ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1894/2007

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul M.I. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta C.J.P.M., anularea Hotărârii nr. 1169 din 17 august

2005 și constatarea calității sale de beneficiar al Legii nr. 309/2002.

În susținerea

acțiunii reclamantul a depus copia livretului militar, mai puțin fila care

atestă locul și perioada în care a satisfăcut stagiul militar.

La termenul de judecată din 19

ianuarie 2006 a fost conexat dosarul nr. 1453/A/2005, având aceleași părți,

cauză și obiect.

Ca urmare a relațiilor

solicitate de instanță, M.A.N. a înaintat la dosar fișa de evidență a

reclamantului.

Prin sentința nr. 18 din 19

ianuarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă.

Pentru a pronunța acesta

hotărâre instanța a reținut, în esență, că potrivit prevederilor Legii nr. 309/2002

și normelor metodologice de aplicare a acesteia, persoana care solicită

încadrarea în prevederile legii, trebuie să dovedească situația sa prin

înscrisurile din livretul militar și din adeverințele eliberate de centrele

militare județene sau de U.M. Pitești, iar din probatoriul administrat în cauză

nu rezultă perioada și unitatea în care reclamantul a satisfăcut stagiul

militar.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs M.I., criticând soluția pronunțată pe motivele prevăzute de art.

304 pct. 1, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța nu a fost

constituită potrivit prevederilor legale, iar că din actul oficial depus la

dosar, în speță livretul militar, rezultă că acesta a fost forțat la muncă.

Prin decizia nr. 2363 din 21

iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, recursul declarat a fost respins, motivat de faptul că

în ipoteza prevederii legale aplicabile se încadrează exclusiv cetățenii români

care au satisfăcut stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul

D.G.S.M., din probatoriul administrat în cauză nerezultând că reclamantul ar fi

efectuat stagiul militar într-un atare detașament.

Împotriva acestei decizii a

formulat contestație în anulare M.I., susținând că soluția a fost pronunțată

fără a se ține cont de copia livretului militar depusă la dosarul cauzei.

Prin decizia nr. 4105 din 22

noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația în

anulare formulată de M.I. ca nefondată, reținând că motivele invocate de

contestator nu se încadrează în situațiile expres prevăzute de art. 317 - 321 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, M.I. a

formulat o nouă contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin.

(1) și (2) și art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Prin motivele invocate,

contestatorul susține în esență următoarele:

părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legale, nefiind citat M.A.N., care a eliberat livretul militar,

situație ce se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.;

de fapt reală, astfel cum aceasta reiese din evidențele Centrelor Militare

Județene, dovezile fiind distruse cu rea-credință, contestatorul apreciind că

sunt incidente dispozițiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ. și

rezultatul unei greșeli materiale, instanța necercetând motivul de casare

invocat de contestator referitor la refuzul M.A.N. de a elibera actele

doveditoare care au stat la baza întocmirii livretului militar (art. 318 alin. (1)

C. proc. civ.).

Analizând actele și lucrările

dosarului prin raportare la temeiurile de drept invocate de contestator, Înalta

Curte constată că decizia atacată a fost pronunțată cu respectarea

dispozițiilor legale aplicabile, pentru următoarele argumente:

pct. 1 C. proc. civ., contestația în anulare obișnuită poate fi exercitată

împotriva oricăror hotărâri judecătorești irevocabile, atunci când procedura de

chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită

potrivit cu cerințele legii.

Contestatorul invocă

neîndeplinirea legală a procedurii de citare cu M.A.N., instituție care nu are

calitate procesuală în cauză, reclamantul M.I. înțelegând să se judece în

contradictoriu cu C.J.P.M., fată de care s-au îndeplinit toate actele de

procedură în cadrul tuturor etapelor procesuale parcurse în judecarea prezentei

cauze.

De altfel, pentru ca acest motiv

de anulare a unei hotărâri judecătorești să aibă eficiență juridică trebuie ca

nelegala citare să se refere la partea care invocă acest fapt pe calea

contestației în anulare și care dovedește și existența unei vătămări, în sensul

că dacă ar fi fost citată, ar fi putut formula apărări de natură a înclina

soluția pronunțată în favoarea ei.

În aceste condiții, este evident

că acest motiv al contestației în anulare este neîntemeiat, fiind invocat în

raport de o persoană care nu are calitate procesuală în cauză, iar, în

conformitate cu principiul disponibilității, reclamantul a stabilit cadrul

procesual prin cererea de chemare în judecată, din actele dosarului rezultând

că ambele părți au fost legal citate pentru ziua în care s-a judecat pricina,

respectiv 22 noiembrie 2006.

În ceea ce privește

incidența art. 317 alin. (2) C. proc. civ., nici aceasta nu este justificată,

deoarece se referă la

ipoteza în care

motivul prevăzut la art. 317 alin. (1), menționat mai sus,

a fost invocat în motivele de recurs, iar

instanța de recurs l-a respins. Or, obiectul prezentei judecăți îl constituie o

contestație în anulare formulată împotriva unei decizii pronunțate în

soluționarea tot a unei

contestații

în anulare și nu împotriva unei decizii pronunțate în calea

de atac a recursului și oricum prin motivele de

recurs formulate nu s-a

invocat nelegala citare a vreuneia dintre părți.

Referitor

la motivele prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

și care reglementează cele două

cazuri ale contestației în anulare specială, textul legal prevede „in

terminis", ca și condiție de

admisibilitate, că pot constitui obiect al acesteia numai

hotărârile

instanțelor de

recurs.

Prin urmare, cum decizia nr. 4105

din 22 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestată în

prezent, a fost

pronunțată în soluționarea

căii extraordinare de atac a contestației în

anulare formulată de M.I., împotriva deciziei nr. 2362 din 21

iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte, ca

instanță de recurs, rezultă că

nu este îndeplinită condiția de

admisibilitate prevăzută de art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În

concluzie, față de considerentele prezentate se constată că în

cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute

în art. 317 și art. 318 C. proc. civ.,

astfel încât, contestația în anulare urmează a

fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de M.I., împotriva

deciziei nr. 4105 din 22 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2007.