ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3719/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3719/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția I a penală, prin

sentința penală nr. 271 din 29 mai 2013 a condamnat pe inculpații:

- C.C.N., la 3 ani și 6 luni închisoare și 2

ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pentru infracțiunea

de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat

la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, la 7 ani închisoare

pentru infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1)

raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000, la 3 ani și 6 luni

închisoare pentru instigare la infracțiunea de abuz în serviciu în contra

intereselor publice, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 248 cu

referire la art. art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, la 3 ani și 6

luni închisoare pentru aceeași infracțiune, prevăzută de art. art. 25

C. pen., raportat la art. 248 cu referire la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000,

precum și la 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa

complementară a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pentru infracțiunea

de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat

la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a aplicat

pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pentru fiecare

infracțiune pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Faptele pentru care susnumitul inculpat a fost

condamnat au fost săvârșite la datele de 23 octombrie 2012, la fel, 23

octombrie 2012, 16 octombrie 2012, 17 octombrie 2012, 03 noiembrie 2012 și

23 noiembrie 2012.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35,

cu referire la art. 65 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și

executarea pedepsei cea mai grea, 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa

complementară a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., i s-a interzis

inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

- B.G. la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa

complementară a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pentru infracțiunea

de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat

la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., i s-a interzis

inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În temeiul art. 86

1

C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe

termenul de încercare de 6 ani, calculat potrivit art. 86

2

C. pen.

În temeiul art. 86

3

C. pen., pe durata

termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să respecte măsurile de

supraveghere și obligațiile individualizate la pagina 45 a

sentinței.

În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen.,

inculpatului i s-au pus în vedere dispozițiile art. 86

4

C. pen.,

cu referire la art. 83 și art. 84 C. pen., privind revocarea suspendării

executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus ca pe

durata termenului de încercare să se suspende executarea pedepselor accesorii.

- T.C.C., la 4 ani închisoare pentru infracțiunea

de abuz în serviciu în contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen.,

raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a aplicat

pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În temeiul art. 86

1

C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe

termenul de încercare de 7 ani, calculat potrivit art. 86

2

C. pen.

În temeiul art. 86

3

C. pen., s-a dispus pe

durata termenului de încercare ca inculpatul să respecte măsurile de

supraveghere și obligațiile individualizate la pagina 45 a

sentinței.

În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen.,

inculpatului i s-au pus în vedere dispozițiile art. 86

4

C. pen.,

cu referire la art. 83 și art. 84 C. pen., privind revocarea suspendării

executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus ca pe

durata termenului de încercare să se suspende executarea pedepselor accesorii.

Pe latură civilă, în temeiul art. 14, art. 346 C. proc.

pen., cu referire la art. 1357, 1381 – 1382 C. civ., inculpații C.C.N. și

T.C.C., în solidar, au fost obligați la plata sumei de 14000 lei cu titlu

de daune civile către partea civilă Primăria orașului Videle (fapta din

data de 16 octombrie 2012).

S-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului

privind suma de 150 lei pe numele inculpatului B.G. astfel cum s-a instituit

prin ordonanța din 25 ianuarie 2013.

Totodată, s-a menținut măsura sechestrului

asigurator instituit prin ordonanța din 28 ianuarie 2013 privind

autoturismul marca D.L. proprietate a inculpatului T.C.C.

În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen,. raportat la art.

19 din Legea nr. 78/2000, a art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus

confiscarea specială de la inculpatul C.C.N. a sumei de 150 lei obținută

din infracțiunea săvârșită la 23 octombrie 2012, la fel, a

contravalorii cantității de 5 l benzină (infracțiunea săvârșită

la 03 noiembrie 2012) și a sumei de 300 lei obținută din

săvârșirea infracțiunii din 23 noiembrie 2012, iar în ce-l privește

pe inculpatul B.G., confiscarea specială a sumei de 150 lei obținută din

săvârșirea infracțiunii din 23 octombrie 2012.

Pentru a pronunța sentința, instanța de

fond a reținut următoarele:

Inculpatul C.C.N. era ofițer de poliție

judiciară, cu activitate de polițist rutier la Poliția orașului

Videle – Compartimentul Rutier, inculpatul T.C.C. era agent șef adjunct de

poliție în cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Videle, iar

inculpatul B.G. era agent șef principal de poliție în cadrul

Poliției orașului Videle.

Cei trei inculpați au fost trimiși în

judecată prin rechizitoriul nr. 288/P/2012 din 30 ianuarie 2013 al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. –

Serviciul Teritorial București, actul de inculpare reținând, în

esență, că în cursul anului 2012 numiții P.I., C.N. și B.C. au

denunțat că inspectorul principal C.C.N., repetat, a pretins, de la mai

multe persoane, sume de bani în scopul neîndeplinirii sarcinilor lui de

serviciu sau și-a îndeplinit necorespunzător atribuțiile de serviciu,

cu consecința prejudicierii patrimoniului unor persoane și creării

unui folos injust pentru sine sau pentru altul.

Ca atare, prin autorizația nr. 147 din 26

septembrie 2012, s-a autorizat interceptarea și înregistrarea

convorbirilor și comunicărilor telefonice ale inculpatului C.C.N., a

convorbirilor din mediul ambiental avute de inculpat, înregistrarea de imagini,

localizarea sau urmărirea prin G.P.S. ori alte mijloace electronice de

supraveghere privind activitatea derulată pe perioada de 30 de zile, respectiv

de la 26 septembrie 2012 la 25 octombrie 2012, măsură prelungită cu încă 30 de

zile, de la 26 octombrie 2012 la 24 noiembrie 2012, iar prin ordonanța din

aceeași zi, s-a autorizat introducerea în cauză a unor investigatori sub

acoperire.

Urmărirea penală a relevat că la 23 octombrie 2012,

inculpații C.C.N. și B.G., aflați în exercitarea

atribuțiilor specifice funcțiilor or pe raza comunei Blejești,

îmbarcați în autospeciala D.L., echipată cu aparat radar, la volan

aflându-se primul inculpat, spre orele 12.30, a oprit pentru control un

autoturism al cărui conducător auto era investigatorul sub acoperire S.A.,

pentru depășirea vitezei legale în localitate. Inculpatul C.C.N. a oprit

autospeciala în spatele autoturismului controlat, coinculpatul rămânând în

vehicul. După ce a coborât, inculpatul C.C.N. a cerut conducătorului

vehiculului controlat documentele, prezentându-i-se cartea de identitate a

mașinii, certificatul de înmatriculare, dovada înlocuitoare a permisului

de conducere, cel controlat relatând că actul i s-a ridicat în urmă cu o zi

pentru efectuarea unei depășiri într-o zonă în care aceasta nu era

permisă. Spunându-i-se că a fost surprins de radar rulând cu mult peste limita

legală de viteză, inculpatul a adăugat că cel controlat va avea permisul de

conducere suspendat pentru 90 de zile, l-a certat, dar nu ferm și l-a

înștiințat care este cuantumul amenzii legale, imediat cerându-i

jumătate din aceasta pentru a nu-l sancționa contravențional („…dai

și tu jumătate din amendă, da? Și te duci unde ai treabă….”).

Același inculpat i-a explicat conducătorului auto cum trebuie să procedeze

pentru a-i da banii (”…în asigurare, da? aduci asigurarea la mine….”).

S.A., conformându-se, s-a deplasat la autoturismul său,

a luat 3 bancnote a 100 lei fiecare, le-a introdus în polița de asigurare

R.C.A., exemplarul acesteia pliindu-l în patru și a dat banii, pe geamul

deschis al portierei stânga față a autospecialei, acesta dând documentul

coinculpatului B.G. Imediat, inculpatul B.G., cu mâna stângă întinsă a pus

asigurarea sub bordul autospecialei, a mișcat-o ușor, polița de

asigurare fiind acum pliată numai în două. Același inculpat a deschis

fila, observându-se lipsa bancnotelor, a împăturit-o și împreună cu cartea

de identitate a vehiculului controlat a dat-o inculpatului C.C.N. În timpul

derulării situației expuse, inculpatul C.C.N. l-a atenționat pe S.A.

că ar fi trebuit să procedeze similar colegului lui care-l sancționase,

dar a văzut că este tânăr și are un loc de muncă, cu aceeași ocazie

învățându-l cum să procedeze pentru contestarea măsurii anterioare pentru

a i se restitui, temporar măcar, permisul de conducere auto.

În final, S.A. s-a interesat dacă banii dați sunt

suficienți, inculpatul confirmând că este bine.

În aceeași zi, spre orele 17:56:16, inculpatul C.C.N.,

văzând că O.V. rula la volanul mașinii sale, prin orașul Videle, considerând

că acela era obligat să îl caute, l-a apelat telefonic și i-a

reproșat acest lucru, atrăgându-i atenția că nu poate scăpa

nesancționat, spunându-i fără menajament, că nu va trece de echipajul de

poliție care verifica respectarea normelor circulației rutiere fără

intervenția sa, elocventă fiind convorbirea telefonică înregistrată

(proces verbal din 23 octombrie 2012). Înțelegând că cele spuse de

inculpat nu sunt lipsite de un scop anume, deși a încercat să releve că

financiar stă prost, inculpatul, cu insistență și fermitate, i-a

comunicat să fie atent, cât timp circulă prin Videle, vorbește cu el, are

țepe de mai mult de 200 de milioane. Cel astfel atenționat,

continuând să scape de insistența inculpatului, i-a spus că dacă va încasa

și el, iar ulterior, inculpatul, pentru a fi sigur că va beneficia de un

folos, s-a mulțumit a-i transmite că se vor auzi în zilele următoare

pentru a vedea ce valoare are cel atenționat.

O.V., la urmărirea penală a relatat despre motivul

pentru care inculpatul ceruse să fie „cinstit”, respectiv faptul că el fiind

zidar zugrav, inculpatul îi trimisese un client, dar acesta se dovedise a fi

neserios în condițiile în care lucrase pentru el o lună și jumătate,

dar nu fusese plătit și ca atare nu avea de unde să-l cinstească pe

inculpat, în caz contrar același spunându-i că depinde de el, că el este

șeful. Ca atare, creându-i temerea că poate fi oricând oprit în trafic,

controlat și sancționat fie de către inculpat, fie de lucrătorii de

poliție subordonați, O.V. a fost de acord să îl cinstească, în sensul

că după terminarea lucrării o să-l vadă, așteptându-se să i se ceară bani,

aceasta și pentru că în lunile august sau septembrie 2012 inculpatul l-a

apelat telefonic și i-a solicitat să treacă pe la stația P. din

Videle, aici unui angajat, lăsându-i „ceva motorină”. O.V. s-a conformat dar a

lăsat acolo 50 lei pentru inculpat, de teamă pentru că îl putea sancționa

pentru posibile probleme pe care acela putea să le găsească la mașina sa

dacă îl oprea.

Inculpatul T.C.C., la 16 octombrie 2012, împreună cu B.V.,

inspector de poliție și I.Șt.S., agent de poliție,

aflați pe raza comunei Botoroga, au oprit pentru control, microbuzul

condus de C.M., vehiculul efectuând transport de persoane pe ruta Alexandria –

Videle – Tătărăști.

S-a constatat că nu se eliberaseră legitimații de

călătorie tuturor pasagerilor transportați, contravenție prevăzută de

art. 3 pct. 38 din H.G. nr. 69/2012, încălcare gravă a Regulamentului CE nr. 107/2009

și nr. 1073/2009, amenda prevăzută fiind între 14.000 și 18.000 lei.

La acel moment, microbuzul rula dinspre Alexandria spre

Videle, pe un drum județean.

Controlul a fost efectuat de B.V., acesta identificând

călătorii care nu aveau legitimații. Numele călătorilor au fost trecute de

cel menționat într-o agendă, tot acela cerându-i conducătorului

microbuzului să-l însoțească la Poliția Videle pentru a se dispune

măsurile legale.

B.V. i-a relatat inculpatului C.C.N. constatările de la

fața locului, sens în care i-a explicat că unii pasageri nu aveau bilete

de călătorie, inculpatul spunându-i cum să procedeze și că la poliție

îi va indica textele legale incidente pentru întocmirea proceselor verbale de

contravenție, adăugându-i că T.C.C. știe cum se procedează.

Discuția telefonică dintre inculpatul T.C.C. cu

inculpatul C.C.N. relevă că primul a confirmat constatarea contravenției

și răspunsul afirmativ în legătură cu deplasarea conducătorului

microbuzului la sediul poliției.

După aproximativ 40 de minute după convorbirea

menționată, inculpatul C.C.N. i-a comunicat telefonic coinculpatului T.C.C.

că un superior „V., M., F.” (V.C., ofițer de poliție în cadrul

Poliției Alexandria) s-a interesat de situație, a cerut măsuri legale,

el recomandându-i însă să îl audieze pe conducătorul auto contravenient, iar ce

va fi de făcut se va stabili când va ajunge și el la Poliția Videle.

La sediul poliției, inculpatul T.C.C. s-a ocupat

de situație, ceilalți doi membrii ai echipei de control nefiind

prezenți. Ca atare, inculpatul i-a dictat șoferului contravenient

declarația, exemplarul fiind luat asupra sa, tot inculpatul spunându-i lui

Călineață Marian să-l aștepte pe hol.

Spre orele 14:49:14, B.I., nașul inculpatului C.C.N.,

l-a apelat și i-a cerut ca șoferul microbuzului să nu fie

sancționat, tot acela promițându-i că-l va răsplăti („::. Spune-le da

… spune-le să-i lase să-i dea drumu așa să plece … acasă și răspund

eu când vin …. vin eu cu totu, da? și nu-i problemă”. Inculpatul răspunde:

”…am înțeles, am înțeles, am înțeles”).

Imediat, inculpatul C.C.N., decizând să stopeze luarea

măsurii legale față de C.M., l-a determinat pe coinculpatul T.C.C. să nu

efectueze formalitățile de constatare și de sancționare a

aceluia, sens în care inculpatul C.C.N., în biroul celui de-al doilea, aici

aflându-se pentru puține minute și inculpatul B.G., după ce

inculpatul T.C.C. i-a spus lui C.M. că amenda este între 8.000 și 14.000

lei, i-a cerut 2000 lei pentru a nu-l amenda.

Inculpatul T.C.C. nu a mai aplicat amendă

contravenientului.

Înscrisul întocmit de B.V. și declarația lui

C.M. nu au fost găsite la perchezițiile birourilor inculpaților.

V.C. a recunoscut că l-a apelat pe inculpatul C.C.N.,

dar a susținut că a făcut-o tocmai pentru a-i cere să ia măsurile legale,

declarație necredibilă, fără coroborare cu realitățile faptice între

cei doi neexistând vreun raport de subordonare.

B.I., la urmărirea penală, s-a prevalat de dreptul de a

nu da declarație.

La 17 octombrie 2012, inspectorii M.I. și P.F.,

din I.S.C.T.R., aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în

zona orașului Videle, pe drumul județean 503, au oprit pentru

control, autobasculanta condusă de P.V., cel solicitat nu avea asupra sa nici

un document legal pentru transport marfă, el motivând că actele se află la

poliție. Ca atare, inspectorul P.F. a decis să-l sancționeze

contravențional pentru contravenția prevăzută de art. 3 pct. 1 din H.G.

nr. 69/2012 (sustragere de la control, sancțiune între 14.000 lei amendă

și 18.000 lei amendă). În timp ce inspectorul s-a deplasat la mașina

în care se afla colegul lui, P.V. l-a apelat telefonic pe T.I., acestuia

cerându-i să-l ajute, dacă cunoaște pe cineva, să nu fie sancționat.

La rândul său, cel apelat l-a sunat pe inculpatul C.C.N. și i-a cerut să-i

determine pe inspectori să nu-l sancționeze pe P.V., inculpatul

răspunzându-i că-l va ajuta, el ducându-se la ei, iar la aflarea numelui ce

urma a fi sancționat, și-a amintit că nu își îndeplinește „obligațiile”

față de el, la aceasta T.I. asigurându-l că-l va „instrui” pe P.V. (”….nesimțitul

acela care nu trece deloc pe la noi, ……. i-ar trebui o lecție …. avem

și noi nevoie de un acela rotund așa, știi matale….”).

În minutele discuției relevate, inculpatul se afla

împreună cu coinculpatul B.G., cei doi deplasându-se la locul unde se afla

autobasculanta și inspectorii. Aici, inculpatul C.C.N., vehement, i-a

cerut lui P.F. să nu-l sancționeze pe P.V. Cedând, P.F. nu l-a

sancționat pe P.V., acesta părăsind locul și fără aprobarea

inspectorilor. Ulterior, inculpatul C.C.N. i-a confirmat lui T.I. că problema

s-a rezolvat, fapta constatată de inspectori era gravă și reală, dar l-a

și atenționat că „serviciul” făcut nu este gratuit, P.V. fiind

așteptat să-l recompenseze: „când vin la matale, acolo, o boabă d-aia de

porumb nu i-a trecut printre degete, o boabă de porumb nu i-a trecut,

înțelegi? Vezi matale ce vorbești cu el, acolo” (T.I. era șeful

unui siloz de cereale din zonă).

În aceeași zi, la aproape trei ore după „serviciul”

făcut, inculpatul C.C.N. l-a apelat pe T.I. pentru a se asigura că P.V. a fost „instruit”:

„…când să-l aștept? Azi, mâine, poimâine, când? zi-i, bă șefu acela

al dracu, și el ……” cel întrebat răspunzând „am vorbit și a zis că

mâine, mă, ho!”.

La 03 noiembrie 2012, Poliția orașului Videle

a fost sesizată prin 112 că pe drumul județean 601D, pe raza comunei

Mereni, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.

Inculpatul C.C.N., însoțit de tehnicianul

criminalist Z.I., s-a deplasat la locul evenimentului, aici stabilindu-se că V.I.C.,

cu autoturismul pe un sector de drum cu curbe succesive, l-a acroșat pe Z.I.,

angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure.

Cauza s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle sub nr. 1243/P/2012,

inculpatul fiind cel care l-a audiat pe conducătorul auto.

În legătură cu acest eveniment, inculpatul a fost sunat

de către V.C., cunoscut de el, acesta spunându-i că B.A., unchiul

conducătorului auto, vrea să-l contacteze, dar contactarea mai bine s-ar face

prin intermediul lui, inculpatul spunându-i însă că îi permite să-i dea numărul

lui de telefon și acceptă să fie sunat: „e bine așa, e bine …. dă-i-l,

dă-i-l, dă-i-l să vorbim …. Zi să mă sune, zi să mă sune!”.

În aceeași zi, B.A. l-a apelat telefonic pe

inculpat și după ce s-a interesat ce trebuie făcut pentru a-și ajuta

nepotul și ce este necesar pentru a-l întâlni, inculpatul, răspunzând că

îi reține permisul și îi face dosar penal, a acceptat să se

întâlnească pentru a „discuta” dar în 2 ore, 2 ore și jumătate cât i se

propusese era prea târziu, ajutarea nepotului trebuind să fie degrabă, prin

telefon neputându-se comunica lucruri pe care le pot discuta față în

față.

Intenția inculpatului, de a beneficia de bani sau

bunuri de la B.A. este evidențiată și de conținutul convorbirii

avută cu V.C., acestuia cerându-i date despre B.A., respectiv dacă poate avea

încredere în el, dacă acela are disponibilitate financiară, el sugerând că nu

agreează acordarea de ajutor dezinteresat și nerăsplătit corespunzător: „…șefuțu

ăsta al tău e băiat de încredere, e băiat de comitet și el, sau? e și

el pregătit?... pe valoare, pe bună ziua, pe sănătate, că sănătate, îs sănătos ….

de nu se poate …. zi să vină el la mașină la mine, la Poieni….”.

Întâlnirea inculpatului cu B.A. a avut loc în ziua menționată în

locația aleasă, cu acel prilej inculpatul pretinzând 2-3 m.c. lemne în

valoare de aproximativ 600 lei.

Aspectele relevate au fost arătate de B.A., acesta

adăugând că i-a spus inculpatului că se terminase cota de lemne pentru anul

2012, dar i-a promis din cea din 2013, inculpatul polițist spunând că este

bine, cu același prilej, acela sfătuindu-l să memoreze numărul lui de

telefon în agendă, la fel, numele, pentru că se vor mai auzi.

La 03 noiembrie 2012, inculpatul C.C.N., aflat în

exercitarea atribuțiilor de serviciu, pretextând că A.C. a circulat în

localitate cu o viteză mai mare decât cea admisă, l-a apelat și după ce

l-a întrebat de ce se grăbea, i-a cerut o cantitate de benzină, el sugerându-i

că aceasta ar trebui să fie 10 litri, iar pentru a se asigura că cel solicitat

va îndeplini cererea pentru că acesta se eschiva cu privire la data la care ar

fi în măsură să dea benzină și pentru că la acel moment lua parte la un

eveniment de familie la care fusese invitat și un preot, inculpatul s-a

autoinvitat la domiciliul celui amintit, el spunându-i: „….trecem mai târziu ….

venim pentru altă treabă, nu ți-am zis pentru ce venim?”. Ca atare, în

acea zi, inculpatul a mers la domiciliul lui C.A., acesta dându-i 5 litri de

benzină, acceptați, fără rezerve, de inculpat.

Verificarea înregistrărilor radar din luna noiembrie

2012 și a registrului radar al Poliției orașului Videle, cu

referire la data de 03 noiembrie 2012, nu a evidențiat existența unei

înregistrări video radar privind autoturismul D.L. aparținând lui C.A., la

fel, nu s-au găsit înregistrări în registrul poliției.

La 17 noiembrie 2012, aflat îmbarcat în autospeciala

radar a poliției, inculpatul, pe raza localității Scurtu, a oprit

pentru control autobasculanta condusă de B.G., acesta cerându-i documentele,

vehiculul transportând nisip pentru constructorul SC T.D. SA.

Cel controlat nu poseda licență de transport,

motiv pentru care inculpatul i-a adus la cunoștință că amenda

contravențională este 18.000 lei, dar nu a întreprins vreun demers pentru

încheierea procesului verbal de constatare și sancționare. În vederea

rezolvării situației, inculpatul l-a solicitat pe B.G. să se prezinte la

Poliția Videle duminică, „pregătit”, numai astfel fiind în măsură să - i

restituie documentele ce i se predaseră (cartea de identitate a mașinii

și asigurarea R.C.A.).

Fiind lăsat să plece, conducătorul auto l-a apelat

telefonic pe vărul lui, D.I.N., acestuia, după ce i-a relatat situația,

cerându-i să vorbească cu polițistul, cel solicitat bănuind despre ce

polițist era vorba.

D.I.N. a vorbit cu inculpatul, s-a întâlnit cu el

și a înțeles de la acesta că 200 lei pe care-i lăsase B.G. sunt prea

puțin pentru că amenda era prea mare.

Inculpatul s-a angajat să vorbească personal cu B.G.,

el spunându-i interlocutorului că a făcut rost de numărul de telefon.

Din convorbirea telefonică purtată, B.G. a înțeles

de la inculpat că trebuie să-l întâlnească personal: „……și ne vedem, tati.

Bine …. de Poieni, de zona asta, asta …… sau chiar și de Tătărăști ….

pe unde plecați voi.”

După ce s-au derulat astfel evenimentele, inculpatul

l-a apelat telefonic pe D.I.N., acestuia cerându-i date despre B.G.: „”….ăsta,

G., acesta e văr …. e și el băiat de încredere, sau …. i-ai spus …. i-ai

explicat …., i-ai …”. Cel astfel intervievat, la un moment dat, i-a spus

inculpatului că: „….el a zis că nu e nicio problemă …. momentan nu are, da se

descurcă…” și și-a luat angajamentul, la cererea inculpatului, de a

vorbi cu el cu vărul său, inculpatul îndemnându-l să-l atenționeze că este

căutat de el.

La rândul său, inculpatul l-a apelat personal pe B.G.,

stabilindu-i o întâlnire pentru a doua zi.

La 24 noiembrie 2012, B.G. l-a contactat pe inculpat în

vederea întâlnirii propuse, dar a fost refuzat, din cele ce i se transmiseseră,

inculpatul înțelegând că B.G. nu este „pregătit”: „Bă, omule, întrebare,

este pregătit sau nu ești pregătit?”, interlocutorul răspunzând: „nu

sunt”, la care inculpatul continuă: „Păi, eu ți-am zis că ne vedem …. în

momentu în care ești pregătit și poți să stai în picioare …. vezi

cum faci, cum te pregătești și ne vedem….”.

Din nou, intervenind D.I.N., inculpatului i s-a

transmis că B.G. îi poate da 300 de lei pentru că nu are mai mult, inculpatul

acceptând: ”….are trei … are trei bucăți …. să vorbească el cu tine

și dau eu pe la tine…” (inculpatul).

D.I.N. și B.G. au detaliat situația relevată

de înregistrările interceptate, cei 300 lei fiind primiți de inculpat de

la D.I.N. într-o locație stabilită de cei doi, inculpatul venind la

întâlnire cu autospeciala din dotare, cu același prilej el restituind

actele ce-i fuseseră date cu ocazia controlului autobasculantei condusă de B.G.

În faza cercetării judecătorești, la termenul de

judecată din 27 februarie 2013, inculpatul B.G., asistat de avocat ales,

și-a recunoscut vinovăția, respectiv fapta cum astfel a fost descrisă

în rechizitoriu, probatoriul administrat la urmărirea penală, nu a cerut

administrarea altor probe, el, fără echivoc, cerând aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen., în redactarea dată de Legea 202/2010.

La același termen de judecată, inculpatul T.C.C.

nu a recunoscut fapta, vinovăția, a cerut aplicarea procedurii comune de

judecată, iar inculpatul C.C.N. a recunoscut fapta și vinovăția sa

numai în ce privește infracțiunea de luare de mită săvârșită la

23 octombrie 2012, față de aceasta el cerând aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

La termenele de judecată din 27 martie 2013, 24 aprilie

2013, 22 mai 2013, au fost audiați martorii O.V., C.M., B.V., I.Șt.S.,

A.R., B.I., V.C., B.G., P.V., C.I.D., T.I., M.I., P.F., V.I.C., V.C., B.A., C.A.,

D.I.N., B.G.

Martorii nu au contestat veridicitatea și

realitatea înregistrărilor convorbirilor telefonice sau cele din mediul

ambiental și au menținut declarațiile date la urmărirea penală, dar,

pentru a „ușura” situația inculpatului C.C.N. sau implicarea lor în

angrenajul infracțional, au nuanțat unele aspecte de fapt. Față

de martorul P.F., acesta, în declarația de la cercetarea judecătorească

susținând că a întocmit proces – verbal de sancționare

contravențională a lui P.V., procurorul s-a sesizat pentru

infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Împotriva sentinței, inculpații au declarat

recursuri, motivele invocate și cazurile de casare susținute fiind

detaliate în prezenta.

Recursurile sunt fondate, dar pentru considerentele ce

se vor detalia.

În cauză, calea de atac a recursului se examinează în

conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

în afara temeiurilor invocate și a cererilor recurenților, analizându-se

toate aspectele de fapt și de drept.

Primordial, sub aspectul cererii inculpatului C.C.N.,

de a i se aplica dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., astfel

cum acesta este redactat urmare intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010

și O.U.G. nr. 121/2011, cerere adresată în recurs și detaliată în

scris prin declarația dată de inculpat la termenul de judecată din 26

noiembrie 2013, aceasta nu este admisibilă.

Art. 320

1

C. proc. pen., cu denumirea

marginală, judecata în cazul recunoașterii vinovăției, are următorul

conținut: „Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul

poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște

săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței

și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza

de urmărire penală.”

Judecata poate avea loc numai în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că

recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a

instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția

înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest

termen de judecată.

În cauză, instanța de fond a fost sesizată cu

rechizitoriul nr. 288/P/2012 din 30 ianuarie 2013, la 31 ianuarie 2013.

La primul termen de judecată stabilit pe fondul cauzei

(27 februarie 2012) inculpatul C.C.N., arestat preventiv, asistat de avocat

ales personal, a recunoscut infracțiunea de luare de mită comisă la 23

octombrie 2012, constând în primirea sumei de 300 lei de la S.A., el adăugând

că numai cu privire la această faptă își însușește probele de la

urmărirea penală și cere să beneficieze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

O.U.G. nr. 121/2011, pentru modificarea și

completarea unor acte normative, luând în considerare Decizia nr. 1470 din 08

noiembrie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., precum și Decizia nr.

1483 din 08 noiembrie 2011 referitoare la excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

alin. (1) C.

proc. pen., prin care Curtea Constituțională a declarat

neconstituționale prevederile art. 320

1

C. proc. pen., în art. XI

stabilește: Cu privire la art. V din ordonanță, în cauzele aflate în

curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanță

începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispozițiile art.

320

1

C. proc. pen., se aplică în mod corespunzător la primul termen

cu procedură completă, imediat următor intrării în vigoare a prezentei.

Cu referire la situația expusă, inculpatul, la

instanța de fond, nu a recunoscut faptele astfel cum prevede art. 320

1

C. proc. pen., recunoașterea în faza recursului nefiindu-i aplicabilă în

sensul dispozițiilor procedurale expuse. În ce-l privește,

instanța de fond a urmat procedura comună, de cercetare judecătorească,

readministrându-se de către judecător, probele și administrându-se și

altele decât cele expuse în actul de sesizare a instanței.

Inculpatul nu are temei legal de a reveni asupra

poziției sale procesuale, un asemenea drept neregăsindu-se în

reglementarea legii procesual penale, impunerea, prin aceasta, a unor

exigențe cum ar fi instituirea unor termen sau condiții procesuale

pentru valorificarea dreptului, asigurându-se ordinea de drept cu respectarea

intereselor generale cât și a drepturilor și intereselor legitime

ocrotite.

Motivarea recursului declarat de inculpat, fundamentată

și pe poziția procesuală a acestuia, de recunoaștere a tuturor

faptelor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, chiar dacă

această recunoaștere s-a materializat numai în instanța de recurs,

după trecerea etapei procesuale când, având acest drept, inculpatul nu a

conștientizat să și-l exercite, este însă fondată prin

incidența, în ce-l privește, a cazului de casare prevăzut pct. 14 al art.

art. 385

9

alin. (1)C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse

greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor

aplicate inculpatului C.C.N., pornind de la criteriile generale prevăzute de art.

72 C. pen., acest text prevăzând că la stabilirea pedepselor se ține seama

de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă

fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor

săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală se rețin următoarele: limitele

de pedepse pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat,

sunt 3 – 11 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin.

(1) și (2) C. pen., 7 – 12 ani închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 13

1

din

Legea 78/2000, 3 – 15 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.

248 C. pen., referitor la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

Infracțiunile reținute în sarcina

inculpatului sunt de pericol social grav, acesta fiind agravat de calitatea

inculpatului subiect al infracțiunilor, de săvârșirea lor în formă

continuată, de perseverența infracțională și de instigarea unui

alt coinculpat să săvârșească fapte ilicite.

În ce privește pericolul social al persoanei

inculpatului, acesta, chiar dacă nu și-a recunoscut vinovăția pentru

toate infracțiunile decât în faza judecării recursului, nu a contestat

situația de fapt probată, iar referindu-se la circumstanțe ulterioare

săvârșirii faptelor care țin de persoana sa, respectiv caracterizare

privind comportamentul la locul de încarcerare, cooperarea cu organele

judiciare pentru depistarea unor persoane care au comis, probabil, fapte

ilicite, el adresând denunțuri la D.N.A. și la D.I.I.C.O.T., acestea

existând în dosar, se apreciază că sunt împrejurări de natură a fi

caracterizate ca circumstanțe atenuante ale răspunderii penale astfel cum

prevede art. 74 alin. (2) C. pen., reducerea pedepselor și schimbarea

modalității de executare a pedepsei rezultantă, cu respectarea art. 76 C.

pen. și art. 86

1

C. pen., privind suspendarea sub supraveghere,

termenul de încercare pe durata maximă (5 ani) prevăzut în art. 86

2

C.

pen., fiind în măsură să constituie un avertisment pentru inculpat, condamnarea

lui, chiar fără executare prin privare de libertate realizând scopul

sancțiunii penale, acela de constrângere și reeducare, stipulat în art.

52 C. pen.

În ce privește recursul declarat de inculpatul B.G.,

acesta, cum s-a mai arătat la 27 februarie 2013, recunoscând fapta

săvârșită, însușindu-și și probele de la urmărirea penală,

deci, optând, personal, pentru aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.,

iar în recurs motivându-și calea de atac pe pct. 14 al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., în sensul că instanța de fond, având probe la

dosar, ar fi trebuit să rețină în favoarea persoanei sale,

circumstanțe atenuante odată ce a recunoscut ceea ce a săvârșit,

anterior activității infracționale a avut o conduită profesională,

familială, socială pozitive, are familie organizată, copii minori în

întreținere, aceste nu sunt eficiente pentru individualizarea judiciară

și nu pot conduce, singure, la reducerea pedepsei, ele subliniind doar

normalitatea ce trebuie să caracterizeze persoana, nu pot fi apreciate izolat,

ci cu luarea în considerare a tuturor criteriilor de individualizare.

Dar, având în vedere că inculpatul, în contextul

faptelor, a săvârșit numai o infracțiune, aceea de luare de mită, a

recunoscut-o, iar în procesul penal a contribuit la elucidarea aspectelor

situației de fapt privindu-l și pe coinculpatul C.C.N., dispunerea

unei alte modalități de executare decât cea a suspendării executării

pedepsei sub supraveghere, respectiv suspendarea condiționată, fiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C. pen., se apreciază că

aceasta cu stabilirea termenului de încercare legal, durata pedepsei principale

la care se adaugă intervalul de 2 ani prevăzut de art. 82 C. pen., asigură

condițiile conștientizării inculpatului față de normele penale

și realizează scopul preventiv și educativ al sancțiunii penale.

Inculpatul T.C.C. și-a motivat recursul pe cazul

de casare prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

alin. (1) C.

proc. pen., respectiv hotărârea este contrară legii, sens în care a solicitat

achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale

infracțiunii, în cauză latura obiectivă pentru că inculpatul nu a

controlat el microbuzul condus de C.M., deci nu avea obligația de serviciu

de a întocmi proces verbal de contravenție și de stabilire și

sancționare a contravenientului, la fel, latura obiectivă nu a fost

conturată, probele administrate fiind incerte, nu se coroborează și nu

dovedesc participația penală a inculpatului.

Analizând recursul inculpatului T.C.C. prin prisma

cazului de casare invocat, dar și cu luarea în considerare a

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., acesta este

fondat cum se va dezvolta.

În ce privește situația de fapt și

vinovăția inculpatului, infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor publice constă în fapta funcționarului public, care, în

exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește

un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează

o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de

stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o

pagubă patrimoniului acesteia (incriminare art. 248 C. pen.).

Art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 inclus în

secțiunea a 3-a, infracțiuni asimilate infracțiunilor de

corupție, prevede că infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor publice …. dacă funcționarul public a obținut pentru sine

sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepsește

cu închisoare de la 3 la 15 ani.

În cauză, inculpatul are calitatea de funcționar

public potrivit art. 147 alin. (1) C. pen. și raportat la fișa

postului ocupat la Secția de poliție rurală, agent principal.

Funcțional, el supraveghea, îndruma și

controla, în condițiile legii, participanții la traficul rutier în

zona de competență, printre altele având autorizare specială pentru

structura polițist rutier, iar printre condițiile specifice de muncă

inculpatul având ca loc de muncă raza de responsabilitate a secției de

poliție rurală și a subunităților cu ocazia desfășurării misiunilor

operative.

Abuzul de serviciu contra intereselor publice se

realizează, sub aspect al laturii obiective, materiale, fie prin inacțiune,

neîndeplinirea unui act, fie prin acțiune, îndeplinirea defectuoasă a unui

act. Prima modalitate a fost reținută în sarcina inculpatului.

Neîndeplinirea unui act a constat în faptul că la data

de 16 octombrie 2012, cu intenție, ca urmare a instigării săvârșite

de inculpatul C.C.N., nu și-a îndeplinit atribuția de serviciu

prevăzută în fișa postului, aceea de a constata și sancționa

contravenția prevăzută de art. 3 pct. 38 din H.G. nr. 69/2012

săvârșită de conducătorul auto profesionist C.M., pentru care

competența îi era atrasă de art. 57 lit. b) din hotărârea amintită,

urmarea fiind producerea, în patrimoniul bugetului local al Primăriei Videle, a

prejudiciului estimat pentru suma de 14.000 lei, astfel creându-i un folos

conducătorului auto prin neantrenarea răspunderii contravenționale a

acestuia cu consecința neachitării amenzii legale.

Apărătorile inculpatului, că în echipa operativă ce a

activat la 16 octombrie 2012 el avea gradul profesional cel mai mic, iar

controlul efectiv și constatarea contravenției reveneau lui B.V.,

acestea nu sunt fondate.

Este de reținut că inculpatul nu a contestat

situația de fapt de la momentul 16 octombrie 2012, de asemenea, nu a negat

conținutul înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate cu inculpatul C.C.N.,

acceptat că avea competența de a constata abaterea contravențională

și de a aplica amenda, dar a susținut că, faptic, toate acestea erau

în sarcina persoanei care avea gradul cel mai mare din echipa operativă și

că după ce a fost solicitat la sediul secției de poliție, verificând

dispozițiile legale, și-a dat seama că amenda nu ar fi legală sau că

ar putea fi contestată în viitor.

Potrivit art. 317 C. proc. pen., obiectul

judecății acesta se mărginește la fapta și la persoana arătată

în actul de sesizare a instanței.

La instigarea inculpatului C.C.N., inculpatul T.C.C. a

avut rolul important în operațiunea de verificare, constatare, examinare

și apreciere asupra aplicării sancțiunii contravenționale.

Faptic, el a procedat la luarea declarației conducătorului auto C.M.,

aceasta la sediul postului de poliție, tot el i-a prezentat persoanei

declarante cuantumul amenzilor ar fi trebuit aplicată, inculpatul a discutat cu

coinculpatul C.C.N. procedura de urmat, lui i s-a atras atenția că dacă-l

va sancționa pe C.M., va răspunde, în final, tot el, fără o motivare, i-a

restituit conducătorului auto cheile vehiculului și l-a lăsat să plece

fără a-l sancționa sau explica comportamentul.

Faptul că nu el s-a aflat în microbuz și deci nu a

controlat direct călătorii frauduloși, nu-l absolvă de neîndeplinirea

actului, cu știință, în condițiile competențelor

funcționale și rolului atribuțiilor sale de serviciu pe care

trebuia să și le exercite.

Fapta inculpatului T.C.C. este reliefată și de

rolul pe care și l-a asumat, chiar dacă instigat, ceilalți doi

polițiști din echipa operativă (B.V. și I.Șt.S.)

neaflându-se la sediul poliției și neparticipând la nicio

acțiune legată de examinarea faptei conducătorului auto, I.Șt.S.

plecând la scurt timp, iar B.V., după ce l-a prezentat pe C.M. inculpatului C.C.N.,

nu a mai avut nicio legătură cu aspectele relevate.

În cauză, nu se poate vorbi de o participație

improprie, astfel cum prevede art. 31 C. pen., inculpatul, cu vinovăție

sub forma intenției directe, neexercitându-și atribuțiile de

serviciu la instigarea coinculpatului C.C.N., a prevăzut rezultatul

inacțiunii și l-a urmărit, cauzând prejudiciu în dauna părții

civile în bugetul căreia amenda contravențională se înregistra și

care avea competența de a o executa.

Potrivit art. 14 C. proc. pen., acțiunea civilă

are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, alin. (2) al

textului și art. 346 alin. ultim prevăzând că instanța este obligată

să soluționeze acțiunea civilă când aceasta izvorăște dintr-o

faptă prevăzută de legea penală.

Inculpatul T.C.C., săvârșind infracțiunea

prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000

a privat partea civilă de suma de bani ce constituia amenda

contravențională pe care trebuia să o constate și să o aplice, fiind

indiferent dacă fapta inculpatului a generat direct rezultatul său sau la

acesta se ajungea prin neexecutarea amenzii contravenționale,

infracțiunea reținută în sarcina sa fiind cauzatoare de prejudiciu.

Referitor tratamentului sancționator aplicat

inculpatului T.C.C., infracțiunea săvârșită este pedepsită cu

închisoare de la 3 la 12 ani.

Orientându-se la 4 ani închisoare, instanța de

fond a avut în vedere, în individualizarea judiciară a pedepsei, criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen., dar, printre acestea, nu a acordat

suficientă relevanță împrejurărilor comiterii faptei, în sarcina

inculpatului reținându-se infracțiunea săvârșită la instigarea

coinculpatului C.C.N., acesta acționând insistent pentru a-l determina pe T.C.C.

să se angreneze în lanțul infracțional.

Ca atare, acordând valențe acestei instigări,

inculpatul acționând în modalitatea reținută la instigarea

polițistului cu grad mai mare decât al său, se apreciază că un cuantum al

pedepsei situat la minimul prevăzut de textul incriminator, și dispunându-se

o altă modalitate de executare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute

pentru suspendarea condiționată a executării pedepsei (art. 81 C. pen.) pe

termenul de încercare prevăzut de art. 82 C. pen., sancțiunea penală

își va atinge scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de

inculpați fiind fondate, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., vor fi admise și se va proceda corespunzător dispozitivului

prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații C.C.N.,

B.G. și T.C.C. împotriva sentinței penale nr. 271 din 29 mai 2013 a Curții de

Apel București, secția I penală.

Casează, în parte, hotărârea atacată numai

cu privire la pedepsele aplicate inculpaților și modalitatea de executare a

acestora și rejudecând:

I. Cu privire la inculpatul C.C.N.:

la 2 ani închisoare, pedeapsa principală aplicată pentru infracțiunea prevăzută

de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

închisoare pedeapsa principală aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 194

alin. (1) C. pen., raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

la 2 ani închisoare pedeapsa principală aplicată pentru infracțiunea prevăzută

de art. art. 25 C. pen., raportat la art. 248 C. pen., raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

la 2 ani închisoare pedeapsa principală aplicată pentru infracțiunea prevăzută

de art. art. 25 C. pen., raportat la art. 248 C. pen., raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

la 2 ani închisoare pedeapsa principală aplicată pentru infracțiunea prevăzută

de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (2)

C. pen. și de la 3 ani la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C.

pen.

Menține pedepsele accesorii.

În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 alin.

(1) lit. b) și art. 35 C. pen., cu referire la art. 65 C. pen., contopește

pedepsele aplicate, stabilind ca inculpatul C.C.N., să execute pedeapsa

principală cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c), C. pen., ca

pedeapsă complementară.

În temeiul art. 86

1

C. pen.,

dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de

încercare de 8 ani, stabilit conform art. 86

2

C. pen.

În temeiul art. 86

3

C. pen., pe

durata termenului de încercare inculpatul trebuie să respecte următoarele

măsuri de supraveghere și obligații:

a) să se prezinte trimestrial, în ziua de

joi a primei săptămâni din fiecare trimestru, la Serviciul de Probațiune de pe

lângă Tribunalul Teleorman,

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare

de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,

precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele lui de existență;

În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen.,

pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 86

4

C. pen., cu

referire la art. 83 și art. 84 C. pen., privind revocarea suspendării

executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe

durata termenului de încercare suspendă executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 88 C. pen., deduce reținerea

preventivă a inculpatului C.C.N., de la data de 28 noiembrie 2012 până la data

de 29 noiembrie 2012 și arestarea preventivă de la 7 decembrie 2012 până la

punerea efectivă în libertate.

Dispune punerea de îndată în libertate a

inculpatului C.C.N., dacă nu este arestat în altă cauză.

II. Cu privire la inculpatul B.G., dispune

schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul că, în baza art. 81 C.

pen., suspendă condiționat executarea pedepsei de 3 ani închisoare, pe termen

de încercare de 5 ani stabilit conform art. 82

C. pen.

În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen.,

pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen., privind revocarea

suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe

durata termenului de încercare suspendă executarea pedepsei accesorii.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii

atacate.

III. Cu privire la inculpatul T.C.C.:

Reduce pedeapsa aplicată de la 4 ani

închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., suspendă

condiționat executarea pedepsei de 3 ani închisoare, pe termen de încercare de

5 ani, stabilit conform art. 82

C. pen.

În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen.,

pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen., privind revocarea

suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe

durata termenului de încercare suspendă executarea pedepsei accesorii.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii

atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursurilor declarate de inculpați, rămân în sarcina statului,

din care:

Onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat C.C.N., până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor

desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați B.G. și T.C.C., în sumă de

câte 100 lei, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 noiembrie

2013.