ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1740/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1740/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursurilor de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 15 mai 2012, Curtea de Apel București, secția I penală,

investită cu soluționarea cauzei privind pe inculpații E.C.M., S.M. și B.M.I.,

trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 17/P din 23 februarie 2012 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție, în stare de arest preventiv, a dispus, în baza art. 300

2

și art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., menținerea

arestării preventivă a inculpaților.

Au fost

respinse, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive

cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulate de inculpați prin apărători.

Prin

actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că inculpatul B.M.I., în calitate de

procuror la parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, având repartizat spre instrumentare

Dosarul nr. 2/P/2011 în care este cercetat, între alte persoane, denunțătorul D.S.pentru

complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, a

pretins de la acesta, în cursul lunii ianuarie 2012, cu ajutorul coinculpaților

E.C.M. și S.M., un folos reprezentând o sumă de bani care, inițial, nu a fost

particularizată (în acest sens, atribuind complicelui E.C.M., în temeiul

conivenței infracționale statornicite între ei, sarcina de a perfecta aspectele

referitoare la cuantumul folosului pretins, astfel că, ulterior, acesta a fost

stabilit la suma de 300.000 euro pe care denunțătorul să o remită în două

tranșe, de 100.000 euro și, respectiv, de 200.000 euro) iar pe parcursul

desfășurării activității infracționale, a specificat, în mod direct, aceluiași

denunțător că trebuie să dea, cu titlu de mită, suma de 100.000 euro, precizând

și că partea care urma să îi revină lui era de 50.000 euro, în data de 31

ianuarie 2012, primind de la D.S., cu ajutorul inculpatului E.C.M., suma de

90.000 RON și 80.000 euro (reprezentând echivalentul a aproximativ 100.000 euro),

ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, banii fiind găsiți

asupra inculpatului E.C.M., folosul fiind pretins și primit pentru ca B.M.I. să

dispună ridicarea măsurilor asigurătorii luate față de denunțător, ca și pentru

a disjunge cauza cu privire la acesta și să formeze un dosar separat, în care,

ulterior, să adopte soluția de scoatere de sub urmărire penală.

Inculpatul

E.C.M., în cursul lunii ianuarie 2012, acționând împreună cu inculpatul S.M.,

l-a ajutat pe inculpatul B.M.I., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Ilfov, să pretindă de la denunțătorul D.S. suma de 300.000 euro (în condițiile

în care, potrivit conivenței infracționale cu B.M.I., acesta nu a

particularizat, inițial, folosul pe care dorea să îl primească de la

denunțător, dar a atribuit inculpatului E.C.M. sarcina de a perfecta aspectele

referitoare la cuantumul sumei de bani ce urma să fie pretinsă, cu titlu de

mită), stabilind ca aceasta să fie remisă în două tranșe, de 100.000 euro și,

respectiv, de 200.000 euro, iar în data de 31 ianuarie 2012, l-a ajutat pe

inculpatul B.M.I. să primească de la denunțătorul D.S. suma de 90.000 RON și

80.000 euro (reprezentând echivalentul a aproximativ 100.000 euro) fiind

surprins în flagrant delict, având asupra sa banii.

Inculpatul

S.M. în cursul lunii ianuarie 2012, acționând împreună cu inculpatul E.C.M.,

l-a ajutat pe inculpatul B.M.I., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Ilfov, să pretindă de la denunțătorul D.S. suma de 300.000 euro (în condițiile

în care, potrivit conivenței infracționale cu B.M.I., acesta nu a

particularizat, inițial, folosul pe care dorea să îl primească de la

denunțător, dar a atribuit inculpatului E.C.M. sarcina de a perfecta aspectele

referitoare la cuantumul sumei de bani ce urma să fie pretinse, cu titlu de

mită), stabilind ca aceasta să fie remisă în două tranșe, de 100.000 euro și,

respectiv, de 200.000 euro, având în vedere și că a avut cunoștință de faptul

că, în data de 31 ianuarie 2012, E.C.M. l-a ajutat pe același magistrat să

primească de la denunțătorul D.S. suma de 90.000 RON și 80.000 euro

(reprezentând echivalentul a aproximativ 100.000 euro), ocazie cu care s-a

procedat la constatarea infracțiunii flagrante, banii fiind găsiți asupra

inculpatului E.C.M..

Totodată,

inculpatul B.M.I. împreună cu inculpatul E.C.M.,în cursul lunii ianuarie 2012,

au inițiat constituirea unei asociații în scopul săvârșirii infracțiunii de

luare de mită, asociație sprijinită de inculpatul S.M., în structura

organizatorică a grupării fiind, ulterior, cooptați denunțătorul M.M., B.C. și E.M.L.

(care, potrivit regulilor de acțiune stabilite, au avut sarcina de a sprijini

activitatea ilicită a asociației), iar pentru atingerea scopului propus, a

existat o organizare prealabilă, în temeiul căreia membrilor grupării li s-au

repartizat anumite sarcini.

S-a

reținut, în esență, că în cauză se regăsesc, în continuare, exigențele art. 148

lit. f) C. proc. pen., în privința condiției existenței pericolului concret

pentru ordinea publică, condiție ce rezultă din probele de la dosar, în acord

și cu jurisprudenta Curții Europene în privința apărării ordinii publice în

sensul reprimării infracțiunilor considerate grave, cum sunt cele de corupție.

În

cauză, gravitatea potențialelor fapte pentru care inculpații au fost trimiși în

judecată, având în vedere modul în care a fost lezată încrederea publică

acordată în temeiul mandatului de procuror, reprezentant al Ministerului

Public, în cazul inculpatului B.M.I., dar și presupusa contribuție și sprijinul

dat de coinculpații E.C.M. și S.M., privite prin prisma mobilului și a modului

în care a fost concepută presupusa activitate infracțională reținută prin actul

de sesizare, sunt elemente care susține în continuare, aprecierea existenței

pericolului concret pentru ordinea publică.

În

aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică nu pot fi ignorate natura

și împrejurările concrete ale comiterii faptelor pentru care inculpații au fost

trimiși în judecată, calitatea de procuror pe care a deținut-o inculpatul B.M.I.,

ce potențează urmările negative ale acțiunilor sale asupra prestigiului de care

trebuie să se bucure funcționarii implicați în actul de justiție, rezonanța

socială extrem de negativă a faptelor de corupție la nivelul sistemului

judiciar.

Având în

vedere circumstanțele factuale și persoana inculpaților, durata detenției

provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3

din Convenție.

S-a mai

reținut că, contrar susținerilor apărării, nu au intervenit elemente noi sub

aspectul circumstanțelor factuale reținute ori a situației personale a fiecărui

inculpat de natură să conducă la aprecierea că temeiurile care au determinat

arestarea preventivă s-au modificat astfel că cererile formulate de apărare,

privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu

părăsi țara nu sunt fondate.

Împotriva

încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații E.C.M., S.M. și B.M.I..

În

ședința publică din 24 mai 2012, recurenții inculpați S.M. și B.M.I. au

învederat instanței că își retrag recursurile declarate.

Față de

această manifestare de voință a recurenților inculpați, urmează a se lua act de

retragerea recursurilor declarate de aceștia, în conformitate cu dispozițiile

art. 385

4

alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen. și a se

dispune obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În ce

privește recursul inculpatului E.C.M., Înalta Curte constată că nu este fondat.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus

luarea măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin, așa cum a reținut

în mod corect instanța de apel, astfel că se impune în continuare privarea de

libertate.

Potrivit

C. proc. pen. , menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este

condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe

probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea

penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare

expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În

cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii

măsurii arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de

textul de lege: infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat, sunt

pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Înalta

Curte apreciază că, în acest moment procesual temeiurile avute în vedere la

luarea măsurii preventive se mențin, impunând în continuare privarea de

libertate a inculpatului, în condițiile în care există indicii temeinice și

suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen. din

care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul E.C. a comis faptele pentru

care a fost cercetat și trimis în judecată.

Cât

privește temeiul arestării prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., se constată că inculpatul a săvârșit fapte penale pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea

în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

La

aprecierea pericolului pentru ordinea publică, trebuie avute în vedere nu numai

datele legate de persoana cercetată, ci și datele referitoare la fapte, acestea

din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate,

credința că justiția și cei care concură la înfăptuirea ei pot face obiectul

unor tranzacții financiare importante, concretizate în acte de corupție. Așa

fiind, deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social

- ca trăsătură esențială a infracțiunii - aceasta nu înseamnă, însă, că în

aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de

gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate

rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care

este acuzat inculpatul, de reacția publică la comiterea unei astfel de

infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de

către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți

ca autori ai unor astfel de fapte.

Natura

și gravitatea faptelor presupus săvârșite rezultă din modalitatea în care

acestea au fost comise - l-a ajutat pe inculpatul B.M.I., procuror la Parchetul

de pe lângă Tribunalul Ilfov, să pretindă de la denunțătorul D.S. suma de

300.000 euro (în condițiile în care, potrivit conivenței infracționale cu B.M.I.,

acesta nu a particularizat, inițial, folosul pe care dorea să îl primească de

la denunțător, dar a atribuit inculpatului E.C.M. sarcina de a perfecta

aspectele referitoare la cuantumul sumei de bani ce urma să fie pretinsă, cu

titlu de mită), stabilind ca aceasta să fie remisă în două tranșe, de 100.000 euro

și, respectiv, de 200.000 euro, iar în data de 31 ianuarie 2012, l-a ajutat pe

inculpatul B.M.I. să primească de la denunțătorul D.S. suma de 90.000 RON și

80.000 euro (reprezentând echivalentul a aproximativ 100.000 euro) - astfel de

fapte justificând pe deplin temerea că, odată pus în libertate, inculpatul va

săvârși și alte fapte de același gen.

Nu în

ultimul rând, se mai constată că se impune menținerea măsurii arestării

preventive față de inculpat, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului

penal, aflat în faza incipientă a judecății în primă instanță, în vederea

aflării adevărului.

În ce

privește datele care caracterizează pozitiv persoana inculpatului, Curtea

reține că nu pot determina prin ele însele o modificare a temeiurilor analizate

anterior.

Așa

fiind, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu

impun înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă, restrictivă de

libertate, câtă vreme probele strânse în cursul urmăririi penale oferă indicii

cu privire la vinovăția inculpatului și constituie un temei care justifică

legalitatea privării de libertate.

Drept

urmare, detenția provizorie a inculpatului E.C. este legală, fiind respectate,

atât exigențele cerute de legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag.

1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a acesteia.

Așa

fiind, Înalta Curte constată că alte măsuri preventive nu sunt nici suficiente

și nici eficiente pentru a proteja în mod just interesul public, impunându-se,

în continuare, privarea de libertate a inculpatului E.C..

Pentru

aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat E.C.M.

împotriva încheierii din 15 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I

penală, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat E.C.M. împotriva

încheierii din 15 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în Dosarul nr. 1523/2/2012 (608/2012).

la act

de retragerea recursurilor declarate de recurenții inculpați S.M. și B.M.I.

împotriva aceleiași încheieri.

Obligă

recurentul inculpat S.M. la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă

recurenții inculpați E.C.M. și B.M.I. la plata sumei de câte 125 RON cu titlul

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 24 mai 2012.