ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1073/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții B.G., B.I., O.A. și C.E. au solicitat

Tribunalului Caraș-Severin, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub nr. 3440/C/2004,

anularea dispoziției de restituire în natură nr. 1408/2004 emisă de pârâta

Primăria Municipiului Caransebeș în favoarea pârâtei V.M. cu privire la imobilul

evidențiat în C.F. Caransebeș, nr.topo 1447/I și obligarea primei pârâte la

încheierea contractelor de închiriere conform O.U.G. nr. 8/2004.

Tribunalul, prin sentința civilă nr. 2439/2004, a admis

excepția lipsei calității procesuale „active” a Primăriei Municipiului

Caransebeș pentru petitul privind prelungirea contractelor de închiriere în

baza cărora reclamanții dețin imobilul restituit în natură pârâtei V.M. și a

respins ca neîntemeiată „acțiunea în contencios administrativ” privind anularea

dispoziției de restituire.

Sentința a rămas definitivă prin respingerea ca

nefondat a apelului declarat de reclamanți, potrivit deciziei civile nr. 36 din

12 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, în

dosarul nr. 10058/C/2004.

Pentru a adopta această soluție instanțele au reținut

în esență că, potrivit actelor de stare civilă și certificatelor de moștenitor

depuse la dosar (producătoare de efecte juridice, în măsura în care nu au fost

anulate în instanță), pârâta V.A.M. este succesoare în linie directă a

proprietarelor tabulare ale imobilului trecut în proprietatea statului în baza

Decretului 92/1950 și, astfel, are calitate de persoană îndreptățită la

măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei au declarat recurs apelanții

reclamanți B.G. și B.I., criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazurile de

modificare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., în dezbaterea

cărora au reiterat criticile invocate prin motivele de apel, în sensul că

intimata V.A., contrar mențiunilor din certificatul de calitate de moștenitor

nr. 123/2004 emis de BNP R.L.A., nu este moștenitoarea legală a proprietarilor

naționalizați în baza Decretului nr. 92/1950, fapt care rezultă cu certitudine din

actele de stare civilă depuse la dosar, incorect analizate de instanțele

anterioare, precum și din împrejurarea că și Prefectura județului Caraș-Severin

a solicitat revocarea dispoziției de restituire în natură a imobilului.

La termenul de dezbateri, Curtea a pus în discuția

părților, din oficiu, calificarea juridică a cererii de chemare în judecată și,

implicit, competența materială pentru soluționarea în primă instanță a cauzei.

În interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001,

practica judiciară a conturat soluția potrivit căreia terțele persoane nu au

calea contestației îndreptate împotriva dispoziției sau deciziei de restituire

în natură a imobilului preluat abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, contestație întemeiată pe dispozițiile art. 24 din legea

specială de reparație.

Această interpretare este cu atât mai mult

justificată, în raport cu actuala reglementare a art. 24 alin. (3

1

)

(introdus prin Legea nr. 247/2005), conform căruia numai persoana care se

pretinde îndreptățită la restituirea în natură a unui imobil ce face obiectul

de reglementare al legii speciale poate controla dispoziția de respingere a

notificării la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află

sediul unității deținătoare.

Reclamanții, care își justifică în prezenta cauză

calitatea procesuală și interesul prin invocarea unor drepturi locative asupra

imobilului restituit pârâtei persoană fizică, nu au calea procedurii speciale

în justiție, prevăzută de art. 24 din Legea 10/2001.

În același timp, acestora nu li se poate îngrădi

accesul liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție, prin negarea

dreptului de a ataca în justiție dispoziția de restituire în natură care,

conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 constituie titlu de

proprietate cu „forța probantă a unui înscris autentic”.

În acest context, indiferent de modul cum este

intitulată, potrivit dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., instanțele de judecată

au obligația să interpreteze adecvat cererea de chemare în judecată, potrivit

cu scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în speță cererea reprezentând o

acțiune de drept comun, formulată potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (1) și art.

112 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) C. proc. civ.,

judecătoriile soluționează în primă instanță „toate cererile și procesele, în

afară de cele date prin lege în competența altor instanțe”.

Textul instituie regula jurisdicției de drept comun

în favoarea judecătoriilor, ceea ce conduce la concluzia că restrângerea

competenței de atribuțiune a judecătoriilor trebuie să fie expresă și

limitativă.

Normele de competență fiind de strictă interpretare,

rezultă că, în măsură în care Codul de procedură civilă sau legile speciale nu

prevăd în mod expres competența materială a altei instanțe pentru soluționarea

în primă instanță a unei anumite cereri, competența revine judecătoriei.

În prezenta cauză, nici dispozițiile art. 2 C. proc.

civ., nici dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu reglementează competența

tribunalului pentru judecarea acțiunilor directe formulate de terțe persoane

împotriva dispoziției de restituire în natură, examinată conform art. 23 din

Legea nr. 10/2001 ca și titlu de proprietate, împrejurare în raport cu care

Curtea constată că, în temeiul dispozițiilor art. 1 C. proc. civ., competența

soluționării cauzei în primă instanță revine judecătoriei.

Pentru considerentele prezentate, în temeiul art. 312

alin. (6) C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul în limita motivului

de ordine publică invocat din oficiu conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., să caseze hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele

anterioare și să trimită cauza spre competentă soluționare în primă instanță la

Judecătoria Caransebeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții B.G. și B.I. împotriva deciziei nr. 36 din 12 ianuarie 2005 a

Curții de Apel Timișoara.

Casează decizia, precum și sentința

civilă nr. 2439 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Caraș Severin și trimite

cauza, spre competentă soluționare la Judecătoria Caransebeș, ca primă

instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie

2006.