ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1087/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1087/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 5096/115/2006

la Tribunalul Caraș-Severin, reclamantul D.E.A. a contestat Dispoziția nr. 963

din 31 mai 2006 emisă de Primarul municipiului Caransebeș prin care a fost

soluționată notificarea vizând restituirea în natură a imobilului teren cu casă

și anexe înscris în C.F. 458 Caransebeș nr.top 968/1 de 378 mp, proprietatea

bunicilor săi și a solicitat desființarea acesteia, invocând nulitate absolută

a dispoziției; obligarea pârâtului Primarul municipiului Caransebeș la emiterea

unei noi dispoziții; constatarea în mod expres a lipsei titlului statului

asupra imobilului ce a fost abuziv preluat; constatarea în mod expres a

nelegalității înscrierii dreptului statului în C.F. 458 și 5007 Caransebeș;

constatarea expresă a împrejurării că dreptul statului asupra imobilului nu

este înscris în C.F. 5007 Caransebeș, coală ulterior constituită și în care a

fost transcris din C.F. 458 imobilul în litigiu, fără a fi transmisă inițial în

C.F. 4475 Caransebeș pe numele statului; constatarea în mod expres a nulității

absolute pentru nelegalitate a transcrierii imobilului din C.F. 458 Caransebeș

în C.F. 5007 Caransebeș; constatarea expresă a păstrării în proprietatea

familiei sale a imobilului preluat fără titlu, iar dispoziția trebuia să se

refere la C.F. 458 și nu la C.F. 5007, astfel că notificatorului i se cuvin

măsuri reparatorii reale pentru cei 180 mp (teren + clădire) din imobil; să se

constate expres nelegala înstrăinare a casei și, ulterior, a donației terenului

către cumpărător; să se constate expres că notificatorul are drept de opțiune,

dacă restituirea în natură nu este posibilă, între măsuri compensatorii (bunuri

sau servicii) și propunerea de acordare de despăgubiri, drept de opțiune ce a

fost încălcat, astfel că noua dispoziție să respecte dreptul de opțiune.

În motivare, reclamantul a arătat că

dispoziția este nulă pentru că nu reține sau rețin eronat probele aduse de

notificator în susținerea notificării, corespondența și convorbirile purtate de

acesta, reiterând susținerile referitoare la C.F. 500 Caransebeș și la titlul statului,

și evocând greșita referire la împrejurarea că notificare a fost făcută prin

mandatar.

A făcut referire la procesul verbal

din 23 martie 1968 în care se reține lipsa titlului statului și la sentința

civilă nr. 1223/1999 a Judecătoriei Caransebeș.

Prin întâmpinare, Primăria municipiului

Caransebeș prin primar, a invocat tardivitatea prezentei cereri, iar pe fond a

solicitat respingerea ei ca neîntemeiată, cu motivarea că imobilul casă a fost

vândută din 1974, iar terenul de 180 mp aparține familie G.

La termenul din 15 septembrie 2006,

a formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenientul D.Z.A., prin

mandatar D.R.D., care contestând aceeași decizie, a solicitat să se constate

calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, iar în motivarea cererii

a arătat că imobilul teren cu casă în suprafață de 378 mp, nr.top 986/1 înscris

în C.F. 458 Caransebeș, transnotat din C.F. 5007, a fost preluat fără titlu valabil de stat, de la autorul său, astfel că statul nu a devenit

proprietar al imobilului. A solicitat introducerea în cauză a Statului, prin

Ministerul Finanțelor Publice și obligarea acestuia la plata către reclamant și

intervenient, cu titlu de despăgubire, a valorii de piață a imobilului casă și

teren în suprafață de 180 mp, conform expertizei ce se va efectua.

În drept, a invocat dispozițiile

art. 49 C. proc. civ. și art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001.

La cererea reclamantului și a

intervenientului a fost introdus în cauză Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, în calitate de pârât. Aceeași calitate au invocat ca

având-o și Primarul municipiului Caransebeș, Primăria municipiului Caransebeș, Municipiul

Caransebeș, prin primar.

Prin înscrisul de la fila 50 dosar,

reclamantul și intervenientul au arătat că solicită obligarea în solidar a Statului

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiului Caransebeș, prin primar,

să le acorde despăgubiri la valoarea reală de piață a imobilului (casă + 180 mp

teren), valoare determinată pe bază de expertiză, potrivit standardelor

internaționale de evaluare.

Prin sentința civilă nr. 979 din 04 mai

2007, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea și cererea de

intervenție în interes propriu, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului

Caransebeș, Primăria municipiului Caransebeș și Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice; a anulat Dispoziția nr. 963 din 31 mai 2006 emisă de

Primarul municipiului Caransebeș; a obligat pârâtul Primarul municipiului

Caransebeș să emită o nouă dispoziție prin care să acorde persoanelor

îndreptățite în compensare, pentru imobilul evidențiat în C.F. 5007 Caransebeș,

nr. top 968/1, casă cu teren intravilan în suprafață de 180 mp, bunuri sau

servicii, sau despăgubiri în valoare de 195.514 lei, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, față de

cererile formulate în cauză și de poziția părților, văzând și probele

administrate, înscrisuri și expertiză tehnică, instanța a respins excepția

lipsei calității procesual pasive a Primăriei municipiului Caransebeș, reținând

incidența dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea 10/2001; a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Caransebeș iar, pe cale de

consecință, a respins ca lipsită de obiect excepția nulității înscrisului intitulat

„Precizări".

De asemenea, a respins excepția

nulității raportului de expertiză întocmit în cauză, față de dispozițiile art. 208

alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la fondul pricinii,

instanța a reținut că prin dispoziția contestată a fost respinsă cererea de

restituire în natură a imobilului evidențiat în C.F. nr. 5007 Caransebeș, nr. top

968/a, casa cu nr. 5/12, în suprafață de 378 mp, formulată de notificatorul D.E.L.

(antecesorul reclamantului și al intervenientului ), dar a dispus acordarea de

măsuri reparatorii în echivalent prin titluri de despăgubire, pentru casă și

suprafața de teren de 180 mp, pe suprafața de 198 mp petentul fiind proprietar

tabular.

Cererea de intervenție în interes

propriu formulată de fratele reclamantului, D.Z.A., prin mandatar, a fost

admisă, avându-se în vedere că acesta are calitate de moștenitor, conform

certificatului de moștenitor nr. 342 din 10 noiembrie 2004, iar notificarea a

fost formulată de către antecesorul său.

Cu privire la capetele de cerere

formulate de către reclamant și intervenientul în nume propriu, prin care

solicită să se constate că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat,

că Decretul 712/1966 nu constituie titlu valabil, că imobilul nu a devenit niciodată

proprietate de stat, că dreptul de proprietate al antecesorilor nu a fost

nicicând desființat, că intabularea dreptului de proprietate al statului asupra

imobilului s-a făcut ilegal, fiind astfel lovită de nulitate absolută,

tribunalul a reținut că aceste capete de cerere au ca obiect constatarea

existenței dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, concomitent

cu constatarea inexistenței dreptului de proprietate al statului asupra

aceluiași imobil.

Potrivit dispozițiilor art. 111 C.

proc. civ., acțiunea în constatare nu poate fi primită dacă partea poate cere

realizarea dreptului.

În speța de față, notificarea depusă

de antecesorul reclamantului și intervenientului formulată în baza Legii

10/2001, echivalează cu o acțiune în realizarea dreptului și, de altfel, prin

sentința civilă nr. 1223/1999 a Judecătoriei Caransebeș, s-a constatat că

terenul în suprafață de 378 mp a fost trecut în proprietatea Statului român

fără titlu.

Ca atare, tribunalul a apreciat că

petitele mai sus menționate sunt inadmisibile, respingându-le în consecință.

Prin decizia civilă nr. 505 din 21

noiembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarate de reclamantul-intervenient

și pârâtul Primarul municipiului Caransebeș, a schimbat în tot hotărârea

atacată, în sensul că a admis contestația reclamantului și cererea de

intervenție și a constatat că imobilul din C.F. 5007 Caransebeș, nr.top 986/1, casă

cu teren intravilan în suprafață de 180 mp a fost preluat de Statul Român fără

titlu valabil; au fost respinse în rest cererile formulate.

Prin decizia civilă nr. 11 din 23

ianuarie 2008 pronunțată de aceeași instanță a fost admisă cererea de lămurire

și completare a dispozitivului deciziei, constatându-se că reclamantul și

intervenientul au calitatea de persoane îndreptățite de a beneficia de măsurile

reparatorii prevăzute de Legea 10/2001, republicată.

Prin decizia civilă nr. 9312 din 16

noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat

de reclamant, cu consecința casări deciziilor și trimiterii cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță, reținând că instanța de apel nu a stabilit care

este relevanța sentinței civile nr. 1223 din 06 mai 1999 a Judecătorie

Constanța, (în realitate, a Judecătoriei Caransebeș), pe care era ținută să o

pună în relație cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 9/1974, referitor la

casa de locuit și terenul în suprafață de 180 mp aferent casei, și că, în

situația în care imobilul nu poate fi restituit în natură, instanța de apel

trebuia să stabilească în concret dacă se pot acorda măsuri reparatorii prin

compensare cu bunuri sau servicii determinate, acceptate de persoanele

îndreptățite, iar, în cazul în care nu se pot determina efectiv aceste bunuri, instanța

trebuia să constate, în baza Deciziei XX/2007 a Înaltei Curți de Casație ș

Justiție, dreptul acestora la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin decizia civilă nr. 70 din 23

martie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelurile

declarate de reclamantul D.E.A., intervenientul în nume propriu D.Z.A., prin

mandatar D.R. și pârâta Primăria municipiului Caransebeș prin primar; a

schimbat în tot sentința atacată; a admis, în parte, cererea de chemare în

judecată, precizată, formulată de reclamantul D.E.A. și cererea de intervenție

în interes propriu, precizată, formulată de intervenientul în nume propriu D.Z.A.,

prin mandatar D.R.; a constatat că imobilul înscris în C.F. 5007 Caransebeș,

nr.top 986/1, casă cu teren intravilan în suprafață de 180 mp, a fost preluat

de Statul Român fără titlu valabil; a constatat calitatea reclamantului și a

intervenientului în nume propriu de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii

prevăzute de Legea 10/2001, și a respins în rest cererea de chemare în judecată

și cererea de intervenție în interes propriu.

Pentru a dispune astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, că prin notificarea formulată în baza Legii 10/2001

și înregistrată sub nr. 483/2001 la Primăria municipiului Caransebeș, autorul D.E.L.

a solicitat restituirea în natură a imobilului teren și construcții înscris în C.F.

458 Caransebeș, nr. top 986/1, în suprafață totală de 378 mp, imobil preluat

nelegal de stat în baza Decretului nr. 712/1966, transcris în C.F. 5007

Caransebeș. Acest imobil a fost, nelegal, înstrăinat în baza Legii nr. 4/1973.

Notificatorul a învederat că

imobilul a fost preluat de la părinții săi și că notificarea nu vizează

suprafața de 198 mp, întrucât dreptul său de proprietate asupra acestei

suprafețe a fost înscris deja în cartea funciară în baza sentinței civile nr. 1223/1999

a Judecătoriei Caransebeș.

Cuantumul prejudiciului cauzat prin

preluarea imobilul a fost evaluat la 800.000 dolari USA.

Prin Dispoziția nr. 963 din 31 mai 2006,

Primarul municipiului Caransebeș a respins cererea de restituire în natură a

imobilului reținând că petentul este proprietar tabular al suprafeței de 198 mp

din teren și că restul terenului și casa au fost înstrăinate în baza Legii ne. 4/1973.

Prin aceeași dispoziție au fost

acordate măsuri reparatorii în echivalent prin titluri de despăgubire, potrivit

Titlului VII, în condițiile procedurii prevăzute la art. 16 alin. (2) din Legea

nr. 247/2005, pentru imobilul (casă și teren) înscris în C.F. 5007 Caransebeș,

nr. top 986/1 de 180 mp nerestituit.

Dispoziția a fost atacată în

instanță de reclamant și de intervenientul în interes propriu, inclusiv sub

aspectul modalității de dezdăunare pentru prejudiciul cauzat prin preluarea

abuzivă a imobilului, instanța reținând, în primul rând, că o serie de aspecte

invocate în cauză nu au fost contestate.

Astfel, nu s-a contestat calitatea

reclamantului și a intervenientului de persoane îndreptățite la acordarea de

măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum este definită noțiunea

de persoană îndreptățită de art. 4 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data emiterii dispoziției.

De asemenea, nu s-au contestat

preluarea imobilului de la antecesorii apelanților - persoane fizice,

transcrierea în altă carte funciară, vânzarea imobilului astfel preluat în baza

Legii nr. 4/1973 și nici restituirea către notificator a suprafeței de 198 mp

din teren în baza unei hotărâri judecătorești.

S-a reținut, că, pe parcursul

judecății, reclamantul și intervenientul s-au arătat de acord cu modalitatea de

reparare a prejudiciului în forma stabilită prin dispoziție, respectiv acordarea

de măsuri reparatorii în echivalent prin titluri de despăgubire în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005; că instanța a avut în vedere poziția

procesuală a apelanților - persoane fizice exprimată în cadrul judecării în

apel în primul ciclu procesual, (filele 41, 59, 64 dosar 5096/115/2006 al

Curții de Apel Timișoara), potrivit căreia aceștia au fost de acord cu

modalitatea stabilită prin dispoziție și cu stabilirea cuantumului

despăgubirilor în condițiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, și

că intervenientul nu a declarat recurs împotriva deciziei nr. 505 din 21

noiembrie 2007, iar reclamantul, pe calea recursului, nu a criticat decizia

prin prisma modalității de reparare a prejudiciului.

Persoanele îndreptățite au contestat

valabilitatea preluării imobilului înscris în C.F. 458 Caransebeș, nr. top

968/1, în suprafață de 378 mp, situat în Caransebeș, în baza Decretului

nr.712/1966.

În ceea ce privește fondul susținerilor

reclamantului și intervenientului, instanța a avut în vedere că, în sensul art.

6 din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului statului sau al unităților

administrativ teritoriale presupune concordanța titlului cu prevederile Constituției,

ale tratatelor internaționale la care România era parte și ale legilor în vigoare

la data constituirii titlului.

Or, susmenționatul decret opera

retroactiv, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 1 C. civ., iar aplicarea

sa, cu consecința preluării discreționare a bunurilor, era contrară

dispozițiilor art. 36 alin. (1) din Constituția României, art. 17 din Declarația

Universală a Drepturilor Omului și art. 480, art. 481 C. civ.

În consecință, instanța de apel a

concluzionat că imobilul a trecut în proprietatea statului în lipsa unui titlu

valabil, că lipsa titlului statului a fost reținută și prin sentința civilă nr.

1223 din 06 mai 1999 pronunțată de Judecătorie Caransebeș, în dosarul nr. 790/R/C/1999,

însă doar cu privire terenul de 378 mp, (fila 29 dosar fond), din care

suprafața de 198 mp fost înscrisă în cartea funciară ca având proprietar pe

notificator (filele 9, 27 dosar fond).

Astfel, cererea de chemare în

judecată și cererea de intervenție vizează măsurile dispuse în baza Legii

10/2001, ca urmare a notificării formulate în baza acestui act normativ.

Or, art. 9 din Legea nr. 10/2001,în

forma de la data emiterii dispoziției, prevedea că imobilele se restituie în

starea în care se află la data cererii (de restituire), pe de o parte, iar, pe

de altă parte, nici notificatorul și nici succesorii acestuia nu au solicitat

restabilirea situației anterioare a imobilului în sensul radierii acestuia din C.F.

5007 și reînscrierii sale în cartea funciară inițială.

S-a mai reținut, că indiferent de

măsura reparatorie luată (restituire în natură sau prin echivalent), o asemenea

operațiune de carte funciară ar fi lipsită de interes, întrucât apelanții -

persoane fizice nu au susținut și dovedit în ce constă interesul concret al

efectuării operațiunii.

În ceea ce privește înstrăinarea

imobilului, instanța a reținut că edificatul a fost dobândit de actualii

proprietari de carte funciară prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 12 (și

nu 9)/1974 încheiat în baza Legii nr. 4/1973, aceștia înscriindu-și dreptul de

proprietate inclusiv în baza titlului de proprietate nr. 16/1976.

Pe de altă parte, terenul în

suprafață de 180 mp (solicitat prin notificare), a fost atribuit proprietarilor

construcției prin Ordinul nr. 82/1998 al Prefecturii Caraș-Severin ( fila 32

dosar primă instanță).

S-a mai reținut, că prima instanță a

admis în parte cererile cu care a fost sesizată, soluția la care a ajuns fiind

cuprinsă în dispozitivul acesteia și cum considerentele hotărârii fac referire

la natura pricinii, iar motivarea se regăsește tot în această parte a

hotărârii, criticile aduse dispozitivului hotărârii sub aceste aspecte au fost

apreciate ca nefondate.

Criticile vizând minuta hotărârii au

fost constatate ca neîntemeiate, cu motivarea că aceasta este conformă

dispozițiilor art. 258 alin. (1) C. proc. civ., și că, contrar susținerilor

reclamantului-apelant, încheierile de amânare a pronunțării fac parte din

hotărârea dată, având natura de practica a acestei hotărâri. Pronunțarea

hotărârii a fost amânată la 13 aprilie 2007 la cererea reclamantului, iar

ulterior, în baza art. 260

1

C. proc. civ., la 04 mai 2007.

Chiar dacă instanța nu s-a referit

la faptul depunerii de către reclamant a concluziilor scrise, acesta nu a

indicat în mod concret în ce constă vătămarea drepturilor sale procesuale în

sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel că și aceste critici au fost

apreciat ca fiind nefondate.

La data la care antecesorul

apelanților - persoane fizice a formulat notificarea la 12 noiembrie 2001,

Legea nr. 10/2001 prevedea că în cazul notificărilor adresate primăriilor,

dispoziția motivată se emite de primar [art. 20 alin. (1), (3)], iar, la data

adoptării Legii nr. 10/2001, Legea nr. 215/2001 prevedea că primăria este o

structură funcțională cu activitate permanentă (art. 91), astfel că legiuitorul

a înțeles să atribuie acestei structuri calitatea de persoană notificată în

situații de natura celei deduse judecății, dispunând expres în acest sens.

În aceste condiții, criticile aduse

de reclamant reținerii calității procesual pasive a Primăriei Caransebeș au

fost apreciate ca nefondate, cu atât mai mult cu cât primarul, emitent al

dispoziției, făcea și face parte din această structură funcțională, potrivit art.

91 din Legea nr. 215/2001 în forma în vigoare la data notificării și,

respectiv, art. 77 din lege la data pronunțării sentinței apelate.

Pentru aceleași considerente, văzând

și limitele caracterului devolutiv al căii de atac cu care instanța a fost

sesizată, au fost respinse susținerile reclamantului vizând calitatea procesuală

a Consiliului Local Caransebeș și afirmata nelegalitate a dispozițiilor primei

instanțe cu privire la precizările depuse de acest pârât.

Celelalte critici ale reclamantului-apelant

cu caracter general vizând măsurile dispuse de instanță, înscrisurile depuse la

dosar, tehnica de redactare a încheierilor de ședință și a sentinței, au fost

apreciate ca nefondate, cu motivarea că, prin ele însele, nu se constituie în

temeiuri de schimbare a hotărârii apelate.

Pe de altă parte, criticile aduse

raportului de expertiză privind stabilirea cuantumului despăgubirilor, au fost

apreciate ca rămase fără obiect, dată fiind însușirea de către reclamant și

intervenient a reținerii prin dispoziția contestată a incidenței normelor

procedurii speciale de despăgubire reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Celelalte cereri formulate de

reclamantul-apelant pe calea concluziilor scrise au fost apreciate ca având natura

unor cereri noi în sensul art. 294 C. proc. civ., raportat la art. 315 C. proc.

civ., astfel că nu au fost reținute.

Nu a fost reținută nici excepția

lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice, ca

reprezentant al Statului Român, câtă vreme, după nelegala preluare a imobilului

de la antecesorii apelanților - persoane fizice, acesta a fost intabulat în

favoarea Statului Român, iar construcția a fost înstrăinată în baza Legii nr. 4/1973,

care reglementa (și) vânzarea locuințelor din fondul de stat, astfel că

dispozițiile art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 sunt incidente în

cauză.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamantul D.E.A. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin recursul său, reclamantul D.E.A.,

indicând art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ., a arătat că dispozitivul hotărârii

atacate ignoră nelegala soluționare a lipsei calității procesuale pasive a

Primăriei Caransebeș; că nu califică cauza și nu precizează toate părțile

procesului, fapt ce exclude posibilitatea executării silită; că acesta

„conține” o vădită depășire a atribuțiilor legale ale instanței, în sensul că,

deși prin motivele de apel a solicitat modificarea în parte a sentinței

apelate, instanța de apel a schimbat în tot sentința apelată; că instanța nu

soluționează „ toate capetele de cerere” cu care instanța de apel a fost

sesizată.

S-a mai arătat, că dispozitivul

deciziei recurate cuprinde o inexplicabilă contradicție, în sensul că admite

apelul său, precum și apelul primăriei, deși aceasta din urmă solicitase

respingerea apelului reclamantului; că acesta nu prezintă măsurile reparatorii

la care este îndreptățit și că prin acesta nu s-a soluționat cererea de obligare

la cheltuieli de judecată suportate pentru efectuarea expertizei tehnice

judiciare, care s-a dovedit a fi inutilă datorită practicii judiciare în acest

sens a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, s-a arătat că în mod

greșit instanța de apel a reținut în considerentele deciziei recurate

preferința expresă a reclamantului pentru despăgubiri, în timp ce aceasta a

fost doar opțional exprimată; că reclamantul pe „calea recursului” nu ar fi

criticat decizia strict prin prisma modalității de reparare a prejudiciului,

deși prin „recurs” a solicitat modificarea hotărârii „aproape sub toate

aspectele”, și că s-a reținut, că „în al doilea rând, nici notificatorul și

nici succesorii acestuia nu au solicitat restabilirea situației anterioare a

imobilului, în sensul radierii acestuia din C.F. 5007 și reînscrierii sale în

cartea funciară inițială”, deși s-a cerut constat instanțelor stabilirea lipsei

titlului statului privitor la imobilul în litigiu, cu toate efectele juridice

ale acestui aspect, respectiv, restituirea în natură a imobilului.

Celelalte critici formulate de

reclamant vizează neanalizarea de către instanța de apel a probelor

administrate, și că instanța, deși era obligată să respecte întrutotul

„indicațiile” instanței de recurs, a considerat total neîntemeiată analizarea

concretă a unor aspecte juridice rezultate din constatările instanței de fond, apreciind

că reclamantul ar fi formulat cereri noi, care nu pot fi reținute.

Prin recursul său, Pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, indicând art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, republicată, putea fi chemat în judecată de către persoana îndreptățită

dacă nu se cunoștea unitatea deținătoare a imobilului sau dacă nu a primit

niciun răspuns din partea primăriei în termenul prevăzut de lege și că

Ministerul Finanțelor Publice nu are competența, în temeiul Legii nr. 10/2001,

să emită sau să modifice dispoziții, iar măsurile reparatorii se acordă de

Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.

În ședința publică din 10 februarie

2011, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului declarat

de Ministerul Finanțelor Publice, pentru Statul Român, excepție întemeiată

pentru următoarele considerente :

Potrivit art. 301 C. proc. civ.,

termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu

dispune astfel.

Recurentului-pârât i s-a comunicat

hotărârea recurată la 17 mai 2010, conform procesului-verbal încheiat cu ocazia

comunicării, fila 53 doar apel, iar recursul nu a fost declarat în termenul

prevăzut de art. 301 C. proc. civ., ce s-a împlinit la 2 iunie 2010, ci, peste

termenul legal, la 3 iunie 2010.

Or, potrivit dispozițiilor art. 103 C.

proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act

de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea

dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o

împrejurare mai presus de voința sa.

Câtă vreme pârâtul nu a invocat o

împrejurare mai presus de voința sa, care să-l fi împiedicat să declare

recursul în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., se constată că

recursul declarat de acesta, cu depășirea termenului legal, este sancționat cu

tardivitatea, astfel că instanța, fără a mai analiza criticile formulate de

recurentul-pârât, va dispune respingerea recursului acestuia, în consecință.

Examinând decizia în limita

criticilor formulate de reclamantul D.E.A., ce permite încadrarea în art. 304

pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

de către instanță, se constată următoarele:

Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

casarea unei hotărâri se poate cere „când, prin hotărârea dată, instanța a

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2) C. proc. civ.”.

Criticile formulate de

recurentul-reclamant, potrivit cărora, prin dispozitivul deciziei recurate nu s-a

calificat cauza, și nici nu s-au precizat toate părțile procesului, fapt ce

exclude posibilitatea executării silite, că acesta cuprinde o contradicție în

sensul că admite apelul său, precum și apelul primăriei, deși aceasta din urmă

solicitase respingerea apelului reclamantului, că nu precizează măsurile

reparatorii la care este îndreptățit, că nu soluționează cererea reclamantului

privind acordarea cheltuielilor de judecată suportate pentru efectuarea

expertizei, și că greșit a fost schimbată în tot sentința apelată, deși

reclamantul a solicitat modificarea sentinței apelate numai în parte, sunt

nefondate.

Astfel, deși nu se arată expres,

recurentul-reclamant critică decizia recurată ca fiind dată cu aplicarea

greșită a prevederilor art. 258 (1) C. proc. civ., potrivit cărora „după ce s-a

întrunit majoritatea, se va întocmi, de îndată, dispozitivul hotărârii care se

va semna, sub sancțiunea nulității, de către judecători și în care se va arăta,

când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în minoritate”.

Or, recurentul-reclamant nu invocă

prin criticile formulate vreuna din împrejurările care atrag nulitatea

dispozitivului deciziei recurate și nici neconcordanța acestuia cu minuta

întocmită cu ocazia deliberărilor, ci invocă necesitatea unor lămuriri cu

privire la întinderea sau aplicarea titlului executor, precum și nepronunțarea

instanței asupra unui capăt de cerere accesoriu, care nu se pot realiza pe

calea recursului, ci prin intermediul altor căi procedurale.

Critica întemeiată pe dispozițiilor

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora instanța de apel nu a soluționat

„toate capetele de cerere cu a fost sesizată”, este nefondată, întrucât, pe de

o parte, se constată că decizia recurată este motivată în fapt și în drept, răspunzând

motivat tuturor criticilor formulate de apelanți, ceea ce permite efectuarea

controlului judiciar pe calea recursului, iar, pe de altă parte, deși invocă

implicit pronunțarea deciziei recurate cu încălcarea prevederilor art. 261 alin.

(5) C. proc. civ., respectiv că instanța de apel nu a răspuns motivat tuturor

criticilor formulate, reclamantul nu a arătat care sunt acele motive de apel formulate

de acesta și pe care instanța de apel nu le-a analizat.

Criticile întemeiate pe dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt, de asemenea, nefondate, pentru cele ce

succed:

Susținând că instanța de apel era

obligată să respecte, întrutotul, „indicațiile” instanței de recurs și că

greșit a considerat total neîntemeiată analizarea unor aspecte juridice

rezultând din constatările instanței de fond, apreciind că reclamantul a

formulat cereri noi în apel, care nu pot fi reținute, recurentul-reclamant critică

implicit pronunțarea deciziei cu aplicarea greșită a prevederilor art. 315 C.

proc. civ. și a art. 294 C. proc. civ.

Aceste criticii sunt nefondate,

întrucât instanța de recurs, în primul ciclu procesual, a dezlegat obligatoriu

necesitatea stabilirii de către instanța de apel a relevanței sentinței civile

nr. 1223 din 6 mai 1999 a Judecătoriei Caransebeș, ce privea terenul a cărui

restituire se solicită în prezenta cauză, precum și, în măsura în care

restituirea în natură a imobilului în litigiu nu este posibilă, stabilirea în

concret a măsurilor reparatorii la care reclamantului și intervenientul sunt

îndreptățiți.

Aceste dezlegări au fost obligatorii

pentru instanța de apel și în aceste limite s-a rejudecat cauza în al doilea

ciclu procesual, fără a fi încălcate prevederile art. 315 C. proc. civ.

De asemenea, nu se poate primi

susținerea recurentului în sensul că instanța de apel a ignorat nelegala soluționarea

a lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Caransebeș, câtă vreme, prin

hotărârea judecătorească, obligatorie pentru instanța de trimitere, s-a

stabilit necesitatea rejudecării apelurilor declarate împotriva sentinței primei

instanțe, inclusiv a apelului pârâtei Primăria municipiului Caransebeș, iar

prin motivele de apel în primul ciclu procesual, reclamantul nu a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte.

În rejudecarea litigiului, ținând seama

de precizarea reclamantului făcută la termenul din 27 octombrie 2006, în sensul

că solicită despăgubiri în echivalent bănesc, s-a stabilit că imobilul în

litigiu nu poate fi restituit în natură și că reclamantul și intervenientul

sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001,

stabilite prin dispoziția contestată, iar cuantumul despăgubirilor se va

stabili în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, așa cum

rezultă din considerentele deciziei recurate pe care se întemeiază soluția dată

de instanța de apel, și care fac corp comun cu dispozitivul acesteia.

Celelalte critici formulate de

recurentul-reclamant, privind fondul litigiului, ce se întemeiată pe prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate, întrucât legal a apreciat

instanța că imobilul înscris în C.F. 5007 Caransebeș, nr. top 98611, casă cu teren

intravilan în suprafață de 180 mp nu pot fi restituite în natură reclamantului

și intervenientului nefiind liber în accepțiunea Legii nr. 10/2001, astfel că

aceștia sunt îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001, chiar dacă aceștia niciodată nu ar fi renunțat la solicitarea de

restituire în natură a imobilului.

Criticile privind neanalizarea de

către instanța de apel a probelor administrate nu se încadrează în niciunul din

motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. din actuala reglementare, iar sancțiunea este aceea a neanalizării lor.

Pentru considerentele expuse,

instanța va respinge ca tardiv recursul declarat de Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, iar, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantul D.E.A. împotriva deciziei nr. 70 din 23 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Respinge, ca tardiv, recursul

declarat de pârâtul

Statul Român

prin

Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caraș-Severin împotriva

aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

februarie 2011.