ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2601/2008

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.C. a chemat în judecată pe pârâții U.N.B.R. și Baroul B. solicitând să se constate dreptul și vechimea sa prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, să se anuleze decizia nr. 180/2007 emisă de prima pârâtă și decizia nr. 125/2006 emisă de cea de a doua pârâtă și să se dispună recunoașterea dreptului pretins și primirea în profesie fără examen. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2145 din 17 septembrie 2007, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul nu îndeplinește condițiile impuse de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată prin Legea nr. 255/2004, întrucât vechimea sa în funcția de consilier juridic a fost doar de 3 ani și 7 luni. Instanța a apreciat că perioada în care reclamantul a avut calitatea de ofițer de poliție nu poate fi considerată vechime în profesia de consilier juridic. Prin urmare, acesta nu are o vechime de cel puțin 10 ani în funcția de consilier juridic pentru a putea fi primit în avocatură cu scutire de examen. În plus, prima instanță a mai arătat și faptul că dispozițiile invocate de reclamant, referitoare la aplicabilitatea H.G.

nr. 498/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind echivalarea stagiului efectuat în funcții militare și funcții specifice poliției în cadrul structurilor Ministerului Administrației și Internelor, cu stagiul în funcții civile, exced speței de față, temeiul de drept la care a făcut referire reclamantul pentru a fi promovat în profesia de avocat fără examen raportându-se la anumite funcții juridice nu și la cele asimilate acestora. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul susține că în mod greșit instanța nu a dat eficiență dispozițiilor H.G.

nr. 498/2004 care, în anexa nr. 9 pct. 2, menționează că ofițerul specialist principal, cu studii superioare, este asimilat și echivalat, pe perioada desfășurării activității, cu consilierul juridic. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1262 din 26 martie 2008, a respins recursul ca nefondat. În considerentele deciziei, instanța de control judiciar a reținut că art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată prin Legea nr. 255/2004, enumeră limitativ și nu exemplificativ categoriile de juriști cărora li se recunoaște dreptul de a fi primiți în profesia de avocat cu scutire de examen și anume: judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani.

În opinia instanței, acest text de lege trebuie interpretat în mod restrictiv, întrucât acesta nu face referire la funcțiile echivalente celei de consilier juridic. În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor H.G. nr. 498/2004, Înalta Curte a arătat că, în art. 2 alin. (2) din aceste Norme metodologice, se prevede că „din dosarul personal al titularului trebuie să rezulte că este licențiat al unei facultăți de drept și a îndeplinit, conform fișei postului, atribuțiile prevăzute de Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic”. Rezultă, așadar, că sunt asimilați consilierilor juridici și li se echivalează stagiul efectuat acestei profesii numai funcțiilor militare și celor specifice poliției, celor care în mod efectiv au îndeplinit și îndeplinesc profesia de consilier juridic în cadrul Ministerul Administrației și Internelor, efectuând activități specifice acestei profesii.

Instanța de control judiciar a concluzionat în sensul că activitatea desfășurată de recurentul-reclamant în calitate de ofițer de poliție la Direcția de Poliție a Județului Brașov, efectuând practic acte de cercetare în cadrul urmăririi penale, nu poate fi asimilată cu cea a consilierului juridic. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare T.C., solicitând rejudecarea recursului prin prisma motivului de recurs care nu a fost analizat, legat de incidența în cauză a prevederilor H.G. nr. 498/2004, Legii nr. 420/2003, O.U.G. nr. 100/2007 și de existența diplomei de licențiat în drept, ce a stat la baza încadrării sale în Ministerul de Interne. Intimatul Baroul B. a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

Au fost atașate Dosarul nr. 2911/2/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și Dosarul nr. 2911/2/2007 al Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Înalta Curte reține că în cauză au fost formulate de către contestator critici care se încadrează în dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care dispun următoarele: constituie motiv de contestație în anulare omisiunea instanței de recurs de a cerceta din greșeală vreunul dintre motivele de modificare sau de casare formulate în termen de către recurent. Altfel spus, calea contestației în anulare întemeiată pe această prevedere legală este deschisă atunci când instanța de recurs s-a pronunțat minus petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită.

Din examinarea considerentelor deciziei invocate în prezenta cale extraordinară de atac, Înalta Curte reține că instanța de recurs a răspuns tuturor criticilor formulate de recurent, ea neavând obligația de a analiza fiecare argument cuprins în cadrul motivelor de recurs, ci de a cerceta fiecare motiv de recurs, ceea ce s-a și întâmplat. Prin urmare, argumentele prezentate au fost grupate în mod corespunzător. Astfel, instanța de control judiciar a reținut că situația recurentului nu se încadrează în prevederile H.G. nr. 498/2004, iar activitatea desfășurată de acesta în cadrul Direcției de Poliție a județului Brașov, nu poate fi asimilată cu cea a consilierului juridic. Cu alte cuvinte, instanța a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile limitative prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată prin Legea nr. 255/2004, întrucât recurentul nu a îndeplinit timp de 10 ani activitatea de consilier juridic.

În consecință, în baza art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de T.C. împotriva deciziei nr. 1262 din 26 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2008.