ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1897/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele. Prin contestația înregistrată la Tribunalul Caras Severin reclamantul D.A. a contestat dispoziția nr. 961 din 31 iunie 2006 emisă de Primarul Municipiului Caransebeș solicitând admiterea contestației, desființarea dispoziției, obligarea Primarului Municipiului Caransebeș la emiterea unei noi dispoziții; instanța să constate că imobilul a fost ocupat abuziv de autoritățile statului totalitar, că imobilul nu a devenit nicicând proprietate de stat, iar transcrierea pe numele statului a fost ilegală, obligarea notificatorului la măsuri reparatorii pentru toate dotările întregii suprafețe de teren de 37.583 mp, să se constate că au fost demolate construcțiile edificate pe teren, să se acorde măsurile reparatorii ținând seama de dreptul de opțiune al persoanei îndreptățite.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că dispoziția atacată este lovită de nulitate absolută întrucât a fost emisă în baza unui probatoriu ce conține acte străine probatoriului administrat de notificator, fără a i se cere notificatorului să-și expună punctul de vedere. În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenientul D.Z.A. arătând că dispoziția nr. 961/2006 nu i-a fost comunicată cu toate că este persoană îndreptățită a beneficia de măsurile reparatorii conform art. 4 alin. (2) din Legea 10/2001. Ulterior, reclamantul a formulat o precizare și completare la acțiune, arătând că renunță la cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea Primarului Municipiului Caransebeș la emiterea unei noi dispoziții, că solicită să se constate că statul nu a devenit proprietar al imobilului în litigiu și obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească despăgubiri la valoarea de piață a imobilului teren intravilan.

Prin sentința civilă nr. 156 din 2 februarie 2007 Tribunalul Caras Severin a respins contestația formulată de reclamantul D.E.A. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de D.Z.A. reținându-se că prin notificarea formulată de antecesorul reclamantului s-a solicitat restituirea prin echivalent bănesc a construcțiilor specifice exploatării agricole și gospodărești, gardului împrejmuitor și a pomilor livezii din imobilul situat în Caransebeș, înscris în C.F. nr. 458 Caransebeș cu nr. top 1032/22,1033 și 1034/1 în suprafață de 37.583 mp. Cererea de restituire în echivalent a acestor bunuri nu vizează și terenul imobilului, deoarece acesta face obiectul altei cauze. Prin dispoziția nr. 961 din 31 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Caransebeș s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent prin titluri de despăgubire conform procedurii prevăzute de art. 16 al Titlului VII din Legea 247/2005.

Instanța de fond a constatat că dispoziția emisă este legală, fiind în concordanță cu prevederile art. 10 alin. (1), (2) și (4) din Legea 10/2001 conform cărora, în situația în care construcțiile au fost demolate, iar terenurile nu sunt libere, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Împotriva sentinței au declarat apel reclamantul și intervenientul. În motivarea apelului reclamantului D.E.A. s-a susținut nelegalitatea sentinței prin care nu s-au soluționat distinct capetele de cerere ale contestației, precum și cererile accesorii formulate și nu motivează soluția simplistă adoptată, astfel încât instanța nu a cercetat fondul cauzei. De asemenea, dispozitivul este diferit de minută.

S-a mai susținut că sentința este nelegală întrucât a nesocotit dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 10 alin. (9) din Legea 10/2001. Intervenientul D.Z.A. a arătat în motivarea apelului său că soluția instanței de fond este greșită și încalcă prevederile art. 6 din Legea 213/1998, aplicabile și după apariția Legii 10/2001. De asemenea, în speță nu s-a făcut nici o ofertă de compensare în bunuri sau servicii cu care să fie de acord. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 331 A din 18 iunie 2007 a respins ambele apeluri, întrucât prin acestea s-a urmărit a se constata preluarea fără titlu a imobilului în litigiu. Instanța de apel a apreciat că examinarea nevalabilității titlului statului nu se mai impune în condițiile în care notificarea a fost soluționată favorabil.

Neanalizarea separată a fiecărui petit al cererii nu echivalează cu necercetarea fondului cauzei, deoarece instanța de fond a răspuns tuturor problemelor invocate prin argumente comune. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul D.E.A., în temeiul art. 304 pct. 4, 5, 6, 7 și 9 C. proc.

civ., pentru următoarele motive: - decizia atacată nu soluționează distinct toate criticile inserate în motivarea apelurilor și nu motivează soluția adoptată - instanța nu a stabilit o despăgubire concretă, certă și lichidă pentru imobil - dispozitivul este parțial diferit de minută, din el lipsind cuvintele "ca neîntemeiate" după cuvântul "respinge" - din dosar lipsește încheierea de ședință din data de 16 iulie 2007, respectiv din hotărâre lipsește mențiunea că ar conține și această încheiere - instanța de apel nu a efectuat un control judiciar efectiv al sentinței și a încălcat voința legiuitorului și drepturile persoanei îndreptățite nefăcând acesteia o propunere privind acordarea unor bunuri în compensare.

Recursul nu este fondat. Instanța de control judiciar nu este obligată să răspundă la fiecare argument folosit în dezvoltarea unui motiv de desființare sau casare a hotărârii pronunțate, ci poate să grupeze aceste argumente pentru a răspunde motivului de desființare sau casare printr-un considerent comun. În speță, Curtea de Apel Timișoara a procedat exact în această manieră, respectiv a grupat argumentele formulate de apelanți și a răspuns la acestea printr-un considerent comun, astfel încât nu se poate susține că decizia atacată nu este motivată. Mai mult, instanța grupând argumentele, a răspuns explicit la toate problemele decisive pentru rezolvarea corectă a cauzei deduse judecății.

Potrivit modificărilor aduse Legii 10/2001 republicată prin Titlurile I și VI ale Legii 247/2005, în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, instanța de judecată ne este abilitată să stabilească o despăgubire concretă, certă și lichidă pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură. Titlul VII al legii amintite prevede că evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent este atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor, care potrivit dispozițiilor art. 16.12 din H.G. 1095/2005, vor întocmi raportul ce va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora se vor acorda titlurile de despăgubire. Dispozitivul reprezintă un element esențial al hotărârii întrucât el cuprinde soluția adoptată de instanță cu privire la litigiul cu care a fost investită.

El trebuie să fie în concordanță cu minuta întocmită cu ocazia pronunțării. În practică, s-a stabilit că numai neconcordanța flagrantă între minută și dispozitiv are drept consecință nulitatea hotărârii deoarece nu se poate ști ce anime a hotărât instanța. Pentru exemplificare, există neconcordanța flagrantă atunci când prin minută se admite apelul, iar prin dispozitiv se respingă apelul sau se constată perimarea acestuia. În speță, faptul că în dispozitivul deciziei atacate nu s-au mai inserat cuvintele "ca neîntemeiate" nu poate echivala cu o necorelare a dispozitivului cu minuta deoarece această lipsă nu are nici o repercursiune asupra soluției date. Atât prin minută, cât și prin dispozitiv este exprimată neechivoc soluția adoptată de instanță, respectiv aceea de respingere a ambelor apeluri.

Nu se poate reține nici critica potrivit căreia din dosar lipsește încheierea de ședință din data de 18 iunie 2007. Aceasta este inclusă în decizia atacată, constituind practicaua sau partea introductivă în care au fost arătate instanța care a pronunțat soluția, componența completului de judecată, obiectul cauzei deduse judecății, numele și susținerile părților. Doar în situația în care pronunțarea hotărârii a fost amânată ( în speță pronunțarea nu s-a amânat) mențiunile arătate se vor consemna separat în încheierea de dezbateri despre care se va face vorbire în hotărâre, iar lipsa încheierii de dezbateri atrage nulitatea hotărârii. În fine, nu se poate reține nici critica privitoare la încălcarea drepturilor persoanei îndreptățite.

Este adevărat că art. 10 alin. (10) al Legii 10/2001 republicată prevede că în situația în care imobilele nu pot fi restituite în natură măsurile reparatorii se pot acorda și în compensare cu alte bunuri, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite, însă în speță această compensare nu poate opera întrucât pârâtul Municipiul Caransebeș a susținut, în întâmpinările depuse la dosar, că nu deține alte bunuri în afara celor necesare pentru a-și desfășura activitatea. Având în vedere acest aspect, instanța de apel în mod corect a aplicat teza a 2-a a alin. (10) din art. 10 și a obligat pârâtul la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

În consecință, hotărârea pronunțată în cauză este legală, iar recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.E.A. împotriva deciziei nr. 331 A din 18 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 martie 2008.