ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2116/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2116/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor
de față,
Examinând actele
și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 265 din 19
iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1523/2/2012, Curtea de Apel București, secția
I penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice
formulată de inculpatul E.C.M. din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap.
la art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu modificările și completările
ulterioare în infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin.
(3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor
de corupție cu modificările și completările ulterioare, cerere.
În temeiul
art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.
pen. a achitat pe inculpații B.M.I., E.C.M. și S.M. pentru săvârșirea infracțiunii
prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 8 din Legea
nr. 39/2003, art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În temeiul
art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat
pe inculpatul B.M.I., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii
de luare de mită.
În temeiul
art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)
teza II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul
art. 350 C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului și potrivit
art. 88 C. pen. a dedus din durata pedepsei principale aplicată, timpul reținerii
și arestării preventive de la 1 februarie 2012 la zi.
În temeiul
art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea
nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul E.C.M., la pedeapsa de 4 ani închisoare și
3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și b)
C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.
În temeiul
art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)
teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul
art. 350 C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului și potrivit
art. 88 C. pen. a dedus de din durata pedepsei principale aplicată, timpul reținerii
și arestării preventive de la 1 februarie 2012 la zi.
În temeiul
art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea
nr. 78/2000 cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul
S.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de
complicitate la luare de mită.
În temeiul
art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)
teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul
art. 350 C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului și potrivit
art. 88 C. pen. a dedus din durata pedepsei principale aplicată, timpul reținerii
și arestării preventive de la 1 februarie 2012 la zi.
În temeiul
art. 19 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 255 alin. (5) C. pen. a luat act că suma
de 80.000 euro și 90.000 RON a fost restituită martorului denunțător D.S., conform
procesului verbal încheiat la data de 3 februarie 2012.
În temeiul
art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de
cate 3.000 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî
astfel prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. 17/P/2012 din data de
23 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
- Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției s-a dispus punerea
în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de
infracțiuni pentru inculpații B.M.I., E.C.M. și S.M. și trimiterea în judecată,
în stare de arest preventiv, a inculpaților B.M.I. - pentru comiterea infracțiunilor
de luare de mită și de asociere pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită,
aflate în concurs real, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7
alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la
art. 8 din Legea nr. 39/2003 și la art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea
nr. 78/2000, cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.; E.C.M. pentru complicitate la infracțiunea
de luare de mită și comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea infracțiunii
de luare de mită, aflate în concurs real, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art.
254 alin. (1) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 323
alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 17 lit.
b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 33 lit. a) C.
pen. și S.M. pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită și comiterea infracțiunii
de asociere pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, aflate în concurs real,
prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 7 alin. (1)
din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 37 lit. b) C. pen. și art. 323 alin. (1)
și (2) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 17 lit. b) și art. 18
alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 37 lit. b) C. pen., ambele cu aplic.
art. 33 lit. a) C. pen.
Prin același rechizitoriu
s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii
de dare de mită, prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea
nr. 78/2000, întrucât este incidență o cauză de nepedepsire (fapta prezentată la
Cap.II, pct. 3.1.); față de M.M. pentru complicitate la infracțiunea de dare de
mită și sub aspectul comiterii infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni,
prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 255 C. pen. și art. 7 alin. (2) din Legea
nr. 78/2000 și art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 39/2003
și art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, întrucât este incidență
o cauză de nepedepsire (fapta prezentată la Cap.II, pct. 3.1.).
Totodată, s-a
mai dispus neînceperea urmăririi penale față de B.C. și E.M.L., pentru complicitate
la infracțiunea de luare de mită și sub aspectul comiterii infracțiunii de asociere
pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 C.
pen. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 323 alin. (1) și (2) C.
pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 17 lit. b) și art. 18 alin.
(1) din Legea nr. 78/2000, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale
infracțiunii, în privința laturii obiective a acesteia (fapta prezentată la Cap.II,
pct. 3.3.).
De asemenea, s-a
dispus neînceperea urmăririi penale față de M.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii
de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din
Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu a fost săvârșită de către acesta (fapta prezentată
la Cap.II, pct. 3.4.) și neînceperea urmăririi penale față de B.M.I., Z.I. și A.M.B.
sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului, prev. de
art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 264 C. pen., întrucât nu sunt
întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, în privința laturii obiective
a acesteia (fapta prezentată la Cap.II, pct. 3.2. și pct. 3.5).
S-a reținut, in
fapt, în esență, că inculpatul B.M.I. în calitate de procuror la Parchetul de pe
lângă Tribunalul Ilfov, având repartizat spre instrumentare Dosarul nr. 2/P/2011
în care este cercetat, între alte persoane, denunțătorul D.S. pentru complicitate
la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, a pretins de la
acesta, în cursul lunii ianuarie 2012, cu ajutorul coinculpaților E.C.M. și S.M.,
un folos reprezentând o sumă de bani care, inițial, nu a fost particularizată (în
acest sens, atribuind complicelui E.C.M., în temeiul convenției infracționale statornicite
între ei, sarcina de a perfecta aspectele referitoare la cuantumul folosului pretins,
astfel că, ulterior, acesta a fost stabilit la suma de 300.000 euro pe care denunțătorul
să o remită în două tranșe, de 100.000 euro și, respectiv, de 200.000 euro) iar
pe parcursul desfășurării activității infracționale, a specificat, în mod direct,
aceluiași denunțător că trebuie să dea, cu titlu de mită, suma de 100.000 euro,
precizând și că partea care urma să îi revină lui era de 50.000 euro. La data de
31 ianuarie 2012, a primit de la D.S., cu ajutorul inculpatului E.C.M., suma de
90.000 RON și 80.000 euro (reprezentând echivalentul a aproximativ 100.000 euro),
ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, banii fiind găsiți
asupra inculpatului E.C.M., folosul fiind pretins și primit pentru ca inculpatul
B.M.I., în calitatea sa de procuror, să dispună în favoarea denunțătorului ridicarea
măsurilor asigurătorii, disjungerea cauzei cu privire la acesta și să formeze un
dosar separat, în care, ulterior, să adopte soluția de scoatere de sub urmărire
penală.
S-a mai reținut
că, inculpatul B.M.I., în cursul lunii ianuarie 2012, împreună cu inculpatul E.C.M.
au inițiat constituirea unei asociații în scopul săvârșirii infracțiunii de luare
de mită, în structura organizatorică a grupării fiind, ulterior, cooptați inculpatul
S.M., denunțătorul M.M., B.C. și E.M.L. (care, potrivit regulilor de acțiune stabilite,
au avut sarcina de a sprijini activitatea ilicită a asociației), pentru atingerea
scopului propus, a existat o organizare prealabilă, în temeiul căreia membrilor
grupării li s-au repartizat anumite sarcini.
Cu privire la
inculpații E.C.M. și S.M. s-a reținut că au acționat împreună și l-au ajutat pe
inculpatul B.M.I., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, să pretindă
de la denunțătorul D.S. suma de 300.000 euro (în condițiile în care, potrivit conivenței
infracționale cu B.M.I., acesta nu a particularizat, inițial, folosul pe care dorea
să îl primească de la denunțător, dar a atribuit inculpatului E.C.M. sarcina de
a perfecta aspectele referitoare la cuantumul sumei de bani ce urma să fie pretinse,
cu titlu de mită), stabilind ca aceasta să fie remisă în două tranșe, de 100.000
euro și, respectiv, de 200.000 euro, iar în data de 31 ianuarie 2012, l-a ajutat
pe același magistrat să primească de la denunțătorul D.S. suma de 90.000 RON și
80.000 euro (reprezentând echivalentul a aproximativ 100.000 euro), ocazie cu care
s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, banii fiind găsiți asupra inculpatului
E.C.M.
În cursul urmăririi
penale, prin hotărârea nr. 45 din 01 februarie 2012, Consiliul Superior al Magistraturii,
secția pentru procurori, a încuviințat luarea măsurii preventive a reținerii față
de învinuitul B.M.I., pe o durată de 24 ore, începând de la data de 01
februarie 2012, ora 13:50, până la 02 februarie 2012, ora 13:50.
Prin hotărârea
nr. 47 din 01 februarie 2012 Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru
procurori, a încuviințat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului B.M.I.
În cauză nu au
fost dispuse măsuri asigurătorii, întrucât suma de 80.000 euro și 90.000 RON, care
a fost găsită asupra inculpatului E.C.M. cu prilejul constatării infracțiunii flagrante,
a fost pusă la dispoziția organelor de urmărire penală de către martorul denunțător
D.S., așa cum reiese din procesele-verbale întocmite la 26 ianuarie 2012 și 27
ianuarie 2012. La data de 03 februarie 2012, s-a procedat la restituirea sumei de
bani mai sus menționate către D.S., așa cum reiese din procesul verbal întocmit
la aceeași dată.
Cauza a fost înregistrată
pe rolul, secției I penală, a Curții de Apel București, la data de 24 februarie
2012.
Prin încheierea
de ședință din data de 20 martie 2012, în conformitate cu art. 300 C. proc.
pen., Curtea a constatat regularitatea actului de sesizare, rechizitoriul nr. 17/P/2012
emis la data de 24 februarie de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției, fiind
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 263 C. proc. pen.
Prin conformare
la dispozițiile art. 323 C. proc. pen., după prezentarea succintă a actului de sesizare,
Curtea a încunoștințat inculpații cu privire la dreptul la tăcere precum și cu privire
la dreptul de a pune întrebări, personal, coinculpaților, martorilor și de a da
explicații ori de cate ori socotesc că este necesar.
Inculpatul B.M.I.
s-a prevalat de dreptul la tăcere iar inculpații E.C.M. și S.M. au consimțit să
dea declarații cu privire la fapta și învinuirea reținută prin actul de inculpare,
depozițiile fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
În cursul cercetării
judecătorești, în ședința de judecată din data de 3 aprilie 2012, au fost audiați
în mod nemijlocit și în condiții de contradictonalitate martorii propuși prin rechizitoriu,
denunțătorul D.S. și martorii M.G. -prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul
Ilfov, P.A.N., V.M.C., B.A.- din cadrul poliției judiciare Direcția de Investigații
Criminale, Serviciul de Combatere a Infracțiunilor contra patrimoniului -I.G.P.R.,
desemnați să efectueze cercetarea penală, sub supravegherea procurorului inculpat
B.M.I., în Dosarul nr. 2/P/2011 în care denunțătorul D.S. este învinuit de complicitate
la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, Ș.E. - învinuită în același dosar,
tot pentru complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, Ș.D., fiul
martorei Ș.E.
În ședința de
judecată din data de 17 aprilie 2012 Curtea a procedat, în aceleași condiții de
contradic tonalitate, la ascultarea, nemijlocită, a celuilalt denunțător în cauză,
martorul M.M., subcomisar în cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră.
Inculpatul B.M.I.,
după audierea tuturor martorilor propuși prin rechizitoriu, în ședința de judecată
din data de 15 mai 2012, a consimțit să dea declarații, fiind ascultat în condițiile
art. 323 C. proc. pen., depoziția fiind consemnată în scris și atașată la dosarul
cauzei.
În ceea ce privește
situația de fapt, Curtea a reținut că inculpatul B.M.I. funcționa, la data de 1
noiembrie 2012, ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov,
iar la data de 2 noiembrie 2012 a primit spre soluționare Dosarul nr. 2/P/2011 având
ca obiect săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave,
în dauna părții vătămate Z.I. (O.Z., cunoscută actriță și moderatoare TV), de către
M.R., L.R., C.I., B.S.C., M.Ș., R.M. „zis N.”, V.Ș.I., P.I., cunoscut ca „dosarul
vrăjitoarelor".
Inculpatul B.M.I.
a fost desemnat, în calitate de procuror, să efectueze supravegherea urmăririi penale,
dosarul fiind trimis la I.G.P.R. - Direcția de Cercetări Penale în vederea efectuării
cercetărilor, unde a fost repartizat ofițerilor de poliție V.M.C., P.A.N. și B.A.
La data de 12
decembrie 2011, ofițerii de poliție au dispus începerea urmăririi penale, împotriva
persoanelor menționate, printre care și împotriva lui D.S. și Ș.E. pentru complicitate
la înșelăciune în formă continuată, faptă prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5)
cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., existând probe că D.S. i-a sprijinit pe inculpații
L.R., M.R., B.S.C. și C.I. prin acordarea unui împrumut bănesc prin interpusa sa,
învinuita Ș.E., părții vătămate Z.I. aceasta din urmă fiind determinată, prin manopere
frauduloase, să încheie mai multe contracte de împrumut cu garanție imobiliară,
la un preț subevaluat în raport cu valoarea de circulație, în realitate fiind vorba
de activități disimulate, de cămătărie.
Măsura a fost
confirmată de procurorul B.M.I. prin rezoluția din 12 decembrie 2011 ora 9:00 iar
în dimineața zilei de 13 decembrie 2011, lucrătorii de poliție au efectuat mai multe
percheziții domiciliare, de la domiciliul învinuitului D.S. au fost ridicate, în
urma percheziției, acte, bani și mai multe obiecte, printre care și aparatură de
interceptare și bruiere a comunicațiilor, aspecte consemnate în procesul-verbal
de percheziție domiciliară.
La aceeași dată,
13 decembrie 2011, procurorul de caz, inculpatul B.M.I. a întocmit referatul cu
propunere de luare a măsurii arestării preventive, sesizând Tribunalul Ilfov, cu
privire la inculpații L.R., M.R., B.S.C. și C.I., iar față de învinuiții D.S. și
Ș.E. a dispus prin ordonanță, luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, măsură
pe care, ulterior, nu a mai prelungit-o (ordonanța și declarațiile ofițerilor de
cercetare penală).
În ziua de 23
ianuarie 2012, D.S. a fost contactat de inculpatul S.M., o persoană cunoscută, din
anturajul său, prin intermediul cumătrului său, M.M. Inculpatul S.M. i-a avansat
propunerea venită din partea procurorului - prin intermediul inculpatului E.C.M.
- persoană apropiată acestuia, de încredere și, de asemenea, prieten foarte bun
cu inculpatul S.M. „de a o da la pace" în schimbul sumei de 300.000 euro. Pentru
a-l convinge pe D.S. de încrederea pe care o are în inculpatul E.C.M., la începutul
discuțiilor și ulterior, pe parcursul întâlnirilor succesive din 24 ianuarie și
25 ianuarie 2012, inculpatul S.M. a subliniat „e crescut de mine copilul acesta",
afirmând, totodată, și relația inculpatului E.C.M. cu procurorul B.M.I., menționând
că este ca un frate pentru magistrat întrucât „e prieten cu acesta din copilărie.
Este singurul om de lângă acesta". Aceste asigurări au avut rolul de a-l convinge
pe denunțător că dacă va remite banii pretinși, va beneficia de o soluție de netrimitere
în judecată.
După ce i-a prezentat
posibilitatea de a „o da la pace cu procurorul" în sensul ca magistratul să-i
soluționeze favorabil dosarul în care era cercetat în calitate de învinuit, inculpatul
S.M. a inițiat o nouă întâlnire cu D.S., prin intermediul lui M.M., întâlnire ce
avut loc în ziua de 24 ianuarie 2012 în Stația O. Udriște.
Aici, inculpatul
S.M. i-a făcut cunoștință denunțătorului cu inculpatul E.C.M. care i-a pretins,
în numele procurorului B.M.I., suma de 300.000 euro aspect care l-a contrariat și
intrigat pe denunțător având în vedere că, inculpatul S.M. îi spusese, anterior,
că folosul pretins ar fi de 100.000 euro.
În ziua de 24
ianuarie 2012, inculpatul E.C.M. i-a avansat, în mod direct, denunțătorului propunerea
venită din partea procurorului B.M.I., dorind să se asigure că acesta acceptă să
dea suma de bani pretinsă în schimbul facilitării situației sale juridice.
În cadrul discuțiilor,
inculpatul E.C.M. l-a asigurat pe denunțătorul D.S. că îl va duce la biroul procurorului
unde acesta îi va lua o declarație atât lui cât și numitei E. (Ș.E., învinuită în
dosarul 2/P/2011 al Parchetului Tribunalului Ilfov și presupus interpusă a învinuitului
D.S.". Te iau de mână, te duc în ...[neinteligibil] ...dar nu singur, cu E.",
„Ce pot eu să fac, asta pot să fac", „dar nu cumva să ai vreo discuție, o secundă,
vis-a-vis de ceva. El îți spune ce declarație trebuie să dai și cu E.".
Astfel, inculpatul
E.C.M. a afirmat textual „am înțeles de la S.M. că nu vrei să faci un prim pas",
„adică cât să-i dai lui", „...cum ar veni, nu?", „Ia-o cum vrei. El (n.n.
procurorul B.M.I.) mi-a spus că mâine seară eu pot foarte bine să te duc la ...[neinteligibil]...în
birou ...[neinteligibil]...", „Nu, eu vreau un ră..., eu vreau...și ieri am
vrut să mă-ntâlnesc cu tine și vreau s-aud nu din gura lui (n.n. S.M.), ci din gura
ta ...[neinteligibil]...: da sau nu" (a se vedea procesul verbal din 13
februarie 2012, de redare în formă scrisă a conținutului convorbirii ambientale
purtate la data de 24 ianuarie 2012).
Discuția din 24
ianuarie 2012 a fost interceptată și înregistrată în mediu ambiental de către denunțătorul
D.S. prin mijloace proprii fiind redată în forma scrisă, potrivit procesului-verbal
încheiat la data de 13 februarie 2012.
La data de 25
ianuarie 2012, D.S. a formulat denunțul în cauză, depunând și suportul interceptării
și înregistrării efectuată la 24 ianuarie 2012. Denunțul și declarațiile date de
martorul D.S. sunt susținute, sub aspectul concordanței lor cu împrejurările de
fapt petrecute la data de 24 februarie 2012, de discuțiile purtate la acea dată,
interceptate, în mediu ambiental, de denunțător, redate fidel în cuprinsul procesului
verbal amintit.
Instanța a reținut
că înregistrarea efectuată de denunțătorul D.S., din data de 24 ianuarie 2012 care
conține propriile convorbiri purtate cu inculpații S.M. și E.C.M. este un mijloc
de probă, în sensul art. 91
6
alin. (2) C. proc. pen. și, la data prezentării
ei organului de urmărire penală, a avut menirea de a releva date temeinice de natură
să convingă asupra verosimilității denunțului formulat de D.S.
Totodată, Curtea
a remarcat rolul avut de această probă în relevarea modului în care s-a luat rezoluția
infracțională inițială, precum și susținerea pe care o are, în mod verosimil, în
contextul analizei circumstanțelor factuale desprinse din discuțiile ambientale
înregistrate ulterior și autorizate în condițiile art. 91
1
C. proc.
pen.
Referitor la împrejurările
discuției purtate la data de 24 ianuarie 2012 a reținut că inculpatul E.C.M., la
prezentarea materialului de urmărire penală, după ce, în prezența apărătorului său
ales, a luat cunoștință de întreg materialul probator administrat în cauză, inclusiv
de conținutul informativ al interceptărilor și înregistrărilor în mediul ambiental,
a precizat că, în ziua de 24 ianuarie 2012 s-a întâlnit cu inculpatul S.M. și denunțătorul
D.S., la stația O. Udriște și a recunoscut că a pretins de la denunțător suma de
300.000 euro pentru ca procurorul B.M.I. să adopte „soluția favorabilă pe care o
dorea D.S.".
Același inculpat
a susținut că a aflat de la coinculpatul S.M. că procurorul B.M.I. instrumentează
un dosar în care este cercetat D.S. și tot inculpatul S.M. i-a solicitat să discute
cu procurorul pentru a-l convinge să dea o soluție favorabilă denunțătorului.
După întâlnirea
de la Stația O. Udriște, a avut o întrevedere cu procurorul B.M.I., a purtat o discuție
privitoare la dosarul în care este cercetat D.S., context în care procurorul a făcut
referire și la „E." - o altă persoană cercetată în dosar și i-a spus că „Sebi
și E. pot veni când vor ei la parchet dar numai dacă sunt dispuși să de declarații
sincere", fără să poarte discuții referitoare la „ridicarea măsurilor asigurătorii",
luate față de denunțător ori în legătură cu vreo disjungere a cauzei.
În același sens
este și declarația din cursul urmăririi penale, după punerea sub acuzare și cu privire
la infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, unde inculpatul B.M.I.
a arătat, în mod concordant cu cele susținute de inculpatul E.C.M., că la întâlnirea
din 24 ianuarie 2012, inculpatul E.C.M. i-a spus că D.S. era speriat pentru că i
se blocaseră conturile și i se făcuse percheziție, și că în cadrul acestei discuții
avute cu inculpatul E.C.M., i-a precizat că la dosar nu are probe suficiente și
că o să dispună față de D.S., scoaterea de sub urmărire penală, fiind posibil să
fi menționat că va dispune disjungerea cauzei.
În mod concordant,
în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, inculpatul B.M.I. a recunoscut
că s-a întâlnit, la data de 24 ianuarie 2012, cu inculpatul E.C.M. care l-a întrebat
dacă în „dosarul vrăjitoarelor" îl cercetează și pe D.S., confirmându-i inculpatului
E.C.M. că îl cercetează pe D.S. În aceste context, E.C.M. i-a comunicat că D.S.
era speriat rău și este în stare să facă orice numai să îl lase în pace. A mai arătat
că i-a spus inculpatului E.C.M. că trebuie ca D.S. să declare numai adevărul și
că poate veni oricând la parchet cu Ș.E. pentru că oricum celor doi nu are ce să
le facă și o să le dea o soluție de scoatere, la final.
În declarațiile
pe care le-a dat în cursul urmăririi penale, inculpatul S.M. a relatat că a aflat
de la D.S. că ar avea probleme din cauza dosarului în care este cercetat și i-a
promis acestuia că va încerca să îl ajute, gândindu-se să îi solicite sprijinul
inculpatului E.C.M. de la care aflase că era în relații apropiate cu procurorul.
În fața instanței,
același inculpat, și-a nuanțat susținerile însă a arătat, în mod concordant, că
i-a spus inculpatului E.C.M. că prietenul său D.S. are o problemă și vrea să o rezolve
cu domnul procuror iar inculpatul E.C.M. i-a spus că, pentru a lua legătura cu domnul
procuror, D.S. trebuie să dea 100.000 euro. A precizat: „Am luat legătura cu D.S.
și i-am spus că trebuie să dea 100.000 euro".
Din coroborarea
declarațiilor date de inculpații B.M.I., E.C.M. și S.M. cu privire la circumstanțele
factuale relevate de întâlnirea din data de 24 ianuarie 2012 cu declarațiile denunțătorului
D.S., a rezultat, cu caracter de certitudine, că, inițial, propunerea de soluționare
favorabilă a dosarului în care denunțătorul era cercetat în calitate de învinuit,
contra unei sume de bani, a venit din partea procurorului B.M.I. prin intermediul
lui E.C.M. și a ajuns la denunțător, prin intermediul coinculpatului S.M. - persoană
din anturajul denunțătorului.
După medierea
de către inculpatul S.M. a întâlnirii cu denunțătorul, inculpatul E.C.M. a formulat,
în mod direct, denunțătorului D.S. pretinderea procurorului de a da bani, în schimbul
soluției de netrimitere în judecată.
Cu același caracter
de certitudine, dedus din coroborarea, într-o cheie de interpretare logică, a acelorași
declarații ale coinculpaților cu conținutul informativ al convorbirii ambientale
din data de 24 ianuarie și declarațiile denunțătorului D.S., instanța de fond a
reținut că inculpatul B.M.I. a discutat cu inculpatul E.C.M. măsurile procedurale
și procesuale ce le va dispune, contrar îndatoririlor sale de procuror, în favoarea
denunțătorului D.S., în schimbul remiterii de către denunțător a banilor corupției.
Astfel, în cadrul
întâlnirii din data de 25 ianuarie, inculpatul E.C.M. i-a confirmat, în mod precaut
și laconic, denunțătorului D.S. că va obține ridicarea sechestrului asigurător,
într-o primă fază și după aceea, disjungerea și scoaterea de sub urmărire penală,
într-o a doua fază, precizând și că suma pretinsă, de 300.000 euro, nu va suferi
modificări.
Aceste precizări
i-au fost prezentate inculpatului E.C.M. chiar de inculpatul B.M.I. în cadrul întâlnirii
avute de aceștia, la data de 24 ianuarie, recunoscută, procurorul fiind singurul
în măsură, datorită pregătirii juridice avute, să identifice căi de soluționare
a dosarului,în cursul urmăririi penale, în favoarea învinuitului pe care îl cerceta.
Relevanță, în
acest sens, prezintă în opinia instanței discuțiile purtate în cadrul întâlnirii
din data de 25 ianuarie 2012 între inculpații E.C.M. și S.M. cu denunțătorul D.S.,
astfel cum rezultă din procesul verbal de redare în formă scrisă a conținutului
convorbirilor ambientale interceptate și înregistrate în mod autorizat, conform
art. 91
1
C. proc. pen.
În cadrul acestei
întâlniri, inculpatul S.M. i-a făcut cunoscut inculpatului E.C.M. că denunțătorul
este dispus să remită prima tranșă de 100.000 euro cu condiția să i se garanteze
rezolvarea favorabilă a dosarului. În acest context, inculpatul S.M. neștiind, din
cauza limbajului juridic, ermetic pentru un profan, să se exprime, i-a cerut denunțătorului
să spună el care sunt soluțiile pe care procurorul promisese să le adopte în schimbul
sumei pretinse. D.S. a afirmat textual: „că mi se ridică sechestrul asigurător",
„și mi se disjunge" iar răspunsul inculpatului E.C.M. care în cadrul întâlnirii
a dat dovadă -așa cum s-a subliniat - de precauție în exprimare și de multă prudență,
a fost: „OK! ți-am spus lucrul ăsta"... Uite, ți-am spus o dată. Bănuiesc că
știi..."
Tot în cadrul
discuțiilor din data de 25 ianuarie 2012 inculpatul E.C.M. i-a atras atenția denunțătorului
să fie prudent „nu mai folosi cifre, te rog eu frumos!" și a confirmat, cu
privire la cuantumul folosului pretins - 300.000 euro că va rămâne așa cum s-a stabilit:
„N-are ce să se modifice. Eu am venit cu lucruri clare. Foarte clare !".
Din conținutul
informativ al discuțiilor purtate la data de 25 ianuarie 2012 de către inculpatul
E.C.M. cu denunțătorul D.S. rezultă modalitatea de pretindere a folosului, în două
tranșe precum și că: prima tranșă trebuie remisă cât mai repede pentru a ajunge
la procuror, inculpatul comunicându-i denunțătorului că, pe data de 15 februarie,
procurorul va finaliza dosarul.
Discuțiile cu
privire la finalizarea urmăririi penale, la data de 15 februarie 2012 au fost recunoscute
atât de inculpatul B.M.I. cât și de ofițerii de poliție judiciară, martorii P.A.N.,
V.M.C. și B.A.
Susținerile denunțătorului
D.S. că inculpatul E.C.M. i-a comunicat data de 15 februarie 2012, ca dată a finalizării
dosarului, atestă împrejurarea că inculpatul E.C.M. era la curent cu activitatea
de cercetare efectuată în dosar și fusese informat de procurorul B.M.I. cu privire
la măsurile pe care le va lua, în favoarea denunțătorului. Realitatea susținerilor
denunțătorului privind discuțiile avute anterior cu inculpatul E.C.M. despre darea
sumei de 100.000 euro cât mai repede, pentru a vedea procurorul „că există bunăvoință",
este confirmată de afirmațiile inculpatului E.C.M. surprinse prin interceptarea
ambientală a întâlnirii din 25 ianuarie 2012: „eu am spus că miercuri seara trebuie...",
„eu vorbeam de seara asta... Sunt bătute niște lucruri în cuie, ca să meargă totul
bine. Eu dacă mut ceva, înseamnă că ceva nu e în regulă", nu ți-am zis de ăia
trei!", „eu ți-am zis de una singură!", „ca să-nțeleagă omu' că-i O.K.
și că e în regulă!", „eu, cel târziu în seara asta, să zicem că-i târziu....Eu
mâine trebuie să mă duc cu ceva", iar cea de-a doua tranșă, pană „pe data de
zece februarie cel târziu", „până pe zece, pentru ca pe cinșpe termină problema!".
Având serioase
temeri cu privire la riscul de a fi indus în eroare de cei doi inculpați care i-au
spus că, dacă va da banii procurorului, va scăpa de dosar, dat fiind și cuantumul
însemnat al folosului pretins, denunțătorul D.S. a insistat să aibă garanția că
suma de bani va ajunge, într-adevăr în mâinile procurorului și, în schimbul ei,
va primi soluția de netrimitere în judecată.
Inculpatul S.M.
- apropiat al denunțătorului, a încercat, în permanență să îl convingă pe denunțător
că inculpatul E.C.M. este o persoană de încredere a procurorului și cel care intermediază
primirea banilor. La rândul lui, inculpatul E.C.M. a confirmat și el apropierea
de procuror și rolul avut, afirmând față de denunțător „Când cineva te trimite pe
tine să rezolvi o problemă, tu ce zici, îl cunoaște?" Păi eu sunt pus în postura
de a rezolva un lucru: Ce zici mă cunoaște?
S-a reținut în
baza probelor administrate că atât inculpatul E.C.M. cât și inculpatul S.M. s-au
preocupat să ofere denunțătorului o garanție, că înainte de a da prima tranșă, de
100.000 euro, din folosul pretins, i se va media o întâlnire cu procurorul B.M.I.
În plus, cei doi inculpați au fost de acord, pentru a înlătura aprehensiunile denunțătorului,
ca suma de bani să fie încredințată de acesta, cumătrului său, M.M. care să rămână
cu banii într-un loc public prestabilit, însoțit de S.M. și doar după ce denunțătorul
va fi dus de inculpatul E.C.M. la întâlnirea cu procurorul B.M.I. și numai în cazul
în care este mulțumit de garanțiile pe care i le oferea magistratul, denunțătorul
D.S. urma să remită banii.
În acest sens,
relevantă este afirmația inculpatului E.C.M. în cadrul discuției din data de 25
ianuarie 2012 „n-avem cum să ajungem acolo (n.n. la biroul procurorului), până nu
rezolvăm prima problemă! Ți-am zis!", „Facem altcumva, ascultă-mă o secundă!",
„îi lăsăm pe ăia, pe el și cu ce mai știu de cineva, da?", „îi lăsăm undeva!
îi lăsăm undeva și tu mergi cu mine, precum și afirmația inculpatului S.M.: „Și
te duci tu cu el, vedeți despre ce e vorba acolo...", „cum se confirmă, în
secunda număru'unu, ia frati-miu! Și du-te cu Dumnezeu!".
În cadrul discuțiilor
avute cu inculpații E.C.M. și S.M., la întâlnirea din data de 25 ianuarie, denunțătorul
D.S. a înțeles modul în care trebuie să remită suma pretinsă, precum și cuantumul
sumei, fixat de cei doi inculpați și le-a spus că va încerca să facă rost, până
în ziua următoare, de suma de 100.000 euro care reprezintă prima tranșă pe care
trebuia să o dea.
Din imaginile
înregistrate la acea dată, rezultă că, în jurul orelor 22:05 inculpatul E.C.M. a
plecat din locul în care s-au aflat denunțătorul D.S. și inculpatul S.M. iar când
a revenit, după câteva minute, i-a spus denunțătorului că, a doua zi dimineața,
trebuie să meargă la biroul procurorului, afirmând „mâine dimineață la 10 jumătate,
trebuie să fim la Buftea" accentuând, Asta mi-a scris acum! (din procesul-verbal
din data de 16 februarie 2011 în care este redat listingul convorbirilor telefonice
a rezultat că, în seara de 25 ianuarie 2012, în intervalul orar 22:22:33 - 22:32:49
inculpatul E.C.M. a comunicat cu procurorul B.M.I.
Conform celor
convenite anterior cu inculpații E.C.M. și S.M., a doua zi, la data de 26 ianuarie,
denunțătorul D.S. l-a contactat telefonic pe cumătrul său M.M. și i-a făcut cunoscut
faptul că, în cursul zilei, trebuie să lase în posesia sa și a lui S.M. „niște bănuți,
și ai tu grijă de ei".
Totodată denunțătorul
D.S. i-a făcut cunoscut lui M.M. că i se promisese de către S.M. și E.C.M. că procurorul
B.M.I., în schimbul sumei de 300.000 euro, va adopta o soluție favorabilă pentru
el, în dosarul în care este cercetat, urmând ca, o primă tranșă, să fie remisă în
cursul acelei zile.
În ziua de 26
ianuarie 2012, după ce a luat la cunoștință aceste aspecte, M.M. a formulat, la
rândul său, un denunț (declarațiile denunțătorilor D.S., M.M. denunțul formulat
de M.M. și declarațiile date la 31 ianuarie 2012 de acesta.
A mai reținut
instanța că la data de 26 ianuarie D.S. l-a sunat pe inculpatul S.M. și i-a făcut
cunoscut că o cunoștință a sa a plecat după bani la Găiești și Târgoviște pentru
a lua, de la casele de schimb valutar la care sunt amândoi asociați, banii ce reprezintă
prima tranșă de 100.000 euro, spunându-i, totodată, că suma respectivă nu va fi
doar în euro ci și în RON „vreun miliard de ROL". Denunțătorul și-a exprimat
temerea că persoana trimisă să aducă banii, din cauza condițiilor meteo nefavorabile
nu va putea ajunge la casa de schimb valutar.
Inculpatul S.M.
i-a comunicat inculpatului E.C.M. că D.S. a plecat după bani și a afirmat că din
cauza vremii, se circulă greu.
Denunțătorul D.S.
l-a apelat, din nou, pe inculpatul S.M. și i-a spus că mașina care plecase după
bani a rămas înzăpezită, dar că va face tot posibilul să intre în posesia banilor...
„în seara asta pentru mâine".
În după amiaza
aceleiași zile, inculpatul S.M. a purtat o altă convorbire telefonică cu denunțătorul
D.S. care a precizat că, din cauza drumurilor înzăpezite nu a reușit să ajungă să
ia bani „banii sunt opriți acolo (n.n. la casele de schimb valutar)... „și... și...
pleacă văru-miu mâine dimineață, a zis că se duce de la șase. La șase-șapte pleacă
să ia bănuții".
Același inculpat
i-a comunicat denunțătorului D.S. că a convenit cu inculpatul E.C.M. ca remiterea
primei tranșe să se amâne până în momentul în care poate face rost de bani"
„S. nu mai, nu mai e niciun fel de problemă, frate-miu, că...", „Vede că ai
bunăvoință, vede că tu te zbați. I-am spus că timpul acesta așa a fost să fie, asta
e. Dacă nu se poate mâine și nici poimâine, se face, eu așa am vorbit eu".
Probele administrate
au relevat faptul că în dimineața zilei de vineri, 27 ianuarie, denunțătorul D.S.
l-a sunat pe inculpatul S.M. și l-a asigurat că va fi în posesia banilor, comunicându-i,
ulterior, că suma de bani a fost luată: „optzeci, optzeci de mii euro" și „nouă,
nouă sute milioane, în ROL".
Astfel, inculpatul
E.C.M. a fost asigurat de coinculpatul S.M. că prima tranșă de 100.000 euro va fi
remisă în cursul acelei zile „astăzi se rezolvă orice fel de speță". În cadrul
discuțiilor purtate, inculpatul S.M. și denunțătorul D.S. au folosit un limbaj codificat
folosind cuvântul teren atunci când s-au referit la procurorul B.M.I. (procesul-verbal
din 31 ianuarie 2012 de redare în formă scrisă a conținutului convorbirilor telefonice
purtate la 27 ianuarie 2012).
Având asupra sa
echivalentul a 100.000 euro, reprezentând suma de 90.000 RON și 80.000 euro, denunțătorul
D.S. împreună cu denunțătorul M.M. s-au întâlnit la restaurantul H.C. cu inculpații
S.M.
Inițial, la întâlnire
a vorbit D.S. care le-a spus celor doi inculpați „am, am lăsat cașcavalul în mașină,
da' am lăsat banii în mașină, mă".
La începutul discuțiilor,
inculpatul E.C.M. i-a comunicat denunțătorului D.S. că întâlnirea cu procurorul
B.M.I. va avea loc în acea seară, cum a promis în discuțiile lor anterioare „ne
vedem cu omu', discutăm cu el".
În acest sens,
E.C.M. a precizat că denunțătorul D.S. trebuia să lase telefoanele în acel restaurant,
urmând ca deplasarea să se facă cu autoturismul celui prim menționat spre locul
în care era stabilită întâlnirea cu procurorul B.M.I., că banii vor fi luați cu
ei și, după întâlnirea cu magistratul, D.S. trebuie să-i remită suma de bani, după
care îl va lăsa pe acesta la un taxi iar el își va continua drumul. Astfel, inculpatul
E.C.M. a afirmat „...mergem cu ei (n.n. banii). Da? Eu plec mai departe și te las
pe tine la un taxi, undeva", „Tu cu mine în mașină mergi. Luăm ăla (n.n. suma
de bani) lângă tine, să fie lângă tine. Am vorbit...".
Denunțătorul D.S.
i-a spus însă inculpatului E.C.M. că înțelegerea nu a fost așa, ci în sensul că
banii vor fi lăsați asupra denunțătorului M.M. și inculpatului S.M., care rămâneau
în restaurant. Astfel, D.S. a afirmat că trebuie să vină și M.M., astfel că „cumătru'
rămâne cu cașcavalu' aici", împreună cu inculpatul S.M. Ulterior, după ce denunțătorul
D.S. discuta cu procurorul B.M.I. și primea de la acesta confirmarea că erau reale
susținerile privind implicarea procurorului pentru soluționarea favorabilă a dosarului
în cauză, denunțătorul trebuia să revină la restaurant și să-i remită inculpatului
E.C.M. prima tranșă de 100.000 euro din folosul pretins. Inculpatul E.C.M. a precizat
că a crezut că vor lua banii cu ei „ca să nu mai facem cincizeci de mii de drumuri",
însă va respecta planul inițial și, după întrevederea cu procurorul, se va întoarce
cu denunțătorul D.S. la restaurant, unde îi vor aștepta M.M. și S.M.
În aceleași împrejurări,
inculpatul E.C.M. l-a asigurat, încă o dată, pe denunțătorul D.S. că procurorul
B.M.I. va dispune, cu privire la el, ridicarea măsurilor asigurătorii instituite
în cauză, precum și disjungerea cauzei, în ceea ce-l privește pe același denunțător.
Astfel, referindu-se
la „disjungerea în dosar" și la ridicarea măsurilor asigurătorii, E.C.M. a
precizat că procurorul B.M.I. le va dispune cel mai devreme în ziua de luni, 30
ianuarie 2012, pentru că „...mai devreme nu se poate, că e sâmbătă, duminică",
precum și că același procuror i-a spus că era necesar ca mai întâi să îi mai ia
o declarație denunțătorului D.S. Inculpatul E.C.M. a mai menționat că procurorul
B.M.I. va dispune și soluția de scoatere de sub urmărire penală față de denunțător,
dar numai după ce acesta din urmă va da și diferența de 200.000 euro, termenul limită
pentru remiterea celei de-a două tranșe din folosul pretins, fiind data de 10
februarie 2012, afirmând „ne vedem în februarie".
În discuții a
intervenit și inculpatul S.M. întărind afirmațiile inculpatului E.C.M. „S., să-ți
spună fratele tău. La așa ceva, trebuie să rămâneți frați, Crede-mă ce-și spun trebuie
să rămâneți frați! Crede-mă!"
În prezența cumătrului
său M.M., denunțătorul D.S. le-a arătat inculpaților S.M. și E.C.M. banii aflați
într-o pungă galbenă din plastic pe care a adus-o personal, din mașină (procesul-verbal
de redare în formă scrisă a conținutului dialogului ambiental purtat la data de
27 ianuarie 2012, declarațiile denunțătorilor D.S. din 2 februarie 2012 și M.M.
din 31 ianuarie 2012).
La întâlnirea
de vineri, 27 ianuarie, inculpatul E.C.M. a comunicat cu procurorul B.M.I. prin
schimburi de mesaje tip SMS. Astfel, la ora 17:08, inculpatul E.C.M., S.M. i-a transmis
procurorului B.M.I. textul „ Vreau să trec 5 min? Te sun și ne vedem acolo?",
iar la ora 17:33, i-a comunicat „Te rog nu pleca pană nu te sun". Ca urmare
a acestor demersuri, B.M.I. a răspuns, la ora 17:57, că „Sunt la I.G.P.", iar,
ulterior, după ce inculpatul E.C.M., prin mesajul expediat la ora 17:59, l-a întrebat
„Poți să vi acolo în 30-40 min?", procurorul i-a menționat, la ora 18:23, că
„Nu ptr. ca sunt unde în Jilava te apelez eu peste 2 ore".
Potrivit răspunsurilor
primite de la procuror, inculpatul E.C.M. le-a comunicat denunțătorilor și coinculpatului
S.M. că întâlnirea cu procurorul B.M.I. se amână, deoarece acesta avea treabă la
I.G.P. iar apoi că amânarea va fi de circa două ore, pentru că procurorul audia
niște persoane la Jilava.
După ce s-au scurs
cele aproximativ două ore invocate de procuror, inculpatul E.C.M. i-a transmis acestuia,
la orele 20:41, un alt mesaj SMS „Pot să merg dacă ați terminat. Ajung în 30 min.
Mulțumesc". Iar, la ora 24:04 a primit de la procurorul B.M.I. următorul răspuns:
Nu avem cum să ne vedem azi că am de rezolvat niște probleme.
După primirea
mesajului, inculpatul E.C.M. i-a spus denunțătorului D.S. că a fost înștiințat de
procurorul B.M.I. că nu mai poate da curs întâlnirii stabilite pentru acea seară,
deoarece are de rezolvat niște probleme. Cu toate acestea, E.C.M. i-a precizat denunțătorului
D.S. că va continua să țină legătura cu procurorul B.M.I. și că este posibil să
reușească să stabilească cu acesta, ca întâlnirea să aibă loc în acea noapte sau
în ziua următoare.
Astfel, la ora
21:40, inculpatul E.C.M. i-a transmis procurorului B.M.I. printr-un mesaj SMS „Indiferent
de oră dacă doriți să trec, eu vin. Mulțumesc", iar în ziua de 28 ianuarie
„La ce oră ne putem auzi? Mulțumesc" (procesul-verbal din 31 ianuarie 2012,
de redare în formă scrisă a conținutului comunicărilor telefonice din 27
ianuarie 2012 și 28 ianuarie 2012).
Tot în cadrul
întâlnirii din data de 27 ianuarie, inculpatul E.C.M. i-a evidențiat și denunțătorului
M.M. legătura de încredere avută în procurorul B.M.I., S.M., precizând că îl cunoaște
„... de douăzeci de ani" și relațiile foarte apropiate cu acesta „... rudă
nu cunoștință" subliniind că procurorul este un om de cuvânt și denunțătorul
D.S. nu trebuie să-și facă nici un fel de probleme, că i se va rezolva favorabil
dosarul (procesul-verbal de redare în formă scrisă a conținutului dialogului ambiental
purtat la 27 ianuarie 2012, încheiat la 13 februarie 2012).
Înainte de a veni
la întâlnirea de la H.C., D.S. i-a cerut lui M.M. să o contacteze pe Ș.E. pentru
a-i face cunoscut că este necesar să meargă la Parchetul de pe lângă Tribunalul
Ilfov însă, Ș.D., fiul învinuitei i-a răspuns că, până marți, mama sa nu va putea
da curs solicitării, fiind plecată din localitate (în acest sens, declarațiile denunțătorului
D.S. sunt concordante cu cele ale denunțătorului M.M. și confirmate de martorul
Ș.D. în depoziția sa, din 9 februarie 2012, și ulterior, în fața instanței de fond,
în acord cu conținutul informativ al convorbirilor telefonice purtate la 27
ianuarie 2012 ora 17:31:55 și ora 17:32:43, redate în formă scrisă în
procesele-verbale din data de 3 februarie 2012 și respectiv 31 ianuarie 2012).
În cursul zilei
de, sâmbătă, 28 ianuarie 2012, inculpatul S.M. l-a sunat pe E.C.M. și i-a făcut
cunoscut că așteaptă un semn de la procurorul B.M.I. în legătură cu întrevederea
care trebuie să aibă loc între acesta și denunțătorul D.S. (procesul-verbal din
1 februarie 2012 de redare în formă scrisă a conținutului convorbirii telefonice
din 28 ianuarie 2012, ora 23:17).
Inculpatul S.M.
i-a comunicat denunțătorului D.S. că întâlnirea va avea loc la un moment ulterior
pe care i-l va face cunoscut, la timpul potrivit (procese-verbale de redare în formă
scrisă a conținutului convorbirilor telefonice din 28 ianuarie 2012, ora 14:16:37,
10:24:08, 13:56:26 - încheiate la 31 ianuarie 2012 și 3 februarie 2012).
În după amiaza
aceleiași zile, inculpatul E.C.M. i-a transmis denunțătorului D.S. prin intermediul
coinculpatului S.M. că dorește să se întâlnească, în același loc în care se întâlniseră
în seara precedentă, justificând că a stabilit o întâlnire cu procurorul, așa cum
promisese anterior (procesul-verbal de redare în formă scrisă a conținutului convorbirilor
telefonice din 28 ianuarie 2012, ora 16:14.13 și 17.10:03).
Seara, denunțătorul
D.S. s-a deplasat la restaurantul H.C. însoțit de M.M. iar, după câteva minute,
a venit în același loc și inculpatul S.M. La masă cu inculpatul S.M. a rămas denunțătorul
M.M. iar denunțătorul D.S. împreună cu inculpatul E.C.M. s-au mutat la o altă masă,
pentru a discuta separat, în prealabil denunțătorul lăsându-și telefoanele mobile,
în alt loc, potrivit solicitării lui E.C.M.
Inculpatul E.C.M.
i-a spus denunțătorului că stabilise cu procurorul B.M.I. o întâlnire în acea seară
însă pentru că denunțătorul nu a ajuns în 30 de minute, la restaurantul unde îl
aștepta E.C.M., nu a mai fost de acord să dea curs întâlnirii din considerente ce
țin de protecția sa, întrucât procurorul știa că este monitorizat de către Direcția
Națională Anticorupție și cunoștea că pentru realizarea în siguranță a unei întâlniri,
aceasta trebuie să aibă loc în 30 de minute, interval de timp prea scurt pentru
ca organele judiciare să se poată organiza și deplasa în teren.
Totodată, inculpatul
E.C.M. i-a dezvăluit denunțătorului că datorită măsurilor de prevedere pe care era
nevoit să le ia, a stabilit cu procurorul ca, marți 31 ianuarie 2012 între orele
10 și 12, denunțătorul D.S. să se prezinte la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov
însoțit de Ș.E., ocazie cu care procurorul îi va primi și audia după care îi va
înmâna denunțătorului actul prin care se dispune ridicarea măsurilor asigurătorii,
urmând ca, după ce părăsește sediul parchetului, denunțătorul să înmâneze inculpatului
E.C.M. acea primă tranșă de 100.000 euro.
În acest sens,
inculpatul E.C.M. i-a precizat denunțătorului: Deci, fii atent! Ascultă-mă! Asta-i
parola! Te rog din inimă! Marți, între zece și doișpe', noi trebuie să fim la birou.
Nu mă pune să intru. Nu mă pune să intru. O să intrați voi doi. Eu să aștept jos.
El (n.n. procurorul B.M.I.) știe cu siguranță că dacă între zece și doișpe' voi
urcați sus, cu siguranță ăia (n.n. prima tranșă de 100.000 euro) sunt la mine. Cu
toate că o să fie la tine. Două rugăminți am".
În contextul aceleiași
convorbiri ambientale din seara de 28 ianuarie 2012, inculpatul E.C.M. i-a dezvăluit
denunțătorului D.S. că procurorul B.M.I. s-a enervat când a aflat că, despre acțiunile
care privesc beneficiul promis denunțătorului în legătură cu soluționarea favorabilă
a dosarului în care acesta este cercetat, au cunoștință patru persoane (cu referire
la inculpatul S.M. și denunțătorul M.M.), astfel că a impus ca aceste două persoane
ultim menționate să fie excluse din ecuație și să li se spună că tot aranjamentul
ar fi căzut. Referitor la acest aspect, inculpatul E.C.M. i-a spus denunțătorului
D.S.: „ El, el m-a întrebat: «Bă, cu cine-ai fost, cum ai fost și cu...” Normal,
să-i spun, ca să nu...", „Domn'e, zic: „Am fost noi patru!» și zice: «Bă, tu
ești cretin la cap! Cum patru?! Bă, tu ești sănătos la creier?!...", „...Că
i-am dat ieri la mesaje, mâncați-aș,.., de i-am rupt telefonul bun! I-am rupt telefonul
bun! Și mi-a zis: „Nu, nu îmi da mesaje, nu mai îmi da mesaje!” Am o singură rugăminte.
Te rog din inimă și din tot sufletul meu! Până nu se termină treaba vreau să iasă
din schemă toată lumea și spune-le la toată lumea c-a căzut. Te implor".
Drept urmare,
în finalul întâlnirii, denunțătorul D.S. s-a conformat acestei solicitări și le-a
comunicat inculpatului S.M. și denunțătorului M.M. că intervenția care presupunea
implicarea procurorului B.M.I. nu se va mai realiza, întrucât acesta avea niște
probleme personale grave și a refuzat să continue acțiunile care privesc rezolvarea
favorabilă a dosarului său (procesul verbal din 31 ianuarie 2012, de redare în formă
scrisă a conținutului dialogului ambiental purtat la 28 ianuarie 2012, declarațiile
martorilor M.M., din 31 ianuarie 2012 și D.S., din 01 februarie 2012).
În ziua de luni,
30 ianuarie 2012 inculpatul S.M. l-a apelat, în repetate rânduri, pe denunțătorul
D.S., iar în cadrul discuțiilor purtate cu acesta, a insistat ca denunțătorul să
meargă la parchet: „păi, vezi că te așteaptă acolo. Păi, omu
,
...omu'
(n.n. procurorul B.M.I.) te așteaptă, frate, acolo. Deci a rămas stabilit. Te duci
cu E., nu (procesul verbal din 10 februarie 2012, de redare în formă scrisă a conținutului
convorbirilor telefonice purtate la 30 ianuarie 2012, orele 10:40:47, 18:54:45,
20:21:41).
Această discuție
atestă în opina instanței ca fiind reale susținerile inculpatului E.C.M. care i-a
spus denunțătorului D.S., pe drum spre Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, că
el l-a ținut la curent, în continuare, pe inculpatul S.M., deși - în seara de 28
ianuarie - i-a cerut denunțătorului D.S. să îi comunice că totul a căzut, în sensul
că acțiunea privind remiterea banilor nu va mai fi finalizată: „mă, i-am zis eu,
de aia...i-am zis: „bă marți dacă e indiferent prânz, după amiază...” „Eu știam
că noi trebuie să mergem", motivul fiind acela că E.C.M. trebuia să îi remită
inculpatului S.M., în schimbul participației sale, cota parte cuvenită din banii
pretinși denunțătorului.
În seara zilei
de 30 ianuarie 2012, la locuința sa, conform planului, inculpatul E.C.M. i-a solicitat
denunțătorului să îl ia, în dimineața următoare, marți 31 ianuarie 2012, în jurul
orelor 9:30, de Ia locuința sa din Pipera, urmând să se deplaseze împreună, cu autoturismul
denunțătorului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov unde, în timp ce denunțătorul
va vorbi cu procurorul B.M.I., el va aștepta afară spunându-i acestuia „mâine dimineață,
la 9 jumătate. 9 jumătate' să fii la mine. Eu sunt gata, stau în fața casei la nouă
jumătate' ", „...mâine mergem cu mașina ta..." (a se vedea procesul verbal
din 15 februarie 2012, de redare în formă scrisă a conținutului dialogului ambiental
purtat la 30 ianua