ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 665/2012

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 28 februarie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2400/89/2011, investită cu soluționarea apelurilor declarate, printre alții, de inculpatul P.V.M. împotriva sentinței penale nr. 8 din data de 13 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Vaslui, în baza art. 300 2 și art. 160 b C. proc. pen., a constatat ca legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpat, dispunând menținerea acesteia. S-au reținut în esență următoarele: Analizând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților B.D., M.L. și M.A., în temeiul dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) C. proc.

pen., a constatat că în cauză sunt îndeplinite atât condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât timp din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit fapta penală pentru care sunt judecați, cât și condițiile cumulative instituite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv faptul că pentru presupusa infracțiune reținută în sarcina inculpaților legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol pentru ordinea publică. În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 143 C. proc. pen., s-a reținut că în cauză există probe temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații B.D., M.L.

și M.A. au săvârșit infracțiunea pentru care instanța de fond a dispus condamnarea lor, probe ce sunt menționate în hotărârea apelată. Coroborarea probelor și indiciilor temeinice amintite conturează suspiciunea rezonabilă în sensul existenței unor date, informații care conving un observator obiectiv și imparțial despre posibilitatea ca inculpații să fi săvârșit fapta prevăzută de legea penală pentru care sunt judecați (jurisprudența C.E.D.O. în cauza Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei). De asemenea, instanța a constatat că sunt îndeplinite și condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care sunt judecați este închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Instanța a avut în vedere în analiza celei de-a doua condiții enumerate mai sus, natura și modalitatea concretă de comitere a faptei, împrejurările în care inculpații au acționat, gravitatea deosebită a faptei, urmarea produsă, precum și sentimentul de insecuritate ce a fost creat în rândul comunității, ca urmare a comiterii presupusei infracțiuni. În concret, pericolul pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se identifica sau suprapune cu pericolul social al faptei penale, presupune, pe de o parte o rezonanță a faptei respective în comunitate, o reacție colectivă față de o stare de lucruri negative, iar pe de altă parte, o sumă de elemente care vădesc necesitatea izolării inculpaților de comunitate, elemente ce rezidă din natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii.

Măsura lipsirii de libertate a unei persoane, potrivit dispozițiilor art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 din Constituție, se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal. S-a mai reținut că infracțiunea pentru care inculpații sunt trimiși în judecată prezintă o gravitate concretă sporită, în raport de toate elementele anterior analizate, fapta săvârșită având o rezonanță deosebită în rândul opiniei publice, măsura arestării preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc.

pen. Totodată, instanța a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților se situează pe coordonatele legalității, aspecte analizate anterior, iar menținerea acesteia este justificată, pe de o parte de scopul derulării în condiții bune a procesului penal, iar pe de altă parte de necesitatea izolării inculpaților de comunitatea din care face parte. Față de această ultimă concluzie, instanța a analizat proporționalitatea dintre restrângerea dreptului la libertate a inculpaților cu scopul urmărit, proces în cadrul căruia toate argumentele deja expuse au pledat în favoarea acordării de prioritate intereselor generale ale comunității.

În același timp, s-a apreciat că durata arestării preventive a inculpaților din 25 iunie 2011, până în prezent, în raport de toate fazele procesuale parcurse, respectiv urmărire penală, judecata pe fond, se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, așa cum se desprinde din jurisprudența C.E.D.O. în materie. Diminuarea pericolului pentru ordinea publică o dată cu trecerea timpului este un proces influențat proporțional de factorii care definesc cauza sub aspectul complexității acesteia și, în primul rând, de natura și amploarea activității infracționale supuse analizei. Astfel, percepția comunității asupra unei infracțiuni de o periculozitate mică sau modică se diminuează cu trecerea timpului într-o manieră diferită de situația unor infracțiuni cu o periculozitate sporită, cum este cazul celor de față.

A accepta părerea contrară ar constitui aplicarea aceleiași unități de măsură pentru fapte diferite și ar produce o uniformizare nereală a percepției comunității asupra faptelor penale comise în rândul său. Pentru considerentele ce preced, cum măsura privativă de libertate s-a luat față de inculpați cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar temeiurile avute inițial în vedere subzistă și în prezent, în temeiul dispozițiilor art. 300 2 raportate la art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., constatând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, a menținut această măsură. Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul B.D., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.

Recursul inculpatului nu este fondat. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate. Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc.

pen. În cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege. Astfel, pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al infracțiunii de trafic de droguri de risc săvârșit în formă continuată, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat nedefinitiv în primă instanță, lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul de a împiedica buna desfășurare a procesului penal.

Natura infracțiunii și modalitatea de comitere, relevă o periculozitate infracțională și o rezonanță socială, care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică. Înalta Curte constată că temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului în primă instanță, la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pe de altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită și de numărul inculpaților, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea C.E.D.O., întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fața instanței. Așa fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpatului în stare de libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat B.D.

împotriva încheierii din 28 februarie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.D. împotriva încheierii din 28 februarie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2400/89/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2012.