ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1740/2012

Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 15 mai 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, investită cu soluționarea cauzei privind pe inculpații E.C.M., S.M. și B.M.I., trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 17/P din 23 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, în stare de arest preventiv, a dispus, în baza art. 300 2 și art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., menținerea arestării preventivă a inculpaților. Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulate de inculpați prin apărători.

Prin actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că inculpatul B.M.I., în calitate de procuror la parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, având repartizat spre instrumentare Dosarul nr. 2/P/2011 în care este cercetat, între alte persoane, denunțătorul D.S.pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, a pretins de la acesta, în cursul lunii ianuarie 2012, cu ajutorul coinculpaților E.C.M.

și S.M., un folos reprezentând o sumă de bani care, inițial, nu a fost particularizată (în acest sens, atribuind complicelui E.C.M., în temeiul conivenței infracționale statornicite între ei, sarcina de a perfecta aspectele referitoare la cuantumul folosului pretins, astfel că, ulterior, acesta a fost stabilit la suma de 300.000 euro pe care denunțătorul să o remită în două tranșe, de 100.000 euro și, respectiv, de 200.000 euro) iar pe parcursul desfășurării activității infracționale, a specificat, în mod direct, aceluiași denunțător că trebuie să dea, cu titlu de mită, suma de 100.000 euro, precizând și că partea care urma să îi revină lui era de 50.000 euro, în data de 31 ianuarie 2012, primind de la D.S., cu ajutorul inculpatului E.C.M., suma de 90.000 RON și 80.000 euro (reprezentând echivalentul a aproximativ 100.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, banii fiind găsiți asupra inculpatului E.C.M., folosul fiind pretins și primit pentru ca B.M.I.

să dispună ridicarea măsurilor asigurătorii luate față de denunțător, ca și pentru a disjunge cauza cu privire la acesta și să formeze un dosar separat, în care, ulterior, să adopte soluția de scoatere de sub urmărire penală. Inculpatul E.C.M., în cursul lunii ianuarie 2012, acționând împreună cu inculpatul S.M., l-a ajutat pe inculpatul B.M.I., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, să pretindă de la denunțătorul D.S. suma de 300.000 euro (în condițiile în care, potrivit conivenței infracționale cu B.M.I., acesta nu a particularizat, inițial, folosul pe care dorea să îl primească de la denunțător, dar a atribuit inculpatului E.C.M. sarcina de a perfecta aspectele referitoare la cuantumul sumei de bani ce urma să fie pretinsă, cu titlu de mită), stabilind ca aceasta să fie remisă în două tranșe, de 100.000 euro și, respectiv, de 200.000 euro, iar în data de 31 ianuarie 2012, l-a ajutat pe inculpatul B.M.I.

să primească de la denunțătorul D.S. suma de 90.000 RON și 80.000 euro (reprezentând echivalentul a aproximativ 100.000 euro) fiind surprins în flagrant delict, având asupra sa banii. Inculpatul S.M. în cursul lunii ianuarie 2012, acționând împreună cu inculpatul E.C.M., l-a ajutat pe inculpatul B.M.I., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, să pretindă de la denunțătorul D.S. suma de 300.000 euro (în condițiile în care, potrivit conivenței infracționale cu B.M.I., acesta nu a particularizat, inițial, folosul pe care dorea să îl primească de la denunțător, dar a atribuit inculpatului E.C.M. sarcina de a perfecta aspectele referitoare la cuantumul sumei de bani ce urma să fie pretinse, cu titlu de mită), stabilind ca aceasta să fie remisă în două tranșe, de 100.000 euro și, respectiv, de 200.000 euro, având în vedere și că a avut cunoștință de faptul că, în data de 31 ianuarie 2012, E.C.M.

l-a ajutat pe același magistrat să primească de la denunțătorul D.S. suma de 90.000 RON și 80.000 euro (reprezentând echivalentul a aproximativ 100.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, banii fiind găsiți asupra inculpatului E.C.M.. Totodată, inculpatul B.M.I. împreună cu inculpatul E.C.M.,în cursul lunii ianuarie 2012, au inițiat constituirea unei asociații în scopul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, asociație sprijinită de inculpatul S.M., în structura organizatorică a grupării fiind, ulterior, cooptați denunțătorul M.M., B.C. și E.M.L. (care, potrivit regulilor de acțiune stabilite, au avut sarcina de a sprijini activitatea ilicită a asociației), iar pentru atingerea scopului propus, a existat o organizare prealabilă, în temeiul căreia membrilor grupării li s-au repartizat anumite sarcini.

S-a reținut, în esență, că în cauză se regăsesc, în continuare, exigențele art. 148 lit. f) C. proc. pen., în privința condiției existenței pericolului concret pentru ordinea publică, condiție ce rezultă din probele de la dosar, în acord și cu jurisprudenta Curții Europene în privința apărării ordinii publice în sensul reprimării infracțiunilor considerate grave, cum sunt cele de corupție. În cauză, gravitatea potențialelor fapte pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, având în vedere modul în care a fost lezată încrederea publică acordată în temeiul mandatului de procuror, reprezentant al Ministerului Public, în cazul inculpatului B.M.I., dar și presupusa contribuție și sprijinul dat de coinculpații E.C.M.

și S.M., privite prin prisma mobilului și a modului în care a fost concepută presupusa activitate infracțională reținută prin actul de sesizare, sunt elemente care susține în continuare, aprecierea existenței pericolului concret pentru ordinea publică. În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică nu pot fi ignorate natura și împrejurările concrete ale comiterii faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, calitatea de procuror pe care a deținut-o inculpatul B.M.I., ce potențează urmările negative ale acțiunilor sale asupra prestigiului de care trebuie să se bucure funcționarii implicați în actul de justiție, rezonanța socială extrem de negativă a faptelor de corupție la nivelul sistemului judiciar.

Având în vedere circumstanțele factuale și persoana inculpaților, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenție. S-a mai reținut că, contrar susținerilor apărării, nu au intervenit elemente noi sub aspectul circumstanțelor factuale reținute ori a situației personale a fiecărui inculpat de natură să conducă la aprecierea că temeiurile care au determinat arestarea preventivă s-au modificat astfel că cererile formulate de apărare, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara nu sunt fondate. Împotriva încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații E.C.M., S.M. și B.M.I.. În ședința publică din 24 mai 2012, recurenții inculpați S.M.

și B.M.I. au învederat instanței că își retrag recursurile declarate. Față de această manifestare de voință a recurenților inculpați, urmează a se lua act de retragerea recursurilor declarate de aceștia, în conformitate cu dispozițiile art. 385 4 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen. și a se dispune obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat. În ce privește recursul inculpatului E.C.M., Înalta Curte constată că nu este fondat. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin, așa cum a reținut în mod corect instanța de apel, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.

Potrivit C. proc. pen. , menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat, sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Înalta Curte apreciază că, în acest moment procesual temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se mențin, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului, în condițiile în care există indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen. din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul E.C. a comis faptele pentru care a fost cercetat și trimis în judecată. Cât privește temeiul arestării prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., se constată că inculpatul a săvârșit fapte penale pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

La aprecierea pericolului pentru ordinea publică, trebuie avute în vedere nu numai datele legate de persoana cercetată, ci și datele referitoare la fapte, acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția și cei care concură la înfăptuirea ei pot face obiectul unor tranzacții financiare importante, concretizate în acte de corupție. Așa fiind, deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a infracțiunii - aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. Natura și gravitatea faptelor presupus săvârșite rezultă din modalitatea în care acestea au fost comise - l-a ajutat pe inculpatul B.M.I., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, să pretindă de la denunțătorul D.S. suma de 300.000 euro (în condițiile în care, potrivit conivenței infracționale cu B.M.I., acesta nu a particularizat, inițial, folosul pe care dorea să îl primească de la denunțător, dar a atribuit inculpatului E.C.M.

sarcina de a perfecta aspectele referitoare la cuantumul sumei de bani ce urma să fie pretinsă, cu titlu de mită), stabilind ca aceasta să fie remisă în două tranșe, de 100.000 euro și, respectiv, de 200.000 euro, iar în data de 31 ianuarie 2012, l-a ajutat pe inculpatul B.M.I. să primească de la denunțătorul D.S. suma de 90.000 RON și 80.000 euro (reprezentând echivalentul a aproximativ 100.000 euro) - astfel de fapte justificând pe deplin temerea că, odată pus în libertate, inculpatul va săvârși și alte fapte de același gen. Nu în ultimul rând, se mai constată că se impune menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, aflat în faza incipientă a judecății în primă instanță, în vederea aflării adevărului.

În ce privește datele care caracterizează pozitiv persoana inculpatului, Curtea reține că nu pot determina prin ele însele o modificare a temeiurilor analizate anterior. Așa fiind, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu impun înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă, restrictivă de libertate, câtă vreme probele strânse în cursul urmăririi penale oferă indicii cu privire la vinovăția inculpatului și constituie un temei care justifică legalitatea privării de libertate. Drept urmare, detenția provizorie a inculpatului E.C. este legală, fiind respectate, atât exigențele cerute de legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a acesteia.

Așa fiind, Înalta Curte constată că alte măsuri preventive nu sunt nici suficiente și nici eficiente pentru a proteja în mod just interesul public, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului E.C.. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat E.C.M. împotriva încheierii din 15 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat E.C.M. împotriva încheierii din 15 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 1523/2/2012 (608/2012). la act de retragerea recursurilor declarate de recurenții inculpați S.M. și B.M.I. împotriva aceleiași încheieri. Obligă recurentul inculpat S.M. la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenții inculpați E.C.M. și B.M.I. la plata sumei de câte 125 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 mai 2012.