ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2173/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4384/105/2010, reclamanții C.N. și Ș.C. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Orașului Urlați, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la emiterea documentației ce are ca obiect restituirea în natură a suprafeței de 845 mp, teren situat în intravilanul localității Urlați și identificat prin raportul de expertiză N.N. efectuat în Dosarul nr. 6991/2004, punerea în posesie a acestui teren, precum și obligarea pârâtului la daune cominatorii, în cuantum de 100 de lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive până la executarea sentinței, și obligarea la plata unei amenzi civile potrivit disp art. 580 3 alin. (1) C. proc.

civ. În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că în baza Legii nr. 10/2001 au formulat o acțiune prin care au contestat Dispoziția nr. 336/2004 emisă de Primarul orașului Urlați și au solicitat restituirea în natură a întregii proprietăți ce a fost luată abuziv, arătând că această cauză a format inițial obiectul Dosarului nr. 6991/2004 a Tribunalului Prahova, suferind mai multe cicluri procesuale, finalizate definitiv și irevocabil prin Decizia nr. 8254 din 27 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 361 din 30 martie 2005, prin care a admis în parte contestația formulată de aceștia în sensul că a obligat intimatul - Primarul orașului urlați să restituie reclamanților în natură terenul liber în suprafață de 845 mp, iar pentru restul proprietății s-au dispus măsuri de reparații.

Reclamanții au arătat că această sentință a fost contestată numai pentru un singur aspect, respectiv restituirea integrală în natură a terenurilor solicitate, precizând totodată că intimata nu a formulat nici o cale de atac împotriva sentinței civile nr. 361/2005, cât și pe parcursul soluționării cauzei. Prin decizia nr. 8254 din 17 decembrie 2008 I.C.C.J. a admis recursul formulat de aceștia împotriva sentinței civile nr. 361 din 30 martie 2005 a Tribunalului Prahova, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat Primarul orașului Urlați să restituie în natură reclamanților suprafața de 994 mp, păstrând restul dispozițiilor sentinței, iar aceasta a rămas definitivă și irevocabilă. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1073 și urm. C. civ., Legea nr. 10/2001, art. 371 alin. (2) C. proc.

civ., art. 508 3 C. proc. civ. Pârâtul nu a formulat întâmpinare. Prin sentința civilă nr. 4013 din 18 iunie 2012 Tribunalul Prahova secția civilă a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea ca lipsită de interes pentru următoarele considerente: S-a reținut astfel că prin Sentința civilă nr. 361 din 30 martie 2005 a Tribunalului Prahova, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 8254 din 17 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus, anularea parțială a Dispoziției nr. 336/2004 a Primarului Urlați și restituirea în natură a terenului liber în suprafață de 845 m.p. În consecință, la data promovării prezentei acțiuni, reclamanții aveau un titlu executoriu obținut potrivit procedurii speciale prevăzute de legea 10/2001.

În aceste condiții, pronunțarea de către instanță a unei noi dispoziții de obligare a autorității publice competente pentru restituirea efectivă a imobilului, este lipsită de interes. S-a reținut că reclamanții au la dispoziție calea executării silite pentru valorificarea obligației stabilite prin hotărârea judecătorească, în condițiile în care autoritatea publică tergiversează sau refuză executarea acesteia, iar nu pronunțarea unei alte hotărâri pe fond. În cadrul executării silite, deci după emiterea somației de executare, reclamanții pot solicita instanței de executare obligarea debitoarei la plata unei amenzi civile, potrivit art. 580 3 C. proc. civ., iar nu la daune cominatorii, care sunt inadmisibile potrivit alin. (5) al acestui articol.

Din perspectiva celor expuse, tribunalul a admis excepția lipsei de interes, ceea ce a determinat repronunțarea asupra fondului și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de interes. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții iar prin decizia civilă nr. 70 din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamanților pentru următoarele considerente: Astfel, s-a reținut că sunt nefondate susținerile apelanților în sensul că dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001 nu sunt titluri executorii prin ele, însele, ci doar însoțite de procesul verbal de punere în posesie. Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, la data promovării prezentei acțiuni, reclamanții aveau un titlu executoriu obținut potrivit procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În aceste condiții, pronunțarea de către instanță a unei noi dispoziții de obligare a autorității publice competente pentru restituirea efectivă a imobilului este lipsită de interes. S-a reținut astfel că r eclamanții-apelanți, au la dispoziție calea executării silite pentru valorificarea obligației stabilite prin hotărârea judecătorească, în condițiile în care autoritatea publică tergiversează sau refuză executarea acesteia, iar nu pronunțarea unei alte hotărâri pe fond. S-a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dispoziția de restituire în natură a unui imobil face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia și având forța probantă a unui înscris autentic constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie.

(Decizia nr. 2872/2007 - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții Ș.N. și Ș.C., solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință admiterea acțiunii. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 1073 C. civ., art. 580 3 C. proc. civ. și art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. În aceeași idee se susține că au epuizat toate mijloacele privind punerea în executare a sentinței civile nr. 361/2005 și respectiv a deciziei civile nr. 8254/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă debitorul obligației nu s-a conformat dispozițiilor din hotărârile judecătorești sus menționate, motiv pentru care rezultă interesul lor în promovarea prezentei acțiuni.

Se mai învederează că hotărârile sus evocate vizează obligarea debitorilor la o faptă personală, care în cauză constă în obligația Primarului Orașului Urlați de a întocmi documentația de restituire în natură a terenului, situație nesusceptibilă de executare silită. O altă critică vizează greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 față de faptul că sentința civilă nr. 361/2005 și respectiv decizia civilă nr. 8254/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu echivalează cu o dispoziție de restituire în natură a imobilului - teren - ci constituie temeiul legal al acțiunii. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Este real că prin sentința civilă nr. 361/2005 a Tribunalului Prahova (lămurită prin Încheierea de ședință din 12 noiembrie 2010 a aceleiași instanțe) modificată prin decizia civilă nr. 8254 din 17 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost anulată în parte Dispoziția nr. 336/2004 a Primarului Orașului Urlați fiind obligat Primarul Orașului Urlați să restituie reclamanților suprafața de 845 m.p. iar pentru restul proprietății s-au dispus măsuri reparatorii prin echivalent. Acțiunea înregistrată la 6 octombrie 2010 vizează obligarea pârâtului la emiterea documentației ce are ca obiect restituirea în natură a suprafeței de 845 m.p. conform hotărârilor judecătorești sus evocate, teren situat în intravilanul localității Urlați și identificat prin raportul de expertiză efectuat de expertul N.N.

în Dosarul nr. 6991/2004, precum și obligarea la punerea în posesie a acestui teren și respectiv obligarea pârâtului la plata unor daune cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive până la executarea sentinței și pe cale de consecință obligarea și la plata unei amenzi civile potrivit art. 580 3 alin. (1) C. proc. civ.

Or, față de obiectul dedus judecății de dispozițiile sentinței civile nr. 361/2005 și respectiv ale deciziei civile nr. 8254/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce constituie pentru reclamanți titlu executoriu privind restituirea în natură a terenului de 845 mp, este de reținut că reclamanții aveau deja un titlu executoriu la data înaintării acțiunii,obținut potrivit procedurii speciale prevăzute de Legea 10/2001 (deja soluționată irevocabil prin hotărârile judecătorești sus evocate) motiv pentru care nu mai poate forma obiect al unei noi acțiuni obținerea unui alt titlu cu același obiect . În aceste condiții, pronunțarea de către instanță a unei noi dispoziții de obligare a autorității publice competente pentru restituirea efectivă a imobilului este într-adevăr lipsită de interes, cum de altfel bine a reținut instanța de apel.

Una din condițiile pentru promovarea unei acțiuni în justiție este aceea ca partea care o exercită să justifice un interes care trebuie să fie personal, legitim, născut și actual. Astfel, cel ce se adresează instanței pentru a-și apăra un drept trebuie să aibă interesul de a proceda astfel, întrucât ceea ce caracterizează din punct de vedere procedural această condiție de exercitare a dreptului la acțiune, e principiul necesității practice a acțiunii, adică ideea că dacă cel interesat n-ar recurge la organele jurisdicționale, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu inevitabil. Legitimitatea interesului presupune astfel ca persoana care formulează o pretenție în justiție să justifice legătura între pretenția concretă formulată și dreptul subiectiv civil afirmat ori situația juridică pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie.

Celelalte condiții vizând interesul - născut, actual, personal și direct - se referă la existența interesului în momentul exercitării dreptului la acțiune, în sensul că neexercitarea acestui drept ar presupune un prejudiciu pentru persoana care omite să-l exercite și respectiv la folosul practic urmărit al celui ce recurge la această formă procedurală. Or, în condițiile în care reclamanții au deja un titlu, hotărârile judecătorești sus evocate, prin care Primarul Orașului Urlați a fost obligat la restituirea în natură a terenului de 845 mp, lipsa interesului în promovarea unei alte acțiuni cu aceeași finalitate este evidentă. Din această perspectivă este de reținut și faptul că hotărârile judecătorești irevocabile prin care persoana notificată a fost obligată în condițiile Legii nr. 10/2001 la restituirea în natură a terenului de 845 mp, reprezintă titlu valabil.

Potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 decizia sau după caz dispoziția de restituire în natură a unui imobil face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. În raport de aceste dispoziții, este de reținut că dacă legiuitorul a înțeles să confere forță executorie și valoare de titlu de proprietate unei dispoziții de restituire emise în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001, cu atât mai mult astfel de efecte trebuie recunoscute hotărârii instanței care a dispus ea însăși restituirea în natură a terenului, ca urmare a efectuării controlului de legalitate al procedurii administrative.

Cum, un atribut al hotărârilor judecătorești îl constituie executorialitatea, partea interesată poate cere executarea silită pentru a obține aducerea la îndeplinire a obligației din titlu executoriu. Contrar susținerilor recurenților, și în cazul obligațiilor de a face intuituu personae, trebuie urmată procedura executării silite, numai în cadrul acesteia putând fi aplicată debitorului amenda civilă prevăzută de art. 580 3 C. proc. civ., sens în care s-a statuat în recurs în interesul legii,de către secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr 3 din 17 ianuarie 2011 publicată în M. Of. al României nr 372 din 27 mai 2011, obligatorie pentru instanțe, conform art. 330 7 alin. (4) C. proc.

civ. Așa fiind, în condițiile în care nici unul din motivele de recurs invocate nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții Ș.N., Ș.C. împotriva deciziei civile nr. 70 din data de 17 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 aprilie 2013.