ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1897/2008

Asupra recursului de

față,

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.

Prin contestația înregistrată la

Tribunalul Caras Severin reclamantul D.A. a contestat dispoziția nr. 961 din 31

iunie 2006 emisă de Primarul Municipiului Caransebeș solicitând admiterea

contestației, desființarea dispoziției, obligarea Primarului Municipiului

Caransebeș la emiterea unei noi dispoziții; instanța să constate că imobilul a

fost ocupat abuziv de autoritățile statului totalitar, că imobilul nu a devenit

nicicând proprietate de stat, iar transcrierea pe numele statului a fost

ilegală, obligarea notificatorului la măsuri reparatorii pentru toate dotările

întregii suprafețe de teren de 37.583 mp, să se constate că au fost demolate

construcțiile edificate pe teren, să se acorde măsurile reparatorii ținând

seama de dreptul de opțiune al persoanei îndreptățite.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că dispoziția atacată este lovită de nulitate absolută întrucât a fost

emisă în baza unui probatoriu ce conține acte străine probatoriului administrat

de notificator, fără a i se cere notificatorului să-și expună punctul de

vedere.

În cauză a formulat cerere de

intervenție în interes propriu intervenientul D.Z.A. arătând că dispoziția nr.

961/2006 nu i-a fost comunicată cu toate că este persoană îndreptățită a

beneficia de măsurile reparatorii conform art. 4 alin. (2) din Legea 10/2001.

Ulterior, reclamantul a formulat o

precizare și completare la acțiune, arătând că renunță la cel de-al doilea

capăt de cerere privind obligarea Primarului Municipiului Caransebeș la

emiterea unei noi dispoziții, că solicită să se constate că statul nu a devenit

proprietar al imobilului în litigiu și obligarea Statului Român prin Ministerul

Finanțelor Publice să plătească despăgubiri la valoarea de piață a imobilului

teren intravilan.

Prin sentința civilă nr. 156 din 2

februarie 2007 Tribunalul Caras Severin a respins contestația formulată de

reclamantul D.E.A. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de

D.Z.A. reținându-se că prin notificarea formulată de antecesorul reclamantului

s-a solicitat restituirea prin echivalent bănesc a construcțiilor specifice

exploatării agricole și gospodărești, gardului împrejmuitor și a pomilor

livezii din imobilul situat în Caransebeș, înscris în C.F. nr. 458 Caransebeș

cu nr. top 1032/22,1033 și 1034/1 în suprafață de 37.583 mp. Cererea de

restituire în echivalent a acestor bunuri nu vizează și terenul imobilului,

deoarece acesta face obiectul altei cauze.

Prin dispoziția nr. 961 din 31 mai 2006

emisă de Primarul Municipiului Caransebeș s-au acordat măsuri reparatorii în

echivalent prin titluri de despăgubire conform procedurii prevăzute de art. 16

al Titlului VII din Legea 247/2005.

Instanța de fond a constatat că

dispoziția emisă este legală, fiind în concordanță cu prevederile art. 10

alin. (1),

(2) și (4) din Legea 10/2001

conform cărora, în situația în care construcțiile au fost demolate, iar

terenurile nu sunt libere, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamantul și intervenientul.

În motivarea apelului reclamantului

D.E.A. s-a susținut nelegalitatea sentinței prin care nu s-au soluționat

distinct capetele de cerere ale contestației, precum și cererile accesorii

formulate și nu motivează soluția simplistă adoptată, astfel încât instanța nu

a cercetat fondul cauzei. De asemenea, dispozitivul este diferit de minută. S-a

mai susținut că sentința este nelegală întrucât a nesocotit dispozițiile art. 1

alin. (2) și art. 10 alin. (9) din Legea 10/2001.

Intervenientul D.Z.A. a arătat în

motivarea apelului său că soluția instanței de fond este greșită și încalcă

prevederile art. 6 din Legea 213/1998, aplicabile și după apariția Legii

10/2001. De asemenea, în speță nu s-a făcut nici o ofertă de compensare în

bunuri sau servicii cu care să fie de acord.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia

civilă nr. 331 A din 18 iunie 2007 a respins ambele apeluri, întrucât prin

acestea s-a urmărit a se constata preluarea fără titlu a imobilului în litigiu.

Instanța de apel a apreciat că examinarea nevalabilității titlului statului nu

se mai impune în condițiile în care notificarea a fost soluționată favorabil.

Neanalizarea separată a fiecărui petit

al cererii nu echivalează cu necercetarea fondului cauzei, deoarece instanța de

fond a răspuns tuturor problemelor invocate prin argumente comune.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs reclamantul D.E.A., în temeiul art. 304 pct. 4, 5, 6, 7 și 9 C.

proc. civ., pentru următoarele motive:

-

decizia atacată nu soluționează distinct toate criticile inserate în

motivarea apelurilor și nu motivează soluția adoptată

-

instanța nu a stabilit o despăgubire concretă, certă și lichidă pentru

imobil

-

dispozitivul este parțial diferit de minută, din el lipsind cuvintele

"ca neîntemeiate" după cuvântul "respinge"

-

din dosar lipsește încheierea de ședință din data de 16 iulie 2007,

respectiv din hotărâre lipsește mențiunea că ar conține și această încheiere

-

instanța de apel nu a efectuat un control judiciar efectiv al sentinței

și a încălcat voința legiuitorului și drepturile persoanei îndreptățite nefăcând

acesteia o propunere privind acordarea unor bunuri în compensare.

Recursul

nu este fondat.

Instanța de control judiciar nu este

obligată să răspundă la fiecare argument folosit în dezvoltarea unui motiv de

desființare sau casare a hotărârii pronunțate, ci poate să grupeze aceste

argumente pentru a răspunde motivului de desființare sau casare printr-un

considerent comun. În speță, Curtea de Apel Timișoara a procedat exact în

această manieră, respectiv a grupat argumentele formulate de apelanți și a răspuns

la acestea printr-un considerent comun, astfel încât nu se poate susține că

decizia atacată nu este motivată. Mai mult, instanța grupând argumentele, a

răspuns explicit la toate problemele decisive pentru rezolvarea corectă a

cauzei deduse judecății.

Potrivit modificărilor aduse Legii

10/2001 republicată prin Titlurile

I

și

VI

ale Legii 247/2005, în vigoare la data pronunțării deciziei atacate,

instanța de judecată ne este abilitată să stabilească o despăgubire concretă,

certă și lichidă pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură.

Titlul VII al legii amintite prevede că

evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent este atributul evaluatorilor

autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia pentru Stabilirea

Despăgubirilor, care potrivit dispozițiilor art. 16.12 din H.G. 1095/2005, vor

întocmi raportul ce va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora se vor

acorda titlurile de despăgubire.

Dispozitivul reprezintă un element

esențial al hotărârii întrucât el cuprinde soluția adoptată de instanță cu

privire la litigiul cu care a fost investită. El trebuie să fie în concordanță

cu minuta întocmită cu ocazia pronunțării.

În practică, s-a stabilit că numai

neconcordanța flagrantă între minută și dispozitiv are drept consecință nulitatea

hotărârii deoarece nu se poate ști ce anime a hotărât instanța. Pentru

exemplificare, există neconcordanța flagrantă atunci când prin minută se admite

apelul, iar prin dispozitiv se respingă apelul sau se constată perimarea

acestuia.

În speță, faptul că în dispozitivul

deciziei atacate nu s-au mai inserat cuvintele "ca neîntemeiate" nu

poate echivala cu o necorelare a dispozitivului cu minuta deoarece această

lipsă nu are nici o repercursiune asupra soluției date. Atât prin minută, cât

și prin dispozitiv este exprimată neechivoc soluția adoptată de instanță,

respectiv aceea de respingere a ambelor apeluri.

Nu se poate reține nici critica

potrivit căreia din dosar lipsește încheierea de ședință din data de 18 iunie

partea introductivă în care au fost arătate instanța care a pronunțat soluția,

componența completului de judecată, obiectul cauzei deduse judecății, numele și

susținerile părților. Doar în situația în care pronunțarea hotărârii a fost

amânată ( în speță pronunțarea nu s-a amânat) mențiunile arătate se vor

consemna separat în încheierea de dezbateri despre care se va face vorbire în

hotărâre, iar lipsa încheierii de dezbateri atrage nulitatea hotărârii.

În fine, nu se poate reține nici

critica privitoare la încălcarea drepturilor persoanei îndreptățite.

Este adevărat că art. 10 alin. (10) al

Legii 10/2001 republicată prevede că în situația în care imobilele nu pot fi

restituite în natură măsurile reparatorii se pot acorda și în compensare cu

alte bunuri, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite, însă în speță

această compensare nu poate opera întrucât pârâtul Municipiul Caransebeș a

susținut, în întâmpinările depuse la dosar, că nu deține alte bunuri în afara

celor necesare pentru a-și desfășura activitatea.

Având în vedere acest aspect, instanța

de apel în mod corect a aplicat teza a 2-a a alin. (10) din art. 10 și a

obligat pârâtul la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate abuziv.

În consecință, hotărârea pronunțată în

cauză este legală, iar recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul D.E.A. împotriva deciziei nr. 331 A din 18 iunie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 20 martie 2008.