ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2519/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 17 ianuarie 2003, reclamantul S.A.T. a chemat în judecată Casa Județeană de

Pensii Bistrița Năsăud, solicitând modificarea hotărârii nr. 1300 din 28

noiembrie 2002 emisă de pârâtă, în sensul de a i se recunoaște drepturile și pentru

perioadele de timp 17 aprilie 1956 – 6 iulie 1956 și 29 iulie 1957 – 19

decembrie 1957 în care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă,

fiind doar cazat la unități militare, dar fără a fi instruit.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că pârâta i-a recunoscut drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 doar

pentru perioada 30 iulie 1958 – 30 decembrie 1959, deși și în celelalte două

perioade mai sus arătate s-a aflat în aceeași situație, astfel cum rezultă și

din livretul militar.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 167 din 19

februarie 2003, a admis acțiunea reclamantului și a modificat hotărârea nr.

1300 din 28 noiembrie 2002 în sensul că a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului

și perioadele 17 aprilie 1956 – 6 iulie 1956 și 29 iulie 1957 – 19 decembrie

1957, în care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă și să-i acorde

drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, considerând că în cauză sunt

îndeplinite prevederile art. 1 din această lege, precum și dispozițiile art. 1,

art. 2 , art. 6 și art. 8 din Normele metodologice de aplicare ale legii.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud,

susținând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Legii

nr. 309/2002 și cele ale art. 114

1

C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs,

recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că

intimatul-reclamant este beneficiarul drepturilor prevăzute de Legea nr.

309/2002 și pentru perioadele de satisfacere a stagiului militar în unitățile

militare, deși legea respectivă se referă la persoanele care au satisfăcut

stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. În sprijinul

acestui motiv recurenta a invocat și un răspuns al Ministerului Apărării

Naționale – U.M. 02405 Pitești pe care pretinde că l-a anexat recursului.

Celălalt motiv de recurs se referă

la faptul că la judecarea cauzei nu au fost îndeplinite prevederile art. 114

1

alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care nu a formulat întâmpinare și nu și-a

putut formula apărarea.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

309/2002, precum și cu cele ale Normelor metodologice de aplicare a acestei

legi, beneficiază de drepturile prevăzute de lege, persoanele care au efectuat

stagiul militar în detașamente de muncă, iar stabilirea acestora se face, la

cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele

eliberate de centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești - art. 6

alin. (2) din lege.

În cauză, din livretul militar depus

la dosar rezultă, pe de o parte, că și în cele două perioade pentru care nu

s-au acordat drepturile prevăzute de lege, intimatul-reclamant și-a desfășurat

activitatea numai în formațiuni de muncă în cadrul unităților militare, fiind

lăsat la vatră „combatant neinstruit”. Pe de altă parte, recurenta-pârâtă nu a

depus la dosar nici măcar înscrisul la care face referire în motivele de

recurs, respectiv pretinsa copie a unui răspuns de la U.M. 02405 Pitești).

Cu privire la celălalt motiv de

recurs se constată că și acesta este neîntemeiat, întrucât din actele dosarului

rezultă că recurentei-pârâte i s-a solicitat, în timp util, prin adresa din 21

ianuarie 2003, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 29/1990, să trimită

documentația care a stat la baza emiterii actului atacat, însoțită de

întâmpinare și de orice alte acte considerate utile cauze, înainte de termenul

fixat la 19 februarie 2003.

Totodată, din dovada de îndeplinire

a procedurii de citare primită în condiții legale, la 31 ianuarie 2003 rezultă

că aceasta cunoștea obligativitatea depunerii întâmpinării, dar nu a formulat-o

și nici nu s-a prezentat la instanță.

De altfel, nu numai că nu și-a

dovedit susținerile, dar având în vedere că între data primirii adresei și a

citației și data judecării pricinii a trecut o perioadă de timp destul de

îndelungată, aceasta a avut și posibilitatea de a solicita copia acțiunii sau

de a lua cunoștință de conținutul dosarului.

Prin urmare, constatându-se că sentința

atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bistrița Năsăud împotriva sentinței nr. 167 din 19

februarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 iunie 2003.