10/2001, abia prin adresa nr. 59 din 03 februarie 2003

și apoi prin sentința civilă nr. 294 din 11 februarie 2009 a Judecătoriei

Caransebeș, după ce s-a scurs termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr.

10/2001 pentru depunerea notificării.

Pe de

altă parte, indiferent dacă cererea de restituire a terenurilor în litigiu

făcea obiectul Legii nr. 18/1991 sau obiectul Legii nr. 10/2001, același pârât avea

competența de soluționare a acesteia.

Totodată, este

de menționat că forma „notificării" prevăzute de art. 22 din Legea nr.

10/2001 nu ține de esența cererii de restituire, important fiind ca aceasta să

fi fost introdusă în termen și fără ca să se rețină vreo culpă în sarcina

petentei, așa cum s-a stabilit și prin sentința civilă nr. 294/2009 a

Judecătoriei Caransebeș.

În temeiul dispozițiilor art. 281

2

C. proc. civ., reclamanta

a solicitat, la data

de 3

mai 2011, completarea Deciziei civile nr. 676/ A din 30 martie 2011, pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, în sensul soluționării cauzei direct pe fond,

conform Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a înaltei Curți de Casație și

Justiție, dată în interesul legii.

Prin decizia

civilă nr. 925 din 1 iunie 2011 Curtea de Apel Timișoara a admis cererea și a

dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 676/ A din 30 martie 2011 cu

constatarea că reclamanta este îndreptățită la acordarea despăgubirilor bănești

potrivit Titlului VII din legea 247/2005, reținând că prin precizarea la

acțiune reclamanta a formulat un capăt de cerere distinct, solicitând să se

soluționeze cauza direct pe fond, conform Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în sensul de a se restitui în natură terenul

ocupat de garaje în suprafață de 1549 mp, înscris în CF Caransebeș, iar pentru

restul terenului în suprafață de 12587 mp înscris în CF Caransebeș și în CF

Caransebeș, (pe care s-au edificat blocuri și utilități publice) să i se

plătească prețul la valoarea de piață; în subsidiar, a solicitat acordarea de

despăgubiri în echivalent în condițiile legii speciale.

Văzând

că prin Decizia civilă nr. 676/ A din 30 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr.

633/115/2010, Curtea a omis să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere

distinct cererea reclamantei a fost admisă.

Împotriva

ambelor decizii a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9

cod procedură civilă arătând că dispoziția contestată este legală întrucât

reclamanta nu a formulat notificare în termenul legal pentru restituirea

terenurilor.

Împotriva deciziei nr. 925 din 1 iunie

2011 a declarat recurs și reclamanta, în temeiul art. 304 pct.9 cod procedură

civilă, solicitând să i se restituie în natură terenul de 1549 mp ocupat de

garaje, iar pentru restul de teren de 12587 mp să i se acorde prețul actualizat

la valoarea de piață astfel cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin

sentința nr. 294 din 11 februarie 2009 a Judecătoriei Caransebeș.

Recursul pârâtului este fondat pentru

considerentele care succed.

Pentru

terenurile în litigiu, care la data preluării în proprietatea statului erau

încadrate în categoria arabile, reclamanta a formulat cerere de restituire în

temeiul Legii nr. 18/1991.

La data

de 14 octombrie 2008 Comisia Județeană de fond funciar Caras Severin a emis

dispoziția nr. 28 prin care a respins cererea cu motivarea că terenurile, fiind

situate, în prezent, în intravilanul orașului Caransebeș și ocupate în

întregime de blocuri de locuințe și de utilitățile aferente, nu fac obiectul Legii

nr. 18/1991, ci al Legii nr. 10/2001.

Reclamanta

a contestat în justiție această hotărâre, iar prin sentința nr. 294 din 11

februarie 2009 Judecătoria Caransebeș a menținut hotărârea comisiei de fond

funciar și a dispus înaintarea cererii reclamantei, pentru soluționare, la

Comisia Locală Caransebeș de aplicare a Legii nr. 10/2001.

În

executarea celor dispuse de instanță, Comisia Locală Caransebeș de aplicare a Legii

nr. 10/2001 a respins cererea reclamantei întrucât aceasta nu a respectat

termenul și procedura prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea

terenurilor.

Potrivit

dispozițiilor Legii speciale nr. 10/2001 pentru restituirea imobilelor preluate

abuziv de către stat era necesar a se formula notificare în termenul legal ce a

expirat la 14 februarie 2002. De precizat este că acest termen de depunere a

notificării este un termen de decădere, care nu a mai fost prelungit în urma

apariției Legii nr. 247/2005.

Decizia

recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale menționate. Mai

mult, în considerentele acesteia, instanța a reținut că este, important ta

notificarea să fi fost introdusă „în termen

”

și totuși, în condițiile în care reclamanta nu a formulat o astfel de

notificare până la 14 februarie 2002, a obligat comisia de aplicare a Legii nr.

10/2001 să soluționeze cererea reclamantei pe fond. Cererea înregistrată la

această comisie în cursul anului 2009, în urma celor dispuse prin sentința nr.

294/2009 a Judecătoriei Caransebeș, nu poate fi considerată a fi depusă în

termen, atât timp cât instanța nu a constatat expres depunerea ei în termen, ci

a obligat doar înaintarea dosarului la comisia competentă.

Cum, în speță

reclamanta nu a formulat notificare în termenul legal, recursul pârâtului se va

admite cu consecința respingerii apelului și a cererii de completare formulate

de reclamantă și a menținerii sentinței.

Recursul reclamantei nu este fondat.

Potrivit art.

22 alin. (5) din Legea 10/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.

247/2005, nerespectarea termenului pentru formularea notificării atrage

pierderea dreptului de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură

sau prin echivalent.

Textul legal

menționat a fost declarat a fi în concordanță cu prevederile constituționale

prin decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2004 a Curții Constituționale.

În raport de

faptul că reclamanta nu a formulat notificare în termenul legal și de

dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001, reclamanta recurentă este

decăzută din dreptul de a solicita în justiție restituirea în natură a

terenului ocupat de garaje și acordarea măsurilor reparatorii pentru celălalt

teren.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELELEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat pârâtul Primarul Municipiului Caransebeș împotriva deciziei

nr.676/ A din 30 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, și

deciziei nr. 925 din 1 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Modifică

deciziile menționate în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta N.D.F.

împotriva sentinței civile nr. 1894 din 17 noiembrie 2010 pronunțată de

Tribunalul Caras-Severin, secția civilă, pe care o menține și, în consecință,

respinge cererea de completare a deciziei civile nr. 676/ A din 30 martie 2011

a Curții de Apel Timișoara, secția civilă formulată de reclamanta N.D.F.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta N.D.F. împotriva deciziei nr. 925 din 1 iunie 2011 ale

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

20 iunie 2012.