ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1894/2007

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.M., anularea Hotărârii nr. 1169 din 17 august 2005 și constatarea calității sale de beneficiar al Legii nr. 309/2002. În susținerea acțiunii reclamantul a depus copia livretului militar, mai puțin fila care atestă locul și perioada în care a satisfăcut stagiul militar. La termenul de judecată din 19 ianuarie 2006 a fost conexat dosarul nr. 1453/A/2005, având aceleași părți, cauză și obiect. Ca urmare a relațiilor solicitate de instanță, M.A.N. a înaintat la dosar fișa de evidență a reclamantului.

Prin sentința nr. 18 din 19 ianuarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă. Pentru a pronunța acesta hotărâre instanța a reținut, în esență, că potrivit prevederilor Legii nr. 309/2002 și normelor metodologice de aplicare a acesteia, persoana care solicită încadrarea în prevederile legii, trebuie să dovedească situația sa prin înscrisurile din livretul militar și din adeverințele eliberate de centrele militare județene sau de U.M. Pitești, iar din probatoriul administrat în cauză nu rezultă perioada și unitatea în care reclamantul a satisfăcut stagiul militar. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.I., criticând soluția pronunțată pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 1, 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ., susținând că instanța nu a fost constituită potrivit prevederilor legale, iar că din actul oficial depus la dosar, în speță livretul militar, rezultă că acesta a fost forțat la muncă. Prin decizia nr. 2363 din 21 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recursul declarat a fost respins, motivat de faptul că în ipoteza prevederii legale aplicabile se încadrează exclusiv cetățenii români care au satisfăcut stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul D.G.S.M., din probatoriul administrat în cauză nerezultând că reclamantul ar fi efectuat stagiul militar într-un atare detașament. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare M.I., susținând că soluția a fost pronunțată fără a se ține cont de copia livretului militar depusă la dosarul cauzei.

Prin decizia nr. 4105 din 22 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația în anulare formulată de M.I. ca nefondată, reținând că motivele invocate de contestator nu se încadrează în situațiile expres prevăzute de art. 317 - 321 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii, M.I. a formulat o nouă contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) și (2) și art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Prin motivele invocate, contestatorul susține în esență următoarele: 1. Procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legale, nefiind citat M.A.N., care a eliberat livretul militar, situație ce se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ.; 2. Instanța nu a verificat situația de fapt reală, astfel cum aceasta reiese din evidențele Centrelor Militare Județene, dovezile fiind distruse cu rea-credință, contestatorul apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ. și 3. Hotărârea dată este rezultatul unei greșeli materiale, instanța necercetând motivul de casare invocat de contestator referitor la refuzul M.A.N. de a elibera actele doveditoare care au stat la baza întocmirii livretului militar (art. 318 alin. (1) C. proc. civ.). Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la temeiurile de drept invocate de contestator, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, pentru următoarele argumente: 1. Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., contestația în anulare obișnuită poate fi exercitată împotriva oricăror hotărâri judecătorești irevocabile, atunci când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii. Contestatorul invocă neîndeplinirea legală a procedurii de citare cu M.A.N., instituție care nu are calitate procesuală în cauză, reclamantul M.I. înțelegând să se judece în contradictoriu cu C.J.P.M., fată de care s-au îndeplinit toate actele de procedură în cadrul tuturor etapelor procesuale parcurse în judecarea prezentei cauze. De altfel, pentru ca acest motiv de anulare a unei hotărâri judecătorești să aibă eficiență juridică trebuie ca nelegala citare să se refere la partea care invocă acest fapt pe calea contestației în anulare și care dovedește și existența unei vătămări, în sensul că dacă ar fi fost citată, ar fi putut formula apărări de natură a înclina soluția pronunțată în favoarea ei.

În aceste condiții, este evident că acest motiv al contestației în anulare este neîntemeiat, fiind invocat în raport de o persoană care nu are calitate procesuală în cauză, iar, în conformitate cu principiul disponibilității, reclamantul a stabilit cadrul procesual prin cererea de chemare în judecată, din actele dosarului rezultând că ambele părți au fost legal citate pentru ziua în care s-a judecat pricina, respectiv 22 noiembrie 2006. În ceea ce privește incidența art. 317 alin. (2) C. proc. civ., nici aceasta nu este justificată, deoarece se referă la ipoteza în care motivul prevăzut la art. 317 alin. (1), menționat mai sus, a fost invocat în motivele de recurs, iar instanța de recurs l-a respins.

Or, obiectul prezentei judecăți îl constituie o contestație în anulare formulată împotriva unei decizii pronunțate în soluționarea tot a unei contestații în anulare și nu împotriva unei decizii pronunțate în calea de atac a recursului și oricum prin motivele de recurs formulate nu s-a invocat nelegala citare a vreuneia dintre părți. Referitor la motivele prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ. și care reglementează cele două cazuri ale contestației în anulare specială, textul legal prevede „in terminis", ca și condiție de admisibilitate, că pot constitui obiect al acesteia numai hotărârile instanțelor de recurs.

Prin urmare, cum decizia nr. 4105 din 22 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestată în prezent, a fost pronunțată în soluționarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare formulată de M.I., împotriva deciziei nr. 2362 din 21 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte, ca instanță de recurs, rezultă că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În concluzie, față de considerentele prezentate se constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute în art. 317 și art. 318 C. proc. civ., astfel încât, contestația în anulare urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de M.I., împotriva deciziei nr. 4105 din 22 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2007.