ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2362/2006

Deliberând asupra recursului penal

de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1588 din 25

noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca

neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei de 18 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 433/1998 a Tribunalului București, secția a

II-a penală, formulată de petentul-condamnat I.S.

Petentul a fost obligat să plătească

70 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a avut în vedere că lucrările de întreținere la mobilul proprietatea

acestuia, precum și plata taxelor și impozitelor aferente pot fi efectuate prin

mandatar, starea de degradare a imobilului neputând constitui o împrejurare

specială de natura celor prevăzute de art. 455 – art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe penale condamnatul

I.S. a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie, cu motivarea că

aspectele invocate privind situația imobilului proprietatea sa sunt reale și se

impune prezența sa chiar și pentru o perioadă scurtă, de numai 3 luni, pentru

remedierea situației.

Prin decizia penală nr. 65/ A din 27

ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a

respins, ca nefondat, apelul condamnatului I.S. declarat împotriva sentinței

penale nr. 1588 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II penală,

și l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de

apel a reținut că și în condițiile în care este reală o anumită stare de

deteriorarea garsonierei proprietatea condamnatului, precum și neplata la zi a

impozitelor și taxelor aferente, aceasta nu reprezintă o împrejurare specială

în raport de care continuarea executării pedepsei ar avea consecințe grave

pentru condamnat, pe de o parte.

Pe de altă parte se reține că

petentul condamnat are posibilitatea să facă acte de administrare și de

întreținere a spațiului respectiv prin mandatar, dacă într-adevăr dorește

aceasta.

Nu în ultimul rând este discutabilă

posibilitatea efectuării remedierilor și aducerea la zi a plății impozitelor și

taxelor datorate, într-o perioadă de numai trei luni, pe timp de iarnă și în

situația în care se află condamnatul, lipsit de venituri certe, ca urmare a

stării de detenție.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal a formulat recurs condamnatul I.S., criticând-o pentru greșita aplicare a

dispozițiilor legale referitoare la întreruperea executării pedepsei, apreciind

că problemele sale familiale complexe constituie temeiuri pentru admiterea

cererii sale.

Recursul condamnatului va fi

examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17

1

C. proc. pen., referitor la greșita aplicare a legii.

Recursul nu este fondat, hotărârile

în cauză fiind legale și temeinice.

Din actele existente la dosar rezultă

că petentul se află în executarea unei pedepse de 18 ani închisoare, stabilită

prin sentința penală nr. 433/1996 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

pedeapsă care a început să fie executată la data de 3 iunie 1994.

În motivarea cererii sale petentul a

arătat că în urma decesului tatălui său a moștenit un imobil, care nu este

locuit în prezent și se află într-o stare avansată de degradare, necesitând reparații

urgente.

Din probele administrate în cauză,

Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt reale în ceea ce

privește decesul părinților săi existența imobilului și a faptului că acesta nu

este locuit.

Însă Curtea reține că potrivit art. 455

C. proc. pen., raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., întreruperea executării

pedepsei închisorii este posibilă când din cauza unor împrejurări speciale

executarea pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia

acestuia, caz în care întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă o

singură dată și numai pentru cel mult trei luni.

Rezultă că trebuie dovedite atât

împrejurările speciale în care se găsesc condamnatul sau familia acestuia, cât și

consecințele grave, pe care executarea pedepsei le-ar avea pentru aceștia dar

și certitudinea că aceste consecințe ar putea fi înlăturate sau ameliorate în

perioada maximă în care, potrivit legii, întreruperea executării pedepsei poate

fi dispusă, respectiv 3 luni.

În speță, însă, se constată că

aspectele care rezultă din actele existente la dosar nu au caracterul unor

împrejurări speciale, în sensul prevăzut de lege, care să justifice

întreruperea executării pedepsei aplicate condamnatului mai ales că acesta are

posibilități legale privind administrarea imobilului proprietatea sa.

În consecință, în raport de aceste

considerente, Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul condamnatului I.S.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul I.S. împotriva deciziei penale nr. 65/ A din 27

ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurentul condamnat la plata

sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 aprilie 2006.