ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 665/2012

Asupra

recursului de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

din 28 februarie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală, pronunțată în

dosarul nr. 2400/89/2011, investită cu soluționarea apelurilor declarate,

printre alții, de inculpatul P.V.M. împotriva sentinței penale nr. 8 din data

de 13 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Vaslui, în baza art. 300

2

și art. 160

b

C. proc. pen., a constatat ca legală și temeinică

măsura arestării preventive luată față de inculpat, dispunând menținerea

acesteia.

S-au reținut în

esență următoarele:

Analizând

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților B.D.,

M.L. și M.A., în temeiul dispozițiilor art. 300

2

raportat la art.

160

b

alin. (1) C. proc. pen., a constatat că în cauză sunt

îndeplinite atât condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât timp din

datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit

fapta penală pentru care sunt judecați, cât și condițiile cumulative instituite

de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv faptul că pentru presupusa

infracțiune reținută în sarcina inculpaților legea prevede pedeapsa închisorii

mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestora

prezintă pericol pentru ordinea publică.

În ceea ce

privește condiția prevăzută de art. 143 C. proc. pen., s-a reținut că în cauză

există probe temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen., din care rezultă

presupunerea rezonabilă că inculpații B.D., M.L. și M.A. au săvârșit

infracțiunea pentru care instanța de fond a dispus condamnarea lor, probe ce

sunt menționate în hotărârea apelată.

Coroborarea

probelor și indiciilor temeinice amintite conturează suspiciunea rezonabilă în

sensul existenței unor date, informații care conving un observator obiectiv și

imparțial despre posibilitatea ca inculpații să fi săvârșit fapta prevăzută de

legea penală pentru care sunt judecați (jurisprudența C.E.D.O. în cauza

Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei).

De asemenea,

instanța a constatat că sunt îndeplinite și condițiile cumulative prevăzute de

art. 148 lit. f) C. proc pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunea pentru care sunt judecați este închisoare mai mare de 4 ani și

există probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret

pentru ordinea publică.

Instanța a avut

în vedere în analiza celei de-a doua condiții enumerate mai sus, natura și

modalitatea concretă de comitere a faptei, împrejurările în care inculpații au

acționat, gravitatea deosebită a faptei, urmarea produsă, precum și sentimentul

de insecuritate ce a fost creat în rândul comunității, ca urmare a comiterii

presupusei infracțiuni.

În concret,

pericolul pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc.

pen., fără a se identifica sau suprapune cu pericolul social al faptei penale,

presupune, pe de o parte o rezonanță a faptei respective în comunitate, o

reacție colectivă față de o stare de lucruri negative, iar pe de altă parte, o

sumă de elemente care vădesc necesitatea izolării inculpaților de comunitate,

elemente ce rezidă din natura și modalitatea concretă de săvârșire a

infracțiunii.

Măsura lipsirii

de libertate a unei persoane, potrivit dispozițiilor art. 5 din C.E.D.O. și

art. 23 din Constituție, se poate dispune atunci când există motive verosimile

că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în

necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară

astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor,

desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

S-a mai reținut

că infracțiunea pentru care inculpații sunt trimiși în judecată prezintă o

gravitate concretă sporită, în raport de toate elementele anterior analizate,

fapta săvârșită având o rezonanță deosebită în rândul opiniei publice, măsura

arestării preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.

Totodată,

instanța a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților se situează

pe coordonatele legalității, aspecte analizate anterior, iar menținerea

acesteia este justificată, pe de o parte de scopul derulării în condiții bune a

procesului penal, iar pe de altă parte de necesitatea izolării inculpaților de

comunitatea din care face parte. Față de această ultimă concluzie, instanța a

analizat proporționalitatea dintre restrângerea dreptului la libertate a inculpaților

cu scopul urmărit, proces în cadrul căruia toate argumentele deja expuse au

pledat în favoarea acordării de prioritate intereselor generale ale

comunității.

În același

timp, s-a apreciat că durata arestării preventive a inculpaților din 25 iunie

2011, până în prezent, în raport de toate fazele procesuale parcurse, respectiv

urmărire penală, judecata pe fond, se situează în limitele guvernate de

rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, așa cum se desprinde din

jurisprudența C.E.D.O. în materie. Diminuarea pericolului pentru ordinea

publică o dată cu trecerea timpului este un proces influențat proporțional de

factorii care definesc cauza sub aspectul complexității acesteia și, în primul

rând, de natura și amploarea activității infracționale supuse analizei. Astfel,

percepția comunității asupra unei infracțiuni de o periculozitate mică sau

modică se diminuează cu trecerea timpului într-o manieră diferită de situația

unor infracțiuni cu o periculozitate sporită, cum este cazul celor de față. A

accepta părerea contrară ar constitui aplicarea aceleiași unități de măsură

pentru fapte diferite și ar produce o uniformizare nereală a percepției

comunității asupra faptelor penale comise în rândul său.

Pentru

considerentele ce preced, cum măsura privativă de libertate s-a luat față de

inculpați cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar temeiurile avute

inițial în vedere subzistă și în prezent, în temeiul dispozițiilor art. 300

2

raportate la art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., constatând

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, a menținut această

măsură.

Împotriva

încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul B.D., pentru motivele

expuse în partea introductivă a hotărârii.

Recursul

inculpatului nu este fondat.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea

măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod

corect prima instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.

Potrivit

Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea

legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de

libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond:

să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute

de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile

de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se

constată că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii

arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în

prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege.

Astfel, pentru

infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă

instanță, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe

că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică.

Referitor la

acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este

justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin

unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru

fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul

de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de

dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura

și gradul deosebit de ridicat de pericol social al infracțiunii de trafic de

droguri de risc săvârșit în formă continuată, pentru care inculpatul a fost

trimis în judecată și condamnat nedefinitiv în primă instanță, lăsarea acestuia

în libertate ar putea crea riscul de a împiedica buna desfășurare a procesului

penal. Natura infracțiunii și modalitatea de comitere, relevă o periculozitate

infracțională și o rezonanță socială, care ar crea o stare de pericol pentru

ordinea publică.

Înalta Curte

constată că temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării

preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o

alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului în primă instanță,

la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumția

de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la

vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea

de libertate.

Pe de altă

parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de

natura infracțiunilor de o gravitate sporită și de numărul inculpaților, simpla

trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce

principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea

C.E.D.O., întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea

procesuală a părților și durata procedurilor în fața instanței.

Așa fiind,

menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin

lăsarea inculpatului în stare de libertate s-ar crea un pericol pentru buna

desfășurare a procesului penal.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat B.D.

împotriva încheierii din 28 februarie 2012 a Curții de Apel lași, secția

penală, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.D. împotriva încheierii

din 28 februarie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală, pronunțată în

dosarul nr. 2400/89/2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 9 martie 2012.