ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2362/2006

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1588 din 25 noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 433/1998 a Tribunalului București, secția a II-a penală, formulată de petentul-condamnat I.S. Petentul a fost obligat să plătească 70 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere că lucrările de întreținere la mobilul proprietatea acestuia, precum și plata taxelor și impozitelor aferente pot fi efectuate prin mandatar, starea de degradare a imobilului neputând constitui o împrejurare specială de natura celor prevăzute de art. 455 – art. 453 lit. c) C. proc.

pen. Împotriva acestei sentințe penale condamnatul I.S. a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie, cu motivarea că aspectele invocate privind situația imobilului proprietatea sa sunt reale și se impune prezența sa chiar și pentru o perioadă scurtă, de numai 3 luni, pentru remedierea situației. Prin decizia penală nr. 65/ A din 27 ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul condamnatului I.S. declarat împotriva sentinței penale nr. 1588 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II penală, și l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că și în condițiile în care este reală o anumită stare de deteriorarea garsonierei proprietatea condamnatului, precum și neplata la zi a impozitelor și taxelor aferente, aceasta nu reprezintă o împrejurare specială în raport de care continuarea executării pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, pe de o parte. Pe de altă parte se reține că petentul condamnat are posibilitatea să facă acte de administrare și de întreținere a spațiului respectiv prin mandatar, dacă într-adevăr dorește aceasta. Nu în ultimul rând este discutabilă posibilitatea efectuării remedierilor și aducerea la zi a plății impozitelor și taxelor datorate, într-o perioadă de numai trei luni, pe timp de iarnă și în situația în care se află condamnatul, lipsit de venituri certe, ca urmare a stării de detenție.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat recurs condamnatul I.S., criticând-o pentru greșita aplicare a dispozițiilor legale referitoare la întreruperea executării pedepsei, apreciind că problemele sale familiale complexe constituie temeiuri pentru admiterea cererii sale. Recursul condamnatului va fi examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 1 C. proc. pen., referitor la greșita aplicare a legii. Recursul nu este fondat, hotărârile în cauză fiind legale și temeinice.

Din actele existente la dosar rezultă că petentul se află în executarea unei pedepse de 18 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 433/1996 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pedeapsă care a început să fie executată la data de 3 iunie 1994. În motivarea cererii sale petentul a arătat că în urma decesului tatălui său a moștenit un imobil, care nu este locuit în prezent și se află într-o stare avansată de degradare, necesitând reparații urgente. Din probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt reale în ceea ce privește decesul părinților săi existența imobilului și a faptului că acesta nu este locuit. Însă Curtea reține că potrivit art. 455 C. proc.

pen., raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., întreruperea executării pedepsei închisorii este posibilă când din cauza unor împrejurări speciale executarea pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia, caz în care întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă o singură dată și numai pentru cel mult trei luni. Rezultă că trebuie dovedite atât împrejurările speciale în care se găsesc condamnatul sau familia acestuia, cât și consecințele grave, pe care executarea pedepsei le-ar avea pentru aceștia dar și certitudinea că aceste consecințe ar putea fi înlăturate sau ameliorate în perioada maximă în care, potrivit legii, întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă, respectiv 3 luni.

În speță, însă, se constată că aspectele care rezultă din actele existente la dosar nu au caracterul unor împrejurări speciale, în sensul prevăzut de lege, care să justifice întreruperea executării pedepsei aplicate condamnatului mai ales că acesta are posibilități legale privind administrarea imobilului proprietatea sa. În consecință, în raport de aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul condamnatului I.S. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul I.S. împotriva deciziei penale nr. 65/ A din 27 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2006.