ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 212/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 193 din 13

ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a

respins acțiunea

formulată de reclamantul D.I., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul U.N.B.R.,

ca neîntemeiată și a obligat reclamantul la plata către pârâtul Baroul

București a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune

astfel, instanța de fond a reținut faptul că reclamantul a solicitat anularea

deciziei nr. 434 din 29 noiembrie 2008,

emisă de

Consiliul U.N.B.R. dată în soluționarea

contestației formulată împotriva hotărârii nr. 5023 din 21 august 2008 a

Consiliul Baroului București, prin care a fost respinsă cererea reclamantului

de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, întemeiată pe

dispozițiile art.

16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 modificată.

Astfel, s-a reținut

faptul că reclamantul nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi primit în

profesia de avocat cu scutire de examen, întrucât la data solicitării sale nu a

făcut dovada unei vechimi neîntrerupte de 10 ani în funcțiile juridice expres

prevăzute, și anume de judecător, notar, procuror, consilier juridic și

jurisconsult.

În acest sens, s-a

constatat că vechimea aferentă intervalului dintre 1973-1986 când reclamantul a

fost cadru M.I. nu poate fi luată în calcul, deoarece funcția de ofițer de

miliție nu este asimilată celei de procuror, deosebirea dintre aceste funcții

constând în aceea că prin efectul legii procurorul este magistrat, iar ofițerul

de miliție (poliție) nu, astfel că reclamantul nu se încadrează în prevederile

art. 16 din Legea 51/1995.

S-a reținut și

faptul că înscrisurile de la dosar precum și hotărârea judecătorească invocată,

nu au putere doveditoare în sensul celor susținute de reclamant.

Reținând culpa

reclamantului, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C.

proc. civ. și l-a obligat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată către pârâtul Baroul București, în baza înscrisurilor fiscale depuse

la dosar.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a formulat recurs reclamantul D.I., criticând-o ca nelegală și

netemeinică.

În motivarea recursului formulat

întemeiat pe motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și

pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut în esență că în mod

greșit instanța de fond a apreciat ca nefiind îndeplinită condiția prevăzută de

dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 modificată prin

Legea nr. 255/2004, deși prin sentința civilă nr. 2560/1998 s-a constatat

vechimea sa în specialitate de 9 ani și 9 luni, vechime la care se adaugă

vechimea prevăzută în carnetul său de muncă.

Pe de altă parte, recurentul a

criticat sentința atacată, arătând că la data depunerii cererii sale, potrivit

legii în vigoare, pentru primirea în profesia de avocat fără examen îndeplinea

condițiile legale iar dispozițiile O.U.G. nr. 159/2008 art. IV alin. (2) prevăd

în mod expres faptul că toate cererile depuse anterior intrării în vigoare a

Ordonanței, se vor soluționa potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) și (3)

din legea în vigoare la data introducerii cererilor.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., art. 1 din Legea nr.

554/2004 și art. 998 și urm. C. civ.

Analizând sentința atacată, în

raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și

în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul declarat în cauză, este nefondat.

Recurentul-reclamant a solicitat

prin acțiunea sa anularea deciziei nr. 434 din 29 noiembrie 2008 emisă de

Consiliul U.N.B.R. dată în soluționarea contestației formulate de acesta împotriva

hotărârii nr. 5023 din 21 august 2008 a Consiliului Baroului București prin

care i-a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de

examen.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 poate fi primit în profesia de avocat cu

scutire de examen, cel care până la data primirii în profesia de avocat a

îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic și

jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive

disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.

Din probatoriul administrat în

cauză, respectiv copia carnetului de muncă al recurentului-reclamant (fila

11-13 dosar Tribunalul București) rezultă că acesta nu a făcut dovada vechimii

minime necesare prevăzută de dispozițiile legale mai sus menționate.

Perioada cuprinsă între

anii 1973 – 1986 în care acesta a fost cadrul M.I. nu poate fi luată în calcul

pentru stabilirea vechimii necesare prevăzută de dispozițiile legale mai sus

menționate, întrucât nu a îndeplinit niciuna din funcțiile expres și limitativ

menționate de textul legal.

Textul de lege menționat nu poate fi

interpretat decât în mod restrictiv, întrucât acesta nu se referă și la alte

funcții echivalente celei de consilier juridic.

Din această perspectivă, invocarea

hotărârii judecătorești nr. 2650/1988 ca și a adeverinței nr. 344289 din 1

august 1988 sunt lipsite de relevanță în soluționarea cauzei, astfel cum în mod

corect a reținut și instanța de fond.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art.

304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurent și niciun alt motiv de

ordine publică pentru modificarea sau casarea sentinței atacate și în

consecință, reținând că hotărârea atacată este legală și temeinică, va respinge

recursul formulat ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

În baza dispozițiilor art. 274 alin.

(1) C. proc. civ. va dispune obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor

de judecată în sumă de 800 lei către intimata U.N.B.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.I.,

împotriva sentinței nr. 193 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant la 800

lei cheltuieli de judecată către U.N.B.R.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

ianuarie 2011.