ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1087/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 5096/115/2006 la Tribunalul Caraș-Severin, reclamantul D.E.A. a contestat Dispoziția nr. 963 din 31 mai 2006 emisă de Primarul municipiului Caransebeș prin care a fost soluționată notificarea vizând restituirea în natură a imobilului teren cu casă și anexe înscris în C.F. 458 Caransebeș nr.top 968/1 de 378 mp, proprietatea bunicilor săi și a solicitat desființarea acesteia, invocând nulitate absolută a dispoziției; obligarea pârâtului Primarul municipiului Caransebeș la emiterea unei noi dispoziții; constatarea în mod expres a lipsei titlului statului asupra imobilului ce a fost abuziv preluat; constatarea în mod expres a nelegalității înscrierii dreptului statului în C.F.

458 și 5007 Caransebeș; constatarea expresă a împrejurării că dreptul statului asupra imobilului nu este înscris în C.F. 5007 Caransebeș, coală ulterior constituită și în care a fost transcris din C.F. 458 imobilul în litigiu, fără a fi transmisă inițial în C.F. 4475 Caransebeș pe numele statului; constatarea în mod expres a nulității absolute pentru nelegalitate a transcrierii imobilului din C.F. 458 Caransebeș în C.F. 5007 Caransebeș; constatarea expresă a păstrării în proprietatea familiei sale a imobilului preluat fără titlu, iar dispoziția trebuia să se refere la C.F. 458 și nu la C.F.

5007, astfel că notificatorului i se cuvin măsuri reparatorii reale pentru cei 180 mp (teren + clădire) din imobil; să se constate expres nelegala înstrăinare a casei și, ulterior, a donației terenului către cumpărător; să se constate expres că notificatorul are drept de opțiune, dacă restituirea în natură nu este posibilă, între măsuri compensatorii (bunuri sau servicii) și propunerea de acordare de despăgubiri, drept de opțiune ce a fost încălcat, astfel că noua dispoziție să respecte dreptul de opțiune. În motivare, reclamantul a arătat că dispoziția este nulă pentru că nu reține sau rețin eronat probele aduse de notificator în susținerea notificării, corespondența și convorbirile purtate de acesta, reiterând susținerile referitoare la C.F.

500 Caransebeș și la titlul statului, și evocând greșita referire la împrejurarea că notificare a fost făcută prin mandatar. A făcut referire la procesul verbal din 23 martie 1968 în care se reține lipsa titlului statului și la sentința civilă nr. 1223/1999 a Judecătoriei Caransebeș. Prin întâmpinare, Primăria municipiului Caransebeș prin primar, a invocat tardivitatea prezentei cereri, iar pe fond a solicitat respingerea ei ca neîntemeiată, cu motivarea că imobilul casă a fost vândută din 1974, iar terenul de 180 mp aparține familie G. La termenul din 15 septembrie 2006, a formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenientul D.Z.A., prin mandatar D.R.D., care contestând aceeași decizie, a solicitat să se constate calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, iar în motivarea cererii a arătat că imobilul teren cu casă în suprafață de 378 mp, nr.top 986/1 înscris în C.F.

458 Caransebeș, transnotat din C.F. 5007, a fost preluat fără titlu valabil de stat, de la autorul său, astfel că statul nu a devenit proprietar al imobilului. A solicitat introducerea în cauză a Statului, prin Ministerul Finanțelor Publice și obligarea acestuia la plata către reclamant și intervenient, cu titlu de despăgubire, a valorii de piață a imobilului casă și teren în suprafață de 180 mp, conform expertizei ce se va efectua. În drept, a invocat dispozițiile art. 49 C. proc. civ. și art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001. La cererea reclamantului și a intervenientului a fost introdus în cauză Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât. Aceeași calitate au invocat ca având-o și Primarul municipiului Caransebeș, Primăria municipiului Caransebeș, Municipiul Caransebeș, prin primar.

Prin înscrisul de la fila 50 dosar, reclamantul și intervenientul au arătat că solicită obligarea în solidar a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiului Caransebeș, prin primar, să le acorde despăgubiri la valoarea reală de piață a imobilului (casă + 180 mp teren), valoare determinată pe bază de expertiză, potrivit standardelor internaționale de evaluare. Prin sentința civilă nr. 979 din 04 mai 2007, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Caransebeș, Primăria municipiului Caransebeș și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice; a anulat Dispoziția nr. 963 din 31 mai 2006 emisă de Primarul municipiului Caransebeș; a obligat pârâtul Primarul municipiului Caransebeș să emită o nouă dispoziție prin care să acorde persoanelor îndreptățite în compensare, pentru imobilul evidențiat în C.F.

5007 Caransebeș, nr. top 968/1, casă cu teren intravilan în suprafață de 180 mp, bunuri sau servicii, sau despăgubiri în valoare de 195.514 lei, cu cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel, față de cererile formulate în cauză și de poziția părților, văzând și probele administrate, înscrisuri și expertiză tehnică, instanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Primăriei municipiului Caransebeș, reținând incidența dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea 10/2001; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Caransebeș iar, pe cale de consecință, a respins ca lipsită de obiect excepția nulității înscrisului intitulat „Precizări". De asemenea, a respins excepția nulității raportului de expertiză întocmit în cauză, față de dispozițiile art. 208 alin. (1) C. proc.

civ. Cu privire la fondul pricinii, instanța a reținut că prin dispoziția contestată a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului evidențiat în C.F. nr. 5007 Caransebeș, nr. top 968/a, casa cu nr. 5/12, în suprafață de 378 mp, formulată de notificatorul D.E.L. (antecesorul reclamantului și al intervenientului ), dar a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin titluri de despăgubire, pentru casă și suprafața de teren de 180 mp, pe suprafața de 198 mp petentul fiind proprietar tabular. Cererea de intervenție în interes propriu formulată de fratele reclamantului, D.Z.A., prin mandatar, a fost admisă, avându-se în vedere că acesta are calitate de moștenitor, conform certificatului de moștenitor nr. 342 din 10 noiembrie 2004, iar notificarea a fost formulată de către antecesorul său.

Cu privire la capetele de cerere formulate de către reclamant și intervenientul în nume propriu, prin care solicită să se constate că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat, că Decretul 712/1966 nu constituie titlu valabil, că imobilul nu a devenit niciodată proprietate de stat, că dreptul de proprietate al antecesorilor nu a fost nicicând desființat, că intabularea dreptului de proprietate al statului asupra imobilului s-a făcut ilegal, fiind astfel lovită de nulitate absolută, tribunalul a reținut că aceste capete de cerere au ca obiect constatarea existenței dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, concomitent cu constatarea inexistenței dreptului de proprietate al statului asupra aceluiași imobil.

Potrivit dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., acțiunea în constatare nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. În speța de față, notificarea depusă de antecesorul reclamantului și intervenientului formulată în baza Legii 10/2001, echivalează cu o acțiune în realizarea dreptului și, de altfel, prin sentința civilă nr. 1223/1999 a Judecătoriei Caransebeș, s-a constatat că terenul în suprafață de 378 mp a fost trecut în proprietatea Statului român fără titlu. Ca atare, tribunalul a apreciat că petitele mai sus menționate sunt inadmisibile, respingându-le în consecință. Prin decizia civilă nr. 505 din 21 noiembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarate de reclamantul-intervenient și pârâtul Primarul municipiului Caransebeș, a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a admis contestația reclamantului și cererea de intervenție și a constatat că imobilul din C.F.

5007 Caransebeș, nr.top 986/1, casă cu teren intravilan în suprafață de 180 mp a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil; au fost respinse în rest cererile formulate. Prin decizia civilă nr. 11 din 23 ianuarie 2008 pronunțată de aceeași instanță a fost admisă cererea de lămurire și completare a dispozitivului deciziei, constatându-se că reclamantul și intervenientul au calitatea de persoane îndreptățite de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001, republicată.

Prin decizia civilă nr. 9312 din 16 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamant, cu consecința casări deciziilor și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că instanța de apel nu a stabilit care este relevanța sentinței civile nr. 1223 din 06 mai 1999 a Judecătorie Constanța, (în realitate, a Judecătoriei Caransebeș), pe care era ținută să o pună în relație cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 9/1974, referitor la casa de locuit și terenul în suprafață de 180 mp aferent casei, și că, în situația în care imobilul nu poate fi restituit în natură, instanța de apel trebuia să stabilească în concret dacă se pot acorda măsuri reparatorii prin compensare cu bunuri sau servicii determinate, acceptate de persoanele îndreptățite, iar, în cazul în care nu se pot determina efectiv aceste bunuri, instanța trebuia să constate, în baza Deciziei XX/2007 a Înaltei Curți de Casație ș Justiție, dreptul acestora la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin decizia civilă nr. 70 din 23 martie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelurile declarate de reclamantul D.E.A., intervenientul în nume propriu D.Z.A., prin mandatar D.R. și pârâta Primăria municipiului Caransebeș prin primar; a schimbat în tot sentința atacată; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, precizată, formulată de reclamantul D.E.A. și cererea de intervenție în interes propriu, precizată, formulată de intervenientul în nume propriu D.Z.A., prin mandatar D.R.; a constatat că imobilul înscris în C.F. 5007 Caransebeș, nr.top 986/1, casă cu teren intravilan în suprafață de 180 mp, a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil; a constatat calitatea reclamantului și a intervenientului în nume propriu de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prevăzute de Legea 10/2001, și a respins în rest cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție în interes propriu.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că prin notificarea formulată în baza Legii 10/2001 și înregistrată sub nr. 483/2001 la Primăria municipiului Caransebeș, autorul D.E.L. a solicitat restituirea în natură a imobilului teren și construcții înscris în C.F. 458 Caransebeș, nr. top 986/1, în suprafață totală de 378 mp, imobil preluat nelegal de stat în baza Decretului nr. 712/1966, transcris în C.F. 5007 Caransebeș. Acest imobil a fost, nelegal, înstrăinat în baza Legii nr. 4/1973. Notificatorul a învederat că imobilul a fost preluat de la părinții săi și că notificarea nu vizează suprafața de 198 mp, întrucât dreptul său de proprietate asupra acestei suprafețe a fost înscris deja în cartea funciară în baza sentinței civile nr. 1223/1999 a Judecătoriei Caransebeș.

Cuantumul prejudiciului cauzat prin preluarea imobilul a fost evaluat la 800.000 dolari USA. Prin Dispoziția nr. 963 din 31 mai 2006, Primarul municipiului Caransebeș a respins cererea de restituire în natură a imobilului reținând că petentul este proprietar tabular al suprafeței de 198 mp din teren și că restul terenului și casa au fost înstrăinate în baza Legii ne. 4/1973. Prin aceeași dispoziție au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent prin titluri de despăgubire, potrivit Titlului VII, în condițiile procedurii prevăzute la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul (casă și teren) înscris în C.F. 5007 Caransebeș, nr. top 986/1 de 180 mp nerestituit.

Dispoziția a fost atacată în instanță de reclamant și de intervenientul în interes propriu, inclusiv sub aspectul modalității de dezdăunare pentru prejudiciul cauzat prin preluarea abuzivă a imobilului, instanța reținând, în primul rând, că o serie de aspecte invocate în cauză nu au fost contestate. Astfel, nu s-a contestat calitatea reclamantului și a intervenientului de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum este definită noțiunea de persoană îndreptățită de art. 4 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data emiterii dispoziției. De asemenea, nu s-au contestat preluarea imobilului de la antecesorii apelanților - persoane fizice, transcrierea în altă carte funciară, vânzarea imobilului astfel preluat în baza Legii nr. 4/1973 și nici restituirea către notificator a suprafeței de 198 mp din teren în baza unei hotărâri judecătorești.

S-a reținut, că, pe parcursul judecății, reclamantul și intervenientul s-au arătat de acord cu modalitatea de reparare a prejudiciului în forma stabilită prin dispoziție, respectiv acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin titluri de despăgubire în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; că instanța a avut în vedere poziția procesuală a apelanților - persoane fizice exprimată în cadrul judecării în apel în primul ciclu procesual, (filele 41, 59, 64 dosar 5096/115/2006 al Curții de Apel Timișoara), potrivit căreia aceștia au fost de acord cu modalitatea stabilită prin dispoziție și cu stabilirea cuantumului despăgubirilor în condițiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, și că intervenientul nu a declarat recurs împotriva deciziei nr. 505 din 21 noiembrie 2007, iar reclamantul, pe calea recursului, nu a criticat decizia prin prisma modalității de reparare a prejudiciului.

Persoanele îndreptățite au contestat valabilitatea preluării imobilului înscris în C.F. 458 Caransebeș, nr. top 968/1, în suprafață de 378 mp, situat în Caransebeș, în baza Decretului nr.712/1966. În ceea ce privește fondul susținerilor reclamantului și intervenientului, instanța a avut în vedere că, în sensul art. 6 din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului statului sau al unităților administrativ teritoriale presupune concordanța titlului cu prevederile Constituției, ale tratatelor internaționale la care România era parte și ale legilor în vigoare la data constituirii titlului. Or, susmenționatul decret opera retroactiv, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 1 C. civ., iar aplicarea sa, cu consecința preluării discreționare a bunurilor, era contrară dispozițiilor art. 36 alin. (1) din Constituția României, art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 480, art. 481 C. civ.

În consecință, instanța de apel a concluzionat că imobilul a trecut în proprietatea statului în lipsa unui titlu valabil, că lipsa titlului statului a fost reținută și prin sentința civilă nr. 1223 din 06 mai 1999 pronunțată de Judecătorie Caransebeș, în dosarul nr. 790/R/C/1999, însă doar cu privire terenul de 378 mp, (fila 29 dosar fond), din care suprafața de 198 mp fost înscrisă în cartea funciară ca având proprietar pe notificator (filele 9, 27 dosar fond). Astfel, cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție vizează măsurile dispuse în baza Legii 10/2001, ca urmare a notificării formulate în baza acestui act normativ.

Or, art. 9 din Legea nr. 10/2001,în forma de la data emiterii dispoziției, prevedea că imobilele se restituie în starea în care se află la data cererii (de restituire), pe de o parte, iar, pe de altă parte, nici notificatorul și nici succesorii acestuia nu au solicitat restabilirea situației anterioare a imobilului în sensul radierii acestuia din C.F. 5007 și reînscrierii sale în cartea funciară inițială. S-a mai reținut, că indiferent de măsura reparatorie luată (restituire în natură sau prin echivalent), o asemenea operațiune de carte funciară ar fi lipsită de interes, întrucât apelanții - persoane fizice nu au susținut și dovedit în ce constă interesul concret al efectuării operațiunii.

În ceea ce privește înstrăinarea imobilului, instanța a reținut că edificatul a fost dobândit de actualii proprietari de carte funciară prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 12 (și nu 9)/1974 încheiat în baza Legii nr. 4/1973, aceștia înscriindu-și dreptul de proprietate inclusiv în baza titlului de proprietate nr. 16/1976. Pe de altă parte, terenul în suprafață de 180 mp (solicitat prin notificare), a fost atribuit proprietarilor construcției prin Ordinul nr. 82/1998 al Prefecturii Caraș-Severin ( fila 32 dosar primă instanță). S-a mai reținut, că prima instanță a admis în parte cererile cu care a fost sesizată, soluția la care a ajuns fiind cuprinsă în dispozitivul acesteia și cum considerentele hotărârii fac referire la natura pricinii, iar motivarea se regăsește tot în această parte a hotărârii, criticile aduse dispozitivului hotărârii sub aceste aspecte au fost apreciate ca nefondate.

Criticile vizând minuta hotărârii au fost constatate ca neîntemeiate, cu motivarea că aceasta este conformă dispozițiilor art. 258 alin. (1) C. proc. civ., și că, contrar susținerilor reclamantului-apelant, încheierile de amânare a pronunțării fac parte din hotărârea dată, având natura de practica a acestei hotărâri. Pronunțarea hotărârii a fost amânată la 13 aprilie 2007 la cererea reclamantului, iar ulterior, în baza art. 260 1 C. proc. civ., la 04 mai 2007. Chiar dacă instanța nu s-a referit la faptul depunerii de către reclamant a concluziilor scrise, acesta nu a indicat în mod concret în ce constă vătămarea drepturilor sale procesuale în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel că și aceste critici au fost apreciat ca fiind nefondate.

La data la care antecesorul apelanților - persoane fizice a formulat notificarea la 12 noiembrie 2001, Legea nr. 10/2001 prevedea că în cazul notificărilor adresate primăriilor, dispoziția motivată se emite de primar [art. 20 alin. (1), (3)], iar, la data adoptării Legii nr. 10/2001, Legea nr. 215/2001 prevedea că primăria este o structură funcțională cu activitate permanentă (art. 91), astfel că legiuitorul a înțeles să atribuie acestei structuri calitatea de persoană notificată în situații de natura celei deduse judecății, dispunând expres în acest sens. În aceste condiții, criticile aduse de reclamant reținerii calității procesual pasive a Primăriei Caransebeș au fost apreciate ca nefondate, cu atât mai mult cu cât primarul, emitent al dispoziției, făcea și face parte din această structură funcțională, potrivit art. 91 din Legea nr. 215/2001 în forma în vigoare la data notificării și, respectiv, art. 77 din lege la data pronunțării sentinței apelate.

Pentru aceleași considerente, văzând și limitele caracterului devolutiv al căii de atac cu care instanța a fost sesizată, au fost respinse susținerile reclamantului vizând calitatea procesuală a Consiliului Local Caransebeș și afirmata nelegalitate a dispozițiilor primei instanțe cu privire la precizările depuse de acest pârât. Celelalte critici ale reclamantului-apelant cu caracter general vizând măsurile dispuse de instanță, înscrisurile depuse la dosar, tehnica de redactare a încheierilor de ședință și a sentinței, au fost apreciate ca nefondate, cu motivarea că, prin ele însele, nu se constituie în temeiuri de schimbare a hotărârii apelate.

Pe de altă parte, criticile aduse raportului de expertiză privind stabilirea cuantumului despăgubirilor, au fost apreciate ca rămase fără obiect, dată fiind însușirea de către reclamant și intervenient a reținerii prin dispoziția contestată a incidenței normelor procedurii speciale de despăgubire reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Celelalte cereri formulate de reclamantul-apelant pe calea concluziilor scrise au fost apreciate ca având natura unor cereri noi în sensul art. 294 C. proc. civ., raportat la art. 315 C. proc. civ., astfel că nu au fost reținute.

Nu a fost reținută nici excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, câtă vreme, după nelegala preluare a imobilului de la antecesorii apelanților - persoane fizice, acesta a fost intabulat în favoarea Statului Român, iar construcția a fost înstrăinată în baza Legii nr. 4/1973, care reglementa (și) vânzarea locuințelor din fondul de stat, astfel că dispozițiile art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 sunt incidente în cauză. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul D.E.A. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate. Prin recursul său, reclamantul D.E.A., indicând art. 304 pct. 6-9 C. proc.

civ., a arătat că dispozitivul hotărârii atacate ignoră nelegala soluționare a lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Caransebeș; că nu califică cauza și nu precizează toate părțile procesului, fapt ce exclude posibilitatea executării silită; că acesta „conține” o vădită depășire a atribuțiilor legale ale instanței, în sensul că, deși prin motivele de apel a solicitat modificarea în parte a sentinței apelate, instanța de apel a schimbat în tot sentința apelată; că instanța nu soluționează „ toate capetele de cerere” cu care instanța de apel a fost sesizată.

S-a mai arătat, că dispozitivul deciziei recurate cuprinde o inexplicabilă contradicție, în sensul că admite apelul său, precum și apelul primăriei, deși aceasta din urmă solicitase respingerea apelului reclamantului; că acesta nu prezintă măsurile reparatorii la care este îndreptățit și că prin acesta nu s-a soluționat cererea de obligare la cheltuieli de judecată suportate pentru efectuarea expertizei tehnice judiciare, care s-a dovedit a fi inutilă datorită practicii judiciare în acest sens a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, s-a arătat că în mod greșit instanța de apel a reținut în considerentele deciziei recurate preferința expresă a reclamantului pentru despăgubiri, în timp ce aceasta a fost doar opțional exprimată; că reclamantul pe „calea recursului” nu ar fi criticat decizia strict prin prisma modalității de reparare a prejudiciului, deși prin „recurs” a solicitat modificarea hotărârii „aproape sub toate aspectele”, și că s-a reținut, că „în al doilea rând, nici notificatorul și nici succesorii acestuia nu au solicitat restabilirea situației anterioare a imobilului, în sensul radierii acestuia din C.F. 5007 și reînscrierii sale în cartea funciară inițială”, deși s-a cerut constat instanțelor stabilirea lipsei titlului statului privitor la imobilul în litigiu, cu toate efectele juridice ale acestui aspect, respectiv, restituirea în natură a imobilului.

Celelalte critici formulate de reclamant vizează neanalizarea de către instanța de apel a probelor administrate, și că instanța, deși era obligată să respecte întrutotul „indicațiile” instanței de recurs, a considerat total neîntemeiată analizarea concretă a unor aspecte juridice rezultate din constatările instanței de fond, apreciind că reclamantul ar fi formulat cereri noi, care nu pot fi reținute. Prin recursul său, Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, indicând art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, putea fi chemat în judecată de către persoana îndreptățită dacă nu se cunoștea unitatea deținătoare a imobilului sau dacă nu a primit niciun răspuns din partea primăriei în termenul prevăzut de lege și că Ministerul Finanțelor Publice nu are competența, în temeiul Legii nr. 10/2001, să emită sau să modifice dispoziții, iar măsurile reparatorii se acordă de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor. În ședința publică din 10 februarie 2011, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice, pentru Statul Român, excepție întemeiată pentru următoarele considerente : Potrivit art. 301 C. proc.

civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune astfel. Recurentului-pârât i s-a comunicat hotărârea recurată la 17 mai 2010, conform procesului-verbal încheiat cu ocazia comunicării, fila 53 doar apel, iar recursul nu a fost declarat în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., ce s-a împlinit la 2 iunie 2010, ci, peste termenul legal, la 3 iunie 2010. Or, potrivit dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Câtă vreme pârâtul nu a invocat o împrejurare mai presus de voința sa, care să-l fi împiedicat să declare recursul în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., se constată că recursul declarat de acesta, cu depășirea termenului legal, este sancționat cu tardivitatea, astfel că instanța, fără a mai analiza criticile formulate de recurentul-pârât, va dispune respingerea recursului acestuia, în consecință. Examinând decizia în limita criticilor formulate de reclamantul D.E.A., ce permite încadrarea în art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., de către instanță, se constată următoarele: Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere „când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ.”. Criticile formulate de recurentul-reclamant, potrivit cărora, prin dispozitivul deciziei recurate nu s-a calificat cauza, și nici nu s-au precizat toate părțile procesului, fapt ce exclude posibilitatea executării silite, că acesta cuprinde o contradicție în sensul că admite apelul său, precum și apelul primăriei, deși aceasta din urmă solicitase respingerea apelului reclamantului, că nu precizează măsurile reparatorii la care este îndreptățit, că nu soluționează cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată suportate pentru efectuarea expertizei, și că greșit a fost schimbată în tot sentința apelată, deși reclamantul a solicitat modificarea sentinței apelate numai în parte, sunt nefondate.

Astfel, deși nu se arată expres, recurentul-reclamant critică decizia recurată ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 258 (1) C. proc. civ., potrivit cărora „după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi, de îndată, dispozitivul hotărârii care se va semna, sub sancțiunea nulității, de către judecători și în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în minoritate”. Or, recurentul-reclamant nu invocă prin criticile formulate vreuna din împrejurările care atrag nulitatea dispozitivului deciziei recurate și nici neconcordanța acestuia cu minuta întocmită cu ocazia deliberărilor, ci invocă necesitatea unor lămuriri cu privire la întinderea sau aplicarea titlului executor, precum și nepronunțarea instanței asupra unui capăt de cerere accesoriu, care nu se pot realiza pe calea recursului, ci prin intermediul altor căi procedurale.

Critica întemeiată pe dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora instanța de apel nu a soluționat „toate capetele de cerere cu a fost sesizată”, este nefondată, întrucât, pe de o parte, se constată că decizia recurată este motivată în fapt și în drept, răspunzând motivat tuturor criticilor formulate de apelanți, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea recursului, iar, pe de altă parte, deși invocă implicit pronunțarea deciziei recurate cu încălcarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., respectiv că instanța de apel nu a răspuns motivat tuturor criticilor formulate, reclamantul nu a arătat care sunt acele motive de apel formulate de acesta și pe care instanța de apel nu le-a analizat.

Criticile întemeiate pe dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt, de asemenea, nefondate, pentru cele ce succed: Susținând că instanța de apel era obligată să respecte, întrutotul, „indicațiile” instanței de recurs și că greșit a considerat total neîntemeiată analizarea unor aspecte juridice rezultând din constatările instanței de fond, apreciind că reclamantul a formulat cereri noi în apel, care nu pot fi reținute, recurentul-reclamant critică implicit pronunțarea deciziei cu aplicarea greșită a prevederilor art. 315 C. proc. civ. și a art. 294 C. proc. civ.

Aceste criticii sunt nefondate, întrucât instanța de recurs, în primul ciclu procesual, a dezlegat obligatoriu necesitatea stabilirii de către instanța de apel a relevanței sentinței civile nr. 1223 din 6 mai 1999 a Judecătoriei Caransebeș, ce privea terenul a cărui restituire se solicită în prezenta cauză, precum și, în măsura în care restituirea în natură a imobilului în litigiu nu este posibilă, stabilirea în concret a măsurilor reparatorii la care reclamantului și intervenientul sunt îndreptățiți. Aceste dezlegări au fost obligatorii pentru instanța de apel și în aceste limite s-a rejudecat cauza în al doilea ciclu procesual, fără a fi încălcate prevederile art. 315 C. proc. civ.

De asemenea, nu se poate primi susținerea recurentului în sensul că instanța de apel a ignorat nelegala soluționarea a lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Caransebeș, câtă vreme, prin hotărârea judecătorească, obligatorie pentru instanța de trimitere, s-a stabilit necesitatea rejudecării apelurilor declarate împotriva sentinței primei instanțe, inclusiv a apelului pârâtei Primăria municipiului Caransebeș, iar prin motivele de apel în primul ciclu procesual, reclamantul nu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte.

În rejudecarea litigiului, ținând seama de precizarea reclamantului făcută la termenul din 27 octombrie 2006, în sensul că solicită despăgubiri în echivalent bănesc, s-a stabilit că imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură și că reclamantul și intervenientul sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, stabilite prin dispoziția contestată, iar cuantumul despăgubirilor se va stabili în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate pe care se întemeiază soluția dată de instanța de apel, și care fac corp comun cu dispozitivul acesteia. Celelalte critici formulate de recurentul-reclamant, privind fondul litigiului, ce se întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., sunt nefondate, întrucât legal a apreciat instanța că imobilul înscris în C.F. 5007 Caransebeș, nr. top 98611, casă cu teren intravilan în suprafață de 180 mp nu pot fi restituite în natură reclamantului și intervenientului nefiind liber în accepțiunea Legii nr. 10/2001, astfel că aceștia sunt îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, chiar dacă aceștia niciodată nu ar fi renunțat la solicitarea de restituire în natură a imobilului. Criticile privind neanalizarea de către instanța de apel a probelor administrate nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. din actuala reglementare, iar sancțiunea este aceea a neanalizării lor.

Pentru considerentele expuse, instanța va respinge ca tardiv recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, iar, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.E.A. împotriva deciziei nr. 70 din 23 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caraș-Severin împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.